Nu ar trebui sa risipim banii pe case costisitoare, pe mobilă scumpă, pe îmbrăcăminte lumească sau pentru pregătirea multor mâncăruri. În toate lucrurile, să ne gândim la sufletele pentru care a murit Hristos. Egoismul și mândria să dispară. Nimeni să nu mai cheltuiască bani pentru a multiplica fotografii pe care să le trimită prietenilor. Să punem deoparte fiecare dolar ce poate fi economisit, pentru ca farmecul inegalabil al lui Hristos să poată fi înfățișat celor care pier.
Satana vă va propune să cheltuiți banii în multe feluri. Dacă sunt cheltuiți pentru plăceri personale -- pe lucruri inutile, indiferent cât de ieftine -- nu sunt cheltuiți spre slava lui Dumnezeu. Să ne gândim bine la acest lucru și să vedem dacă ne tăgăduim pe noi înșine așa cum ar trebui. Facem noi sacrificii pentru ca lumina adevărului să ajungă la cei pierduți? [...]
În biserică nu ar trebui să existe decât o singură preocupare; o singură dorință ar trebui să ne caracterizeze pe toți, și anume dorința de a ne conforma chipului lui Hristos. Fiecare în parte ar trebui să se străduiască să facă pentru Isus tot ce îi stă în putință, prin efort personal, prin daruri, prin sacrificii. Ar trebui să existe hrană în casa Domnului, iar aceasta presupune o casierie plină, ca să se poată răspunde astfel strigătelor de ajutor ce vin de pretutindeni. Ce păcat că suntem constrânși să Ie răspundem astfel celor care strigă după ajutor: „Nu vă putem trimite nici oameni, nici bani. Avem o casierie goală.”
Toți bănuții, toate monedele și toate bancnotele ce sunt risipite pe plăceri egoiste, din dorința de a satisface standardul lumii și de dragul comodității, să revină în vistieria lui Dumnezeu. Micile pârâiașe adunate laolaltă formează râul. Să fim creștini conștiincioși, împreună-lucrători cu Dumnezeu. [...] Trebuie deschise noi zone pentru lucrare, oamenii trebuie aduși la credință, și nume noi vor apărea în registrele bisericii -- nume care vor figura și în rapoartele nepieritoare ale cerului. O, dacă am înțelege câte am putea face cu banii cheltuiți pe plăceri personale! -- The Review and Herald, 27 ianuarie, 1891.
Parteneri ai lui Dumnezeu
Cauza lui Dumnezeu are multe nevoi. De aceea, se așteaptă ca toți credincioșii, mari și mici, săraci și bogați, să fie harnici, pentru ca Dumnezeu să primească sumele cuvenite, să fie hrană în casa Sa și să poată fi sprijiniți slujitorii chemați să împlinească lucrarea de transmitere a adevărului către lumea pierdută.
Dumnezeu nu cere numai zecimea, ci și ca tot ceea ce avem să fie întrebuințat spre slava Sa. Nu trebuie să avem obiceiul de a risipi; avem pe mână proprietatea lui Dumnezeu. Nici măcar un singur ban nu ne aparține. Cheltuirea banilor pe obiecte de lux îi lipsește pe cei săraci de banii de care au nevoie pentru a-și cumpăra hrană și îmbrăcăminte. Ceea ce se cheltuiește pentru satisfacția de a avea îmbrăcăminte, clădiri, mobilă și decorațiuni pretențioase ar ușura suferința multor familii sărace. Administrarea bunurilor lui Dumnezeu trebuie să îi aibă în vedere pe cei în nevoie. Acesta este rodul religiei curate și neîntinate. Domnul îi acuză pe oameni că-și îngăduie pofte egoiste în vreme ce semenii lor suferă din lipsă de hrană și de haine. [...]
Domnul îi cheamă pe toți copiii Lui să lase ca lumina cerului -- lumina dragostei Lui altruiste -- să strălucească în mijlocul întunericului acestui veac întunecat. Dacă vede că recunoașteți faptul că El este stăpânul vostru și al tuturor lucrurilor pe care le aveți, dacă vede că întrebuințați ca niște administratori credincioși mijloacele încredințate vouă, Dumnezeu va scrie numele voastre în cărțile cerului, notând că sunteți împreună-lucrători cu El, parteneri ai Săi care lucrează pentru binele semenilor lor. În ziua finală, vă veți bucura când veți vedea că mijloacele pe care le-ați folosit cu înțelepciune spre ajutorarea semenilor l-au adus mulțumiri lui Dumnezeu din partea lor. -- The Review and Herald, 8 decembrie, 1896.
Atenție la mărunțiș!
Aș vrea să ajut pe toată lumea să înțeleagă ce păcat grav este acela de a risipi banii lui Dumnezeu pe nevoi imaginare. Cheltuirea sumelor aparent mici poate declanșa o serie de circumstanțe care vor avea consecințe veșnice. Când va avea loc Judecata și când se vor deschide cărțile din ceruri, vă va fi prezentată partea pe care ați pierdut-o -- binele pe care ați fi putut să îl faceți cu mărunțișul strâns și cu sumele mai mari pe care le-ați folosit în întregime în scopuri egoiste. [...]
Isus nu cere din partea nimănui ceea ce s-ar putea numi, într-adevăr, un sacrificiu, întrucât tot ce ni se cere să dăm este lucrul fără de care ne vom simți mai bine. Nu facem altceva decât să renunțăm la ce este neînsemnat și mai lipsit de valoare, pentru a primi în schimb ceva mai important și mai valoros. Orice considerent pământesc și vremelnic trebuie subordonat considerentelor de o mai mare importanță. -- The Review and Herald, 11 august, 1891.
Atunci solia va înainta cu putere
Poporul lui Dumnezeu ar trebui să practice o economie strictă în modul cum își cheltuiește banii, ca să poată avea ce să-l ofere lui Dumnezeu, spunând: „Din mâna Ta primim ce-ți aducem.” În acest fel, trebuie să-l aducă lui Dumnezeu recunoștință pentru binecuvântările primite de la El. De asemenea, în acest fel poporul Său își strânge comori lângă tronul lui Dumnezeu.
Cei lumești cheltuiesc pe haine sume mari, care ar trebui folosite pentru a-i hrăni și a-i îmbrăca pe cei care suferă de foame și de frig. Mulți dintre cei pentru care și-a dat viața Hristos de-abia au câteva haine obișnuite, din cele mai ieftine, în vreme ce alții cheltuiesc mii de dolari din dorința de a satisface pretențiile nesfârșite ale modei.
Domnul i-a cerut poporului Său să iasă din lume și să se despartă de ea. Îmbrăcămintea stridentă și costisitoare nu este adecvată pentru cei care cred că trăim în ultimele zile ale timpului de probă. „Vreau dar” scrie apostolul Pavel, „ca bărbații să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli. Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială, nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.”
Chiar și printre cei care declară că sunt copii ai lui Dumnezeu există persoane care cheltuiesc pe îmbrăcăminte mai mult decât este necesar. Noi ar trebui să purtăm haine îngrijite și cu gust, dar, surorile mele, când vă cumpărați sau când confecționați haine pentru voi și pentru copiii voștri, gândiți-vă la lucrarea din via Domnului care mai așteaptă să fie făcută.
Este bine să cumpărați materiale bune și să le folosiți cu atenție. Aceasta înseamnă să fii econom. Însă podoabele multe nu sunt necesare și a le folosi înseamnă a cheltui pentru plăceri personale banii ce ar trebui aduși în vistieria lui Dumnezeu.
Nu hainele vă dau valoare înaintea Domnului. Frumusețea interioară, harul Duhului, cuvântul amabil și considerația față de ceilalți sunt valoroase înaintea lui Dumnezeu. Nu mai apelați la podoabele inutile și puneți deoparte pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu mijloacele strânse în acest fel. Învățați lecțiile tăgăduirii de sine și ajutați-i și pe copiii voștri să și le însușească. Tot ce poate fi economisit prin renunțare de sine este necesar acum în lucrare. Suferinzii trebuie alinați, cei goi trebuie îmbrăcați, cei flămânzi trebuie hrăniți; adevărul pentru această vreme trebuie spus celor ce nu îl cunosc. Renunțând la ceea ce nu ne este necesar, putem să participăm la marea lucrare a lui Dumnezeu.
Suntem martorii lui Hristos și nu trebuie să permitem ca preocupările lumești să ne absoarbă timpul și atenția, astfel încât să nu mai dăm importanță lucrurilor despre care Dumnezeu a spus că trebuie să aibă întâietate. Sunt în joc preocupări mai înalte. „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui.” Hristos a dat tot ce avea pentru lucrarea pe care a venit să o împlinească, iar cuvântul Său pentru noi este acesta: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” „Voi veți fi astfel ucenicii Mei.”
Hristos S-a dat pe Sine din toată inima și cu bucurie pentru a împlini voia lui Dumnezeu. S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Nouă ni se pare greu să renunțăm la noi înșine? Vom accepta să fim părtași la suferințele Lui? Moartea Sa ar trebui să miște fiecare fibră a ființei noastre, determinându-ne să dorim să consacrăm pentru lucrarea Sa tot ce avem și tot ce suntem. Când ne gândim la tot ce a făcut El pentru noi, ar trebui ca inima să ni se umple de iubire.
Când cei care cunosc adevărul vor practica tăgăduirea de sine poruncită în Cuvântul lui Dumnezeu, solia va înainta cu putere. Domnul va auzi rugăciunile pentru convertirea sufletelor. Poporul lui Dumnezeu va lăsa ca lumina să strălucească, iar necredincioșii, văzând faptele bune ale credincioșilor, vor da slavă Tatălui nostru ceresc. Să intrăm în legătură cu Dumnezeu prin ascultare și jertfire de sine. -- The Review and Herald, 1 decembrie, 1910.
Progres, în ciuda sărăciei
La început, numai câțiva dintre noi lucram pentru Dumnezeu și era absolut necesar să fim uniți, pentru ca lucrarea să înainteze în mod organizat și unitar. Când am înțeles importanța unirii în credință, rugăciunile noastre au primit răspuns, iar rugăciunea lui Hristos, ca noi să fim una, la fel cum El este una cu Tatăl, a fost împlinită. Eram la fel de săraci ca și voi, cei din aceste țări [Scris in Europa.] și, în mod frecvent, rămâneam flămânzi și ne era frig, căci nu aveam haine adecvate. Dar am înțeles că adevărul trebuie să înainteze și noi trebuie să obținem bani pentru a-l duce mai departe. Atunci, L-am căutat pe Domnul cu cea mai mare ardoare, L-am rugat să ne deschidă căi să putem ajunge la oamenii din orașele mari și mici și am muncit împreună cu soțul meu ca să obținem bani pentru a merge din loc în loc, să le descoperim altora comoara credinței. Am văzut că Domnul cerului ne pregătea calea în această lucrare.
Soțul meu a muncit la o carieră de piatră până i s-a luat pielea de pe mâini și până i-a dat sângele, și aceasta pentru a obține banii necesari pentru a merge din loc în loc să le prezinte oamenilor cuvintele adevărului. Așa se făcea lucrare la început, iar cererile noastre trebuie să se înalțe acum, ca și atunci, la Dumnezeul cerului pentru ca El să deschidă calea, iar adevărul să poată ajunge la inima oamenilor. Aurul și argintul îi aparțin Domnului. Vitele de pe mii de coline sunt ale Lui, dar El vrea să mergeți înainte, prin credință, cât mai departe posibil. Binecuvântarea Domnului fie revărsată peste cei care își dau toată silința! [...]
Când au fost deschise Scripturile în văile Piemontului, adevărul era dus mai departe de cei care erau foarte săraci în lucrurile acestei lumi. Cei care aveau adevărul biblic nu aveau permisiunea să-l prezinte oamenilor. Ei nu puteau duce Biblia la familiile de acolo, așa că plecau ca negustori și luau cu ei părți din Biblie, iar când găseau un moment potrivit citeau din ele. Cei care flămânzeau după adevăr obțineau în acest fel lumina. Cu picioarele goale și sângerânde, acești oameni călătoreau printre stâncile munților pentru a ajunge la sufletul semenilor lor și a le dezvălui cuvintele vieții. Mi-aș dori ca același spirit ce i-a animat pe ei să fie în inima tuturor celor care mărturisesc adevărul prezent.
Fiecare dintre noi am putea face ceva, dacă am ocupa locul pe care Dumnezeu I-a prevăzut pentru noi. Tot ce facem pentru a-i lumina pe ceilalți ne apropie mai mult de Dumnezeul cerului. Dacă stați și vă uitați la voi înșivă și spuneți: „De-abia pot să-mi întrețin familia” nu veți face nimic niciodată, dar dacă spuneți: „Voi face ceva pentru adevăr, vreau să-l văd răspândindu-se, voi face ce pot” Dumnezeu vă va deschide calea ca să puteți face ceva. Ar trebui să investiți în cauza adevărului, astfel încât să simțiți că faceți parte din ea.
Dumnezeu nu îi cere celui care a primit un singur talant dobânda pe care o poate obține cel ce are zece talanți. Amintiți-vă faptul că tocmai cel care avea un singur talant I-a învelit într-un ștergar și I-a ascuns în pământ. Pentru a contribui la lucrarea Sa, ar trebui să întrebuințați talantul, influența și mijloacele pe care Dumnezeu vi le-a dat. -- The Review and Herald, 1890 iulie, 8.