ținând cont de tot ce face Cerul pentru a-i salva pe cei pierduți, cum pot cei care sunt părtași la bogățiile harului lui Hristos să nu manifeste interes și compasiune față de semenii lor? Cum își pot ei îngădui să se mândrească cu rangul sau cu poziția socială și să-i disprețuiască pe cei nefericiți și pe cei săraci?
Este foarte adevărat că oprimarea celor săraci și mândria generată de poziția socială, care predomină în lume, există și printre pretinșii urmași ai lui Hristos. În cazul multora, simpatia ce trebuie exprimată în întregime față de omenire pare amorțită. Oamenii își atribuie darurile ce le-au fost încredințate pentru binecuvântarea altora. Bogatul îl asuprește pe cel sărman și folosește mijloacele astfel obținute pentru a se mândri și pentru a stârni admirația chiar în casa lui Dumnezeu. Săracii ajung să creadă că este prea costisitor pentru ei ca să participe la serviciul divin al lui Dumnezeu. Mulți au impresia că numai cei bogați pot participa la închinarea publică, pentru a face o impresie bună în lume. Dacă Domnul nu și-ar manifesta dragostea față de cei săraci și modești care au duhul mâhnit, această lume ar fi un loc trist pentru cei lipsiți. [...]
Mântuitorul lumii S-a născut într-o familie săracă și, pe când era copilaș, mama Lui L-a înfățișat la templu, unde nu a putut să aducă decât jertfa prescrisă pentru cei săraci -- două turturele sau doi pui de porumbel. Isus este cel mai prețios dar al cerului pentru lumea noastră, un dar inestimabil și, cu toate acestea, a fost acceptată din partea Lui chiar și cea mai neînsemnată jertfă. Mântuitorul nostru, de-a lungul călătoriei Sale pe pământ, a simțit cum e să fii sărac și modest. Lepădarea de sine și sacrificiu! l-au caracterizat viața.
Toate favorurile și binecuvântările de care ne bucurăm vin numai de la El; suntem ispravnici ai harului Său și ai darurilor Sale trecătoare. Cel mai mic talant și cel mai mic serviciu îi pot fi oferite lui Isus în dar, iar El le va prezenta înaintea Tatălui împreună cu mirosul plăcut al meritelor Sale. Dacă dăruim cu o inimă sinceră ceea ce avem mai bun, din dragoste pentru Dumnezeu, dintr-o dorință arzătoare de a-l sluji lui Isus, darul este pe deplin acceptat. Toți oamenii pot să-și strângă o comoară în cer. Toți pot fi „bogați în fapte bune..., darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, ca să apuce adevărata viață.”
Uniți prin relații de solidaritate
țelul lui Dumnezeu este ca bogații și săracii să fie aduși laolaltă prin relații de solidaritate și de ajutorare. El are un plan cu fiecare dintre noi. Le-a desemnat o lucrare tuturor celor care vor să-l slujească. El ne îndeamnă să ne manifestăm interesul față de fiecare caz de suferință și de lipsuri de care auzim.
Domnul nostru Isus Hristos, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim. El îi îndeamnă pe toți cei care au primit binecuvântări trecătoare să îi urmeze exemplul, Isus spune: „Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți.” Lipsurile și sărăcia din lume fac apel constant la compasiunea noastră, iar Mântuitorul spune că slujirea celor nevoiași și suferinzi îi aduce cea mai mare plăcere. El ne spune: „împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău.” Trebuie să le slujim celor bolnavi, să îi hrănim pe cei flămânzi, să îi îmbrăcăm pe cei goi și să îi învățăm pe cei neștiutori.
Mulți îl consideră responsabil pe Dumnezeu pentru faptul că această lume este plină de lipsuri și de suferință. Însă Domnul este un Dumnezeu mărinimos și, prin reprezentanții Săi, cărora le-a încredințat bunurile Sale, Se îngrijește de nevoile tuturor ființelor create. El are în vedere nevoile tuturor și, dacă oamenii nu ar abuza de darurile Sale și dacă nu le-ar păstra doar pentru ei, nimeni nu ar trebui să sufere de foame. -- The Review and Herald, 20 iunie, 1893.
Pentru Dumnezeu nu există clase sociale
Niciodată nu trebuie să fim neprietenoși sau lipsiți de compasiune, mai ales față de cei săraci. Politețea, amabilitatea și compasiunea trebuie manifestate față de toți cei din jur. Favorizarea celor bogați nu-l place lui Dumnezeu, isus este Cel desconsiderat atunci când copiii Săi în nevoie sunt desconsiderați. Ei nu sunt bogați în bunurile acestei lumi, însă sunt iubiți de El foarte mult. Dumnezeu nu admite distincția dată de rang. Pentru El nu există nicio clasă socială. În ochii Săi, oamenii sunt pur și simplu oameni, buni sau răi. În ziua socotelii finale, poziția, rangul sau bogăția nu vor schimba cazul nimănui cu nimic. Oamenii vor fi judecați de Dumnezeul care vede totul în funcție de sinceritatea, generozitatea și dragostea lor pentru Hristos. [...]
Hristos a declarat că Evanghelia trebuie predicată celor sărmani. Niciodată adevărul lui Dumnezeu nu primește o înfățișare mai plăcută ca atunci când este dus celor nevoiași și celor lipsiți. Atunci strălucește Evanghelia cu cea mai mare claritate, luminând coliba țăranului și locuința sărăcăcioasă a muncitorului. Îngerii lui Dumnezeu sunt acolo, iar prezența lor transformă coaja de pâine și cana de apă într-un ospăț. Cei care au fost neglijați și abandonați de lume ajung să fie fii și fiice ale Celui Preaînalt. Înălțați astfel, mai presus de orice poziție ce o poate da lumea, ei stau în locurile cerești în Hristos Isus. Poate că nu au nicio comoară pământească, dar au găsit mărgăritarul de mare preț. -- The Review and Herald, 21 iulie, 1910.
Dreptul văduvelor și al orfanilor
Nu este înțelept să le facem daruri tuturor celor care ne cer ajutorul, întrucât am putea încuraja astfel lenevia, necumpătarea și risipa. Dar dacă vine cineva la ușa ta și spune că îi este foame, nu îl lăsa să plece cu mâna goală. Dă-i ceva de mâncare din ceea ce ai. Nu știi în ce situație se află și este posibil ca sărăcia lui să fie rezultatul nenorocirii.
Însă, dintre toți nevoiașii care ne solicită interesul, văduva și orfanul au în cea mai mare măsură dreptul la compasiunea noastră. „Religia curată și neîntinată înaintea iui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.”
Tatăl care a murit în credință, odihnindu-se în făgăduința veșnică a lui Dumnezeu, i-a părăsit pe cei dragi cu deplina încredere că Domnul va avea grijă de ei. Cum are Dumnezeu grijă de acești copii lipsiți? El nu face o minune, trimițând mană din cer, nu le trimite corbi care să le aducă mâncare, ci face o minune în inimile oamenilor, alungă egoismul din suflet, deschizând fântâna binefacerii. El pune la încercare dragostea celor ce pretind a fi urmașii Săi prin faptul că le dă în grijă persoanele necăjite și lipsite, săracii și orfanii. Aceștia sunt într-un sens special micuții la care privește Hristos și pe care, dacă îi neglijăm, îi aducem supărare. Cei care îi ignoră, îl ignoră pe Hristos în persoana celor suferinzi.
Fiecare act de bunătate față de ei, făcut în numele lui Isus, este considerat a fi făcut față de El însuși, deoarece El se identifică pe Sine cu interesul omenirii suferinde și i-a încredințat bisericii marea lucrare de slujire, prin ajutorarea nevoiașilor și a suferinzilor. Binecuvântarea Domnului se va revărsa peste toți cei care le vor sluji cu inimă binevoitoare.
Până când moartea va fi învinsă, vor mai fi orfani de îngrijit, care vor suferi în multe feluri, dacă membrii bisericii nu manifestă față de ei milă și bunătate. Domnul ne îndeamnă: „Adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost.” Creștinismul trebuie să le ofere celor fără adăpost tați și mame. Compasiunea față de văduvă și față de orfan, manifestată prin rugăciuni și fapte, va fi amintită înaintea lui Dumnezeu pentru a fi răsplătită iar și iar. [...]
Mila este dovada legăturii noastre cu Dumnezeu
Dumnezeu ne oferă binecuvântări pentru ca noi să le dăruim altora. și, atâta vreme cât ne predăm Lui ca să facă din noi canale ale dragostei Sale, El ne va binecuvânta din plin. Când îi cereți lui Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, El privește la inima voastră ca să vadă dacă o veți împărți cu alții, mai nevoiași decât voi. Când vă rugați: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul” El caută să vadă dacă veți arăta milă față de cei pe care îi întâlniți. Aceasta este dovada legăturii cu Dumnezeu -- că suntem îndurători, la fel cum Tatăl nostru din cer este îndurător. Dacă suntem ai Lui, vom face cu inimă veselă exact ceea ce ne cere, oricât de neplăcut ni s-ar părea, oricât de mult ar veni în contradicție cu sentimentele noastre. [...]
Tocmai prin îndeplinirea misiunii lui Hristos, slujind asemenea Lui celor suferinzi și celor nenorociți, suntem chemați să ne formăm un caracter creștin. Pentru binele nostru, Dumnezeu ne-a chemat să practicăm sacrificiul de sine în numele lui Hristos, să ne purtăm crucea, să trudim și să ne jertfim pentru a-i salva pe cei pierduți. Aceasta este metoda folosită de Domnul pentru a curăța și a îndepărta materialul de proastă calitate, pentru ca trăsăturile prețioase de caracter ale lui Hristos Isus să devină și ale credinciosului. Toată zgura trebuie eliminată din suflet, prin sfințirea adusă de adevăr. [...] Prin harul lui Hristos, eforturile noastre de a-i ajuta pe alții nu numai că ne vor ajuta și pe noi să creștem în har, dar ne vor spori fericirea viitoare și veșnică. Celor care au fost conlucrători cu Hristos li se va spune: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri, intră în bucuria stăpânului tău.” -- The Review and Herald, iunie 27, 1893.
Nu trebuie să încurajăm lenevia
Obișnuința de a-i ajuta pe bărbați și pe femei în lenevia lor, prin daruri oferite în secret sau prin banii bisericii, îi încurajează să-și formeze obiceiuri greșite. Această cale trebuie evitată cu conștiinciozitate. Fiecare bărbat, femeie sau copil ar trebui învățat să facă o muncă practică și utilă. Toți ar trebui să cunoască o meserie. Fie că e vorba de confecționarea de corturi, fie de altceva, toți ar trebui să învețe să-și întrebuințeze capacitățile într-un scop precis. Dumnezeu este gata să înmulțească abilitățile tuturor celor ce își vor însuși deprinderea de a fi harnici. Trebuie să fim „în sârguință... fără preget..., plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului” Dumnezeu îi va binecuvânta pe cei care vor avea grijă ce influență transmit în această privință. -- The Review and Herald, martie 13, 1900.
Direcționarea greșită a banilor din fondurile pentru misiune
În multe situații, banii care ar trebui consacrați lucrării misionare sunt direcționați în altă parte, din pricina ideilor greșite despre binefacere. Putem greși când le facem săracilor un dar care nu este o binecuvântare pentru ei, determinându-i să creadă că nu e nevoie să depună efort și să fie economi, întrucât ceilalți nu îi vor lăsa să sufere. Nu ar trebui să stimulăm indolența și nici să încurajăm obiceiul satisfacerii de sine, oferindu-le bani pentru satisfacerea unor capricii. Deși săracii, în adevăratul sens al cuvântului, nu trebuie neglijați, toți oamenii ar trebui să fie învățați pe cât posibil să se ajute singuri.
Salvarea sufletelor este obiectivul lucrării noastre. În acest scop a oferit Isus marea jertfă și tot în acest scop e nevoie de actele noastre de caritate. -- Schițe din istoria misiunilor externe ale adventiștilor de ziua a șaptea, 293.
Tăgăduirea de sine -- sacrificiul de sine
Când se află în lipsuri și suferință, copiii lui Dumnezeu îl cheamă în ajutor. Mulți mor din cauză că nu au lucrurile de primă necesitate. Strigătele lor au ajuns la urechile Domnului Sabaot. El îi va chema să îi dea socoteală cu rigurozitate pe cei care i-au neglijat pe copiii Săi în nevoie. Ce vor face acești oameni bogați și egoiști când Domnul îi va întreba: „Ce ați făcut cu banii pe care vi i-am dat să îi folosiți pentru Mine?” „Vor lua calea pedepsei veșnice.” Domnul le va spune: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților..., căci am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin și nu M-ați primit; am fost gol și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță și n-ați venit pe la Mine.”
Strigătele lumii suferinde se aud de jur împrejurul nostru. Păcatul își aruncă umbra asupra noastră. Să ne pregătim să cooperăm cu Domnul. Plăcerile și puterea acestei lumi vor trece. Nimeni nu va putea să ia cu el comorile pământești în lumea veșnică. Însă viața trăită în împlinirea voinței lui Dumnezeu va rămâne pentru totdeauna. Roadele lucrurilor încredințate pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu se vor vedea în împărăția Sa. -- The Review and Herald, ianuarie 31, 1907.