Domnul a desemnat ca nobilele capacități ale minții să fie antrenate pentru scopuri înalte. Dar oamenii pervertesc aceste facultăți și le forțează în slujba unor interese trecătoare, ca și cum realizările de pe acest pământ ar fi de o importanță maximă. În acest fel, nobilele lor puteri sunt tocite și oamenii rămân nepregătiți pentru împlinirea îndatoririlor vieții, ce le revin. Dacă nobilele puteri ale minții nu sunt cultivate, oamenii nu reușesc să se descurce nici chiar în problemele acestei vieți. Intenția lui Satana este ca facultățile minții să se reducă și să fie cuprinse de senzualitate, dar Dumnezeu dorește ca nimeni să nu-și supună mintea controlului celui rău. El dorește ca în preocupările intelectuale și spirituale, copiii Săi să progreseze....
Lucrarea care ne este dată în această viață este lucrarea de pregătire pentru viața veșnică. Dacă îndeplinim această lucrare, așa cum a planificat-o Dumnezeu, orice ispită poate lucra spre creșterea noastră, pentru că, rezistând ademenirilor ei, progresăm în sfințenie. În toiul acestei lupte, agenți nevăzuți, comandanți din cer, vor fi în jurul nostru pentru a ne ajuta, iar în crize vom primi putere, hotărâre și energie și vom avea mai mult decât puterea noastră de muritori.
Dacă omul nu-și aduce voința în armonie cu voința lui Dumnezeu, dacă nu-și părăsește toți idolii și nu-și învinge toate obiceiurile rele, nu va avea succes în această luptă, fiind, în cele din urmă, biruit. Aceia care vor să fie biruitori trebuie să se împotrivească agenților răi, nevăzuți; stricăciunea din suflet trebuie biruită și orice gând trebuie supus lui Hristos.
Duhul Sfânt este întotdeauna la lucru, căutând să purifice, să înnobileze și să disciplineze sufletele oamenilor, pentru ca ei să poată fi corespunzători pentru societatea sfinților și a îngerilor.... În calitate de copii ai lui Dumnezeu, noi trebuie să facem eforturi susținute pentru a deveni biruitori. și, ca elevi ce căutăm să-L onorăm și să-L slăvim pe Dumnezeu, noi vom învăța pentru a primi aprecierea Sa, ca niște lucrători ce nu avem de ce să ne fie rușine.
Folosirea corectă a darului vorbirii
Cel care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să-și dea silința să devină un mesager al lui Hristos, renunțând la orice gest nepotrivit și la orice vorbă necontrolată. El se va strădui să-și folosească în mod corect vorbirea. Sunt mulți care nu au grijă de felul în care vorbesc, dar, printr-o atenție deosebită, ei mai pot deveni reprezentanți ai adevărului. Zilnic, ei trebuie să facă progrese. Ei trebuie să nu-și mai compromită eficiența și influența, îngăduind greșeli în ceea ce privește felul lor de a fi, tonul vocii sau limbajul folosit. Expresiile ușoare trebuie să fie înlocuite cu vorbe curate și pline de sens. Printr-o permanentă veghere și o disciplină riguroasă, tânărul creștin își poate reține limba de la rău și buzele de la vorbe vinovate.
Trebuie să fim atenți la felul în care pronunțăm cuvintele. Există printre noi oameni care, teoretic, cunosc bine limba, dar care, totuși, în practică, fac frecvente greșeli. Domnul vrea ca noi să avem grijă să facem totul cât se poate de bine, folosind înțelept facultățile și ocaziile ce ni le oferă. El a înzestrat pe unii cu daruri care să fie o binecuvântare pentru alții; datoria noastră este aceea de a ne autoeduca să devenim calificați pentru marea lucrare încredințată nouă.
În citire sau în declamare, pronunția trebuie să fie clară. O vorbire nazală sau o exprimare greoaie trebuie corectate de urgență. Orice lipsă de claritate în vorbire trebuie privită ca o deficiență. Mulți și-au format obiceiul de a vorbi moale, nedeslușit, ca și cum limba le-ar fi prea mare pentru gura pe care o au. Acest obicei îi poate împiedica mult să fie eficienți în lucrare.
Dacă cei care au defecte de vorbire vor primi critica și corectarea, s-ar putea să-și învingă aceste defecte. Ei trebuie să exerseze perseverent o vorbire pe un ton controlat, clar, folosindu-și mușchii abdominali pentru o respirație profundă și făcând din laringele lor un canal al comunicării. Mulți vorbesc repede și pe un ton înalt, nefiresc. Această practică va afecta gâtul și plămânii și, drept rezultat al continuării abuzării de ea, organele respective se vor îmbolnăvi și se vor uza.
Metoda lui Hristos
Pastorii și educatorii trebuie să acorde o atenție deosebită cultivării vorbirii lor. Ei trebuie să învețe să nu vorbească precipitat, nervos, ci domol, limpede, păstrând o muzicalitate a vocii.
Glasul Mântuitorului era o muzică pentru urechile celor ce fuseseră obișnuiți cu predicile monotone, fără viață, ale cărturarilor și fariseilor. El vorbea domol și cu efect, accentuând acele cuvinte cărora dorea ca ascultătorii Săi să le acorde o atenție deosebită. Bătrâni și tineri, oameni neștiutori și oameni învățați, cu toții puteau prinde întregul înțeles al cuvintelor Lui, așa cum n-ar fi fost posibil, dacă El ar fi vorbit precipitat, lansând propoziție după propoziție, fără nici o pauză. Oamenii erau foarte atenți la Isus și se spunea despre El că nu vorbea asemenea cărturarilor și fariseilor, deoarece Cuvântul Său era cuvântul cuiva cu autoritate....
Felul lui Isus de a învăța era plăcut și atractiv, întotdeauna caracterizat prin simplitate. El dezvăluia tainele Împărăției cerurilor, folosind figuri și simboluri care erau familiare ascultătorilor Săi; iar oamenii simpli Îl ascultau bucuroși, pentru că puteau înțelege cuvintele Lui. Hristos nu folosea cuvinte nemaiauzite, pentru înțelegerea cărora să fie nevoie de consultarea dicționarului.
Isus ilustra aspectele mărețe ale Împărăției lui Dumnezeu, folosindu-Se de aspecte ale vieții pământene. În dragostea Lui plină de compasiune și gingășie, El înveselea, mângâia și-i învăța pe toți cei care Îl ascultau, buzele Lui fiind udate cu har, pentru a putea transmite oamenilor, în cel mai atractiv mod, comorile adevărului.
Acesta este felul în care El ar vrea să prezentăm și noi adevărul altora. Puterea vorbirii este de mare valoare și vocea trebuie cultivată pentru binecuvântarea celor cu care venim în contact.
În rugăciune
Sufăr când văd cât de puțin este apreciat darul vorbirii. În citirea Bibliei, în rostirea rugăciunii, în prezentarea unui cuvânt în adunare, cât de necesară este exprimarea clară! și cât de mult se pierde la altarul familial, când cel care se roagă își pleacă fața și vorbește cu un glas scăzut, slab! Dar, îndată ce altarul a luat sfârșit, aceia care, în rugăciune, nu puteau vorbi destul de tare pentru a fi auziți, acum pot să vorbească tare, clar și nu este deloc greu să auzi ce spun. O astfel de rugăciune este potrivită în cămăruță, nu în cadrul familiei sau la serviciul divin public. Căci, dacă participanții la rugăciune nu pot să audă ce se rostește, ei nici nu pot să spună „Amin”. Aproape oricine poate să vorbească destul de tare pentru a putea fi auzit într-o conversație obișnuită, și atunci de ce nu ar putea vorbi așa și când este chemat să prezinte un cuvânt sau să înalțe o rugăciune?
Atunci când vorbiți despre lucrurile divine, de ce să nu vorbiți în tonuri distincte și într-un mod care să demonstreze că sunteți în cunoștință de subiect și că nu vă este rușine să vă prezentați ideile? De ce nu vă rugați ca și cum ați avea conștiința liberă și că ați putea veni la tronul harului în smerenie, și totuși cu îndrăzneală sfântă, înălțând spre cer mâini curate, fără mânie și îndoială? Nu vă plecați capetele și nu vă acoperiți fața, ca și cum ați avea ceva de ascuns, ci ridicați-vă ochii spre Sanctuarul ceresc, în care Hristos, Mijlocitorul vostru, stă înaintea Tatălui pentru a-I prezenta rugăciunile voastre, împletite cu meritele Sale și neprihănirea Sa, ca un miros de tămâie.
Sunteți invitați să veniți să cereți, să căutați, să bateți; și sunteți asigurați că nu va fi în zadar: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Căci ori și cine cere, capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.” (Matei 7, 7.8).
Hristos ilustrează bunăvoința lui Dumnezeu de a binecuvânta, prin bunăvoința unui tată de a da copilului său ceea ce îi cere. „Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11, 11-13).
Venim la Dumnezeu, în Numele lui Isus, prin invitație specială, și El ne primește cu plăcere în camera Lui de audiențe. El oferă sufletului smerit și căit acea credință în Hristos, prin care este îndreptățit. Isus îi șterge ca pe un nor firav vina și, mângâiată, inima exclamă: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar Mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat!” (Isaia 12, 1). Acest om va înțelege prin proprie experiență cuvintele lui Pavel: „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” (Romani 10, 10).
și omul devine astfel un agent pe care Dumnezeu îl poate folosi în lucrarea Sa. El Îl va reprezenta pe Hristos, demonstrând lumii cu putere mila și dragostea Sa. El are de dat o mărturie pe care dorește să o audă și alții. Cu limba psalmistului, el va spune: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui! El îți iartă fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale; El îți izbăvește viața din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare; El îți satură de bunătăți bătrânețea, și te face să întinerești iarăși ca vulturul.” (Psalmii 103, 1-4).
Mărturisind pentru Hristos
Dumnezeu ne-a dar darul vorbirii pentru a putea spune altora ce face El pentru noi, pentru ca dragostea și compasiunea Lui să poată mișca și alte inimi și astfel și alte suflete să-L laude pe Cel ce i-a chemat din întuneric la minunata Sa lumină. „Voi sunteți martorii Mei”, spunea Domnul (Isaia 43, 10). Dar toți cei chemați să fie martori pentru Hristos trebuie, pentru a da o mărturie eficientă, să învețe de la El. În calitate de copii ai Împăratului ceresc, ei trebuie să se autoeduce pentru a da mărturie cu glas clar, distinct și astfel încât nimeni să nu aibă impresia că au vreo rezervă în a vorbi despre îndurările Domnului.
În adunarea publică, rugăciunea trebuie astfel înălțată, încât toți să o înțeleagă; cei care se roagă trebuie să urmeze exemplul dat în frumoasa rugăciune domnească. Aceasta este simplă, clară, inteligibilă, nu lungă și fără viață, așa cum sunt uneori rugăciunile înălțate în public. Aceste rugăciuni lipsite de duh mai bine n-ar mai fi rostite, pentru că nu sunt decât o formă și sunt lipsite de putere de viață și nu reușesc să binecuvânteze sau să zidească.
Apostolul Pavel scrie: „Chiar și lucrurile neînsuflețite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută; dacă nu dau sunete deslușite, cine va cunoaște ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? și dacă trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? Atunci parcă ați vorbi în vânt.
Sunt multe feluri de limbi în lume, totuși nici una din ele nu este fără sunete înțelese. Dar dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește va fi un străin pentru mine. Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a bisericii.” (1 Corinteni 14, 7-12).
În toate serviciile noastre religioase, trebuie să căutăm zidirea altora, lucrând tot ce ne stă în putere pentru desăvârșirea bisericii. „De aceea, cine vorbește în altă limbă, să se roage să aibă și darul s-o tălmăcească. Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea. Altminterea, dacă aduci mulțumiri cu duhul, cum va răspunde «Amin» la mulțumirile pe care le aduci tu cel lipsit de daruri, când el nu știe ce spui? Negreșit, tu Îi mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufletește.
Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți. Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înțelese, ca să învăț pe alții, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.” (1 Corinteni 14, 13-19).
Principiul prezentat de Pavel, referitor la darul limbilor, este în aceeași măsură aplicabil la folosirea glasului în rugăciune și adunări publice. Nu vrem, prin asta, ca acela care este deficitar în această privință să nu se mai roage public sau să nu mai dea mărturie despre puterea și dragostea lui Hristos.
Nu scriu aceste lucruri pentru a vă închide gura. Deja se tace prea mult în adunările noastre. Scriu, însă, pentru ca să vă dedicați vorbirea Celui care v-a dat acest dar și să puteți înțelege necesitatea cultivării ei pentru a putea zidi biserica prin ceea ce spuneți. Dacă v-ați făcut obiceiul să vorbiți într-un mod nedeslușit, trebuie să considerați aceasta un defect și să depuneți eforturi stăruitoare pentru a birui acest defect, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu și a-i putea zidi pe copiii Săi.
În adunările noastre de cult, glasul nostru trebuie să exprime, prin rugăciune și laudă, adorarea față de Tatăl ceresc, pentru ca toți să poată afla că ne închinăm lui Dumnezeu în simplitate, în adevăr și în frumusețea sfințeniei. Într-adevăr, în această lume a păcatului și a ignoranței, este prețios darul vorbirii cu muzicalitatea glasului omenesc, atunci când acesta este consacrat slăvirii Celui care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi.
Consacrarea vorbirii
Darul vorbirii a fost, în mare măsură, tratat în mod abuziv și mult pervertit de la scopul său inițial. Dar aceia care pretind că sunt copii ai Regelui ceresc trebuie să țină cont de responsabilitatea lor și să valorifice la maximum acest talent. Nimeni să nu spună: „N-are rost să încerc să mă rog, și-așa ceilalți nu mă aud”; ci mai degrabă să spună: „Voi face eforturi serioase pentru a-mi birui acest obicei care nu-L onorează pe Dumnezeu, de a vorbi încet, neclar. Mă voi autodisciplina până ce glasul meu va fi auzit chiar și de aceia cu auzul slab.”
Să fie vorbirea urmașilor lui Hristos astfel educată, încât, în locul unei învălmășeli de cuvinte spuse încet, neînțelese, rostirea lor să poată fi clară, tare și spre zidire. Nu lăsați ca vocea să vă cadă după fiecare cuvânt, aveți grijă ca orice propoziție să fie spusă și auzită în întregime. Ce ziceți, merită să vă străduiți dacă, prin asta, veți fi mai buni în slujba lui Dumnezeu și în zidirea copiilor Lui? Glasul mulțumirii, al laudei și al bucuriei, este auzit în cer. Glasurile îngerilor din cer se unesc cu glasurile copiilor lui Dumnezeu de pe pământ, dând slavă, cinste și laudă lui Dumnezeu și Mielului pentru mântuirea cea mare pe care o oferă.
Fiecare să caute să facă tot ce se poate mai bine în această privință. Aceia care s-au înrolat sub steagul prințului Emanuel trebuie să crească zilnic în har și eficiență. Profesorii din școlile noastre să se străduiască să-și educe astfel elevii, încât, în orice privință, ei să poată fi pregătiți să aducă binecuvântări omenirii și slavă lui Dumnezeu.
Este esențial ca elevii să fie învățați să citească clar, deslușit. Am suferit, participând la multe adunări, districtuale, sau de orice fel, în care rapoartele erau citite cu un glas aproape neauzit, într-o manieră ezitantă ori pe un ton înfundat. Jumătate din interes este ucis când, într-o adunare, cei prezenți își fac partea cu indiferență, fără însuflețire.
Ei trebuie să învețe să vorbească astfel încât să-i poată zidi pe cei care-i ascultă. Fiecare dintre cei implicați în lucrarea misionară trebuie să se autoeduce pentru o vorbire clară, atractivă, cu o rostire perfectă a cuvintelor.
Folosirea corectă a organelor vorbirii va fi benefică sănătății și va spori eficacitatea și influența lucrătorului pentru Dumnezeu. Cei considerați suficient de inteligenți pentru a deveni lucrători misionari sau pentru a rezolva afaceri trebuie să fie, de asemenea, suficient de inteligenți, încât să facă o reformă în felul de a vorbi. Prin exercițiu atent, ei își pot mări capacitatea pulmonară și fortifica mușchii abdominali. Dând curs instruirii corecte, urmând principiile sănătății, referitoare la sporirea capacității pulmonare și cultivarea vocii, tinerii și tinerele noastre pot deveni buni vorbitori. Iar exercițiul necesar atingerii acestui deziderat va prelungi viața.
Aceia care au o concepție corectă, referitoare la cultivarea vocii, vor vedea necesitatea propriei lor educări pentru a-L putea onora pe Dumnezeu și pentru a fi o binecuvântare pentru alții. Ei vor învăța de la profesori plini de răbdare și eficiență să citească într-un fel în care să-și păstreze muzicalitatea vocii. Vizând doar slava lui Dumnezeu, ei își vor valorifica la maximum darurile native. Controlându-și propriile capacități, ei nu vor mai fi stânjeniți din cauza unei vorbiri defectuoase, iar eficiența lor pentru cauza lui Dumnezeu va spori.