Singurul plan pe care l-a evidențiat Evanghelia în vederea susținerii lucrării lui Dumnezeu este cel care lasă susținerea cauzei Sale în grija oamenilor. Având în vedere numai slava lui Dumnezeu, oamenii trebuie să îi ofere partea pe care El a cerut-o. Privind la crucea de pe Calvar și la Răscumpărătorul lumii, care S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca prin sărăcia Lui noi să ne îmbogățim, vom simți că nu trebuie să ne mai strângem comori pe pământ, ci trebuie să le strângem în banca cerului, care nici nu va suspenda plățile și nici nu va da faliment. Domnul L-a dăruit lumii pe Isus, așadar se pune întrebarea: Ce am putea să îi înapoiem lui Dumnezeu, prin darurile și jertfele noastre, pentru a-l arăta că prețuim dragostea Sa? „Fără plată ați primit, fără plată să dați.”
Cât de mult ar trebui să-și dorească orice administrator credincios să sporească partea pe care o aduce la casa vistieriei Domnului, nu să o micșoreze cu vreun bănuț! Pe cine slujește el? Pentru cine pregătește el un dar? -- Pentru Cel de la care primește toate lucrurile bune ce îi aduc bucurie. Atunci, niciunul dintre noi, cei care am primit harul lui Hristos, să nu îi punem pe îngeri în situația de a le fi rușine cu noi și pe Isus în situația de a-l fi rușine să ne numească frați.
Vom da dovadă noi de nerecunoștința și o vom cultiva prin obiceiul de a fi zgârciți când aducem daruri pentru cauza lui Dumnezeu? -- Nu, nu! Să ne aducem pe noi înșine ca jertfă vie și să îi dăm lui Isus tot ce avem. Toate sunt ale Lui; îi aparținem prin faptul că ne-a răscumpărat. Cei care primesc harul Său, care privesc la crucea de pe Calvar nu vor pune sub semnul întrebării partea ce trebuie dată, ci vor considera că cel mai scump dar al lor este încă prea neînsemnat și prea mic față de marele dar al singurului Fiu al Dumnezeului infinit. Prin tăgăduire de sine, cel mai sărac om va găsi modalități prin care să îi ofere ceva lui Dumnezeu.
Administrarea timpului
Timpul înseamnă bani și mulți oameni pierd clipe prețioase pe care le-ar fi putut petrece făcând ceva util, lucrând cu mâinile lor ceva bun. Domnul nu îi va spune niciodată: „Bine, rob bun și credincios” celui care nu și-a întrebuințat capacitățile fizice, împrumutate ca talanți prețioși, prin intermediul cărora să strângă bani cu care să îi ajute pe cei nevoiași și pe care să-i aducă lui Dumnezeu.
Cei bogați să nu creadă că este suficient dacă aduc daruri numai din banii lor. Ei dețin talantul inteligenței și trebuie să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu ca niște oameni încercați, cu experiență, să fie agenți spirituali zeloși în educarea și instruirea copiilor lor, pentru a-i îndruma spre domeniile în care se pot dovedi utili. Părinții și copiii nu trebuie să creadă că sunt stăpâni pe ei înșiși și că pot face tot ce vor cu timpul și cu lucrurile pe care le dețin. Ei sunt proprietatea răscumpărată a lui Dumnezeu, iar El așteaptă de la ei un profit adus prin puterile lor fizice, care trebuie folosite pentru a aduce un venit în vistieria Sa.
Lepădarea de sine și crucea
Dacă miile de nevoi egoiste ar fi reprimate și dacă banii ar fi distribuiți în direcția potrivită, în casieria lui Dumnezeu ar ajunge mari sume de bani. Mulți își cumpără idoli cu banii ce ar trebui să ajungă în casa lui Dumnezeu. Nimeni nu poate face acte reale de binefacere, dacă nu practică o renunțare de sine adevărată. Renunțarea de sine și crucea se găsesc pe drumul oricărui creștin care îl urmează pe Hristos. Isus spune; „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze.” Va lua fiecare om în considerare faptul că ucenicia creștină presupune sacrificiul de sine, chiar și cu prețul vieții dacă e nevoie, pentru Cel care și-a dat viața ca lumea să trăiască?
Creștinii care îl văd pe Hristos pe cruce au obligația față de Dumnezeu de a nu păstra pentru ei niciun lucru, oricât le-ar fi de drag, întrucât El le-a dat darul infinit: pe Fiul Său. Dacă dețin vreun lucru ce poate fi folosit pentru a apropia pe cineva, bogat sau sărac, de Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, ei trebuie să dedice respectivul lucru de bunăvoie acestui scop. Domnul are nevoie de oameni care să conlucreze cu El la salvarea păcătoșilor.
Tot cerul participă în mod activ la asigurarea mijloacelor prin care cunoașterea adevărului să ajungă „la orice neam, la orice seminție și la orice norod”. Dacă nu permitea lumina lor să îi lumineze și pe alții, cei care spunea s-au convertit în mod real neglijează împlinirea cuvintelor lui Hristos.
Nu trebuie să ne chinuim să enumerăm ce sume au fost donate pentru cauza lui Dumnezeu, ci ar trebui mai degrabă să ne gândim la câte daruri nu au fost aduse la vistieria Sa, ci au fost dedicate îngăduirii poftelor eului și satisfacerii personale. Nu trebuie să calculăm câte persoane au fost trimise, ci mai degrabă să socotim câte și-au închis ochii pentru a nu vedea datoria ce ie revine de a le sluji altora, potrivit capacității lor.
Cât de multe persoane ar fi acum de folos, dacă ar exista bani în casierie pentru a le susține în lucrare! Cât de multe oportunități ar fi folosite în vederea extinderii lucrării lui Dumnezeu, pe măsură ce Providența ar crea condițiile prielnice! Sute de persoane ar putea face lucruri bune, în diferitele ramuri ale lucrării misionare, dar ele nu sunt acolo! De ce? -- Pentru că egoismul le ține acasă; le place comoditatea și rămân astfel departe de via Domnului. Unii și-ar dori să meargă în zone îndepărtate, dar nu au banii necesari, și aceasta din cauza faptului că alții nu și-au făcut datoria. lată câteva dintre motivele pentru care un număr mic de lucrători poartă o povară nespus de mare, în vreme ce alții nu duc nicio povară. -- The Review and Herald, 14 iulie, 1896.
Dolarul care ar putea salva un om
Domnul a luat toate măsurile necesare pentru ca solia adevărului să ajungă la toți oamenii, însă mijloacele pe care le-a pus, în acest scop, în mâinile administratorilor Săi au fost folosite în mod egoist.
Ce sume au risipit tinerii noștri în mod neînțelept, pentru îngăduirea eului și pentru etalare, pentru lucruri fără de care ar fi fost la fel de fericiți! Fiecare dolar pe care îl avem îi aparține Domnului.În loc să cheltuim banii pe lucruri inutile, ar trebui să-i investim în lucrarea misionară.
Pe măsură ce se intră în zone noi, apelurile pentru daruri sunt din ce în ce mai dese. Dacă a existat vreodată o vreme în care a trebuit să fim economi, atunci acea vreme este acum. Toți cei care participă la lucrare trebuie să înțeleagă că e important să se conformeze întru totul exemplului Mântuitorului în ceea ce privește renunțarea de sine și economia. Cu toții ar trebui să considere că banii de care dispun i-au primit de la Dumnezeu și că sunt datori să îi folosească înțelept și cu pricepere. Fiecare bănuț trebuie prețuit cu grijă. Un cent pare a fi o sumă mică, însă o sută de cenți fac un dolar și, dacă sunt cheltuiți corect, pot ajunge să salveze un om de la moarte. Dacă toți banii pe care poporul nostru i-a cheltuit pentru satisfacere personală ar fi consacrați cauzei lui Dumnezeu, casieria nu ar mai fi goală, iar lucrarea misionară ar putea ajunge în toate colțurile lumii.
Membrii bisericii trebuie să renunțe la mândrie și la etalarea podoabelor. Fiecare dintre ei ar trebui să aibă la îndemână o cutie dedicată misiunii, în care să pună fiecare bănuț pe care este ispitit să îl cheltuiască pentru poftele lui. Dar trebuie făcut mai mult, pe lângă renunțarea la lucrurile de prisos. Trebuie practicată renunțarea de sine. Trebuie să sacrificăm lucrurile care ne dau confortul și pe care le dorim atât de mult. Predicatorii trebuie să-și îmbunătățească solia, nu numai atacând satisfacerea poftelor și mândria în îmbrăcăminte, ci prezentându-L pe Isus și viața Sa de lepădare și jertfire de Sine. Dragostea, evlavia și credința să fie cultivate în inimă, și atunci roadele prețioase vor apărea. -- Schițe din istoria misiunilor externe ale adventiștilor de ziua a șaptea, 293.