Lucrul cu mințile tinere este cea mai frumoasă lucrare făcută vreodată de bărbați și femei. Cea mai mare grijă trebuie avută în educarea tinerilor, pentru diversificarea metodei de instruire în vederea stimulării nobilelor capacități intelectuale. Părinții și profesorii sunt, cu siguranță, nepregătiți pentru buna educare a copiilor, dacă nu au învățat mai întâi lecția stăpânirii de sine, a răbdării, a îngăduinței, a bunătății și a dragostei. Ce postură importantă pentru părinți, pedagogi și profesori! Puțini sunt cei care realizează cele mai importante nevoi ale minții și felul în care trebuie direcționată dezvoltarea intelectului, evoluția gândurilor și a sentimentelor tinerilor.
Personalitatea la copii
Educarea copiilor, acasă ori la școală, nu trebuie să se asemene cu o dresură de animale; copiii au voință și inteligență, care trebuie orientate spre controlul tuturor capacităților personale. Animalele trebuie dresate, pentru că ele nu au rațiune și intelect. Mintea omenească însă trebuie învățată autocontrolul. Ea trebuie educată să stăpânească întreaga ființă, pe când animalele sunt controlate de un stăpân și învățate să se supună lui. Stăpânul este pentru animalul lui minte, rațiune și voință.
Copilul poate fi educat în așa fel încât, asemenea animalului, să nu aibă voință proprie. Chiar identitatea lui poate fi înghițită de a aceluia care îi controlează formarea -- voința lui este, întru totul subjugată voinței educatorului. Copiii astfel educați vor fi întotdeauna deficitari în ceea ce privește tăria morală și responsabilitatea personală. Ei nu au fost învățați să acționeze din rațiune și din principiu. Voința lor a fost controlată de altcineva, iar mintea nu le-a fost solicitată, pentru a se putea dezvolta și instrui prin exercițiu. Ei n-au fost îndrumați și disciplinați, potrivit capacităților și particularităților lor intelectuale, pentru ca, atunci când va fi nevoie, să le folosească cât mai bine.
Profesorii nu trebuie să se oprească aici, ci să acorde o atenție deosebită și cultivării, resurselor mai slabe, pentru ca toate capacitățile să fie exersate și aduse la un nivel superior, iar mintea să poată atinge dezvoltarea corespunzătoare.
Cauza instabilității la tineri
Sunt multe familii cu copii care par bine educați atâta vreme cât se află sub disciplina în care au fost crescuți. Dar atunci când sistemul care-i ținea sub control nu mai este, ei sunt incapabili să gândească, să acționeze sau să hotărască pentru ei înșiși. Acești copii s-au aflat atât de mult sub o dictatură de fier, neîngăduindu-li-se să gândească și să acționeze pentru ei în lucrurile în care era cel mai bine să o facă, încât nu au încredere în ei înșiși, pentru a acționa după propria judecată, și nu au opinia lor. Iar atunci când ies de sub influența părinților lor, pentru a acționa pe cont propriu, ei pot fi ușor manevrați, prin rațiunea altora, într-o direcție greșită. Aceștia nu au un caracter consecvent. Ei n-au fost lăsați să judece singuri și, prin asta, mintea lor nu s-a dezvoltat și întărit așa cum trebuie. Ei au fost atât de mult sub controlul absolut al părinților, încât sunt total dependenți de aceștia -- părinții le sunt minte și rațiune.
Pe de altă parte, tinerii nu trebuie lăsați să gândească și să acționeze independent de judecata părinților și educatorilor. Copiii trebuie învățați să respecte mințile cu experiență. Ei trebuie educați astfel, încât mintea lor să fie în armonie cu aceea a părinților și educatorilor și să vadă necesitatea de a urma sfaturile acestora din urmă. Astfel, când se vor depărta de mâna călăuzitoare a celor ce i-au educat, caracterul lor nu va fi ca o trestie plecată în voia vântului....
Acei părinți și educatori care se laudă că dețin un control total asupra minții și voinței copiilor aflați în grija lor n-ar mai face-o, dacă ar putea vedea în viitor ceea ce se petrece în viața copiilor aduși la supunere prin forță sau teamă. Aceștia sunt aproape total nepregătiți pentru întâlnirea cu responsabilitățile dure ale vieții. Ne mai aflându-se sub controlul părinților și al educatorilor, și fiind nevoiți să gândească și să acționeze singuri, aproape sigur ei vor apuca pe un drum greșit și vor ceda puterii ispitei. Ei nu vor reuși în viața de zi cu zi și aceleași deficiențe se vor reliefa și în viața lor religioasă.
Dacă educatorii copiilor și ai tinerilor ar putea vedea anticipat rezultatul stilului lor greșit de lucru, atunci și-ar schimba planul de educare.... Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca o minte omenească să se afle sub controlul total al alteia.
Aceia care fac eforturi pentru ca personalitatea celor pe care-i educă să fie absorbită de a lor, pentru a le fi acestora minte, voință și conștiință, își asumă responsabilități înspăimântătoare. Discipolii lor pot, în anumite ocazii, să se prezinte ca niște soldați bine dresați, dar, atunci când constrângerea dispare, se va vedea în ei o dorință de independență față de principiul ferm. Aceia care își vor propune să-și educe astfel elevii, încât aceștia să poată vedea și simți că puterea de a deveni oameni ai principiului neclintit, pregătit pentru orice situație în viață, există în ei înșiși, sunt cei mai utili și în permanență eficienți educatori. Lucrarea lor s-ar putea să nu pară chiar cea mai benefică unor observatori superficiali, iar strădaniile lor pot să nu fie la fel de apreciate cum sunt cele ale educatorilor care țin mintea și voința elevilor lor sub o autoritate absolută, dar viața de mai târziu a acestora va arăta roadele unui proiect de educație mai bun.
Există pericolul ca, atât părinții, cât și educatorii, să dicteze în exces, nereușind în același timp să intre într-o relație de comuniune cu copiii sau elevii lor. Ei sunt adeseori prea rezervați și-și exercită autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, ce nu poate cuceri inimile copiilor și elevilor. Dacă i-ar strânge pe copii în jurul lor, le-ar arăta că îi iubesc și ar manifesta interes față de tot ceea ce fac ei, inclusiv față de jocurile lor, uneori chiar fiind ca niște copii printre ei, educatorii i-ar face foarte fericiți, câștigându-le dragostea și încrederea, iar copiii vor învăța mai repede să le respecte și să le iubească autoritatea.
Calitățile personale ale educatorului
Obiceiurile și principiile educatorului trebuie să fie considerate de o importanță mai mare decât pregătirea lui teoretică. Dacă este un creștin sincer, el va simți că trebuie să aibă același interes în pregătirea morală, fizică, mintală și spirituală a elevilor săi. Pentru a exercita o influență bună, el trebuie să aibă un autocontrol perfect, iar inima să-i fie plină de dragoste pentru elevii lui, dragoste văzută în privirile, cuvintele și faptele lui. El va avea un caracter ferm, și atunci va putea forma mintea elevilor săi, învățându-I totodată științele.
Educația de la început a tinerilor este, în general, cea care le formează caracterele pentru toată viața. Cei care se ocupă de tineri trebuie să fie foarte atenți în punerea în evidență a calităților intelectuale ale acestora pentru a putea ști mai bine cum să le direcționeze pentru a putea fi valorificate.
școala ca o temniță
Sistemul educațional, adoptat generație după generație, a fost dăunător sănătății și chiar vieții. Mulți copii au petrecut câte cinci ore zilnic în sălile de clasă prost aerisite și insuficient de spațioase pentru sănătatea elevilor. Aerul din asemenea încăperi devine în scurtă vreme otravă pentru plămânii care îl inhalează.
Copiii mici, ale căror sisteme osos și muscular nu sunt puternice și al căror creier este în dezvoltare, sunt ținuți închiși în clasă, spre răul lor. Mulți copii pornesc în viață cu o slabă zestre vitală și întemnițarea lor zilnică într-o sală de clasă îi îmbolnăvește și le slăbește sistemul nervos. Ei nu se mai dezvoltă fizic datorită epuizării nervoase.
și, atunci când candela vieții se stinge, părinții și educatorii nu consideră că au vreo contribuție directă la aceasta. Lângă mormântul copiilor lor, părinții îndurerați consideră acest necaz drept o încercare de la Dumnezeu când, de fapt, printr-o rămânere voită în ignoranță, propria lor procedură este cea care a distrus viața copiilor. A pune moartea lor pe seama providenței este o blasfemie. Dumnezeu vrea ca micuții să trăiască și să fie educați pentru a avea caractere frumoase și pentru a-L onora pe Dumnezeu în această lume și a-I aduce mulțumiri într-o lume mai bună, cea veșnică.
Cunoașterea minunatului organism uman -- oase, mușchi, stomac, ficat, intestine, inimă, piele -- și înțelegerea dependenței dintre organe pentru o funcționare sănătoasă a lor este un studiu pentru care majoritatea mamelor nu manifestă interes. Ele nu cunosc nimic despre influența trupului asupra minții și a minții asupra trupului. Mintea care face legătura între finit și Infinit se pare că ele nu o înțeleg. Fiecare organ al trupului a fost făcut să slujească minții. Mintea este capitala organismului.
Copiilor li se îngăduie să mănânce alimente din carne, condimente, unt, brânză, porc, dulciuri, mâncăruri picante în general.
De asemenea, ei sunt lăsați să consume alimente nesănătoase, la ore neregulate, între mese. Acestea își fac efectul, afectând stomacul, excitând nervii și slăbind intelectul. Părinții nu-și dau seama că ei seamănă sămânța ce va rodi boală și moarte.
Multor copii li s-a ruinat viața prin preocuparea insistentă pentru intelect, neglijându-se consolidarea capacităților lor fizice. Mulți au murit de mici datorită procedurii urmate de niște părinți și educatori nechibzuiți, care le-au forțat mintea, prin măgulire sau amenințări, atunci când aceștia erau prea mici pentru a face cunoștință cu sala de clasă. Mintea lor a fost împovărată cu lecții la vremea când nu trebuia solicitată, ci lăsată până ce constituția fizică devenea destul de solidă pentru a putea susține efortul intelectual. Copiii mici trebuie lăsați slobozi, ca mieii, ca să alerge în aer liber, să fie liberi și fericiți, oferindu-li-se cele mai favorabile condiții pentru consolidarea unei constituții fizice robuste.
Planul ideal
Părinții trebuie să fie singurii profesori ai copiilor lor, până ce aceștia ajung la vârsta de 8-10 ani. De îndată ce copiii pot înțelege, părinții trebuie să le deschidă marea carte a naturii lui Dumnezeu. Mama trebuie să aibă mai puțină afinitate pentru artificial în casa și îmbrăcămintea ei. Ea trebuie să-și ia timp pentru a cultiva, în ea și copiii ei, dragostea pentru minunații boboci și pentru florile ce se deschid. Îndreptând atenția copiilor spre multele culori și spre varietatea formelor, mama le poate face cunoștință cu Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile frumoase, care îi atrag și îi bucură. Ea le poate îndrepta mintea spre Creatorul lor și le poate trezi în inimile tinere dragostea pentru Tatăl din ceruri, care a dovedit atâta dragoste pentru ei. Părinții l pot asocia pe Dumnezeu cu tot ceea ce El a creat.
Singura sală de clasă pentru copiii până la 8-10 ani trebuie să fie aerul liber, cu flori ce înfloresc, cu peisaje minunate, iar cel mai folosit manual -- toate comorile naturii. Imprimate în mintea copiilor, în cadrul plăcut și pitoresc al naturii, aceste lecții nu vor fi uitate ușor.
În educația primară a copiilor, mulți părinți și educatori nu pot înțelege că atenția cea mai mare trebuie acordată constituției fizice, pentru a se putea asigura sănătatea trupului și a minții. Există obiceiul de a-i îndruma pe copii la școală când sunt doar niște prunci ce încă au nevoie de îngrijirea mamei. La o vârstă fragedă, ei sunt frecvent înghesuiți în sălile de clasă prost aerisite, chinuiți în poziții incomode în bănci prost concepute, și drept rezultat, tânăra și fragila lor constituție are de suferit în multe cazuri.
Înclinațiile și obiceiurile din copilărie sunt foarte probabile de a se manifesta la maturitate. Un arbore tânăr îl poți îndoi aproape cum vrei, și, dacă îl lași să crească așa, va ajunge un copac deformat, o mărturie permanentă a răului pe care i l-ai făcut. După ani de creștere, poți încerca să-l îndrepți, dar toate strădaniile se vor dovedi zadarnice. Va fi întotdeauna un copac strâmb.
Așa este și cu mintea tinerilor. Ei trebuie pregătiți cu atenție și delicatețe, din copilărie. Pregătirea lor poate fi făcută spre bine sau spre rău, iar în viitor ei vor urma calea în care au fost porniți din copilărie. Obiceiurile formate în tinerețe se vor întări o dată cu creșterea individului și se vor consolida o dată cu maturizarea acestuia.
Degenerare fizică
Din mâna Creatorului, omul a ieșit frumos, perfect, și atât de plin de viață, încât au trecut mai bine de o mie de ani până când pasiunile și poftele lui nesănătoase și celelalte violări ale legilor sănătății și-au făcut simțit efectul asupra rasei omenești. Generațiile mai recente au simțit apăsarea infirmității și a bolii din ce în ce mai acut și mai grav. Puterea vieții a slăbit substanțial prin îngăduirea apetitului și a pasiunii. Călcarea legii sănătății și urmările -- suferința -- predomină atât de tare, încât bărbații și femeile consideră actuala stare de boală, suferință, slăbiciune și moarte prematură, drept apanajul umanității.
Ciudata absență a principiilor ce caracterizează această generație, manifestată în desconsiderarea legilor vieții și ale morții, este uimitoare. Principala grijă este: „Ce voi mânca?” „Ce voi bea?” și „Cu ce mă voi îmbrăca?” Puterile morale sunt slăbite, pentru că bărbații și femeile nu vor să trăiască în ascultare de legile sănătății și nu-și fac din asta o datorie personală. Majoritatea tinerilor rămân ignoranți față de legile existenței lor și-și îngăduie pofte și pasiuni cu prețul afectării intelectului și a moralității. Se pare că, voit, ei rămân în ignoranță față de rezultatul călcării legilor naturii. Ei își satisfac apetitul nesănătos, folosind otrăvuri lente, care alterează sângele și subminează resursele nervoase, aducându-le, în consecință, boală și moarte.
Importanța formării în familie
O cauză importantă a actualei stări deplorabile de lucruri este aceea că părinții nu realizează obligația lor de a-și face copiii să se conformeze legii sănătății. Mamele își iubesc copiii cu o dragoste idolatră și le satisfac apetitul, deși știu că așa ceva le afectează sănătatea, aducându-le boală și nefericire. Această cumplită „bunătate” este larg răspândită în actuala generație. Dorințele copiilor sunt satisfăcute pe seama sănătății și caracterului lor, fiind mai ușor pentru mamă ca, din motive de timp, să procedeze așa, decât să-i rețină de la ceea ce ei cer în gura mare. Astfel, mamele seamănă o sămânță ce va răsări și va da rod.
Copiii nu sunt învățați să-și controleze poftele și dorințele și astfel ei devin egoiști, pretențioși, neascultători, nemulțumitori, neevlavioși. Mamele care fac acest lucru, vor culege cu amărăciune rodul seminței pe care au semănat-o. Ele au păcătuit împotriva cerului și împotriva copiilor lor, iar Dumnezeu le va considera responsabile.
Dacă, vreme de generații, educația s-ar fi desfășurat după un alt plan, tineretul de azi nu ar fi atât de decăzut și nedemn. Educatorii din școli ar fi trebuit să înțeleagă psihologia și să fie interesați nu numai de educarea lor în domeniul științelor, ci și în domeniul sănătății, astfel încât cunoștința dobândită să o poată folosi cu cel mai bun randament.
Corelarea muncii și relaxării
Pentru ca tinerii și copiii să fie sănătoși, voioși și plini de viață, bine dezvoltați fizic și intelectual, ei trebuie să stea mult în aer liber să aibă un bun echilibru între muncă și relaxare. Copiii și tinerii care sunt ținuți numai în școală, robi ai cărților, nu pot avea o constituție fizică robustă. Exercițiul minții, la studiu, fără un exercițiu fizic corespunzător, tinde să concentreze sângele la creier, dezechilibrând circulația lui în organism. Creierul primește prea mult sânge, iar periferia prea puțin. Trebuie să existe reguli care să potrivească timpul de studiu la anumite ore, după care, o altă bucată de timp va fi petrecută în activitate fizică. și dacă obiceiurile lor alimentare, vestimentare și cele referitoare la odihnă sunt în armonie cu legea sănătății, ei pot obține educația fără sacrificiul sănătății fizice și intelectuale.
Ar fi trebuit ca școlile să aibă legătură cu instituții ale muncii, pentru ca elevii lor să poată beneficia de exercițiul necesar pe lângă orele de clasă.
Munca și relaxarea ar fi trebuit să fie puse în acord cu legea sănătății și armonizate astfel, încât să le mențină copiilor tonusul tuturor facultăților lor trupești și intelectuale. Astfel s-ar fi putut ajunge la o cunoaștere practică a vieții, în același timp cu dobândirea unei culturi a minții.
La școală, elevilor ar trebui să li se dezvolte sensibilitatea morală pentru a vedea și simți ce așteaptă societatea de la ei; trebuie să trăiască în ascultare de legea sănătății, astfel încât să poată, prin existența și influența lor, prin sfat și exemplu, să fie un beneficiu și o binecuvântare pentru societate. Tinerii trebuie făcuți să înțeleagă că totul are o influență asupra societății, fie spre bine, fie spre rău. Prima lecție a tinerilor trebuie să fie cunoașterea trupului lor și menținerea acestuia sănătos.
Rezultatul studiului neîntrerupt
Mulți părinți își pun copiii să învețe aproape tot timpul anului. Acești copii ajung la rutina unui studiu mecanic, fără însă a reține ceea ce învață. Mulți dintre ei par astfel aproape privați de viața intelectuală. Monotonia unui studiu neîntrerupt le tocește mintea și le micșorează interesul față de lecții. Prea multa aplecare asupra cărților devine un chin. Copiii nu mai au plăcere să gândească și ambiție să obțină cunoștințe și nu-și cultivă obiceiuri de meditație și cercetare. Copiii au mare nevoie de o educație corectă, pentru a putea fi folositori lumii. Dar orice efort care pune cultura generală deasupra educației morale este un efort prost direcționat. Instruirea, cultivarea, șlefuirea și înnobilarea tinerilor și copiilor trebuie să fie atât sarcina părinților, cât și a educatorilor. Oameni care să gândească bine sunt puțini, din cauză că influențe false au obstrucționat dezvoltarea intelectului. Ideea părinților și a educatorilor, că studiul neîntrerupt fortifică mintea, s-a dovedit greșită în multe cazuri, rezultatul aplicării ei fiind opus așteptărilor.
Trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Statornicia caracterelor este mică, deoarece formarea și educarea copiilor încă din leagăn este superficială. Caracterele lor sunt clădite pe nisipuri mișcătoare. Renunțarea și stăpânirea de sine nu au fost incluse în procesul modelării acestor caractere. Copiii au fost mângâiați și alintați până au ajuns lipsiți de orice simț practic....
Copiii trebuie învățați să se aștepte la ispite și întâlniri cu greutăți și cu pericole; să aibă stăpânire de sine și calm pentru a le depăși. În cazul că nu vor căuta pericolul sau nu se vor așeza singuri în calea ispitei, ci vor evita influențele rele și anturajul stricat, când, în mod inevitabil, vor ajunge în tovărășii periculoase, ei vor avea tăria de caracter de a rămâne de partea dreptății, de a păstra principiile și de a se putea întoarce la puterea lui Dumnezeu cu moralul neatins. Dacă, fiind bine educați, tinerii fac din Dumnezeu sprijinul lor, puterile lor morale vor face față celui mai puternic test. (Testimonies for the Church 3:131-144).