Recunoștință pentru realizările trecutului
Mulțumim lui Dumnezeu că școlile de Sabat au contribuit destul de mult la avansarea multor proiecte. Copii și tineri și-au adus bănuțul lor care, ca și un pârâiaș a aprovizionat un izvor de binefaceri. Copiii să fie învățați să facă fapte neegoiste de care cerul se bucură. Din fragedă copilărie să-i instruiți cum să-l servească pe Hristos și cum să practice renunțarea de sine (Testimonies on Sabbath-School Work, 113.)
Organizare și regularitate în dăruire
Dăruirea să nu fie lăsată pe seama impulsului. Dumnezeu ne-a dat instrucțiuni precise cu privire la aceasta. Zecimile și darurile fac parte din obligațiile noastre și El dorește ca noi să dăm regulat și sistematic. Pavel scria bisericii din Corint:„Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua întâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă ce va putea, după câștigul lui. Fiecare să-și calculeze venitul, regulat, care este o binecuvântare de la Dumnezeu și să pună de o parte zecimea, ca să fie a Domnului. Acești bani nu trebuie cu nici un chip să fie folosiți pentru altceva; ei sunt pentru susținerea lucrării Evangheliei. După ce ați pus deoparte zecimea, puneți și darurile, după cum v-a binecuvântat Dumnezeu” (The Review and Herald, 9 mai, 1893).
Dăruind în fiecare săptămână
Dumnezeu acceptă cu plăcere ceea ce aduc copii. Valoarea darurilor este proporțională cu spiritul dătătorului. Cel sărac, urmând sfatul apostolului și punând deoparte la începutul săptămânii, o mică sumă, va face să sporească bogăția și darurile lor, acceptate de Dumnezeu, pentru că efortul lor este tot așa de mare, chiar mai mare decât al fraților lor mai bogați. Planificarea pentru dăruirea sistematică va păzi fiecare familie împotriva folosirii banilor pentru lucruri nefolositoare și se va dovedi o binecuvântare pentru cel bogat, ferindu-l de extravaganțe.
În fiecare săptămână cerințele lui Dumnezeu sunt aduse în atenția fiecărui membru al familiei, dornic să respecte planul făcut; pe măsură ce se fac eforturi de a pune câte ceva în cutie, în inimă se imprimă lecția de renunțare de sine, spre gloria lui Dumnezeu. În fiecare săptămână oricine se poate confrunta cu faptele din săptămâna ce a trecut -- venitul pe care l-ar fi putut avea dacă ar fi fost econom și banii pe care nu-i mai are din cauza indulgenței. Conștiința este trezită ca și când ar fi înaintea lui Dumnezeu și fie că-l aprobă, fie că-l acuză, el înțelege că pentru a-și menține pacea lăuntrică și favoarea lui Dumnezeu, va trebui să bea, să mănânce și să se îmbrace spre slava lui Dumnezeu. (Testimonies for the Church 3:412.)
În semn de cinstire
Dumnezeu a făcut planuri în înțelepciunea Sa, ca avansarea cauzei Sale să depindă de eforturile individuale ale poporului Său și de darurile lor. În semn de prețuire Dumnezeu a acceptat să coopereze cu omul în marele plan al răscumpărării. Pastorul nu poate predica dacă nu este trimis. Lucrarea de împărtășire a luminii nu aparține doar pastorilor. Fiecare persoană atunci când devine membru al bisericii, se angajează să fie un reprezentant al lui Hristos, trăind adevărul pe care l-a acceptat. Urmașii lui Hristos ar trebui să îndeplinească lucrarea lăsată nouă când El s-a înălțat la cer. (Testimonies for the Church 4:464.)
Providența lui Dumnezeu depășește cu mult dărnicia noastră
Ar trebui să fie mereu lăsate să curgă izvoarele binefacerii mici sau mari. Dumnezeu în providența Lui este mult mai darnic decât suntem noi dispuși să dăruim. Egoismul, mândria, zgârcenia blochează calea avansării și consolidării cauzei lui Dumnezeu. Întreaga biserică este însărcinată să pună umărul la toate ramurile de activitate. Dacă membrii urmează pe Hristos, ei nu se vor supune înclinației spre etalare, plăcerii pentru îmbrăcăminte, case elegante și mobilă scumpă. Printre adventiștii de ziua a 7-a trebuie să existe o mai mare umilință și deosebire de lume, altfel Dumnezeu nu ne va accepta, indiferent ce poziție ocupăm sau cât de importantă este lucrarea în care ne-am angajat. Spiritul economic și renunțarea de sine, va face pe mulți, de condiție medie, să poată dărui. Toți avem datoria de a învăța de la Hristos, să mergem pe calea umilinței și tăgăduirii de sine, pe care chiar Maiestatea cerului a mers. întreaga viață creștină trebuie să fie una de renunțare de sine, ca atunci când se fac apeluri pentru ajutoare, noi să fim gata a răspunde.
Atâta timp cât Satana lucrează neobosit pentru distrugerea sufletelor, atâta timp cât mai sunt cereri de lucrători pentru diferite părți ale câmpului de secerat, mai este nevoie să sprijinim lucrarea lui Dumnezeu pe diferite fronturi. Ajutând într-o parte, sprijinim eliberarea și ajutorarea altora. Renunțarea de sine, care face posibilă obținerea mijloacelor necesare investirii în ceea ce Dumnezeu prețuiește mai mult, va dezvolta în noi obiceiuri și caractere care va câștiga aprobarea : „Bine rob bun” ... și ne va face în stare să locuim pentru veșnicie în prezența lui Dumnezeu, care S-a făcut sărac de dragul nostru, ca prin sărăcia Sa noi să moștenim bogățiile veșnice.(Testimonies for the Church 7:296, 297.)
Când obosim dăruind
„Ei”, ar spune unii, „cererile nu se mai opresc”.„Am obosit să tot dau” Chiar așa? Atunci te-aș întreba: „n-ai obosit să tot primești din mâna darnică a lui Dumnezeu?” Până când El nu va înceta să te binecuvinteze, nu ești dezlegat de obligația de a-I întoarce ce I se cuvine. El te binecuvintează ca și tu să poți binecuvânta pe alții. Când vei obosi primind, atunci poți spune: „Am obosit să răspund atâtor apeluri la dăruire”. (Testimonies for the Church 5:150.)
Extinderea lucrării
Poporul lui Dumnezeu are în față o lucrare grandioasă de tăcut, care trebuie mereu să crească. Înainte de venirea Domnului nostru să mărim eforturile pe plan misionar și să lucrăm mai hotărât decât până acum. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se oprească din lucru până când nu a înconjurat lumea. (Testimonies for the Church 6:23, 24).
Nu cereți restricții financiare
Înălțați rugăciuni lui Dumnezeu în fiecare comunitate pentru o mai mare consacrare și o dispoziție mai mare de a dărui. Frații mei, nu cereți restricții financiare în lucrarea de evanghelizare. Atâta timp cât mai sunt suflete de salvat, nu trebuie să scadă interesul nostru pentru această lucrare. Biserica nu poale să-și micșoreze obligațiile fără să-L tăgăduiască pe Domnul ei. Nu toți pot merge ca misionari în țări străine, dar toți pot da pentru a susține misiunile în locuri noi. (Testimonies for the Church 9:55, 56).
Vom face noi tot ce putem?
Sufletu-mi este mâhnit când aud strigătele macedonienilor venind din toate direcțiile; din orașele și statele țării, de dincolo de Atlantic,de peste Oceanul Pacific, din insulele mării. „Veniți și ajutați-ne.” Frații mei vreți să răspundeți spunând: „Vom face tot ce putem, vom trimite bani și misionari. Vom renunța la împodobirea caselor, a persoanelor noastre și la mulțumirea apetitului. Vom dărui mijloacele, date nouă de Dumnezeu, pentru cauza Lui și ne vom preda pe noi înșine, fără rezervă, lucrării Sale” Ne sunt puse în față nevoile lucrării. Visteria goală apelează la noi. Un bănuț dăruit acum este mai valoros decât 10 dăruiți mai târziu.
Fraților, lucrați câtă vreme mai este zi. Lucrați căci „vine noaptea și nimeni nu mai poate lucra”.Este imposibil să știți când va veni acea zi. Dacă unii nu pot da pentru efortul misionar, să fie economi, ca să poată și ei dărui. (Testimonies for the Church 5:732, 733.)
Rugându-ne și dăruind pentru lucrarea misionară
Frații și surorile mele, sunteți gata să vă asigurați să susțineți în rugăciune pe cei aleși să meargă în locuri noi? Vreți să-i susțineți și prin darurile și zecimile voastre? Vă angajați să practicați renunțarea de sine pentru a avea mijloacele necesare dăruirii? Mă simt îndrumată de Duhul Sfânt să vă rog să vă predați pe voi înșivă Lui ca să puteți pune deoparte, în fiecare săptămână, câte ceva pentru susținerea misionarilor. Dumnezeu vă va ajuta și binecuvânta ca să puteți face acest lucru. (The Review and Herald, 11 noiembrie, 1902).
A căuta noi căi și mijloace
Biserica lui Dumnezeu de pe pământ a fost organizată cu scop misionar și Domnul vrea să vadă întreaga biserică implicată în căutarea de căi și mijloace ca toată lumea; bogat și sărac, umil sau înălțat, să audă adevărul. Nu toți sunt chemați să lucreze în câmpuri misionare străine, dar toți pot face ceva, prin rugăciune și dăruire, pentru susținerea acestei lucrări.
Un om de afaceri american, un creștin sincer descria astfel felul în care el slujește pe Dumnezeu 24 de ore pe zi:„în tot ceea ce fac eu caut să reprezint pe Dumnezeu. Când se oferă ocazia, încerc să câștig și pe alții la Hristos. Toată ziua lucrez pentru El, iar noaptea, în timp ce dorm, am un om care lucrează pentru Isus, în China” (Testimonies for the Church 6:29.)
Avansarea lucrării misionare din casă în casă
Lucrarea din casă în casă este o cale sigură de exersare a spiritului lipsit de egoism și liberal, necesar lucrării misionare. Lucrarea de evanghelizare din țările îndepărtate depinde foarte mult de succesul acestei lucrări. Ajutând pe alții aducem propriile suflete în legătură cu Sursa de putere. Domnul a remarcat fiecare manifestare de zel și interes pentru câmpurile misionare îndepărtate. El vrea ca în fiecare cămin, comunitate sau centru de lucru, să existe un spirit de bunăvoință și dărnicie pentru a trimite ajutor în câmpurile misionare străine, unde lucrătorii se zbat cu mari dezavantaje, în dorința de a duce lumina în întuneric. Ceea ce este dat pentru a porni lucrul într-un loc, va duce la întărirea lucrării și în alte locuri. (Gospel Workers, 465, 466.)
Dumnezeu onorează pe ispravnicul credincios
Dumnezeu a făcut din oameni ispravnicii Lui credincioși. Ceea ce El a pus în mâinile lor, este mijlocul pregătit de El pentru pregătirea Evangheliei. Cei care dovedesc a fi buni administratori, li se va acorda mai multă încredere. Domnul zice:„Pe cei care Mă onorează, și Eu îi voi onora”. Dumnezeu iubește pe dătătorul voios și când poporul Său cu inimi pline de mulțumire aduc darurile lor la El, nu murmurând sau de nevoie, ei vor fi binecuvântați așa cum li s-a promis. „Aduceți zecimile în visteria Mea,ca să fie hrană în casa Mea, și puneți-Mă la încercare, spune Domnul oștirilor și veți vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerului și nu voi revărsa asupra voastră binecuvântări încât nu veți mai avea loc să le primiți”. (Patriarchs and Prophets, 529.)
Ce ar fi putut să fie
Cuvântul lui Dumnezeu este un torent de lumină și trebuie să ne trezim să folosim ocaziile neglijate până acum. Acolo unde toți sunt credincioși în a da partea care se cuvine lui Dumnezeu -- daruri și zecimi -- se va deschide calea ca lumina să ajungă la toată lumea. Dacă inimile poporului lui Dumnezeu ar fi pline de dragoste pentru Hristos, dacă fiecare membru ar fi îmbibat cu un duh gata de sacrificiu, dacă toți ar manifesta o sinceritate totală, atunci n-ar exista lipsă de fonduri pentru lucrarea din casă în casă sau cea misionară. Resursele noastre vor fi înmulțite, o mie de uși se vor deschide și vom fi invitați să intrăm, Dacă poporul Său și-ar fi îndeplinit sarcina de a duce lumii mesajul milei, Hristos ar fi venit deja și sfinții ar fi auzit demult salutul „Bine ați venit în Cetatea lui Dumnezeu”. (Testimonies for the Church 6:450.)
O binecuvântare continuă a celui care mereu dăruiește
Ar trebui ca toți cei care se consideră copii ai lui Dumnezeu, să-și îndeplinească cu conștiinciozitate obligațiile față de El și față de semeni, prin zecimi și daruri și atunci diferitele ramuri de activități din cadrul lucrării noastre ar prospera. Pe măsură ce lucrătorii împart, Domnul va deschide noi și noi căi ca ei să poată aduce binecuvântarea și asupra altora. Astfel nu va mai fi nevoie să se tot facă apeluri pentru strângerea de ajutoare în vederea susținerii cauzei Sale. Dacă s-ar respecta în mod regulat principiul dăruirii sistematice, Dumnezeu va răsplăti acest fapt. „Cel care Mă onorează, va fi onorat”. (The Review and Herald, 16 mai, 1893.)
Motive mai înalte decât simplă simpatie
Întunericul moral al unei lumi decăzute, pledează înaintea creștinilor ca să depună eforturi individuale,să dea din mijloacele lor, să-și folosească influența ca să fie readuși la asemănarea cu El, care, deși a avut bogății nespuse, de dragul nostru s-a făcut sărac. Duhul lui Dumnezeu nu poate locui în cei cărora deși li s-a trimis mesajul adevărului nu s-au trezit la datoria pe care o au și anume să lucreze împreună cu Hristos. Apostolul subliniază datoria de a da din motive mai înalte și nu doar din simplă simpatie. De asemenea scoate în evidență principiul că noi ar trebui să lucrăm neegoist, numai spre slava lui Hristos. (Testimonies for the Church 3:391.)
Biruind egoismul natural
În mod natural, omul nu este înclinat spre binefacere, ci spre a fi nesuferit, zgârcit și a trăi numai pentru el.
Satana e gata la orice oră să prezinte avantajele folosirii tuturor mijloacelor în scop egoist și lumesc. El este fericit când poate influența omul să se sustragă de la datoria lui și să-L jefuiască pe Dumnezeu de zeciuială și daruri. Dar nimeni nu este scuzat. „Fiecare să pună de o parte, după cum L-a binecuvântat Dumnezeu”. Cel sărac și cel bogat, tinerii care au un venit -- toți să pună de o parte ceva, pentru că este a lui Dumnezeu, acel ceva. Prosperitatea spirituală a fiecărui membru al bisericii depinde de eforturile personale și de stricta credincioșie față de Dumnezeu. (Testimonies for the Church 5:382.)
Învățați pe copii, acasă, să fie darnici
Marele nostru dușman lucrează mereu, cu putere spre a amăgi pe tineri să fie îngăduitori cu ei înșiși, mândri, cheltuitori și astfel mințile și inimile lor să fie așa de pline de aceste lucruri încât să nu mai aibă loc pentru Dumnezeu. În acest mod, el distruge caracterele, împiedică dezvoltarea intelectului tinerilor.
Una dintre cele mai eficiente baricade împotriva valului de rău care vine este cultivarea unui spirit neegoist gata de a sluji. Educați copiii să privească cu dezgust egoismul și zgârcenia. Dumnezeu are pretenții sfinte de la ei și trebuiesc învățați cuvânt cu cuvânt, linie cu linie, să recunoască și să privească cu seriozitate ceea ce se cere de la ei.
Puneți înaintea minților tinere și delicate ideea că Dumnezeu binecuvintează mereu pe copiii Săi, dimineața și seara, și astfel pământul își dă rodul lui, pentru a sluji pe om. Aceste binecuvântări nu ni se dau spre a încuraja natura noastră egoistă, ca noi să reținem ce este a lui Dumnezeu, punându-ne toată încrederea în ele, ci ca să-i dăm înapoi Dătătorului prin darurile noastre. Acesta este puținul prin care putem să ne exprimăm recunoștința față de Creatorul nostru binevoitor.
Părinții au neglijat mult din datoria lor de a face pe copii să fie interesați de lucrarea lui Dumnezeu. în multe familii copiii sunt neglijați ca și când ei ar fi niște ființe iresponsabile. Unii jefuiesc pe Dumnezeu de daruri și zecimi pentru a strânge bogății copilașilor. Ei nu se gândesc că făcând așa, deschid o ușă pentru ispite și acestea îi vor duce la ruină. În acest mod copiii sunt privați de eforturi personale și nu vor avea interes pentru realizări nobile.
Dacă ar fi încurajați, copiii ar aduna bani pe care să-i dea în scopuri de binefacere și spre înaintarea lucrării lui Dumnezeu; ca urmare interesul lor va crește căci și ei au investit ceva în lucrare. Donațiile lor vor fi un ajutor material și ceea ce au făcut ei va influența favorabil moral, fizic și mental. Prin sârguință și renunțare de sine ei vor câștiga o experiență de valoare care îi va ajuta să facă din această viață un succes și să-și asigure viața veșnică. (Testimonies on Sabbath-School Work, 98-100.)
Reducerea nevoilor materiale imaginare
Dacă astăzi oamenii ar fi simpli în obiceiurile lor, respectând legile naturii, așa cum au făcut Adam și Eva la început, necesitățile familiei ar fi pe deplin satisfăcute. Ar exista mai puține nevoi imaginare și mai multe posibilități de a lucra după voia lui Dumnezeu. Dar egoismul și îngăduința unui gust nenatural a adus păcatul și mizeria în lume pe de o parte din cauza excesului și pe de altă parte din cauza dorințelor. (The Desire of Ages, 367.)
Nu este nevoie de stimulenți artificiali
Cei care au în evidență realitățile veșnice, care iubesc pe Dumnezeu din toată inima lor, cu toată puterea lor și cu tot sufletul lor iar pe aproapele lor ca pe sine însuși, își vor face toată datoria cu conștiinciozitate, ca și când cortina ar fi trasă și s-ar lucra înaintea cerului. Spiritul de binefacere, creștin, se întărește pe măsură ce se exercită și nu va avea nevoie de stimulenți artificiali. Cei care au duhul lui Hristos, vor aduce darurile lor cu bucurie la Domnul. Inspirați de dragoste pentru Hristos și pentru oamenii salvați cu sângele Său, ei sunt mânați de un îndemn puternic de a-și face partea cu credincioșie. (The Review and Herald, 16 mai, 1893).
Câștigul dat de darurile mici
Părinții nu i-au învățat pe copii preceptele Legii lui Dumnezeu, așa cum El le-a dat. Ei i-au educat să fie egoiști, să privească aniversările lor ca niște ocazii în care să primească daruri și să urmeze obiceiurile lumii. Aceste ocazii ar trebui folosite spre a crește în cunoașterea lui Dumnezeu și în a trezi recunoștință pentru mila și dragostea Sa în păstrarea vieții timp de încă un an și nu în ocazii pentru mulțumirea eului și slăvirea copiilor. Ei au fost ținuți de puterea lui Dumnezeu, în fiecare moment al vieții lor și totuși părinții nu-i învață așa pe copii, să-și exprime recunoștința față de El. Dacă tinerii și copiii ar fi educați cum trebuie în aceste vremuri în care trăim, cuvinte de laudă și mulțumire ar curge de pe buzele lor către Dumnezeu. Câte daruri mici ar veni din mânuțele lor în visterie, ca dar de mulțumire. Dumnezeu ar fi readus în mințile lor și nu dat uitării. (The Review and Herald, 13 noiembrie, 1894.)
Daruri cu ocazia zilei de naștere
În Israel, conform instrucțiunilor date de Dumnezeu, cu ocazia aniversării zilei de naștere a copilului, se aducea Domnului un dar. Astăzi, vedem părinții chinuindu-se să ia cadouri costisitoare pentru copiii lor, cu ocazia zilei de naștere. Ei fac din aceasta o ocazie de a onora copilul, ca și când onoarea se datorează omului. Satana are și el ceva de spus aici: el a îndreptat mințile și darurile spre ființele umane și astfel mintea celor mici se îndreaptă spre ei înșiși, ca fiind obiectul favorilor speciale. Ceea ce ar trebui să meargă înapoi la Dumnezeu, ca dar, pentru a binecuvânta pe cei în nevoie și spre a lumina pe cei din întuneric, este deturnat de la calea cea bună și de multe ori face mai mult rău decât bine. Pe această cale se încurajează capriciul, mândria și importanța proprie. De ziua lor copiii ar trebui învățați că au motiv de mulțumire către Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă. Noi suntem datori Lui pentru viață, sănătate, mâncare și îmbrăcăminte, tot cât pentru speranță și viață veșnică. Noi Îi datorăm recunoștință pentru darurile Sale, deci să-i prezentăm mulțumirea noastră Marelui Binefăcător. Aceste daruri cu ocazia aniversării sunt bine plăcute înaintea -- cerului. (The Review and Herald, 9 decembrie, 1890.)
Memento pentru dragostea și grija lui Dumnezeu
Aniversările zilelor de naștere, Crăciunul și ziua Recunoștinței sunt deseori dedicate mulțumirii eului când de fapt mințile ar trebui îndreptate spre mila și bunătatea lui Dumnezeu. Domnul nostru este îndurerat când bunătatea Sa, grija Sa permanentă, dragostea neîncetată nu au loc în mințile noastre, cu ocazia acestor sărbători. (The Review and Herald, 23 decembrie, 1890.)
Întâi cererile lui Dumnezeu
Cererile lui Dumnezeu trebuie să aibă primul loc. Noi nu facem voia Lui dacă Îi dăm ceea ce a mai rămas din venitul nostru, după ce ne-am rezolvat toate nevoile noastre imaginare. înainte de a consuma banii, să-i punem de o parte ceea ce este a Lui. În Vechiul Testament, un dar de mulțumire ardea mereu pe altar, arătând astfel că omul este mereu dator Lui Dumnezeu. Dacă ne merge bine la lucrul nostru este pentru că Dumnezeu ne binecuvintează. O parte a acestui venit să fie dat săracilor, o altă parte pentru cauza lui Dumnezeu. Când ceea ce este a Lui îi este dat, ceea ce rămâne este sfințit și binecuvântat spre folosul nostru. Dar când un om jefuiește pe Dumnezeu, retrăgând partea Sa, blestemul rămâne pe tot ce a câștigat. (Testimonies for the Church 4:477.)
Exemplul nostru divin
Fundamentul planului de mântuire a fost sacrificiul. Isus a părăsit curțile împărătești și s-a făcut sărac, ca prin sărăcia Lui, noi să devenim bogați. Toți care se bucură de această salvare, cumpărată pentru ei cu un preț atât de mare de Fiul Lui Dumnezeu, vor urma exemplul Adevăratului Model. Hristos a fost „piatra din capul unghiului” și noi trebuie să zidim pe această temelie. Fiecare trebuie să se caracterizeze printr-un spirit de renunțare de sine și de sacrificiu. (Testimonies for the Church 3:387.)
Hristos pune preț pe faptele făcute din dragoste
Hristos prețuiește faptele făcute dintr-o inimă plină de curtoazie. Când cineva I-a făcut ceva cu amabilitate cerească, El e gata să binecuvinteze. El nu a refuzat nici cea mai simplă floare dată chiar și de un copilaș. A acceptat darurile copiilor și a binecuvântat pe dătător, însemnând numele lui în cărțile din ceruri. În Scriptură fapta Mariei, care L-a uns cu untdelemn a fost scrisă pentru a o deosebi de celelalte Marii? Actele de dragoste și respect față de Isus sunt o evidență a credinței în El, ca Fiu al Lui Dumnezeu. (The Desire of Ages, 564) Nici un dar dat din toată inima și cu bucurie nu este prea mic. (Christ’s Object Lessons, 359.)
Partea lui Dumnezeu și partea noastră
Mijloacele pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru avansarea cauzei Sale sunt ca să binecuvinteze pe oameni. El dă soare și ploaie, face să crească plantele, dă sănătate și putere de a lucra. Toate binecuvântările vin din mâna Sa. În schimb Ei ar vrea ca bărbații și femeile, în semn de mulțumire, să-I întoarcă o parte sub formă de daruri și zecimi, ca daruri de recunoștință daruri de bună voie. (Testimonies for the Church 5:150.)
Eficiența deosebita a darurilor din iubire
Dumnezeu găsește plăcere să onoreze darurile care vin de la o inimă plină de dragoste, făcând ca acestea să fie cât mai eficiente în lucrarea Sa. Dacă ne-am preda inima lui Isus, atunci să aducem și darurile noastre la El. Aurul și argintul nostru, prețioasele noastre posesiuni pământești, cele mai înalte înzestrări ale minții și sufletului să fie aduse înaintea Lui, Cei care de bună voie S-a dat pe sine pentru noi. (Hristos, Lumina lumii, 65).
O condiție pentru prosperitate
Ceea ce se cerea de la poporul evreu, ca donații în scopuri religioase și de binefacere se ridica, în total, la o pătrime din tot venitul lor. O așa taxă mare pusă pe umerii poporului ar fi putut duce la sărăcie, dar, observarea cu credincioșie a acestor reguli era una din condițiile prosperității lor. Pe baza promisiunii de ascultare Dumnezeu le-a spus:„De dragul tău, voi mustra pe cel de distruge și nu-ți va distruge roadele pământului și nici vița nu va fi culeasă înainte de vreme ... pentru că veți fi ca un pământ roditor, zice Domnul”. (Patriarchs and Prophets, 527.)
Este înregistrat fiecare dar și motivația lui
Mi s-a arătat că îngerul care notează, ține o evidență exactă a fiecărui dar oferit lui Dumnezeu și pus în visterie ca și rezultatele aduse de acesta. Ochiul lui Dumnezeu ia cunoștință de fiecare bănuț dăruit cauzei Sale cât și de bunăvoința sau șovăiala dătătorului. Cei consacrați, caracterizați de un spirit de lepădare de sine, care dau înapoi ce este a lui Dumnezeu, vor fi răsplătiți după faptele lor. Chiar dacă aceste daruri nu și-au atins scopul pe care dătătorul sincer le-a avut în vedere, datorită unei greșite întrebuințări, cei care au urmărit slava și onoarea lui Dumnezeu, nu-și pierde răsplata. (Testimonies for the Church 2:518, 519).