Mulți dintre copiii lui Dumnezeu sunt buimăciți de spiritul lumii și își neagă credința prin faptele lor. Ei nutresc iubirea de bani, de case și terenuri până într-acolo, încât capacitățile minții și ale ființei sunt absorbite cu totul în această direcție, iar dragostea față de Creator și față de sufletele pentru care a murit Hristos este înăbușită. Stăpânul acestei lumi îi orbește; interesele veșnice sunt puse pe locul al doilea, iar creierul, oasele și mușchii sunt solicitați peste măsură pentru dobândirea de bogății pământești. Toată această acumulare de griji și de poveri reprezintă o încălcare directă a poruncii lui Hristos, care a spus: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții.”
Uitând că El a mai zis „Strângeți-vă comori în cer” , ei acționează în vederea propriului interes. Comoara strânsă în ceruri se află în siguranță; niciun hoț nu se poate apropia de ea și nici molia nu o poate strica. Însă comoara lor se află pe pământ, iar inima lor este atașată de ea.
Biruința lui Hristos
În pustie, Hristos a înfruntat principalele ispite care îl asaltează pe om. Acolo, S-a confruntat singur cu dușmanul viclean și l-a înfrânt. Prima mare ispită a avut de-a face cu apetitul; a doua, cu îngâmfarea; a treia, cu iubirea de lume. l-au fost oferite tronurile și împărățiile lumii împreună cu slava lor. Satana a venit la El cu onoarea de pe pământ, cu bogăția și cu plăcerile vieții și I le-a prezentat în cea mai atrăgătoare lumină pentru a-L amăgi.
„Toate aceste lucruri” , i-a spus el lui Hristos, „ți le voi da ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.” Cu toate acestea, Hristos I-a respins pe vrăjmașul șiret și a fost biruitor.
Omul nu va trece niciodată prin ispite la fel de puternice ca cele prin care a trecut Hristos, dar Satana are un mai mare succes când vine la om. „Toți acești bani, tot acest câștig, tot acest teren, toată această putere, toate aceste onoruri și bogății ți le voi da ție” -- cu ce preț? Condiția este rareori exprimată la fel de clar ca în cazul lui Hristos -- „Dacă te vei arunca cu fața la pământ și te vei închina mie.” El consideră că este suficient să pretindă compromiterea integrității și tocirea conștiinței. Prin preocuparea oamenilor față de interesele pământești, el primește tot omagiul cerut. Ușa este lăsată deschisă, iar el poate intra oricând dorește, însoțit de toate relele lui: nerăbdarea, iubirea de sine, mândria, avariția și necinstea. Omul este fermecat și ademenit cu perfidie spre ruină.
Exemplul lui Hristos ne stă înainte. El I-a biruit pe Satana, arătându-ne modul în care putem și noi să îl învingem. Hristos i s-a împotrivit lui Satana cu Scriptura. Ar fi putut să recurgă la puterea Sa divină și ar fi putut folosi propriile Sale cuvinte, însă El a zis: „Este scris: «Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu» ” Dacă Sfânta Scriptură ar fi studiată și urmată, creștinul ar fi întărit ca să-l întâlnească pe dușman, dar Cuvântul lui Dumnezeu este neglijat, iar urmarea este dezastrul și înfrângerea.
Tânărul bogat
Un tânăr a venit la Hristos, spunând: „învățătorule, ce bine să fac ca să am viața veșnică?” Isus I-a îndemnat să țină poruncile. Atunci, el a răspuns: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețe; ce-mi mai lipsește?” Isus s-a uitat la el cu dragoste și i-a arătat cu exactitate lipsa pe care o avea în privința păzirii poruncilor: nu își iubea aproapele așa cum se iubea pe sine însuși. Iubirea lui egoistă de bogății era un defect care, dacă nu era remediat, avea să-l excludă din ceruri. „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă.”
Hristos și-ar fi dorit ca tânărul să înțeleagă că nu pretindea de la el nimic altceva decât să urmeze exemplul Lui, al Domnului cerului. El a renunțat la bogățiile și la slava Lui și S-a făcut sărac, pentru ca omul, prin sărăcia Lui, să se îmbogățească. De dragul acestor bogății, El îi cere omului să renunțe la onoarea, la bogăția și la plăcerea pământească. El știe că atâta vreme cât sunt atașați de lume, oamenii se vor îndepărta de Dumnezeu. De aceea I-a spus tânărului: „Du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă.” Cum a primit el cuvintele lui Hristos? S-a bucurat că putea să obțină comoara cerească? O, nu! „A plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuții.” Pentru el, bogățiile însemnau onoare și putere, iar ideea de a renunța la ele i s-a părut aproape o imposibilitate.
Acest iubitor de lume își dorea cerul, dar dorea să-și păstreze și bogățiile și a renunțat la viața veșnică de dragul banilor și a puterii. O, ce schimb deplorabil! și totuși, mulți dintre cei ce declară că țin toate poruncile lui Dumnezeu fac exact la fel.
În aceasta constă pericolul bogățiilor la care se expune omul avar. Cu cât câștigă mai mult, cu atât mai greu îi este să fie generos, Micșorarea bogăției înseamnă pentru el renunțarea la viață. Un astfel de om renunță la avantajele răsplătirii nepieritoare, pentru a-și păstra și a-și spori avuțiile pământești. Dacă ar fi păzit poruncile, bunurile lui materiale nu ar fi fost atât de numeroase. în vreme ce făcea planuri și depunea eforturi pentru sine, cum mai putea el să îl iubească pe Dumnezeu cu toată inima și cu toată puterea, iar pe aproapele lui ca pe el însuși? Dacă le-ar fi împărțit săracilor după cum aveau aceștia nevoie, ar fi fost cu mult mai fericit și ar fi avut o comoară cerească mult mai mare și o comoară pământească mai mică de care să se atașeze. [...]
Răspunzători în fața lui Dumnezeu
Pavel spunea: „Eu sunt dator și grecilor și barbarilor, și celor învățați și celor ne învățați.” Dumnezeu i-a arătat lui Pavel adevărul Său și în acest fel I-a făcut dator față de cei din întuneric să le descopere lumina. Dar mulți nu își dau seama că sunt răspunzători în fața lui Dumnezeu. Întrebuințează talanții Domnului lor și au capacități ale gândirii care, dacă ar fi folosite în direcția cea bună, i-ar putea face conlucrători cu Hristos și cu îngerii Lui. Multe suflete ar putea fi salvate prin eforturile lor și ar putea străluci asemenea stelelor în cununa bucuriei lor. Dar lor nu le pasă de acest lucru.
Prin atracțiile acestei lumi, Satana a căutat să îi înlănțuie și să le paralizeze capacitățile morale. și a reușit chiar foarte bine.
Este în joc destinul veșnic
Ce valoare au casele și terenurile în comparație cu sufletele prețioase pentru care a murit Hristos? Prin intermediul vostru, dragi frați și surori, aceste suflete ar putea fi salvate, împreună cu voi, pentru împărăția slavei, dar din comoara voastră pământească nu puteți să luați cu voi nici cea mai mică parte. Voi strângeți cât puteți, păstrați cu toată grija acaparatoare de care sunteți capabili, dar dacă Domnul va porunci în câteva ore un foc pe care nimeni nu-l va putea stinge, El va distruge toate avuțiile pe care le-ați strâns în viață și le va transforma într-un morman de ruine învăluite în fum. Puteți să vă dedicați întreaga pricepere și energie acumulării de comori pe pământ, dar cu ce vă vor ajuta când viața vă va ajunge la capăt sau când Isus va reveni? Pe cât de înălțați ați fost aici, pe pământ, de onorurile și bogățiile pământești, neglijând viața spirituală, pe atât de mult va scădea valoarea voastră morală înaintea tribunalului marelui Judecător. „Ce folosește unui om sa câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?”
Mânia lui Dumnezeu va cădea asupra celor care îi slujesc lui Mamona, și nu Creatorului lor. Însă cei care trăiesc pentru Dumnezeul cerului, arătându-le celorlalți calea vieții, vor descoperi că drumul celor neprihăniți este ca lumina soarelui, a cărei strălucire crește treptat până la miezul zilei. Ei vor auzi iar și iar invitația de bun venit: „Bine, rob bun și credincios,., intră în bucuria stăpânului tău.” Bucuria lui Hristos este aceea de a vedea suflete salvate în împărăția slavei Sale și, pentru această bucurie, El „a suferit crucea, a disprețuit rușinea”. Dar, în curând, „va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora.” Cât de fericiți vor fi aceia care, după ce au participat la lucrarea Sa, vor fi primiți să se bucure împreună cu EI!-The Review and Herald, 23 iunie, 1885.
Puterea amăgitoare a lui Satana
Scopul lui Satana este acela de a face lumea un loc foarte atractiv. El are o putere amăgitoare pe care și-o exercită pentru a înșela chiar și sentimentele celor care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos. Mulți așa-numiți creștini ar face orice sacrificiu pentru a acumula bogății și, cu cât au mai mult succes în atingerea țintei dorite, cu atât mai puțin le pasă de adevărul prețios și de înaintarea lui pe pământ. Ei își pierd dragostea pentru Dumnezeu și se comportă de parcă și-ar fi pierdut mințile. Cu cât prosperă mai mult în bogățiile materiale, cu atât investesc mai puțin în cauza lui Dumnezeu.
Faptele celor care au o iubire nechibzuită față de bunurile materiale arată clar că este imposibil să slujești la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui Mamona. Ei îi arată lumii că banii sunt dumnezeul lor. Le elogiază puterea și, prin toate intențiile și scopurile lor, îi slujesc lumii. Iubirea de bani devine o putere călăuzitoare și, de dragul banilor, ei încalcă Legea lui Dumnezeu. Chiar dacă mărturisesc a avea religia lui Hristos, ei nu-i iubesc principiile și nici nu iau seama la îndemnurile ei. Își pun în slujba lumii cea mai importantă dintre puterile lor și se închină la Mamona.
Este alarmant faptul că atât de mulți oameni sunt amăgiți de Satana. El le încântă imaginația cu posibilitățile strălucite de câștig lumesc, iar ei se îngâmfă și cred că îi așteaptă fericirea perfectă. Sunt ademeniți de speranța de a obține onoare, bogății și poziții sociale. Satana ie spune: „îți voi da toate acestea, toată puterea și toată bogăția aceasta cu care poți să faci bine semenilor tăi” dar, când obiectul căutat este obținut, ei descoperă că nu mai au nicio legătură cu Mântuitorul care S-a tăgăduit pe Sine; nu sunt părtași la natura divină. Ei se agață de comorile pământești și disprețuiesc cerințele sacrificiului de sine și ale smereniei de dragul adevărului. Nu au nicio dorință de a se despărți de comoara lor pământească, de care li s-a legat inima. și-au schimbat stăpânii și au acceptat să îi slujească lui Mamona, și nu lui Hristos. Satana și-a asigurat închinarea acestor suflete înșelate, determinându-le să iubească valorile pământești.
Deseori se întâmplă ca trecerea de la evlavie la spiritul lumesc să se producă imperceptibil prin insinuările perfide ale celui rău, încât sufletul amăgit nu este conștient că s-a despărțit de Hristos și că îi slujește doar cu numele. -- The Review and Herald, 23 septembrie, 1890.
Îndepărtarea de sacrificiul de sine al pionierilor
A fost o vreme când doar puțini oameni ascultau și primeau adevărul și nu aveau multe din bunurile acestei lumi. Atunci a fost necesar ca unii să își vândă casele și terenurile și să cumpere altceva mai ieftin, în timp ce își dăruiau banii de bunăvoie Domnului pentru publicarea adevărului, susținând astfel înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Acești oameni care s-au sacrificat pe ei înșiși au indurat lipsuri, dar dacă rabdă până la sfârșit, răsplata lor va fi mare.
Dumnezeu a mișcat multe inimi. Adevărul pentru care câțiva au sacrificat atât de mult a triumfat și mulțimi de oameni l-au acceptat. În providența lui Dumnezeu, cei care dețin mijloace au fost aduși la adevăr, pentru ca, pe măsură ce lucrarea ia amploare, nevoile cauzei Sale să fie satisfăcute. Dumnezeu nu le cere acum copiilor Săi casele în care trebuie să locuiască, dar dacă cei care trăiesc în belșug nu ascultă de glasul Său, nu se despart de lume și nu fac sacrificii pentru Dumnezeu, El îi va trece cu vederea și îi va chema pe alții care sunt gata să facă orice pentru Isus, chiar dacă acest lucru înseamnă să-și vândă casele pentru a împlini nevoile lucrării. Dumnezeu va primi darurile aduse de bunăvoie. Cei care dăruiesc trebuie să considere că li s-a oferit acest privilegiu. -- The Review and Herald, septembrie, 1884.
Copiii lui Dumnezeu sunt puși la încercare înaintea universului ceresc, dar insuficiența darurilor, a jertfelor și a eforturilor lor firave în slujba lui Dumnezeu le trădează necredincioșia. Dacă puținul care se face acum ar fi tot ce se putea face, ei nu ar fi condamnați, însă puteau face mai multe cu resursele lor. Ei știu, și știe și lumea, că au pierdut în mare măsură spiritul lepădării de sine și dispoziția de a purta crucea. -- Testimonies for the Church 6:445, 446.
Toți oamenii sunt puși la încercare
și Matei în bogăția lui, și Andrei și Petru în sărăcia lor au fost supuși aceluiași test și toți au răspuns cu aceeași consacrare. În clipa reușitei, când plasele erau pline cu pește și când imboldurile vieții vechi erau cele mai intense, Isus le-a cerut ucenicilor, lângă mare, să părăsească totul pentru lucrarea Evangheliei. La fel, fiecare suflet este testat dacă își dorește mai mult binele trecător decât părtășia cu Hristos.
Principiul este întotdeauna același. Nimeni nu poate avea succes în slujirea lui Dumnezeu, dacă nu lucrează din toată inima și dacă nu consideră toate celelalte lucruri a nu fi altceva decât o pierdere, în comparație cu prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos. Niciunul dintre cei care au rezerve nu poate fi ucenicul lui Hristos și, cu atât mai puțin, colaboratorul Său. Când extraordinara mântuire este cu adevărat apreciată, sacrificiul de sine din viața lui Hristos va fi observat și în viața oamenilor. Oriunde i-ar conduce, ei vor fi bucuroși să îl urmeze. -- The Desire of Ages, 273.