Tot ceea ce facem trebuie făcut din toată inima. Trebuie să ne aducem darurile cu bucurie și recunoștință, spunând: Din ceea ce este al Tău, îți aducem de bunăvoie. Cel mai costisitor serviciu pe care îl putem face nu este nimic în comparație cu darul pe care L-a dat Dumnezeu lumii noastre. Hristos este un dar în fiecare zi. Dumnezeul L-a dăruit lumii și primește cu bunăvoință darurile încredințate oamenilor pentru înaintarea lucrării Sale pe pământ. În acest fel, recunoaștem și acceptăm că totul este al lui Dumnezeu, în mod absolut și în totalitate. -- Manuscript 124, 1898.
Dumnezeu se bucură să onoreze darul oferit dintr-o inimă iubitoare, conferindu-i cea mai mare eficiență în slujba Sa. Dacă ne-am predat inimile lui Isus, ar trebui să îi aducem și darurile noastre. Aurul și argintul nostru, cele mai prețioase bunuri pământești, înzestrările mintale și spirituale cele mai înalte vor fi consacrate de bunăvoie Celui care ne-a iubit și care S-a dat pe Sine pentru noi. -- Hristos lumina lumii, 65.
Darurile de mulțumire și darurile pentru păcat
Veniți la Domnul cu inimile pline de mulțumire pentru îndurările Sale trecute și prezente și manifestați-vă prețuirea față de bunătățile Sale, aducându-l darurile voastre de mulțumire, darurile de bunăvoie și darurile pentru păcat. -- The Review and Herald, 4 ianuarie, 1881.
Darul adus cu părere de rău este o batjocură la adresa lui Dumnezeu
Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu spiritul dărniciei, făcându-i conlucrători cu El într-o mare lucrare de răspândire a împărăției Sale pe pământ. Dar ei pot urma calea ispravnicului necredincios, și în acest fel pot pierde cele mai prețioase privilegii acordate vreodată oamenilor. De mii de ani, Dumnezeu lucrează prin intermediul oamenilor, dar dacă voiește, El poate să renunțe la cei egoiști, iubitori de bani și lacomi. El nu depinde de resursele noastre și nu poate fi împiedicat de vreun om în realizarea lucrării Sale. Poate să-și ducă până la capăt lucrarea, chiar dacă noi nu vom participa la ea. Dar cine dintre noi ar fi satisfăcut dacă Domnul ar face așa?
Ar fi fost mai bine să nu dăruiți nimic, decât să dăruiți cu părere de rău, căci atunci când oferim cu reticență din mijloacele noastre, îl batjocorim pe Dumnezeu. Să nu uităm că avem de-a face cu Cel căruia îi datorăm toate binecuvântările, cu Cel care cunoaște fiecare intenție a inimii, fiecare țel al minții. -- The Review and Herald, 15 mai, 1900.
Cel ce dă cu bucurie este bine primit
„Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.” Dacă acționăm în spiritul acestui sfat, putem să îl invităm pe Cel Divin să vegheze asupra problemelor noastre trecătoare. Putem să considerăm că dăruim doar din ceea ce ne-a încredințat Domnul nostru.
Trebuie să aducem toate darurile cu bucurie, căci ele provin din suma pe care Domnul a considerat că este potrivit să ne-o încredințeze cu scopul îndeplinirii lucrării Sale pe pământ, pentru ca steagul adevărului să poată fi ridicat în toate colțurile pământului. Dacă toți cei care cred adevărul l-ar înapoia Domnului zecimile și darurile, ar fi hrană în casa Domnului. Lucrarea de binefacere nu ar mai depinde de darurile fluctuante oferite din impuls și nu ar mai varia în funcție de sentimentele nestatornice ale oamenilor. Cerințele lui Dumnezeu ar fi bine primite, iar cauza Sa ar fi socotită vrednică să primească o parte din sumele ce ne-au fost încredințate.
Cât de dornic ar trebui să fie fiecare administrator credincios să-și sporească partea ce o va aduce în casa vistieriei Domnului și să nu o micșoreze cu vreun ban? Pe cine slujește el? Pentru cine își pregătește darul? Pentru Cel de la care primește toate lucrurile bune care îi aduc bucurie. Așadar, niciunul dintre noi, care primim harul lui Hristos, să nu îi pună pe îngeri în situația de a le fi rușine cu noi, iar pe Isus în situația de a-l fi rușine să ne numească frații Săi.
Să cultivăm ingratitudinea și să o manifestăm prin obiceiul de a oferi pentru cauza lui Dumnezeu cu zgârcenie? Nu, nu! Să ne aducem pe noi înșine ca jertfă vie și să-l dăm lui Isus cu tot ce avem.Toate sunt ale Lui și noi suntem ai Lui, căci ne-a răscumpărat. Cei care primesc harul Său și care contemplă crucea de pe Calvar nu vor întreba cât trebuie să dea, ci vor considera că cel mai valoros dar este încă prea neînsemnat și prea mic față de marele dar al singurului Fiu al Dumnezeului infinit. Prin tăgăduire de sine, cei mai săraci vor găsi căi prin care să obțină ceva de oferit lui Dumnezeu. -- The Review and Herald, 14 iulie, 1896.