În pofida a tot ce s-a spus și scris cu privire la demnitatea muncii fizice, predomină sentimentul că ea este ceva înjositor. În mintea multora, opinia generală a schimbat ordinea lucrurilor și s-a ajuns la ideea că nu este potrivit ca un om care muncește cu brațele lui să-și aibă locul printre gentlemani. Oamenii muncesc din greu pentru a câștiga bani și, posedând apoi avere, ei cred că bogăția lor le va face fiii niște gentlemani. Dar mulți dintre aceștia nu reușesc să-și învețe fiii, așa cum ei înșiși au fost învățați, cu munca grea, folositoare. Aceștia risipesc banii agonisiți prin munca altuia, fără a le înțelege valoarea, irosind un talant pe care Domnul l-a destinat să aducă mult bine.
Obiectivele Domnului nu sunt și obiectivele oamenilor. El nu a plănuit ca oamenii să trăiască în lenevie. La început, El l-a creat pe om un gentleman; dar, deși era bogat în tot ceea ce-i putuse oferi Proprietarul universului, Adam nu avea să lenevească. El n-a fost creat mai înainte de a i se putea oferi de lucru. El avea să-și găsească ocupația și fericirea în întreținerea lucrurilor pe care Dumnezeu le crease și, ca răspuns la munca sa, nevoile lui urmau să fie din abundență satisfăcute prin roadele grădinii Eden.
Atâta vreme cât părinții noștri au ascultat de Dumnezeu, munca lor în grădină a fost o plăcere și pământul le oferea bogăția lui. Dar când omul s-a depărtat de ascultare, a fost blestemat să aibă de luptat cu semințele semănate de Satana și să-și câștige pâinea cu sudoarea frunții. De atunci, el a trebuit să se lupte din greu contra puterii căreia și-a predat voința.
Scopul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin trudă, să atenueze răul adus în lume de neascultarea omului. Prin trudă, ispitele lui Satana pot fi anihilate și întinderea răului stopată. Deși îndeplinită cu neliniște, oboseală și greu, munca este încă o sursă de fericire și dezvoltare și o protecție împotriva ispitei. Rigoarea ei pune o stavilă îngăduinței de sine și promovează hărnicia, puritatea și fermitatea. Astfel, ea devine o parte în marele plan al lui Dumnezeu, de reabilitare a noastră.
Munca fizică, contra jocurilor
Sentimentul general este acela că munca fizică este degradantă, în vreme ce oamenii se extenuează la crichet, baseball sau box, fără să considere aceasta ca fiind ceva degradant. Satana se bucură când îi vede pe oameni consumându-și forțele fizice și mintale în ceva ce nu educă, nu este folositor și nu-i pregătește să fie o binecuvântare pentru cei care au nevoie de ajutorul lor. În vreme ce tinerii devin experți în jocuri ce nu au o reală valoare pentru ei și pentru alții, Satana se joacă cu viața lor, deposedându-i de talentele date de Dumnezeu și punând în loc atributele lui rele. Străduința lui este de a-i conduce pe oameni la ignorarea lui Dumnezeu. El caută să preocupe într-atâta mintea omului, încât Dumnezeu să nu mai aibă loc în gândurile lui. Satana nu dorește ca oamenii să aibă cunoștință despre Creatorul lor și este foarte fericit dacă reușește să-i antreneze în jocuri și competiții care înșeală atât de mult simțurile tinerilor, încât Dumnezeu și cerul să fie uitați.
Una dintre cele mai sigure protecții împotriva răului este ocupația folositoare, în vreme ce lenevia este una dintre cele mai mari nenorociri, viciul, crima și sărăcia venind în urma ei. Aceia care au întotdeauna ceva de făcut, care merg voioși la treburile lor zilnice, sunt niște membri folositori ai societății. În împlinirea cu credincioșie a diferitelor lucrări ce le revin, ei își fac viața o binecuvântare pentru ei și pentru alții. Munca sârguincioasă îi păzește de multe dintre capcanele celui ce găsește ceva rău de făcut pentru mâinile inactive.
O apă care stă devine rea în scurtă vreme, dar pârâul care curge aduce sănătate și veselie câmpului. Prima este simbolul leneviei, a doua este al hărniciei.
Pregătirea practică la israeliți
În planul lui Dumnezeu pentru Israel, fiecare familie avea o gospodărie cu suficient teren pentru muncă. Astfel, erau asigurate mijloacele și motivarea pentru a trăi folositor, activ. Abaterii oamenilor de la acest plan i se datorează, în mare parte, sărăcia și mizeria existente azi în multe locuri. Pregătirea practică era privită de israeliți ca o datorie. Fiecare tată trebuia să aibă grijă ca fiii săi să învețe o meserie folositoare. Cei mai mari oameni ai lui Israel au fost pregătiți pentru activități practice. O cunoaștere a ceea ce înseamnă treburile gospodărești ale soției era considerată ceva elementar, pentru orice femeie. Iar priceperea în aceste îndeletniciri era privită ca o onoare și pentru femeile de cel mai înalt rang.
Diferite meserii erau învățate în școlile profeților și mulți dintre cursanți se întrețineau singuri, prin munca lor.
Exemplul lui Hristos
Calea trudei hărăzite locuitorilor pământului poate fi dificilă și obositoare, dar ea este onorată de urmele pașilor Răscumpărătorului, iar cel ce umblă pe acest drum sacru este în siguranță. Prin sfat și exemplu, Isus a înnobilat munca folositoare. Din anii cei mai timpurii, El a dus o viață de trudă. O mare parte din viața Sa pe pământ a fost petrecută în muncă plină de răbdare, în atelierul de tâmplărie din Nazaret. În hainele unui muncitor obișnuit, Domnul vieții mergea pe străzile micuței așezări în care locuia, ducându-Se și întorcându-Se la și de la modesta Lui muncă.
și îngeri slujitori erau cu El atunci când mergea cot la cot cu țăranii și muncitorii, nerecunoscut și neonorat. Pe vremea când mergea la lucru și, prin trudă zilnică, participa la susținerea economică al familiei, El poseda aceeași putere ca atunci când, la țărmul Mării Galileii, a hrănit, cu cinci pâini și doi pești, cinci mii de suflete flămânde. Dar El nu și-a întrebuințat puterea divină pentru ușurarea poverilor și a trudei. El a luat asupra Sa natura omenească, cu toate slăbiciunile ei și nu S-a dat înapoi de la cele mai dure încercări ale vieții de om, trăind într-o casă de țărani, purtând zilnic haine aspre și amestecându-Se cu oamenii de rând. El trudea zilnic, cu mâini răbdătoare. Exemplul Său ne arată că este de datoria omului să fie muncitor și că munca este onorabilă.
Relația dintre creștinism și activitățile omului
Lucrurile pământești sunt mai strâns legate de cer și se află mai direct sub observația lui Hristos decât își dau mulți seama. Toate invențiile bune și progresul își au originea în Cel care este minunat la sfat și foarte bun la lucru. Atingerea pricepută a mâinii medicului, puterea și concentrarea lui, cunoașterea delicatului mecanism al organismului constituie înțelepciunea puterii divine în folosul celor care suferă. Iscusința cu care tâmplarul își folosește sculele, puterea cu care fierarul bate pe nicovală vin de la Dumnezeu. Orice facem, oriunde suntem puși, El dorește să ne conducă ca noi să putem face o lucrare desăvârșită.
Creștinismul și afacerile -- corect înțelese -- nu sunt două lucruri separate; ele sunt una. Religia Bibliei trebuie să fie prezentă în tot ceea ce facem și spunem. Agenții divini și umani trebuie să fie uniți în înfăptuirile vremelnice, precum și în cele spirituale. Ei sunt uniți în toate activitățile umane, în muncile agricole și industriale, în întreprinderile comerciale și științifice.
Există un remediu pentru lenevie și acesta este considerarea ei drept păcat, care conduce la pierzare, și apucarea de muncă, folosind cu hotărâre și vigoare capacitățile fizice date de Dumnezeu. Singurul remediu pentru o viață nefolositoare și fără valoare este munca hotărâtă, perseverentă. Viața nu ne este dată pentru a o petrece în lenevie sau plăceri egoiste. Înainte ne sunt puse mari posibilități. În capitalul puterii de muncă, omului i s-a încredințat un prețios talant. Acesta este mai de valoare decât orice depozit bancar și ar trebui mai bine prețuit, întrucât, prin posibilitățile pe care le oferă oamenilor pentru o viață cu folos, o viață fericită, el ar putea fi făcut să aducă beneficii după beneficii. Este o binecuvântare ce nu poate fi cumpărată cu aur sau cu argint, cu case și cu terenuri. Dumnezeu vrea ca acest talant să fie folosit în mod înțelept. Nimeni nu are dreptul să-l sacrifice influenței distrugătoare a inactivității. Toți sunt răspunzători pentru capitalul capacităților fizice și pentru cel al mijloacelor ce li se oferă.
Cursa de alergare nu este întotdeauna câștigată de cel iute, nici de cel puternic. La fel, cei silitori în afaceri nu sunt, poate, întotdeauna prosperi. Dar „mâna celor harnici îmbogățește.” Lenevia și nepăsarea Îl întristează pe Duhul Sfânt, nimicesc adevărata evlavie și duc, de asemenea, la sărăcie. Pentru că „cine lucrează cu o mână leneșă, sărăcește.” (Proverbe 10, 4).
Munca chibzuită este un tonifiant sănătos pentru om. Ea îl face tare pe cel slab, bogat pe cel sărac, fericit pe cel sărman. Satana stă la pândă, gata să-i ducă la pieire pe cei a căror inactivitate îi oferă ocazia să se apropie de ei sub o deghizare plăcută. El nu are un succes mai mare ca atunci când se apropie de oameni, în timpul lor de inactivitate.
Lecțiile hărniciei
Printre relele care derivă din bogăție, una dintre cele mai mari este ideea aflată la modă, că munca este înjositoare. Profetul Ezechiel declară: „Iată care a fost nelegiuirea sorei tale, Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit” (Ezechiel 16, 49). Ne sunt prezentate aici rezultatele leneviei care slăbește puterea minții, degradează sufletul și pervertește înțelegerea, făcând un blestem din ceea ce era dat ca o binecuvântare. Bărbatul și femeia care muncesc sunt cei ce văd ceva măreț și bun în viață precum și toți cei care vor să poarte răspunderile acestei vieți cu credință și speranță.
Lecția esențială a vredniciei în treburile vieții de zi cu zi, trebuie încă învățată de către mulți dintre urmașii lui Hristos. Se cere mai multă grație și o disciplină mai fermă când lucrezi pentru Dumnezeu în calitate de mecanic, negustor, avocat sau fermier, adoptând preceptele creștine în problemele obișnuite ale vieții, decât atunci când lucrezi ca misionar acreditat. Este nevoie de aplomb spiritual pentru a promova religia în atelierul de lucru sau în biroul de afaceri și pentru a conforma orice tranzacție standardului Cuvântului lui Dumnezeu. Dar așa ceva cere Dumnezeu.
Apostolul Pavel privea lenevia ca un păcat. El a învățat meseria de făuritor de corturi, în aspectele ei mari și mici și, în timpul lucrării sale, adeseori el a practicat această meserie pentru a se întreține, pe el și pe alții.
El nu privea ca fiind o pierdere timpul astfel petrecut. Lucrând corturi, apostolul avea acces la o clasă de oameni, la care altfel nu putea ajunge. El arăta asociaților lui că priceperea în domeniul meseriei lor este un dar de la Dumnezeu. El îi învăța pe oameni că, în truda zilnică, Dumnezeu trebuie onorat. Mâinile sale trudite nu-i afectau cu nimic tăria apelurilor de slujitor al Evangheliei.
Dumnezeu a desemnat ca toți oamenii să fie muncitori. În truda lui, un animal de povară răspunde mai bine menirii lui decât un om leneș. Dumnezeu este un lucrător necontenit. Îngerii sunt lucrători -- lucrători ai lui Dumnezeu pentru copiii oamenilor. Aceia care așteaptă un cer al inactivității vor fi dezamăgiți, pentru că în organizarea de acolo nu este loc pentru lenevie. Dar este făgăduită odihnă pentru cei trudiți și împovărați. Robul credincios este acela care va fi binevenit, din slujirea lui în bucuria Stăpânului său. El își va lepăda cu bucurie armura și va uita tumultul bătăliei, în odihna slavei pregătite pentru aceia care biruiesc prin crucea de pe Calvar.
La tot pasul, părinții neglijează învățarea și antrenarea copiilor lor în munca folositoare. Tinerii sunt lăsați să crească în necunoașterea măruntelor și necesarelor îndeletniciri. Aceia care au fost astfel frustrați trebuie să se trezească și să-și asume singuri îndreptarea situației. Dacă așteaptă să reușească cumva în viață, ei trebuie să găsească o motivație folosirii cu efect a resurselor lor fizice, date de Dumnezeu.