În înțelepciunea Sa, Domnul a hotărât ca familia să fie cea mai importantă dintre toate instituțiile educaționale. Căminul este locul în care trebuie să înceapă educația copilului. Aici este prima lui școală. Avându-i pe părinți drept instructori, aici copilul va învăța lecțiile care-i vor fi călăuză în viață -- lecții despre respect, ascultare, sfințenie, autocontrol. Influențele educaționale ale căminului sunt o putere hotărâtoare spre bine sau spre rău. În multe privințe, ele sunt discrete și treptate, dar, fiind exercitate spre bine, se vor dovedi o putere considerabilă pentru adevăr și neprihănire. Dacă copilul nu este bine instruit aici, Satana îl va educa prin agenții lui aleși. Cât de importantă este atunci școala căminului!
În această școală -- de prim rang -- trebuie făcut uz de chiar cea mai mare iscusință. Toți părinții au obligația instruirii copiilor lor din punct de vedere fizic, mintal și spiritual. Obiectivul oricărui părinte trebuie să fie acela de a asigura copilului său un caracter echilibrat, simetric. Aceasta nu este o lucrare de mică amploare sau importanță -- este o lucrare care necesită meditație serioasă și rugăciune și, în aceeași măsură, efort perseverent, și multă răbdare. Trebuie pusă o temelie bună, fixat un cadru puternic, stabil și corect, urmând apoi ca, zi de zi, lucrarea de zidire, șlefuire și perfecționare să meargă înainte.
Copiii pot fi pregătiți pentru a sluji păcatului sau pentru a sluji neprihănirii. Solomon spune: „Învață pe copil calea pe care trebuie să o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22, 6). Această exprimare este pozitivă. Pentru a realiza această lucrare, părinții trebuie să înțeleagă ei înșiși „calea” pe care să meargă copilul lor. Părinților le este imposibil să dea copiilor lor o educație corectă, dacă mai întâi nu se predau pe ei înșiși lui Dumnezeu, învățând de la Marele Învățător lecțiile de ascultare.
Pregătirea fizică, dezvoltarea trupească, este mult mai ușor de asigurat decât pregătirea spirituală. Joaca, activitatea în aer liber, asigură dezvoltarea fizică. În condiții normale, copilul își asigură în mod natural vigoarea și dezvoltarea fizică necesară. Totuși, și în aspectele fizice, el trebuie pregătit cu atenție.
Cultivarea sufletului -- cea care conferă puritate și noblețe gândului și parfum cuvântului și faptei -- reclamă mai mult decât un efort susținut. Ea cere răbdarea de a feri grădina inimii de orice buruiană a răului. Pregătirea spirituală nu trebuie în nici un fel neglijată, pentru că „frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Psalmii 111, 10). După unii, educația este situată imediat după religie, dar adevărata educație este însăși religia. Biblia trebuie să fie primul manual al copilului. Din această carte, părinții trebuie să dea o instruire înțeleaptă. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie făcut regulă de viață. Din el, copiii trebuie să învețe că Dumnezeu este Tatăl lor, iar din frumoasele lui lecții, să dobândească o cunoaștere a caracterului Său. Prin fixarea principiilor acestui Cuvânt, copiii vor învăța să judece și să facă ceea ce este drept.
Din diverse motive, mulți părinți nu simt plăcere să se ocupe de instruirea religioasă a copiilor lor, lăsându-i pe aceștia să-și procure doar în școala de Sabat învățătura a cărei împărtășire este privilegiul și datoria lor. Acești părinți nu-și îndeplinesc răspunderea ce le revine -- aceea de a da copiilor lor o educație completă. Dumnezeu poruncește poporului Său să-și pună copiii sub îndrumarea lui Isus. Ce înseamnă asta? Înseamnă a-i învăța să-și organizeze viața potrivit cerințelor și îndrumărilor Cuvântului; înseamnă a-i ajuta să dobândească o înțelegere clară a condițiilor intrării în cetatea lui Dumnezeu. Porțile acestei cetăți nu vor fi deschise pentru toți cei care ar vrea să intre, ci numai pentru cei care au cercetat, pentru a cunoaște, voia lui Dumnezeu și și-au predat viața Lui.
Părinți, învățătura pe care o dați copiilor voștri trebuie să fie simplă și asigurați-vă că este în mod clar înțeleasă. Lecțiile pe care voi înșivă le învățați din Cuvânt trebuie să le prezentați minților lor tinere atât de clar, încât ei să poată să le înțeleagă. Prin lecții simple, extrase din Cuvântul lui Dumnezeu și din propria experiență a copiilor, îi puteți învăța cum să-și conformeze viețile celui mai înalt standard. Chiar din copilărie și tinerețe se poate învăța a trăi atent, serios, spre un bogat seceriș al binelui.
Altarul familial
În orice cămin creștin, Dumnezeu trebuie onorat prin jertfele de dimineață și de seară ale rugăciunii și slavei. Copiii trebuie învățați să respecte și să prețuiască acest timp al rugăciunii. Este datoria părinților creștini ca, dimineața și seara, prin rugăciune sinceră și credință perseverentă, să facă un cerc în jurul copiilor lor.
În biserica de acasă, copiii trebuie să învețe să se roage și să se încreadă în Dumnezeu. Învățați-i să repete poruncile lui Dumnezeu. Referitor la acestea, israeliții au fost astfel instruiți: „Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.” (Deuteronom 6, 7). Veniți în umilință, cu o inimă plină de blândețe și cu conștiința ispitelor și pericolelor ce stau în fața voastră și a copiilor. Prin credință, apropiați-i de altar, cerând pentru ei ocrotirea Domnului. Învățați-vă copiii să aducă ofranda cuvintelor simple ale rugăciunilor lor. Spuneți-le că Dumnezeu Se bucură auzindu-i cum apelează la El.
Va trece Domnul cerului pe lângă aceste cămine fără să-și lase binecuvântările acolo? Categoric, nu. Îngerii slujitori vor veghea asupra copiilor care sunt astfel consacrați lui Dumnezeu. Ei aud jertfa laudei și rugăciunea credinței și susțin cererile înaintea Celui care slujește în Sanctuar pentru copiii Săi, oferindu-și meritele în favoarea lor.
Disciplina căminului
Copiii trebuie învățați că toate capacitățile le-au fost date pentru onoarea și slava lui Dumnezeu. De aceea, ei trebuie să învețe lecția ascultării, pentru că numai printr-o viață de ascultare vor putea oferi lui Dumnezeu slujirea pe care El o cere. Înainte de a ajunge destul de mare pentru a raționa, copilul trebuie învățat să asculte. Acest obicei va fi format printr-un efort blând și persistent. Astfel pot fi, într-o mare măsură, prevenite acele conflicte de mai târziu dintre voință și autoritate, care contribuie atât de substanțial la apariția în mintea tinerilor a înstrăinării și supărării lor față de părinți și educatori și, prea adesea, a împotrivirii lor față de orice autoritate omenească sau divină.
Să le fie arătat copiilor că adevăratul respect este manifestat prin ascultare. Dumnezeu n-a poruncit nimic nesemnificativ și nu există altă cale de a-ți manifesta respectul, mai plăcută Lui, decât ascultarea -- să faci ceea ce El a spus.
Mama este regina căminului, iar copiii supușii ei. Ea trebuie să-și guverneze regatul cu înțelepciune și demnitatea maternității. Influența ei în cămin trebuie să fie absolută, cuvântul ei lege. Dacă este o mamă creștină, aflată sub controlul lui Dumnezeu, ea va impune respectul copiilor ei. Spuneți copiilor voștri exact ce vreți de la ei. Apoi faceți-i să înțeleagă că trebuie respectat cuvântul vostru. Astfel îi învățați să respecte poruncile lui Dumnezeu care vorbesc clar: „Să nu” „Adu-ți”
Puțini părinți încep suficient de timpuriu să-și învețe copiii să asculte. De obicei, se lasă copilul în voia lui, doi sau trei ani, amânându-i-se disciplinarea, în ideea că este prea mic pentru a învăța să asculte. Dar, în tot acest timp, egoismul se dezvoltă cu putere în mica făptură și fiecare zi trecută face și mai grea sarcina părinților de a prelua controlul. De la o vârstă foarte timpurie, copiii pot înțelege ceea ce le este spus simplu și clar, iar cu blândețe și înțelepciune ei pot fi învățați să asculte. Niciodată să nu le fie îngăduit să arate lipsă de respect părinților lor. Încăpățânarea nu va trebui niciodată tolerată. Binele viitor al copiilor cere o disciplină blândă, iubitoare, dar fermă.
Există o dragoste oarbă, ce lasă copiilor „privilegiul” de a face ce vor ei. Dar a lăsa copilul să urmeze impulsurilor naturale înseamnă a-l lăsa să se autodistrugă și să devină capabil să facă rău. Părinții înțelepți nu vor spune copiilor lor: „Faci cum vrei tu, du-te unde vrei tu, fă ce-ți place”, ci: „Ascultă de povața Domnului!” Reguli și regulamente înțelepte trebuie stabilite și impuse, pentru ca frumusețea vieții căminului să nu fie compromisă.
Este imposibil de zugrăvit răul ce rezultă din lăsarea copilului în voia lui. Este posibil ca, mai târziu, întâlnind realitatea, unii dintre cei ce au luat-o razna din cauza neglijării lor în copilărie să-și vină în fire, dar mulți sunt pierduți pentru totdeauna, pentru că, în copilărie și tinerețea lor, au primit doar o educație parțială, unilaterală. Copilul astfel frustrat are un greu handicap de trecut în viață. În încercări, dezamăgiri, ispite, el va urma propria voință nesupusă și prost orientată. Copiii care n-au fost niciodată învățați să asculte vor avea niște caractere slabe, impulsive. Ei caută să se impună, dar nu știu să fie supuși. Ei nu au putere morală pentru a-și stăpâni pornirile rele, pentru a-și corecta obiceiurile proaste sau pentru a-și supune dorințele necontrolate. Neajunsurile datorate unei copilării lipsite de disciplină devin moștenirea omenirii. Mintea astfel pervertită poate foarte greu să discearnă între adevăr și minciună.
Părinții care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor dovedi aceasta printr-o dragoste față de copiii lor, care nu va fi indulgentă, ci va lucra în mod înțelept pentru binele lor. Ei își vor pune toată energia și toată iscusința în lucrarea de salvare a copiilor lor. În loc să-i trateze ca pe niște bibelouri, ei îi vor considera răscumpărarea lui Hristos și-i vor învăța că trebuie să devină copiii ai lui Dumnezeu. În loc să le îngăduie să-și permită ieșiri rele și dorințe egoiste, ei îi vor învăța lecții de autostăpânire. Iar copiii vor fi mai fericiți, mult mai fericiți, sub corectă disciplină decât lăsați să facă așa cum le dictează impulsurile nestăpânite. Cele mai veritabile drăgălășenii ale copilului constau în modestie și ascultare, în atenția urechilor la cuvintele de îndrumare, în dorința mâinilor și a picioarelor de a lucra și umbla în calea cerută.
Faceți căminul atractiv
Dacă unii părinți alunecă pe panta indulgenței, alții merg pe extrema opusă, disciplinându-și copiii cu nuiaua de fier. Ei par a uita că și ei au fost cândva copii. Ei sunt rigizi, reci, lipsiți de simpatie. Voioșia, zburdălnicia și energia tinereții nu are justificare în ochii lor. Cele mai mici greșeli sunt tratate ca niște grave păcate. O asemenea disciplină nu este creștinească. Copiii astfel crescuți se tem de părinții lor, dar nu-i iubesc. Ei nu le vor destăinui acestora experiențele copilăriei lor. Unele dintre cele mai de valoare trăsături ale minții și inimii sunt înghețate astfel spre pieire, ca o plăpândă plantă în fața suflului geros.
Nu trebuie să ne permitem o afecțiune oarbă față de copii, dar nici să manifestăm o severitate excesivă. Copiii nu pot fi aduși la Domnul cu forța. Ei pot fi îndrumați, nu mânați: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine”, spune Isus (Ioan 10, 27). El nu spune: „Oile Mele Îmi aud glasul și sunt astfel obligate să meargă ascultătoare.” Niciodată nu trebuie ca părinții să-și chinuie copiii prin pretenții dure și nerezonabile. Asprimea mână sufletele în plasa lui Satana.
Aplicați regulile căminului cu înțelepciune și dragoste, nu cu o nuia de fier. Copiii vor răspunde cu ascultare voită la disciplina dragostei. Apreciați copiii ori de câte ori aveți posibilitatea. Faceți-le pe cât se poate viața fericită. Oferiți-le distracții nevinovate. Faceți din cămin un Betel, un loc sfânt, consacrat. Păstrați solul inimii curat prin manifestarea dragostei și a afecțiunii, pregătindu-l astfel pentru sămânța adevărului. Nu uitați că Domnul dă pământului nu numai nori și ploaie, ci și minunate și zâmbitoare raze de soare, care fac sămânța să germineze și florile să apară. Nu uitați, copiii au nevoie nu numai de dojană și corecție, ci și de încurajare și apreciere, de mângâietoarele raze ale unor cuvinte frumoase.
Căminul trebuie să fie pentru copil cel mai atractiv loc din lume, iar prezența mamei, cel mai puternic farmec. Copiii au o natură sensibilă, iubitoare. Ei sunt ușor de fericit sau de nefericit. Printr-o disciplină blândă, prin cuvinte și fapte de iubire, mamele își pot lega afectiv copiii de inimile lor.
Mai presus de orice, părinții trebuie să creeze în jurul copiilor lor o atmosferă de bucurie, amabilitate și iubire. Căminul în care dragostea locuiește, găsindu-și expresia în priviri, în vorbe sau în fapte, este un loc unde îngerilor le place să zăbovească. Părinți, lăsați ca razele iubirii, voioșiei și mulțumirii să vă pătrundă inima, iar dulcea lor influență să vă inunde căminul. Manifestați un spirit blând, îngăduitor și încurajați același lucru la copiii voștri, cultivând tot ceea ce poate aduce strălucire vieții căminului. Atmosfera astfel creată va fi pentru copii ceea ce aerul și soarele înseamnă pentru lumea vegetală, contribuind la sănătatea și vigoarea minții și a trupului.
În loc să-i alunge pe copii de lângă ea, ca să nu o mai deranjeze cu gălăgia și măruntele lor cereri, mama trebuie să organizeze jocuri sau activități ușoare, care să solicite mâinile și mintea lor. Pătrunzând în sufletul lor și organizându-le distracția și ocupațiile, mama va câștiga încrederea copiilor ei, putând astfel mult mai eficient să le corecteze obiceiurile rele sau să le împiedice manifestările egoiste sau necontrolate. Un cuvânt de atenționare sau dojenire, spus la vremea lui, este de mare valoare. Printr-o dragoste răbdătoare și vigilentă, ea poate îndrepta mintea copiilor în direcția cea bună, cultivând în ei frumoase și atrăgătoare trăsături de caracter.
Copiii care nu promit
Sunt unii copii care necesită mai multă răbdare și blândețe decât alții în procesul de disciplinare și educare. Ei au în moștenire trăsături de caracter care nu prea promit, și din această cauză au nevoie de mai multă dragoste și simpatie.
Printr-o muncă perseverentă cu ei, acești capricioși pot fi pregătiți pentru un loc în lucrarea Maestrului. Se poate ca ei să posede capacități latente care, odată deșteptate, să-i facă să poată ocupa în lucrare locuri mult mai în față decât alții de la care se aștepta mai mult.
Dacă aveți copii cu temperament special, nu lăsați ca, din această cauză, tăciunele descurajării să le însemne viața. Să nu existe răstiri, nici cuvinte aspre, sau vorbe grele! Ajutați-i printr-o manifestare de îngăduință și simpatie. Întăriți-i prin cuvinte iubitoare și fapte blânde, pentru a le înfrânge defectele de caracter.
Lucrarea de „frângere a voinței” este contrară principiilor lui Hristos. Voința copilului trebuie ghidată. Păstrați întreagă puterea voinței, pentru că omul are nevoie de ea în întregime. Dați-i însă voinței o direcție bună. Tratați voința înțelept și blând, ca pe o comoară sfântă. Nu o sfărâmați în bucăți, ci, prin sfat și exemplu, modelați-o în chip înțelept până ce copilul atinge vârsta responsabilității.
Când și cum să pedepsim
Este posibil ca mama să întrebe: „Să nu-mi pedepsesc deci niciodată copilul?” Bătaia poate fi necesară atunci când celelalte metode eșuează. Totuși, mama să nu folosească nuiaua, dacă este posibilă evitarea ei. Chiar când măsurile mai blânde se dovedesc ineficiente, pedeapsa care să-l aducă în fire pe copil trebuie să fie aplicată cu dragoste. În multe cazuri, o astfel de corecție va fi suficientă, pentru viața întreagă, să-i arate copilului că nu face bine.
Iar când acest pas devine necesar, copilul trebuie să aibă clar în minte că el este făcut nu pentru satisfacerea părintelui sau pentru alimentarea unei autorități arbitrare, ci pentru propriul bine. El trebuie învățat că orice greșeală necorectată îi va aduce nefericire și-l va face neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Sub astfel de disciplină, copiii vor găsi cea mai mare fericire în supunerea voinței lor voinței Tatălui lor ceresc.
Adeseori, mai mult îi provocăm decât să-i câștigăm pe copii. Am văzut o mamă smulgând din mâna copilului ei ceva ce acestuia îi făcea o deosebită plăcere. Copilul nu cunoștea rațiunea acestui fapt și de aceea, în mod natural, s-a simțit ofensat. A urmat o ceartă între părinte și copil, încheiată, pentru impresia generală cu aplicarea unei pedepse dureroase. Această bătaie a lăsat în frageda minte o impresie greu de șters. Mama respectivă a acționat în chip neînțelept. Ea n-a mers cu rațiunea de la cauză la efect. Acțiunea ei nechibzuită și violentă a stârnit cele mai rele simțăminte în inima copilului și, cu orice ocazie asemănătoare, aceste resentimente urmează să reapară și să se consolideze.
Credeți că Dumnezeu nu ia seama la felul în care li se aplică astfel de corecții unor copii? El știe și, de asemenea, știe și ce rezultate binecuvântate ar putea exista, dacă lucrarea de corecție ar fi făcută într-o manieră menită mai degrabă să câștige decât să producă resentimente.
Niciodată să nu vă pedepsiți copilul cu mânie. Arătându-i mânie, nu-l puteți face pe copil mai bun. Aplicarea pedepsei este cazul în care trebuie să acționați cu umilință, răbdare și rugăciune. Este timpul să îngenuncheați împreună cu copiii, cerându-I iertare lui Dumnezeu. Înainte de a-i produce copilului neascultător suferință fizică, va trebui, dacă ești un tată sau o mamă creștină, să-i arăți dragostea pe care o ai pentru el. Plecându-te cu el, înaintea lui Dumnezeu Îi vei prezenta Răscumpărătorului cel plin de compasiune cuvintele Sale: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei.” (Marcu 10, 14). Această rugăciune va aduce îngerii în preajma voastră. Copilul nu va uita aceste experiențe, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va marca acest gen de educație, conducându-l la Hristos.
Când copiii își dau seama că părinții lor încearcă să-i ajute, ei își vor canaliza energiile în direcția cea bună. Iar pentru copiii bine instruiți în cămin, avantajele școlilor noastre vor fi mai mari decât pentru aceia care au fost lăsați să crească fără un ajutor spiritual în familie.
Copiii care n-au simțit puterea curățitoare a lui Isus sunt prada cuvenită a vrăjmașului și îngerii răi au ușor acces la ei. Unii părinți sunt nepăsători și-și lasă copiii să crească doar cu puține restricții. Părinții au o mare lucrare de făcut în privința îndreptării și educării copiilor lor, în aducerea lor la Dumnezeu și în cererea binecuvântărilor Lui asupra lor. Prin eforturile credincioase și neobosite ale părinților și prin binecuvântarea și harul revărsate asupra copiilor, drept răspuns la rugăciunile lor, puterea îngerilor răi poate fi frântă, iar o influență sfințitoare îi poate învălui pe aceștia. Astfel, puterile întunericului vor fi mânate înapoi.