Printr-o concepție greșită despre adevărata natură și finalitate a educației, mulți au ajuns la grave și chiar fatale greșeli. O astfel de greșeală se face atunci când punerea în rânduială a emoțiilor sau stabilirea de principii sunt neglijate, într-un efort de a se asigura o cultură generală, sau atunci când interesele veșnice sunt trecute cu vederea dintr-o dorință avidă de avantaje vremelnice.
A face din posedarea onoarei lumești sau a bogățiilor motivul determinant este nedemn de cel care a fost răscumpărat prin sângele lui Hristos. știința noastră ar trebui să fie mai degrabă dobândirea cunoașterii și înțelepciunii de a putea deveni creștini mai buni, pregătiți pentru un randament mai bun, pentru o slujire mai credincioasă Creatorului nostru și pentru ca, prin exemplul și influența noastră, să-i conducem și pe alții să-L slăvească pe Dumnezeu. Iată ceva real, palpabil -- nu doar cuvinte, ci fapte. Nu numai sentimente, ci slujirea întregii vieții trebuie consacrată Făcătorului nostru.
Singurul model perfect
Readucerea omului în armonie cu Dumnezeu, înălțarea și înnobilarea condiției sale morale, astfel încât să poată din nou reflecta imaginea Creatorului, este, deci, marele scop al întregii educații și discipline a vieții. Atât de importantă a fost această lucrare, încât Mântuitorul a părăsit curțile cerului și a venit personal pe acest pământ pentru a-i putea învăța pe oameni cum să obțină calificarea pentru o viață mai înaltă. Vreme de 30 de ani, El a locuit ca om printre oameni, a trecut prin experiențele vieții umane, în calitate de copil, tânăr și apoi bărbat; El a suportat cele mai dure încercări pentru a putea prezenta o ilustrație vie a adevărurilor pe care le învăța. Ca Învățător trimis de la Dumnezeu, El i-a instruit pe fiii oamenilor trei ani de zile, apoi, lăsând lucrarea pe mâna colaboratorilor pe care și I-a ales, S-a înălțat la cer. Însă grija Lui în această lucrare nu este mai mică nici acum. Din curțile de sus, El privește cu cel mai profund interes înaintarea cauzei pentru care și-a dat viața.
Caracterul lui Hristos este singurul model perfect pe care trebuie să-l copiem. Pocăința și credința, supunerea voinței și închinarea afectivității înaintea lui Dumnezeu sunt mijloacele hărăzite împlinirii acestei lucrări. Obținerea unei cunoașteri a acestui plan divin trebuie să fie preocuparea de căpătâi în studiul nostru; iar conformarea la cerințele lui să fie primul nostru efort.
Solomon spunea că „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9, 10). Referitor la valoarea și importanța acestei înțelepciunii, el afirmă: „Iată începutul înțelepciunii: dobândește înțelepciunea și, cu tot ce ai, dobândește priceperea” (Proverbe 4, 7); „Căci câștigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului și venitul adus de ea este mai de preț decât aurul, ea este mai de preț decât mărgăritarele și toate comorile tale nu se pot asemui cu ea” (Proverbe 3, 14.15).
școala lui Hristos
Cel ce caută cu sârguință dobândirea înțelepciunii școlilor omenești trebuie să nu uite că și o altă școală îl vrea ca elev. Hristos a fost cel mai mare învățător pe care l-a văzut lumea vreodată. El a adus omului știință direct din cer. Lecțiile pe care ni le-a dat sunt ceea ce ne trebuie atât pentru prezent, cât și pentru viitor. El ne prezintă adevăratele direcții ale vieții și felul în care putem să le atingem.
În școala lui Hristos, studiile nu se încheie niciodată. Printre elevii ei, sunt și tineri, și bătrâni. Cei ce dau curs învățăturilor Profesorului divin cresc constant în înțelepciune, rafinament și noblețe a sufletului, fiind astfel pregătiți pentru a intra în școala mai înaltă, în care creșterea va continua de-a lungul veșniciei.
Infinita Înțelepciune ne prezintă marile lecții ale vieții -- lecția datoriei și lecția fericirii. Sunt două lecții adeseori greu de învățat, dar fără ele nu putem progresa cu adevărat. Ele ne pot costa efort și lacrimi, și chiar agonie, dar nu trebuie să șovăim sau să obosim. Vom auzi, în final, chemarea Învățătorului: „Vino, copile, mai sus!”
Aici, în această lume, în mijlocul încercărilor și ispitelor ei, este locul unde trebuie să dobândim calificarea pentru societatea purității și a sfințeniei. Aceia care ajung atât de absorbiți în studii mai puțin importante, încât încetează să mai învețe în școala lui Hristos, pierd enorm. Ei Îl jignesc pe Învățătorul divin, respingând ofertele harului Său. Cu cât persistă în acest demers, cu atât ei se afundă mai tare în păcat. Plata lor va fi proporțională cu infinita valoare a binecuvântărilor pe care le-au nesocotit.
În religia lui Hristos există o influență regeneratoare, care transformă întreaga ființă, ridicându-l pe om deasupra oricărui viciu înjositor și înălțându-i gândurile și dorințele spre Dumnezeu și spre cer. În legătură cu Cel Infinit, omul este făcut părtaș la natura divină. Asupra lui, săgețile celui rău nu au efect, pentru că este îmbrăcat cu platoșa neprihănirii lui Hristos.
Fiecare capacitate, fiecare atribut cu care Creatorul i-a înzestrat pe fiii oamenilor trebuie folosit spre slava Lui, găsindu-și în aceasta cel mai curat, cel mai sfânt și cel mai fericit exercițiu. Când principiul religios este suveran, orice pas înainte în dobândirea științei sau a culturii intelectuale este un pas spre unirea omenescului cu Divinul, a finitului cu Infinitul.
Biblia ca educator
Ca educator, Biblia nu are rival. Ea este cea mai veche și cea mai cuprinzătoare istorie aflată la îndemâna oamenilor. Provenind proaspătă din fântâna adevărului veșnic, o mână divină i-a păstrat puritatea de-a lungul veacurilor. Ea luminează trecutul îndepărtat, unde cercetarea omului caută în van să pătrundă. Numai în Cuvântul lui Dumnezeu descoperim puterea care a pus temeliile pământului și a întins cerurile. Numai aici găsim o relatare veridică despre originea popoarelor. Numai aici este prezentată o istorie a umanității, o istorie nealterată de mândria omenească sau de prejudecată.
În Cuvântul lui Dumnezeu, mintea găsește subiecte pentru cea mai adâncă meditație, pentru cele mai înalte aspirații. Aici, putem fi alături de patriarhi și profeți și putem auzi glasul Celui veșnic, vorbind oamenilor. Aici vedem Maiestatea cerurilor, umilindu-Se pe Sine pentru a fi înlocuitorul și scăparea noastră, pentru a se lupta cu mâna goală cu puterile întunericului și pentru a obține biruința pentru noi. O pioasă contemplare a unor subiecte ca acestea nu poate da greș în ceea ce privește înmuierea, purificarea și înnobilarea inimii și, în același timp, asigurarea minții cu o nouă tărie și vigoare.
Cei care consideră Biblia o lucrare omenească, tratând cerințele lui Dumnezeu cu indiferență și dispreț, își dovedesc astfel propria nesăbuință și ignoranță. Fălindu-se cu libertatea și independența lor, ei sunt în realitate robi ai păcatului și ai lui Satana.
O viziune clară a ceea ce este Dumnezeu și a ceea ce ne cere El să fim ne va conduce la o umilință totală. Acela care studiază cum trebuie Cuvântul sacru va afla că inteligența omenească nu este omnipotentă, că fără ajutorul pe care nimeni, în afară de Dumnezeu, nu-l poate da, tăria și înțelepciunea umană nu sunt decât slăbiciune și ignoranță.
Acela care urmează călăuzirea divină a găsit singura sursă reală de har mântuitor și adevărata fericire, și a dobândit puterea de a împărtăși din această fericire tuturor celor din jurul său. Nimeni nu se poate bucura cu adevărat de viață, fără religie. Dragostea pentru Dumnezeu purifică și înnobilează orice gust și dorință, amplifică orice sentiment frumos și dă strălucire oricărei plăceri demne. Ea îl face pe om în stare să aprecieze și să se bucure de tot ceea ce este adevărat, bun și frumos.
Dar ceea ce, mai presus de toate considerentele, ne va conduce la prețuirea Bibliei este faptul că în ea este descoperită oamenilor voința lui Dumnezeu. În Biblie aflăm pentru ce am fost creați și mijloacele prin care acest obiectiv poate fi atins. Aflăm cum să ne facem în chip înțelept mai bună viața actuală și cum să ne-o asigurăm pe cea viitoare. Nici o altă carte nu poate răspunde tuturor întrebărilor minții și frământărilor inimii noastre. Dobândind o cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu și dându-i curs în viața lor, oamenii se pot ridica din cele mai joase adâncimi ale degradării la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, egali ai îngerilor fără păcat.
Lecții din natură
În varietatea imaginilor din natură se află, pentru toți cei care au învățat să comunice cu Dumnezeu, lecții despre înțelepciunea divină. Priveliștile ce se etalau în strălucire deplină privirii primei perechi de oameni din Eden sunt umbrite acum. Peste minunăția creațiunii s-a așternut o pâclă. și, totuși, oriunde ne-am întoarce, auzim glasul lui Dumnezeu și-I admirăm lucrarea mâinilor.
De la solemna rostogolire a glasului puternic al tunetului și de la vuietul necontenit al bătrânului ocean până la trilurile vesele ce umplu pădurile de muzică, zecile de mii de voci ale naturii Îi aduc slavă lui Dumnezeu. Pământul, marea și cerul, cu minunatele lor culori și nuanțe, variind în contraste uimitoare sau armonizându-se perfect, ne arată slava Lui. Munții cei neclintiți ne spun despre puterea Sa. Copacii, unduindu-și coroanele verzi în lumina soarelui, și florile, în frumusețea lor delicată, arată spre Creator. Verdele viu, care acoperă ca un covor cenușiul pământului, spune despre grija lui Dumnezeu față de cele mai neînsemnate dintre creaturile Sale. Adâncimile mării și ale pământului descoperă bogățiile Lui. Cel care a pus perle în ocean și ametist, sau criolit, printre roci este un iubitor al frumosului. Soarele care răsare pe cer este o reprezentare a Celui care este viața și lumina a tot ceea ce El a creat. Toată strălucirea și frumusețea care împodobesc pământul și luminează cerurile vorbesc despre Dumnezeu.
Să-L uităm atunci pe Dătător, bucurându-ne în schimb de darurile Sale? Să ne îndreptăm mai bine spre contemplarea bunătății și iubirii Sale. Fie ca tot ce este frumos aici, în casa noastră de pe pământ, să ne amintească de râul de cristal, de câmpiile verzi, de pomii unduitori și de fântânile vii, de orașul strălucitor și de cântăreții îmbrăcați în alb din căminul ceresc -- acea lume a frumuseții pe care nici un pictor nu o poate picta, nici o limbă muritoare nu le poate descrie. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2, 9).
A locui veșnic în acest cămin al binecuvântării, a păstra în minte, trup și suflet nu umbrele păcatului și blestemului, ci desăvârșita asemănare cu Creatorul; a crește necontenit, prin veacuri, în înțelepciune, cunoaștere și sfințenie, printr-o permanentă explorare a unor noi arii de gândire și o permanentă descoperire a noi minuni și slăvi; a ne dezvolta permanent capacitățile de a învăța și de a ne bucura de iubire și cunoștință că, dincolo de noi, bucuria, dragostea și înțelepciunea rămân infinite -- acesta este obiectivul spre care visează speranța creștină, obiectivul educației creștine. Dobândirea acestei educații și ajutarea altora să o dobândească trebuie să fie țelul vieții creștinului.
Să nu pierdem niciodată din vedere faptul că Isus este un izvor nesecat al bucuriei. El nu-și găsește plăcerea în suferința oamenilor, ci Se bucură să-i vadă fericiți.