Educatorului îi este încredințată una dintre cele mai importante lucrări -- o lucrare pe care n-ar trebui să o abordeze fără o pregătire atentă și meticuloasă. El trebuie să fie conștient de caracterul sacru al chemării sale și să i se dedice cu zel și devotare. Cu cât are mai multă știință adevărată, cu atât lucrarea lui va fi mai bună. școala nu este locul unei lucrări superficiale. Nici un profesor care se complace într-o cunoaștere superficială nu va atinge un înalt grad de eficiență.
Dar nu este destul ca profesorul să aibă iscusință și pregătire intelectuală. Acestea sunt indispensabile, dar fără o calificare spirituală pentru această lucrare, el nu este pregătit să se angajeze în ea. El trebuie să vadă în fiecare copil lucrarea mâinilor lui Dumnezeu -- un candidat pentru onoruri veșnice. El va trebui să încerce să educe în așa fel tinerii, încât fiecare dintre ei să poată atinge înaltul standard al desăvârșirii la care îi cheamă Dumnezeu.
Scopul educației este de a-L slăvi pe Dumnezeu și de a pregăti bărbați și femei, capabili să răspundă la rugăciunea: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ” (Matei 6, 10). Dumnezeu îi invită pe educatori să fie mâna Lui de ajutor în urmărirea acestui scop. El le cere să aplice în lucrarea lor principiile cerului, ABC -- ul adevăratei educații. Profesorul care încă nu a învățat aceste principii trebuie să înceapă acum să le studieze. și, pe măsură ce le învață, el își va desăvârși calificarea de a-i învăța pe alții.
O cunoaștere personală a lui Hristos
Orice educator creștin trebuie să aibă o înțelegere clară a ceea ce este Hristos pentru persoana sa. El trebuie să știe cum să-L facă pe Domnul tăria și eficiența lui, cum să-și încredințeze sufletul lui Dumnezeu, ca unui Creator credincios. De la Hristos provine toată știința esențială calificării educatorilor pentru a fi împreună lucrători cu Dumnezeu -- știință ce le deschide cele mai largi perspective ale utilității.
Mulți nu apreciază această știință, ci caută în obținerea unei educații ceea ce este privit de semenii lor drept o uimitoare cunoștință. Educatori, mândria voastră trebuie să fie Dumnezeu, nu erudiția, nu limbile străine sau orice altceva pur omenesc. Cea mai mare ambiție a voastră să fie practicarea creștinismului în propria viață.
„Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții” (Osea 6, 3). Așa cum lumina soarelui strălucește cu putere crescândă de dimineață, până-n amiază și voi, înaintând în lumina inițială a Cuvântului lui Dumnezeu, veți primi și mai multă lumină.
Aceia care acceptă responsabilitatea de educatori trebuie să înainteze constant în cunoaștere. Ei nu trebuie să se oprească la primele stadii ale experienței creștine, ci să urce în permanență. Având Cuvântul lui Dumnezeu în mână și mânați de dragostea pentru suflete, ei vor înainta pas cu pas în eficiență.
Nevoia de rugăciune a educatorului
Orice educator trebuie să primească zilnic povață de la Hristos și să lucreze în permanență sub călăuzirea Sa. Este imposibil pentru el să înțeleagă corect sau să-și împlinească lucrarea, dacă nu se roagă mult lui Dumnezeu. Numai prin ajutor divin, împletit cu un efort sârguincios și tăgăduire de sine, educatorul poate spera să-și facă lucrarea în mod înțelept și bine.
Dacă nu realizează nevoia de rugăciune și nu-și smerește inima înaintea lui Dumnezeu, educatorul va pierde însăși esența educației. El trebuie să știe cum să se roage și ce limbaj să folosească în rugăciune. „Eu sunt Vița”, spunea Isus, „voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). Educatorul trebuie să lase ca roada credinței să se manifeste în rugăciunile lui. El trebuie să învețe cum să vină la Domnul și să pledeze până ce primește asigurarea că rugămințile lui sunt auzite.
Lucrând cu elevii ca indivizi
Educatorul trebuie să studieze cu atenție dispoziția și caracterul elevilor săi pentru a-și putea adapta metoda de a preda la nevoile lor specifice. El are o grădină de îngrijit, o grădină în care sunt plante de o natură, formă și dezvoltare foarte diferite. Puține sunt, poate, cele ce arată frumos și bine dezvoltate, pe când cele mai multe sunt pipernicite și deformate din cauza neglijenței.
Cei cărora le-a fost încredințată îngrijirea acestor plante le-au lăsat în voia sorții și acum dificultățile cultivării lor corecte s-au înzecit.
Dezvoltarea armonioasă
Nici o ramură de studiu nu trebuie să primească o atenție deosebită în detrimentul altora la fel de importante. Unii profesori consacră mult timp unei ramuri preferate de ei, insistând asupra fiecărui punct al ei și lăudându-i pe elevi pentru rezultatele bune la ea, în vreme ce la alte materii -- de bază -- aceștia pot fi deficitari. Acești educatori fac un mare rău elevilor lor, privându-i de acea dezvoltare armonioasă a capacităților mintale, pe care ar trebui să le-o asigure, precum și de celelalte cunoștințe de care au acută nevoie.
În această privință, profesorii sunt adesea sub controlul unor motive ambițioase și egoiste. Nelucrând cu o țintă înaltă, ei nu pot inspira elevilor lor dorințe și obiective nobile. Mințile pătrunzătoare și active ale tinerilor detectează rapid orice defect de caracter și vor imita defectele celor mai mari, mult mai ușor decât grațiile Duhului Sfânt.
Puterea unei bune dispoziții
Permanenta relație cu persoane mai mici ca vârstă și ca pregătire intelectuală tinde să-l facă pe educator tenace în a-și susține drepturile și opiniile sale, ceea ce îl va conduce să-și apere cu gelozie poziția și demnitatea sa. Un astfel de spirit este în opoziție cu blândețea și smerenia lui Hristos. Neglijarea cultivării acestor haruri împiedică înaintarea în viața sfântă. Mulți ridică astfel bariere între ei și Isus; dragostea Lui nu le mai poate inunda inima, iar ei se plâng că nu văd Soarele Neprihănirii. Ei trebuie să uite de sine și să trăiască pentru Isus, iar lumina cerului le va aduce bucurie în suflet.
Nici un bărbat sau femeie care sunt irascibili, lipsiți de răbdare, arbitrari sau dictatori, nu sunt buni pentru această lucrare. Aceste trăsături de caracter dau mult de furcă în școală. Să nu se invoce scuza unui temperament iute sau a vreunei greșeli din necunoștință. În postura de educator, ignoranța sau lipsa stăpânirii de sine este păcat. Educatorul scrie în suflete lecții ce vor rămâne acolo toată viața și, de aceea, el trebuie să se autoeduce să nu rostească niciodată vreun cuvânt pripit, să nu-și piardă niciodată autocontrolul.
Mai presus decât oricare alții, acela care are de educat tineri trebuie să aibă grijă să nu îngăduie ca un duh posomorât să-i influențeze dispoziția. Așa ceva îl împiedică să aibă simpatie față de elevii lui și, fără simpatie reciprocă, nu poate avea un succes cu ei. Nu trebuie să întunecăm calea noastră sau calea altora cu umbra necazurilor proprii. Avem un Mântuitor la care să mergem, la urechea căruia putem spune orice ne doare. Putem abandona toate grijile și poverile noastre la El și atunci munca nu ni se va mai părea grea, nici încercările aspre.
„Bucurați-vă totdeauna în Domnul!”, îndeamnă Pavel „Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4, 4). Oricare v-ar fi dispoziția, Dumnezeu poate să v-o transforme, s-o facă blândă și creștinească. Prin exercițiul credinței trăite, vă puteți separa de tot ce nu este în acord cu voința lui Dumnezeu, aducând astfel cerul în viața voastră de pe pământ. Făcând așa, veți radia la orice pas. Atunci când vrăjmașul caută să învăluie sufletul în beznă, cântați și vorbiți credința și veți vedea că ați readus lumina peste voi.
Stă în puterea noastră să ne deschidem stăvilarul necazurilor sau bucuriei. Dacă dăm voie gândurilor să fie apăsate de necazurile și mărunțișurile acestui pământ, inimile ni se vor umple de necredință, tristețe și pesimism. Dacă gândurile și cerințele noastre sunt ocupate cu lucruri de sus, glasul lui Dumnezeu va vorbi inimilor noastre, șovăielile vor conteni și gândurile rele se vor destrăma, și vor fi înlocuite de laude la adresa Răscumpărătorului nostru. Aceia care se bucură de marile daruri ale lui Dumnezeu și sunt sensibili chiar la darurile Sale cele mai mici se vor încinge cu brâul voioșiei, și inima lor va cânta Domnului. Atunci ei se vor bucura de lucrarea lor și vor sta hotărâți la datorie. Ei vor avea un temperament blând și un duh încrezător.
Dezvoltare prin practică
Profesorul nu trebuie să creadă că este nevoie să-și petreacă tot timpul în studiul cărților. Punând în practică ceea ce învață, el va realiza mai mult decât doar prin studiu. Folosindu-și cunoștințele, el le va spori. Unii care nu au decât un talant, au impresia că nu pot face nimic cu el. Ei îngroapă talantul în pământ, așa cum este și, pentru că acesta nu sporește, ei murmură împotriva lui Dumnezeu. Dar, dacă ar folosi iscusința care le-a fost dată, talantul lor s-ar dubla. Doar printr-o credincioasă folosire a lor, talanții sporesc. Pe măsură ce folosim cum trebuie posibilitățile pe care ni le-a dat Dumnezeu, El ne mărește capacitățile de slujire.
Pentru că sunteți profesori, să nu considerați că nu este necesară dobândirea unei pregătiri în cele mai simple îndeletniciri ale vieții. Fiind ocupați cu studiul, nu neglijați îndeletnicirile zilnice de pe lângă voi. Oriunde vă aflați, fiți cât se poate de practici și veți vedea că mintea vă este mai capabilă de noi învățături, mai viguroasă în descifrarea lecțiilor pe care vă străduiți să le învățați. Îndeplinind cu credincioșie orice îndatorire practică, ce vă revine, veți fi mai calificați pentru educarea acelora care au nevoie să învețe cum să facă aceste lucruri.
Un apel
Sunt unii cărora le place tovărășia lumii, care privesc societatea celor din lume ca pe ceva de dorit, mai presus de societatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui. Educatori, cunoașteți destul ca să-L ascultați pe Dumnezeu. Să urmați pașii lui Hristos, să purtați jugul Lui. Doriți înțelepciunea lui Dumnezeu? Atunci smeriți-vă înaintea Lui, umblați pe calea arătată de poruncile Sale, fiți hotărâți să faceți totul în orice ocazie pe care El v-o oferă. Prindeți orice rază de lumină care cade în calea voastră. Urmați lumina. Puneți învățăturile adevărului în practica vieții voastre. Smeriți-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu. El vă va înălța. Dedicați-I lucrarea voastră. Lucrați cu credincioșie, în sinceritate, în adevăr, și veți descoperi că orice muncă a zilei este răsplătită.
Educatorii trebuie să aibă o credință vie, altfel vor fi despărțiți de Hristos. Mântuitorul nu întreabă cât de mult vă apreciază lumea, câtă laudă primiți de pe buzele omenești; ci El vă cere să trăiți astfel, încât să-și poată pune sigiliul pe voi. Satana caută să-și arunce umbrele de-a latul drumului pe care mergeți, pentru a vă împiedica succesul în lucrare. Trebuie să aveți în voi o putere de sus, pentru ca, în numele lui Isus din Nazaret, să puteți rezista puterii ce lucrează de jos. A avea în inimă Duhul lui Hristos este infinit mai important decât a te bucura de aprecierea lumii.
Educatorului îi este încredințată o mare lucrare -- o lucrare pentru care doar puterea lui este cu totul insuficientă. Dar dacă, realizând propria slăbiciune, se agață de Isus, el va deveni puternic, prin puterea lui Dumnezeu. El trebuie să pună în dificila sa lucrare răbdarea, îngăduința și blândețea lui Hristos. Inima lui trebuie să ardă de aceeași iubire care L-a făcut pe Domnul vieții și al slavei să moară pentru o lume pierdută. Răbdarea și perseverența nu vor rămâne nerăsplătite. Cele mai frumoase strădanii ale educatorului pot, uneori, să pară inutile, dar el va vedea totuși rodul muncii lui. Caractere nobile și vieți folositoare îi vor răsplăti din plin strădania.
Natura umană merită să se lucreze cu ea. Ea trebuie înălțată, șlefuită, sfințită și împodobită în interior. Prin harul lui Dumnezeu în Isus Hristos, care descoperă mântuire și viață veșnică, cei care constituie moștenirea Lui trebuie să fie educați, nu potrivit lumii, ci în știința sfințeniei.