Când promitem verbal sau în scris să dăruim o anumită sumă, frații care au fost prezenți cu acea ocazie sunt martorii vizibili ai legământului încheiat între noi și Dumnezeu. Promisiunea nu este făcută față de oameni, ci fața de Dumnezeu, și este ca și cum -- al trimite o scrisoare unei alte persoane. Angajamentul luat față de Dumnezeu ne obligă în aceeași măsură să achităm banii promiși ca orice obligație pe care o avem prin lege.
În general, persoanele care se angajează în acest fel față de semenii lor nu se gândesc că ar avea posibilitatea să ceară să fie scutiți de angajamentul luat. Un jurământ față de Dumnezeu, Dătătorul tuturor binecuvântărilor, este de o și mai mare importanță; atunci, de ce căutăm să fim scutiți de juruințele pe care le-am făcut lui Dumnezeu? Se consideră oare că promisiunile făcute față de El nu sunt la fel de obligatorii? Oare faptul că cel în cauză nu va fi chemat înaintea unui tribunal pentru nerespectarea promisiunii face ca aceasta să fie mai puțin valabilă? Își va permite să îl „înșele pe Dumnezeu” cel care declară că este mântuit prin sângele jertfei infinite a lui Isus Hristos? Nu știe că juruințele și faptele lui vor fi cântărite după dreptatea curților cerești de judecată?
Cazul fiecăruia dintre noi așteaptă să fie judecat în tribunalul ceresc. Modul nostru de a acționa va depune mărturie împotriva noastră? Cazul iui Anania și al Safirei a fost dintre cele mai grave. Prin faptul că au păstrat o parte din banii obținuți pe moșioară, L-au mințit pe Duhul Sfânt. Cei care au comis păcate asemănătoare sunt vinovați în aceeași măsură.
Când inima oamenilor este îmblânzită prin prezența Duhului lui Dumnezeu, ei devin mai sensibili față de lucrarea Duhului Sfânt și iau decizia de a se sacrifica pentru cauza lui Dumnezeu. Când lumina divină pătrunde în minte cu o claritate și o putere neobișnuite, sentimentele omului firesc sunt biruite, egoismul își pierde puterea asupra inimii și se naște dorința de a imita Modelul, pe Isus Hristos, prin practicarea sacrificiului de sine și a binefacerii. Omul egoist, cu înclinația lui firească, se transformă atunci într-un om amabil și milos față de păcătoșii pierduți și îi face o făgăduință solemnă lui Dumnezeu, la fel ca Avraam și lacov. În astfel de ocazii, sunt prezenți îngerii cerești. Dragostea lui Dumnezeu și iubirea față de oameni înving egoismul și iubirea de lume. Așa se întâmplă mai ales atunci când vorbitorul, în Duhul și în puterea lui Dumnezeu, prezintă Planul de Mântuire, adus la îndeplinire de Maiestatea cerului prin jertfa de pe cruce. În pasajele de mai jos putem vedea cum privește Dumnezeu problema jurămintelor:
„Moise a vorbit căpeteniilor semințiilor copiilor lui Israel și a zis: «lată ce poruncește Domnul: Când un om va face o juruință Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduință, să nu-și calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieșit din gură».” (Numeri 30, 1.2).
„Nu lăsa gura să te bage în păcat și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: «M-am pripit». Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale și să nimicească lucrarea mâinilor tale?” (Eclesiastul 5, 6).
„De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi de tot,îmi voi împlini juruințele făcute ție, juruințe care mi-au ieșit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtoare.” (Psalmii 66, 13.14).
„Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință sfântă și abia după ce a făcut juruința, să se gândească.” (Proverbe 20, 25) „Dacă faci o juruință Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeți s-o împlinești, căci Domnul, Dumnezeul tău, îți va cere socoteala și te vei face vinovat de un păcat. Dacă te ferești să faci o juruință, nu faci un păcat. Dar să păzești și să împlinești ce-ți va ieși de pe buze, și anume juruințele pe care le vei face de bunăvoie Domnului, Dumnezeului tău, și pe care le vei rosti cu gura ta.” (Deuteronom 23, 21-23).
„Faceți juruințe Domnului, Dumnezeului vostru, și împliniți-le! Toți cei ce-L înconjoară să aducă daruri Dumnezeului cel înfricoșat.” (Psalmii 76, 11).
„Dar voi îl pângăriți prin faptul că ziceți: «Masa Domnului este spurcată și ce aduce ea este o mâncare de disprețuit!» Voi ziceți: «Ce mai osteneală!» și o disprețuiți, zice Domnul oștirilor, și aduceți ce este furat, șchiop sau beteag: lată darurile de mâncare pe care le aduceți! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre? zice Domnul. Nu! Blestemat să fie înșelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească și totuși juruiește și jertfește Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un împărat mare, zice Domnul oștirilor, și Numele Meu este înfricoșat printre neamuri.” (Maleahi 1, 12-14).
„Dacă ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlinești, căci Lui nu-l plac cei fără minte; de aceea împlinește juruința pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinești.” (Eclesiastul 5, 4.5) -- Testimonies for the Church 4:470-472.
Condițiile pentru împlinirea făgăduințelor făcute de Dumnezeu
Cu ocazia întrunirilor mari, au existat momente speciale în care celor care se considerau urmașii lui Hristos le-au fost adresate apeluri pentru cauza Iui Dumnezeu. Inimile le-au fost sensibilizate și mulți au făcut promisiuni că vor sprijini lucrarea. Însă mulți dintre aceștia nu au fost corecți față de Dumnezeu. Au fost neglijenți și nu au reușit să-și respecte promisiunile față de Creatorul lor. Dacă omul este atât de indiferent în ceea ce privește promisiunile față de Dumnezeu, se poate aștepta ca Domnul să-și împlinească, pe baza unor condiții neîmplinite, făgăduința făcută? Cel mai bine este să fim corecți și cu semenii noștri, și cu Dumnezeu. -- The Review and Herald, 17 decembrie, 1889.
Protestul lui Satana
Din toate mijloacele încredințate oamenilor, Dumnezeu cere o anumită parte -- a zecea parte. El lasă la latitudinea fiecăruia să ia hotărârea dacă să dea sau nu mai mult decât atât. Dar când inima este mișcată de influența Duhului Sfânt, cel care face juruința de a oferi o anumită sumă nu mai are niciun drept la partea pusă deoparte. Promisiunile de acest fel făcute oamenilor ar fi considerate obligatorii; sunt oare promisiunile făcute lui Dumnezeu mai puțin obligatorii? Promisiunile judecate de tribunalul conștiinței sunt oare mai puțin obligatorii decât angajamentele scrise ale oamenilor?
Când lumina divină pătrunde în inimă cu o claritate și o putere neobișnuite, egoismul firesc este înlăturat și este înlocuit cu înclinația de a dărui pentru cauza lui Dumnezeu. Însă nimeni nu trebuie să creadă că i se va permite să își respecte promisiunile făcute, fără niciun protest din partea lui Satana. Lui nu-i place să vadă că împărăția Răscumpărătorului are succes pe pământ. El îi sugerează omului că a promis prea mult și că acest lucru s-ar putea să fie o piedică în calea eforturilor lui de a strânge bogății sau de a satisface dorințele familiei. -- The Acts of the Apostles, 74, 75.
Nevoia de a avea o conștiință trează
Trebuie să existe o redeșteptare printre noi, ca popor, în această privință. Puțini se simt mustrați în conștiința lor când își neglijează datoria de a face acte de binefacere. Numai câțiva au remușcări din cauză că îl înșală zilnic pe Dumnezeu.
Dacă un creștin, în mod intenționat sau accidental, nu îl plătește cât se cuvine pe semenul lui sau dacă refuză să se achite de o datorie, conștiința lui îl va avertiza, în cazul în care nu este tocită; nu poate avea odihnă, deși poate că nimeni nu cunoaște greșeala lui. Sunt multe angajamente neglijate și multe promisiuni nerespectate și, cu toate acestea, cât de puțini sunt tulburați din această cauză! Cât de puțini se simt vinovați pentru faptul că nu s-au achitat de o anumită obligație!
Trebuie să dobândim convingeri noi și profunde în această privință. Conștiința trebuie trezită și acest subiect trebuie să primească cea mai serioasă atenție, căci va trebui să îi dăm socoteală lui Dumnezeu în ziua finală, iar cerințele Lui trebuie împlinite. -- Testimonies for the Church 4:468.