Mulți, foarte mulți nu s-au deprins să își mențină cheltuielile în limitele venitului lor. Ei nu învață să se adapteze la situația existentă și se împrumută iar și iar, devin copleșiți de datorii și, în acest fel, se descurajează și ajung la disperare.
Mulți uită de cauza lui Dumnezeu și își cheltuiesc nepăsători banii pe distracții și vacanțe, pe haine și pe nimicuri, iar când se face apel pentru înaintarea lucrării în misiunile interne și externe, nu au nimic de dăruit sau chiar scriu cecuri fără acoperire. În acest fel, ei îl înșală pe Dumnezeu cu zecimile și darurile lor, iar prin îngăduința lor egoistă își deschid sufletul înaintea ispitelor teribile și cad în capcanele lui Satana.
Trebuie să fim vigilenți și să nu ne cheltuim banii pe ceea ce nu e necesar și pentru a câștiga admirația celorlalți. Nu trebuie să ne permitem să ne satisfacem poftele care ne determină să copiem obiceiurile lumii și să jefuim vistieria Domnului. -- The Review and Herald, 19 decembrie, 1893.
Hărnicia și economia în familie
Mi s-a arătat că voi, fratele meu și sora mea, aveți multe de învățat. Nu trăiți în limitele banilor pe care îi aveți. Nu ați învățat să economisiți. Când aveți venituri mari, nu știți cum să faceți să vă ajungă cât mai mult timp posibil: Luați în considerare pofta, nu prudența. Uneori cheltuiți banii pe o anumită hrană pe care frații voștri nu și-o permit. Dolarii vă scapă foarte ușor clin buzunar. [...] La fel de greșit este să nu îți pui la lucru capacitățile cât mai bine posibil, după cum este greșit ca cel bogat să își păstreze cu lăcomie bogățiile, pentru că așa îi place. Voi nu depuneți efortul necesar pentru a vă susține familia. Puteți, și chiar reușiți, să munciți dacă aveți totul la dispoziție, dar nu vă străduiți să vă apucați de lucru cu sentimentul că aveți datoria de a vă folosi timpul și puterea în cel mai bun mod și în temere de Dumnezeu.
Sunteți implicați într-o afacere care vă aduce uneori mari profituri. După ce ați luat banii, nu ați analizat cum ați putea economisi, având în vedere perioadele în care nu puteți obține bani atât de ușor. În schimb, ați cheltuit mult pentru nevoi imaginare. Dacă v-ați fi dat seama amândoi de datoria care vă revine față de Dumnezeu, de a vă limita poftele și dorințele și de nevoia de a avea în vedere viitorul, în loc să trăiți numai pentru clipa prezentă, acum ați fi avut o stare materială bună, iar familia voastră ar fi avut cele necesare vieții. Aveți de învățat o lecție și nu ar trebui să fiți îndărătnici.Trebuie să învățați să trăiți cât mai mult timp cu cât mai puțini bani. [...]
Isus a făcut o minune și a hrănit cinci mii de oameni, iar apoi i-a învățat lecția importantă a economisirii. „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Vă revin obligații importante. „Să nu datorați nimănui nimic.” Dacă ați fi neputincioși, incapabili să munciți, atunci frații voștri ar fi datori să vă ajute. Tot ce ați primit de la frații voștri când v-ați mutat a însemnat un punct de pornire. Dacă ați fi avut suficientă ambiție și dacă ați fi convenit împreună să trăiți în limitele venitului pe care îl aveați, nu ați fi avut complicații financiare. Va trebui să lucrați pentru salarii mici, la fel ca și pentru salarii mari. Hărnicia și economia i-ar fi asigurat familiei voastre o stare mult mai bună decât acum. -- Testimonies for the Church 2:431-436.
Economisirea din principiu
Aceia care sunt gata să răspundă la apelurile pentru strângerea de fonduri în vederea sprijinirii cauzei lui Dumnezeu și care sunt gata să îi ajute pe cei suferinzi și nevoiași nu se numără printre cei neglijenți, slabi și comozi în modul în care își conduc afacerile. Ei sunt mereu atenți să își mențină cheltuielile în limitele venitului. Sunt economi din principiu și consideră că e de datoria lor să facă economii, pentru a avea ce să ofere. -- Testimonies for the Church 4:573.
Prima lecție: renunțarea
Am întâlnit familii sărace care se luptau cu datoriile și în care totuși copiii nu erau educați să pună interesele proprii pe locul doi, pentru a-și ajuta părinții. Odată am vizitat o familie în care fiicele și-au exprimat dorința de a avea un pian scump. Părinții le-ar fi împlinit această dorință cu bucurie, dacă nu ar fi avut datorii. Fiicele știau acest lucru și, dacă ar fi fost învățate să practice renunțarea de sine, nu și-ar fi pus părinții în situația de a le refuza cererile. Deși li s-a spus că nu vor primi ceea ce au cerut, problema nu s-a rezolvat imediat. Ele și-au exprimat dorința în repetate rânduri, împovărându-și părinții tot mai mult.
Într-o vizită ulterioară am observat că își cumpăraseră mult doritul instrument muzical și am înțeles că s-au mai adăugat la datorie încă alte sute de dolari. Nu știu pe cine să consider mai vinovat: pe părinții indulgenți sau pe copiii egoiști. Toți sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu. Acesta nu este singurul caz de acest fel. Aceste tinere, deși pretind că sunt creștine, nu au purtat niciodată crucea lui Hristos, căci prima lecție pe care trebuie să o învățăm de la Hristos este tocmai lecția tăgăduirii de sine. Mântuitorul spunea: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” Nu putem deveni ucenici ai lui Hristos, dacă nu ne conformăm acestei condiții. -- Signs of the Time, 31 martie, 1887.