Acumularea de averi nu este numai inutilă, ci este și un blestem. Ea este în viața aceasta o cursă pentru suflet, care îl îndepărtează pe om de comoara cerească. În marea Zi a Domnului, mărturia pe care averea o va depune despre talanții nefolosiți și despre șansele ignorate va aduce condamnarea celui care o posedă.
În sufletul lor, mulți îl acuză pe Dumnezeu că este un Stăpân nedrept, deoarece le pretinde avuțiile și slujirea. Însă nu îi putem da lui Dumnezeu ceva ce îi aparține deja. „Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-ți aducem” , spunea regele David. Toate lucrurile sunt ale lui Dumnezeu, nu numai prin creație, ci și prin răscumpărare. Toate binecuvântările din această viață și din viața viitoare ne-au fost date cu pecetea crucii de pe Calvar. -- The Review and Herald, 23 decembrie, 1902.
Transformați prin dragoste
Adevărul, pus în inimă de Duhul Sfânt, va alunga iubirea de bogății. Dragostea pentru Isus și iubirea de bani nu pot să conviețuiască în aceeași inimă. Dragostea de Dumnezeu întrece atât de mult iubirea de bani, încât cel care o posedă se desprinde de banii și bunurile lui și se atașează de Dumnezeu. Prin dragoste, omul este apoi determinat să le slujească celor în nevoie și să sprijine cauza lui Dumnezeu. Cea mai mare bucurie a lui este aceea de a întrebuința corect resursele Domnului. El consideră că nimic din ceea ce are nu-i aparține lui și se achită cu conștiinciozitate de datoria lui de administrator numit de Dumnezeu. Atunci poate să țină cele două mari porunci ale Legii: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”. „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. în acest fel este posibil ca un om bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. „și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde pentru Numele Meu va primi însutit și va moșteni viața veșnică” , lată răsplata pentru cei care fac sacrificii pentru Dumnezeu. În această viață primesc însutit și vor moșteni și viața veșnică. -- The Review and Herald, 16 septembrie, 1884.
Dacă administratorii numiți de Dumnezeu își fac datoria, nu există pericolul ca bogățiile să se înmulțească atât de rapid, încât să devină o cursă pentru ei; fiindcă ele vor fi utilizate cu înțelepciune practică și cu dărnicie creștină. -- The Review and Herald, 16 mai, 1882.
Bunurile materiale trebuie apreciate, dar nu acumulate pentru sine
Cel care caută bogățiile nepieritoare ar trebui să lupte pentru comoara din cer cu mult mai multă ardoare și perseverență și cu o intensitate proporțională cu valoarea obiectului urmărit. Omul lumesc trudește pentru lucrurile pământești trecătoare. El își adună o comoară pe pământ făcând exact ceea ce i-a spus Isus să nu facă.
Creștinul sincer înțelege avertizarea dată de Isus și împlinește Cuvântul Său, strângându-și astfel o comoară în cer, exact cum i-a spus Mântuitorul lumii să facă. El are în vedere veșnicia strălucită, pentru care consideră că merită să ducă o viață de efort stăruitor și neobosit. El nu își îndreaptă eforturile spre un scop greșit. El își îndreaptă sentimentele spre lucrurile de sus, unde Hristos S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.Transformat prin har viața lui este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”.
El nu și-a pierdut nicidecum puterea de a acumula, însă își întrebuințează puterile active din direcția realizărilor spirituale. Astfel, toți talanții încredințați vor fi socotiți daruri din partea lui Dumnezeu ce trebuie folosite spre slava Sa. Un astfel de om va pune preț pe bunurile materiale și pe bani, dar nu îi va strânge pentru sine, ci le va acorda Valoare numai în măsura în care pot fi folosiți pentru avansarea adevărului, pentru a lucra cum a lucrat Hristos pe pământ, pentru a ajuta omenirea. În acest scop el își va folosi capacitățile nu pentru a se satisface sau a se slăvi pe sine ci pentru a-și valorifica toate darurile primite, ca să îi aducă lui Dumnezeu cea mai nobilă slujire. Despre el se poate spune: „în sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.”
Dumnezeu nu condamnă prudența în folosirea lucrurilor vieții acesteia, dar preocuparea intensă și teama excesivă în ceea ce privește lucrurile pământești nu sunt în armonie cu voința Sa. -- The Review and Herald, 1 martie, 1887.