În zilele lui Hristos, fariseii încercau mereu să câștige favoarea cerului pentru a-și asigura onoarea și prosperitatea pământească, pe care le considerau a fi răsplata virtuții. În același timp, făceau paradă cu actele lor de binefacere înaintea oamenilor pentru a le atrage atenția și pentru a dobândi reputația de oameni sfinți.
Isus a mustrat ostentația lor, declarând că Dumnezeu nu primește o asemenea slujire și că lingușirea și admirația oamenilor, pe care le căutau cu atâta ardoare, erau singura răsplată pe care o vor primi vreodată.
„Când faci milostenie” , spunea El, „să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”
Prin aceste cuvinte, Isus nu dorea să ne învețe că actele de bunătate trebuie întotdeauna păstrate în secret. Apostolul Pavel, scriind prin inspirație de la Duhul Sfânt, nu a tăinuit sacrificiul de sine și generozitatea creștinilor macedoneni, ci a vorbit despre harul pe care l-a pus Hristos în ei și, în acest fel, și alții au fost umpluți de același duh. De asemenea, el i-a scris bisericii din Corint astfel: „Râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulți.”
Cuvintele lui Hristos exprimă clar faptul că actele de caritate nu ar trebui să aibă ca țintă dobândirea laudei și cinstei din partea oamenilor. Adevărata evlavie nu face niciodată eforturi de a se expune. Cei care doresc să audă cuvinte de laudă și de lingușire, care se hrănesc cu ele și care sunt dependenți de ele sunt doar creștini cu numele.
Prin faptele lor bune, urmașii lui Hristos nu trebuie să-și aducă slavă lor, ci Celui prin al cărui har și putere au putut să le înfăptuiască. Prin Duhul Sfânt se realizează toate lucrurile și Duhul este dat pentru a-L proslăvi pe Dătător, nu pe primitor. Când lumina lui Hristos se aprinde în inimă, buzele vor fi pline de laudă și recunoștință față de Dumnezeu. Rugăciunile voastre, împlinirea datoriei, bunăvoința și tăgăduirea de sine de care dați dovadă nu vor fi subiectul gândurilor și conversației voastre. Isus va fi mărit, eul va fi ascuns, iar Hristos va fi totul în toți.
Trebuie să dăruim cu sinceritate, nu ca să ne etalăm faptele bune, ci din milă și din dragoste față de cei în suferință. Sinceritatea scopului, adevărata bunătate a inimii, reprezintă motivația pe care o apreciază cerul. Sufletul care este sincer în dragostea lui și consacrat în totalitate este considerat de Dumnezeu mai prețios decât aurul din Ofir. [...] Gândul nostru nu trebuie să fie la răsplată, ci la slujire. -- Thoughts from the Mount of Blessing, 120, 121.
Motivația aducerii darurilor este consemnată
Mi s-a arătat că îngerul raportor consemnează în detaliu fiecare dar dedicat lui Dumnezeu și adus în vistierie și, în același timp, rezultatul final al mijloacelor dăruite astfel. Ochiul lui Dumnezeu ia cunoștință de fiecare bănuț consacrat cauzei Sale și de dispoziția sau de indispoziția dătătorului. Motivația dăruirii este și ea consemnată. Cei care se sacrifică și se consacră pe ei înșiși, care îi restituie lui Dumnezeu lucrurile ce îi aparțin, așa cum El le cere, vor fi răsplătiți după faptele lor. -- Testimonies for the Church 2:518, 519.
Motivații mai înalte decât compasiunea
Întunericul moral al lumii decăzute le solicită bărbaților și femeilor creștine depunerea unui efort individual, sacrificarea mijloacelor și influenței lor, pentru a deveni asemenea Celui care, măcar că avea bogății infinite, S-a făcut sărac pentru noi. Duhul lui Dumnezeu nu poate să rămână în cei cărora le-a trimis solia adevărului Său, dar care trebuie să primească un îndemn înainte de a putea înțelege ce datorie le revine în calitate de conlucrători cu Hristos. Apostolul subliniază că avem datoria de a dărui din motive mai nobile decât simpla compasiune umană sau pentru că am fost impresionați pe moment. El subliniază principiul că ar trebui să lucrăm cu altruism, având în vedere slava lui Dumnezeu. -- Testimonies for the Church 3:391.
Dragostea -- principiul de bază
Dragostea trebuie să fie motivul faptelor noastre. Dragostea este principiul fundamental al conducerii lui Dumnezeu în ceruri și pe pământ și trebuie să fie și temelia caracterului creștinului. Doar ea îl poate ajuta să devină și să rămână statornic. Numai ea îl poate ajuta să reziste în încercări și ispite.
Iar dragostea se va manifesta prin sacrificiu. Planul de răscumpărare a fost adus la îndeplinire prin sacrificiu -- o jertfă atât de amplă, profundă și înaltă,încât nu se poate măsura. Hristos ne-a dat totul, iar cei cere îl primesc pe Hristos vor fi dornici să sacrifice totul de dragul Mântuitorului lor. Gândul la onoarea și la slava Sa va avea întâietate față de orice altceva.
Dacă îl iubim pe Isus, ne va plăcea să trăim pentru El, să îi aducem darurile noastre de mulțumire, să lucrăm pentru El. Lucrarea în sine va fi ușoară. De dragul Său, ne vom dori cu înfocare să suferim, să trudim și să ne sacrificăm. Vom simți împreună cu El dorința salvării oamenilor. Vom simți același atașament fierbinte față de suflete.
Aceasta este religia lui Hristos. Orice altceva este o înșelăciune. Simpla teorie a adevărului sau mărturisirea de credință nu va salva niciun suflet. Nu suntem ai lui Hristos dacă nu îi aparținem în întregime. Inima împărțită îi determină pe creștini să devină nestatornici în scopurile urmărite și schimbători în dorințele nutrite. Efortul de a sluji atât eului, cât și lui Hristos îi transformă în ascultători împietriți, care nu vor putea să reziste când va veni încercarea peste ei. -- Christ’s Object Lessons, 49, 50.