În lume sunt două clase de educatori. Una este formată din cei pe care Dumnezeu îi face canale de lumină; cealaltă este a celor pe care Satana îi folosește ca agenți ai săi -- înțelepți în a face răul. Una contemplă caracterul lui Dumnezeu și crește în cunoașterea lui Isus. Ea este complet dedicată acelor lucruri care aduc iluminare și înțelepciune cerească, spre înălțarea sufletului. Orice capacitate a educatorilor din această clasă este în slujba lui Dumnezeu. Chiar și gândurile lor sunt supuse lui Hristos. Cealaltă clasă este asociată cu prințul întunericului, care este permanent în alertă pentru a găsi posibilitatea de a-i învăța pe alții știința răului și care, dacă i se permite, nu va pregeta să-și imprime calea în inimă și în minte.
Este mare nevoie de ridicarea standardului neprihănirii în școlile noastre, de predarea acelei învățături după rânduiala lui Dumnezeu. Dacă Hristos ar intra în instituțiile noastre de educare a tinerilor, le-ar curăți așa cum a curățit templul, eliminând multe lucruri care au o influență nefastă. Multe dintre cărțile pe care le studiază tinerii ar fi date la o parte, și, în locul lor, ar fi puse altele, promovând o cunoaștere bogată și abundând în comori pentru inimă și minte, care să călăuzească în siguranță conduita.
Este scopul lui Dumnezeu acela ca falsele principii, falsele raționamente și sofisticări ale lui Satana să fie păstrate în mintea tinerilor și a copiilor noștri? Vor fi prezentate elevilor noștri lucruri păgâne, drept acumulări de valoare la bagajul lor de cunoștințe? Își imaginează aceia care se declară reformatori ce caută să-i îndrume pe copii și tineri pe calea dreaptă, pe calea trasată pentru răscumpărații Domnului, că Dumnezeu vrea ca ei să prezinte tinerilor, spre studiu, ceea ce Îi reprezintă greșit caracterul și Îl pune într-o lumină falsă? Vor fi ideile necredincioșilor și teoriile ușuraticilor considerate demne de atenția elevului, pentru motivul că sunt emanații ale unor oameni pe care lumea îi admiră ca fiind mari gânditori? Vor culege cei care-și declară credința în Dumnezeu idei și expresii ale acestor autori nesfinți, ținându-le ca pe niște giuvaeruri prețioase, care trebuie păstrate printre comorile minții? Ferească Dumnezeu!
Domnul a revărsat peste acești oameni, pe care lumea îi admiră, daruri intelectuale inestimabile și i-a înzestrat cu minți superioare. Dar ei nu și-au folosit puterile spre slava lui Dumnezeu. Ei s-au despărțit de El, așa cum a făcut și Satana. Dar, făcând aceasta, le-au mai rămas încă multe din valoroasele resurse intelectuale, date de Domnul. Pe acestea, însă, le-au pus într-o slujbă greșită pentru a da satisfacție simțămintelor lor lumești, pentru a face atractive concepțiile prințului răului.
Este adevărat că, în scrierile necredincioșilor, se găsesc gânduri nobile, atractive pentru minte. Dar ele au o explicație. Nu a fost Satana purtător de lumină, părtaș la slava lui Dumnezeu în cer și imediat după Isus, în ceea ce privește puterea și maiestatea? În cuvintele Inspirației, el este descris ca fiind plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. Profetul declară: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine” (Ezechiel 28, 12.14.15).
Lucifer a pervertit măreția și puterea cu care l-a înzestrat Creatorul. Cu toate acestea, când își urmărește scopul, el poate provoca oamenilor simțăminte de admirație. Satana poate să-și inspire agenții cu gânduri ce par înălțătoare și nobile. N-a venit el la Isus cu citate din Scriptură atunci când intenționa să-L copleșească cu ispita? Tot așa vine și la oameni, mascându-și ispitele sub o aparență de bunătate și făcându-i să-l creadă nu vrăjmașul, ci mai degrabă prietenul omenirii. În acest mod a sedus el oamenii, ademenindu-i cu ispite subtile și dezorientându-i cu aparențe înșelătoare.
Dumnezeu prezentat greșit
Satana Îi impută lui Dumnezeu toate relele pe care le moștenește natura umană. El Îl prezintă ca pe un Dumnezeu care Se bucură de suferințele creaturilor Sale, un Dumnezeu răzbunător și insensibil. Satana este cel care a inventat doctrina chinului veșnic ca pedeapsă pentru păcat, pentru că astfel putea să-i ducă pe oameni la necredință și răzvrătire, să tulbure sufletele și să detroneze rațiunea umană.
Privind pe pământ și văzând rătăcirile în care sunt duși oamenii, Dumnezeu știa că trebuia să meargă acolo un Învățător divin. Prin prezentările incorecte ale vrăjmașului, mulți au fost atât de amăgiți, încât s-au închinat unui dumnezeu fals, îmbrăcat în atributele unui caracter satanic. Aceia care se află în ignoranță și întuneric moral trebuie să primească lumină, lumina spirituală, pentru că lumea nu-L cunoaște pe Dumnezeu și El trebuie descoperit înțelegerii oamenilor. Adevărul a privit din cer pe pământ și n-a văzut reflectarea imaginii Sale, întrucât norii denși ai întunericului spiritual învăluiau lumea. Numai Domnul era în stare să risipească acești nori, pentru că El este Lumina lumii. Prin prezența Sa, El a putut să destrame umbrele întunecate pe care Satana le-a aruncat între om și Dumnezeu.
O prezentare adevărată
Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ pentru a arăta oamenilor caracterul Tatălui, ca ei să poată învăța să I se închine în spirit și în adevăr. El a venit pentru a semăna adevărul în lume. El avea cheile tuturor comorilor înțelepciunii și putea să deschidă porțile științei și să pună în evidență nedescoperite surse de cunoaștere, esențiale pentru mântuire. Lumina care luminează tot omul venit pe lume și orice aspect al adevărului Îi erau cunoscute.
În zilele lui Hristos, învățătorii vremii îi instruiau pe oameni în tradițiile părinților, prin basme copilărești, amestecate cu idei ale celor considerați a fi înalte autorități. Dar nimeni nu putea afla lumină sau putere în învățătura lor.
Isus vorbea ca nimeni altul până la El. El revărsa peste oameni întreaga bogăție de cunoaștere și înțelepciune a cerului. El nu venise pentru a prezenta incertitudini, ci pentru a rosti adevărul fundamentat pe principii. Isus ar fi putut face dezvăluiri științifice, care să pună în inferioritate descoperirile celor mai mari savanți, dar nu aceasta era misiunea Lui. El a venit pentru a-i căuta și salva pe cei pierduți, și nu și-ar fi permis să se abată de la acest obiectiv. El a redescoperit adevăruri care fuseseră îngropate sub balastul erorii și le-a debarasat de pretențiile și tradițiile oamenilor, proclamându-le apoi pentru a dăinui veșnic. El a scos adevărul la lumină și l-a pus în forma potrivită pentru a putea străluci în splendoarea lui originală. Ce minune, mulțimile mergeau în urma Domnului, ascultând cuvintele Lui și-I aduceau slavă!
Hristos aducea lumii ceva cu totul contrar prezentărilor lui Satana, referitoare la caracterul lui Dumnezeu, și căuta să-i convingă de iubirea Tatălui, care „atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). El le-a subliniat oamenilor necesitatea rugăciunii, a pocăinței, a mărturisirii și a părăsirii păcatului și i-a învățat cinstea, toleranța, mila și compasiunea, cerându-le să îi iubească nu numai pe cei care îi iubeau, ci și pe aceia care îi urau și-i tratau ostil. Prin toate acestea, El le arăta caracterul Tatălui, care este îndelung răbdător, milos, plin de iubire, încet la mânie și plin de bunătate și de adevăr. Când Moise i-a cerul Domnului să-i arate slava Sa, Domnul a spus: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea” (Exod 33, 19). „și Domnul a trecut pe dinaintea lui, și a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam!» Îndată Moise s-a plecat până la pământ și s-a închinat” (Exod 34, 6-8).
Când vom fi în stare să înțelegem caracterul lui Dumnezeu, așa cum a făcut Moise, și noi ne vom grăbi să ne plecăm în adorare și laudă.
Numai înțelepciunea lui Dumnezeu ne poate desluși tainele planului de mântuire. Înțelepciunea omului poate sau nu poate fi de preț, după cum va demonstra experiența, dar înțelepciunea lui Dumnezeu este de neînlocuit. În ceea ce privește acumulările omenești, puteți avea lipsuri, dar trebuie să aveți credință în iertarea care v-a fost adusă cu un preț infinit, altfel toată înțelepciunea dobândită pe pământ va pieri o dată cu voi.
Vom aduce în școlile noastre pe semănătorul de neghină? Vom îngădui noi oamenilor care au fost învățați de vrăjmașul a tot ce înseamnă adevăr să se ocupe de educația tinerilor noștri? Sau vom lua Cuvântul lui Dumnezeu drept călăuza noastră? De ce să luați cuvintele nestatornice ale oamenilor drept înțelepciune de admirat, când o înțelepciune mai mare și sigură vă stă la dispoziție? De ce supuneți atenției elevilor autori minori, când Cel ale cărui cuvinte sunt duh și viață vă invită: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11, 28.29). Isus sfătuia:
„Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui” (Ioan 6, 27). Când vom asculta de acest cuvânt, vom înțelege corect învățăturile Scripturii și vom aprecia adevărul ca pe cea mai de preț comoară cu care să ne îmbogățim mintea și vom avea astfel în noi un izvor de apă a vieții, rugându-ne asemenea psalmistului: „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale”. Vom vedea atunci că „judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât aurul curat, sunt mai dulci decât mierea, decât picurul de faguri.” (Psalmii 119, 18; 19, 9-11).
Numai viața poate da viață. Numai acela are viață, care este conectat la Izvorul vieții, și numai el poate fi un canal de viață. Pentru ca să-și îndeplinească menirea, învățătorul trebuie să fie o întrupare vie a adevărului, un canal viu, prin care înțelepciunea și viața să poată fi transmise. O viață curată, rezultat al unor principii ferme și obiceiuri corecte, trebuie, prin urmare, să fie considerată drept cea mai importantă calificare.