Mă bucur împreună cu voi la gândul că bisericile locale vor fi eliberate de datorii. Cât de mult s-ar fi putut economisi dacă s-ar fi făcut în fiecare an eforturi suplimentare în acest scop! Casele noastre de rugăciune nu trebuie să aibă datorii an de an. Dacă fiecare membru ai bisericii și-ar face datoria, prin practicarea sacrificiului de sine pentru Domnul Isus, căruia îi aparține, biserica Sa ar fi eliberată de datorii, iar membrii l-ar aduce în felul acesta slavă lui Dumnezeu.
Marile centre ale lucrării pentru Domnul -- mijloacele prin care El lucrează -- nu ar trebui să aibă datorii. În fiecare an, multe lire [Scris în Australia.] sunt pierdute prin dobânda aferentă împrumuturilor. Dacă acești bani ar fi întrebuințați în întregime drept capital de bază, datoria nu ar mai apăsa atât de greu. Politica de a face datorii nu este una fericită. Ce bine ar fi dacă s-ar putea ca mai întâi să se adune banii necesari pentru construcție, prin eforturi intense, și biserica să fie apoi inaugurată fără să fi făcut datorii! O, să nu facem oare o regulă ca atunci când se construiește o casă pentru Domnul, să depunem eforturi sincere și stăruitoare ca ea să-l fie dedicată fără a avea datorii?
Domnul mi-a arătat că bisericile noastre din Australia și Noua Zeelandă nu trebuie să rămână sub povara datoriilor. Datoria înseamnă întotdeauna o neglijare a lucrurilor speciale și sacre ale lui Dumnezeu, întrucât lucrurile egoiste și obișnuite se află pe primul loc și acaparează întreaga atenție. [...] Față de biserica lui Dumnezeu trebuie manifestat cel mai mare respect. Toate celelalte lucruri trebuie să fie pe un loc secund. Gândurile noastre trebuie înălțate, înnobilate și sfințite. Părinții le-au îngăduit copiilor lor să cultive spiritul lumesc și lăcomia și tot la fel și rudelor și prietenilor. Banii au fost folosiți în momente și în scopuri care nu puteau să îi aducă slavă lui Dumnezeu și care au produs un rău real. Copiii, rudele și prietenii au primit cadouri din belșug, în vreme ce darurile destinate pentru ceea ce prețuiește Domnul au fost reduse ca număr și valoare. [...]
Sacrificiul de sine și ipotecarea bisericilor
Întrebarea cercetătoare pe care trebuie să și-o pună fiecare creștin este aceasta: In adâncul sufletului meu, am eu dragoste pentru Isus? Iubesc eu locașul Lui? [...] Este dragostea mea față de Dumnezeul și Răscumpărătorul meu suficient de puternică pentru a mă determina să renunț la mine însumi? Când sunt ispitit să îmi îngădui plăceri și bucurii egoiste, voi putea spune: Nu, nu voi mai cheltui niciun bănuț pentru a mă satisface pe mine, în vreme ce casa lui Dumnezeu este ipotecată sau este împovărată de datorii?
Îi vom acorda lui Hristos cea mai mare atenție? Oare nu are El dreptul să pretindă de la noi acest semn de respect și loialitate?Tocmai aceste lucruri stau la temelia vieții noastre sufletești, a vieții noastre de familie și a vieții noastre din biserică. Daca inima, sufletul, puterea, viața sunt în întregime predate lui Dumnezeu, dacă sentimentele îi aparțin întru totul, Dumnezeu va ocupa primul loc în toate activitățile voastre. Ca urmare, veți ști ce înseamnă a fi partener cu Isus Hristos în compania Sa sfântă, Construcțiile ridicate pentru închinarea la Dumnezeu nu vor fi lăsate să stagneze din pricina datoriilor. Dacă îngăduiți să se întâmple așa ceva, ați putea da impresia că v-ați negat credința. -- Scrisoarea 52, 1897
Sumele datorate de biserică sunt dezonorante la adresa lui Dumnezeu
Este o dezonoare la adresa lui Dumnezeu ca bisericile noastre să fie împovărate de datorii, Această stare de lucruri nu trebuie să existe. Este o dovadă a administrării greșite de la început până la sfârșit și este o dezonoare la adresa lui Dumnezeu și a cerului. Citiți și studiați cu rugăciune capitolul 4 din Zaharia. Apoi citiți primul capitol din Hagai și încercați să vedeți dacă vă regăsiți acolo. În timp ce v-ați gândit mult la voi înșivă, la interesele personale, ați neglijat să porniți construcția sau ați construit cu bani împrumutați și nu ați făcut donații pentru a elibera clădirile bisericii de datorii. Veți lua în considerare responsabilitatea ce vă revine? Anii trec și se fac foarte puține eforturi pentru a reduce datoriile. Dobânda înghite banii ce ar trebui folosiți pentru a achita suma împrumutată.
De ce mai exista datorii
Dumnezeu îi numește pe membrii bisericii robi netrebnici. Voia Lui nu este împlinită când lucrurile sfinte sunt lăsate în paragină, neglijate. Sacrificiul de sine, pus în practică în toate bisericile, ar putea schimba starea de lucruri. „Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” Când aurul și argintul sunt folosite în mod egoist, pentru a satisface ambiția, mândria sau îngăduința egoistă, așa cum s-a întâmplat, Dumnezeu este dezonorat.
Este oare posibil ca aceia care sunt responsabili să poată dormi atât de profund, încât să nu priceapă că actuala stare de lucruri este rezultatul neglijenței lor? Poporul ales de Dumnezeu nu poate primi binecuvântarea atunci când își înfrumusețează casele și investește banii lui Dumnezeu în... diverse lucruri pentru satisfacții egoiste, deși știe că banii cheltuiți astfel ar trebui folosiți pentru a păstra casa lui Dumnezeu în cele mai bune condiții și că nu pot fi luați bani din casierie pentru a achita cheltuielile curente.
Am o solie de la Domnul. Bisericile trebuie să-și revină din această apatie și trebuie să se gândească la aceste lucruri. „Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” Ca familii, întrebuințăm noi argintul și aurul Domnului în scopuri egoiste și nu putem contribui cu nimic pentru a micșora datoriile casei Sale? Bisericile sunt împovărate de datorii, nu pentru că le este imposibil să le achite, ci din cauza egoismului membrilor. Prin această neglijență, Dumnezeu este dezonorat și, dacă nu vă mai oferă resurse, să nu pretindeți că nu știți care e cauza. Când îl puneți pe Domnul pe primul loc și când înțelegeți că biserica Lui este dezonorată din cauza datoriilor, Dumnezeu vă binecuvântează. -- Manuscript 116, 1897
Nevoia de sfat și de cooperare
Dragă frate, Trebuie să știi că în tot ceea ce faci nu te îndrepți în direcția pe care ți-o dictează judecata ta, ci în cea dată de sfatul reunit al fraților tăi. Ai ajuns în această situație, fiindcă ai lucrat independent prea mult timp. [...] Poți împrumuta bani. Dar i-ai luat și pe frații tăi cu tine când ai făcut planurile pentru construcție? Ați dus acest jug împreună și au venit ei să te ajute? [...] Nu trebuie săi se îngăduie niciodată unui om să devină factorul unic de decizie în realizarea construcției unei biserici. Este nevoie de toți membrii bisericii care pot purta o răspundere, iar pastorul nu trebuie să îndeplinească singur această lucrare. [...] Aceasta este o lecție pe care trebuie să o înveți -- să cauți ajutorul fraților tăi și să nu mergi mai departe fără sfatul și cooperarea lor. -- Scrisoarea 49, 1900.
O atitudine nescuzabilă
Mi-a fost înfățișată ușurința cu care multe biserici se împrumută și rămân cu datorii. În unele cazuri, casa lui Dumnezeu este împovărată de datorii permanente și trebuie să plătească mereu dobândă. Asemenea lucruri nu ar trebui să se întâmple. Dacă există acea înțelepciune, acel tact și acel zel față de Stăpân pe care le cere Dumnezeu de la toți robii Lui, va exista și o schimbare a acestei situații. Datoriile vor fi eliminate. Sacrificiul de sine va face minuni pentru creșterea spiritualității bisericii. Fiecare membru trebuie să facă ceva. Nevoia ca fiecare să își facă partea sa din lucrare să le fie prezentată în mod accentuat închinătorilor.
Colegiul și biserica din _____ nu trebuie să fie împovărate de datorii, ca în situația actuală. Aceasta demonstrează o administrare nechibzuită. Dumnezeu ne cheamă la sacrificiu de sine. El le cere daruri celor care pot să le aducă și chiar și frații cei mai săraci pot să aducă din puținul lor. Iar acolo unde este voință, Dumnezeu va deschide calea. Dar Domnul nu este mulțumit de modalitatea aleasă în prezent. El nu are în plan ca lucrarea Sa să fie împiedicată de datorii.
Lepădarea de sine îi va ajuta pe cei care nu au făcut nimic în trecut să facă acum ceva palpabil și să arate că au credință în învățăturile Cuvântului, în adevărul prezent. Toți, bătrâni și tineri, părinți și copii, trebuie să-și arate credința prin fapte. Credința ajunge desăvârșită prin fapte. Ne aflăm în scenele finale ale istoriei acestui pământ; însă doar puțini își dau seama de acest lucru, deoarece lumea s-a interpus între Dumnezeu și om. -- Scrisoarea 81, 1897.
Construirea bisericii și a colegiului din Avondale
Există situații când se pot realiza multe printr-un efort unit, prompt și perseverent. Se stabilise data inaugurării școlii, dar frățietatea din toate coloniile se aștepta la o amânare. Așteptaseră mult timp inaugurarea școlii și erau descurajați. Mai era încă mult de lucru la clădiri, iar fondurile se epuizaseră. Prin urmare, constructorii au spus că lucrarea nu putea fi încheiată la data stabilită. Dar noi am spus că nu trebuie să amânăm. școala trebuia deschisă la vremea hotărâtă, așa că am prezentat problema înaintea bisericii și am făcut apel la voluntari. Treizeci de bărbați și de femei s-au oferit să lucreze și, deși le-a fost greu să își ia timp pentru aceasta, ei s-au unit să lucreze zilnic până când clădirile au fost înălțate, curățate și mobilate, gata pentru a fi folosite în ziua inaugurării școlii.
Când a venit timpul să se construiască lăcașul de cult, credința și loialitatea ne-au fost puse iar la încercare. Am întrunit un comitet ca să discutăm ce trebuia făcut. Drumul părea plin de dificultăți. Unii spuneau: „Să construim o clădire mică și, când vor apărea banii, să o extindem, căci în momentul de față ne e imposibil să construim o biserică atât de mare cum ne dorim.” Alții ziceau: „Să așteptăm până când vom strânge banii ca să construim o biserică spațioasă.” Așa trebuia să facem, dar cuvântul Domnului mi-a vorbit în timpul nopții astfel: „Porniți și construiți imediat.”
Apoi, am luat decizia să ne apucăm de lucru și să mergem prin credință. Seara următoare a sosit din Africa de Sud un cec de două sute de lire. Era o donație de la fratele și sora Lindsay, din Cape Town, care doreau să ne ajute la construirea casei de rugăciune. Credința ne fusese pusă la încercare, luasem hotărârea de a începe lucrul, iar Domnul ne-a pus apoi în mâini această sumă mare cu care să începem. Cu această încurajare, lucrarea a pornit cu mult avânt. Consiliul școlii a donat terenul și o sută de lire. Am primit două sute de lire din partea Uniunii de conferințe, iar membrii bisericii au dat cât au putut. Ne-au ajutat și prietenii din afara bisericii, iar constructorii ne-au oferit o parte din timpul lor, lucru la fel de valoros ca și banii.
În acest fel, lucrarea a fost încheiată și avem această biserică frumoasă, cu patru sute de locuri. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această casă de rugăciune în care putem să ne închinăm Lui. El cunoaște toate strâmtorările prin care am trecut. Când apăreau dificultăți, fratele Haskell, care a supravegheat permanent lucrarea, aduna toți muncitorii și se rugau arzător cu toții, pentru ca Dumnezeu să îi binecuvânteze pe ei și lucrarea pe care o făceau. Domnul le-a ascultat rugăciunea, iar biserica a fost construită în șapte săptămâni. -- The Review and Herald, 1 noiembrie, 1898.