Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Capitolul 40

Sănătatea și eficiența

[AUDIO]

Sănătatea este o binecuvântare inestimabilă și încă una mai strâns legată de conștiință și religie decât își dau mulți seama. Ea are mult de-a face cu capacitatea de a sluji și ar trebui păzită cu aceeași sfințenie cu care este vegheat caracterul, deoarece, cu cât sănătatea este mai bună, cu atât mai bune vor fi eforturile noastre pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea omenirii.

Învățarea principiilor reformei sanitare de către tineri este o lucrare importantă, ce trebuie făcută în școlile noastre. Profesorii trebuie să exercite o influență reformatoare în ceea ce privește mâncarea, băutura și îmbrăcămintea și să-și încurajeze elevii la practicarea renunțării la sine și a autocontrolului. Tinerii trebuie învățați că toate capacitățile sunt de la Dumnezeu, că El are pretenții în ceea ce privește fiecare dintre aceste facultăți și că, abuzând de sănătatea lor în vreun fel oarecare, ei desconsideră una dintre cele mai deosebite binecuvântări ale lui Dumnezeu. Domnul le dă sănătate pentru a o pune în slujba Sa și, cu cât le este mai mare puterea fizică și rezistența, cu atât mai mult ei pot lucra pentru Maestrul lor. În loc să abuzeze de puterile fizice, ei ar trebui să și le păstreze cu gelozie pentru slujirea lui Dumnezeu.

Tinerețea este vremea fixării acelor cunoștințe ce pot fi puse în practica zilnică a vieții. Tinerețea este vremea stabilirii unor obiceiuri bune, a corectării celor rele, a obținerii și a menținerii puterii autocontrolului, a obișnuirii conformării tuturor aspectelor vieții cu voința lui Dumnezeu și bunăstarea semenilor. Tinerețea este vremea semănatului, care decide secerișul acestei vieți și al vieții de dincolo de mormânt. Obiceiurile formate în copilărie și tinerețe, gusturile dobândite, autocontrolul câștigat, sunt aproape sigur determinante pentru viitorul bărbatului sau al femeii.

Importanța grijii pentru sănătate trebuie învățată ca o cerință a Bibliei. Perfecta ascultare de poruncile lui Dumnezeu presupune conformare la legile ființei. Educația include o cât mai deplină cunoaștere a fiziologiei. Nimeni nu-și poate înțelege corect obligațiile față de Dumnezeu, dacă nu le înțelege pe cele față de sine însuși, ca proprietate a lui Dumnezeu. Acela care rămâne în condamnabila ignoranță, a legilor vieții și sănătății sau care, cu bună știință, calcă aceste legi păcătuiește împotriva lui Dumnezeu.

Timpul consumat în exercițiu fizic nu este un timp pierdut. Elevul care se apleacă necontenit asupra cărților lui și nu face decât puțină mișcare în aer liber își face un mare rău. Un exercițiu adecvat al diferitelor organe și funcții ale trupului este esențial pentru cea mai bună funcționare a fiecăruia dintre acestea. Atunci când creierul este constant solicitat, în timp ce alte organe sunt lăsate inactive, se produce o pierdere a vigorii fizice și intelectuale. Puterile fizice sunt frustrate de tonusul determinat de exerciții, mintea își pierde prospețimea și vigoarea și apare o nervozitate nesănătoasă.

Pentru ca bărbații și femeile să aibă minți bine echilibrate, toate facultățile lor trebuie puse la treabă și dezvoltate. Există în această lume mulți oameni unilaterali, pentru că numai o parte din facultățile lor au fost cultivate, în timp ce celelalte au fost micșorate prin nefolosire. Educația multor tineri este un eșec. Ei învață în exces, în timp ce neglijează ceea ce ține de viața practică.

Pentru ca echilibrul minții să poată fi menținut, un judicios program de muncă fizică trebuie împletit cu lucrul intelectual, pentru a exista o dezvoltare armonioasă a tuturor facultăților.

Elevii trebuie să aibă de îndeplinit o muncă fizică care în mod sigur le va prinde bine. Credeți că Isus nu a obosit? Ba da. Dar oboseala muncii nu face rău nimănui. Ea face doar odihna mai dulce. Educația va fi de mică valoare, dacă nu există puterea fizică prin care să fie pusă în aplicare, și aceasta este o lecție care niciodată nu trebuie considerată în plus. La terminarea colegiului, elevii noștri trebuie să aibă o stare fizică mai bună și o mai bună înțelegere a legilor vieții decât atunci când l-au început.

Excesul de învățătură

Elevul care dorește să cumuleze munca pe doi ani într-unul nu trebuie lăsat să facă așa ceva. A se angaja la o muncă intelectuală dublă înseamnă pentru mulți o suprasolicitare a minții și neglijare a exercițiului fizic. Nu este înțelept să presupui că mintea poate asimila o supradoză de învățătură și este un mare păcat să se solicite mintea peste măsură, după cum este păcat să suprasoliciți organele digestive.

Acelora care sunt nerăbdători să devină lucrători eficienți pentru cauza lui Dumnezeu, le-aș spune că, dacă dau de lucru peste măsură creierului lor, la gândul că vor pierde teren dacă nu studiază tot timpul, va trebui îndată să-și schimbe vederile și acțiunile. Dacă nu se manifestă o mare atenție în această privință, mulți vor coborî prematur în mormânt.

În programa orelor de odihnă nu trebuie să existe neregulă. Elevii nu trebuie să-și formeze obiceiul de a învăța noaptea și a dormi ziua. Dacă așa au fost obișnuiți să facă acasă, la școală ei trebuie să-și corecteze acest obicei, mergând la culcare la o oră potrivită. Atunci ei se vor scula dimineața proaspeți pentru activitățile zilei. În școlile noastre, lumina trebuie stinsă la ora nouă și jumătate.

Îngrijirea vocii

Îngrijirea vocii este un subiect care are mult de-a face cu sănătatea elevilor. Tinerii trebuie învățați cum să respire corect și cum să citească astfel încât să nu existe nici o încordare artificială a gâtului și plămânilor, ca totul să fie realizat din mușchii abdominali. Vorbirea din gât, emiterea sunetului din partea de sus a organelor vorbirii afectează sănătatea acestor organe și le slăbește eficiența. Mușchii abdominali trebuie să ducă greul, gâtul fiind folosit ca un canal. Mulți au murit cu toate că ar fi putut să trăiască, dacă ar fi fost învățați cum să-și folosească în mod corect vocea. Folosirea corectă a mușchilor abdominali la citit și vorbit se va dovedi un remediu pentru multe greutăți de vorbire și de respirație, precum și un mijloc de prelungire a vieții.

Dieta

Felul hranei și al consumului ei are o puternică influență asupra sănătății. Mulți elevi n-au făcut niciodată un efort hotărât pentru a-și stăpâni apetitul sau pentru a respecta regulile referitoare la felul de a mânca. Unii mănâncă prea mult la masă, iar alții mănâncă între mese ori de câte ori au poftă.

Grija față de obiceiurile în dietă trebuie imprimată d mintea tuturor elevilor. Mi s-a arătat că aceia care frecventează școlile noastre nu trebuie serviți cu alimente din carne sau cu preparate din alimente cunoscute ca nesănătoase. Nimic din ceea ce va încuraja dorința de alimente tari nu trebuie pus pe masă. Fac apel ca toți să refuze să mănânce acele lucruri care le afectează sănătatea. Astfel, ei pot servi Domnului, jertfindu-se.

Aceia care ascultă de legile sănătății vor acorda timp și atenție nevoilor organismului și regulilor digestiei. și vor fi răsplătiți prin limpezimea gândirii și vigoarea minții. Pe de altă parte, este posibilă o afectare a experienței creștine, printr-o solicitare abuzivă a stomacului. Tot cea ce deranjează digestia are o influență negativă asupra sensibilității spiritului. Orice obicei care afectează sănătatea are efect și asupra minții. Un timp bine petrecut este acela în care se urmărește realizarea și menținerea unui fizic și psihic sănătos. Nervii tari, calmi, și o circulație sănătoasă a sângelui îi ajută pe oameni să urmeze principiile drepte și să asculte atenționările conștiinței.

Aerisirea și igiena

O atenție deosebită trebuie acordată aerisirii și curățeniei. Profesorul trebuie să aplice în clasă cunoașterea principiilor fiziologiei și ale igienei. El își poate astfel păzi elevii de multe pericole la care ar putea fi expuși datorită ignoranței sau neglijării legilor sanitare. Multe vieți s-au pierdut din cauză că educatorii n-au dat atenție acestor lucruri.

Schimbările bruște de temperatură trebuie evitate. Nu este sigur ca educatorul să regleze căldura în clasă după propriile dorințe. Pentru binele lui și al elevilor, este nevoie să fie menținută o temperatură constantă a încăperii.

Răsplata ascultării

Creierul este centrul ființei. Obiceiurile fizice rele afectează creierul și împiedică atingerea dezideratului elevilor -- o bună disciplină a minții. Dacă nu sunt cunoscători ai științei îngrijirii trupului și minții, tinerii nu vor fi niște elevi de succes. Studiul nu este principala cauză a slăbirii puterilor mintale. Principala cauză o constituie dieta necorespunzătoare, mesele neregulate, lipsa exercițiului fizic și neglijența în alte aspecte a legilor sănătății. Atunci când facem tot ce ne stă în putință pentru păstrarea sănătății, vom putea să-I cerem, în credință, lui Dumnezeu să ne binecuvânteze eforturile.

Înainte de a vorbi despre realizările în așa-numita „înalta educație”, elevii trebuie să învețe cum să mănânce și să bea spre slava lui Dumnezeu și să-și exerseze creierul, scheletul și musculatura, astfel încât să-i califice pentru cea mai înaltă slujire. Elevul își poate dedica toate resursele dobândirii cunoașterii, dar, dacă nu ascultă de legile ce-i guvernează ființa, va slăbi în eficiență. Adoptând obiceiuri greșite, el își pierde discernământul și autocontrolul. El nu mai poate raționa corect probleme care îl privesc adânc și devine neglijent și nechibzuit în felul în care își tratează intelectul și trupul.

Obligația ce ne revine, de a ne păstra trupul sănătos, este o responsabilitate individuală. Domnul îi cere fiecăruia să acționeze zi de zi pentru propria mântuire. El vrea ca noi să raționăm de la cauză la efect, să nu uităm că suntem proprietatea Lui și să ne unim cu El în păstrarea trupului curat și sănătos și să ne menținem întreaga ființă sfințită de El.

Tinerii trebuie învățați că nu au libertatea de a face ce le place cu viața lor. Dumnezeu nu-i va considera nevinovați pe aceia care tratează cu ușurință darurile Lui prețioase. Oamenii trebuie să fie conștienți că, cu cât este mai mare zestrea de putere, talent, mijloace sau ocazii, cu atât mai grea este povara lucrării lui Dumnezeu, ce le revine, și cu atât mai mult au ei de făcut pentru El. Tinerii care au fost învățați să creadă că viața este un depozit sacru vor ezita să se arunce în vârtejul desfrâului și al crimei ce înghite atât de mulți tineri de perspectivă, de vârsta lor.

Educatorul ale cărui capacități fizice sunt deja slăbite de boală sau suprasolicitate trebuie să dea o atenție deosebită legilor sănătății. El trebuie să-și ia timp pentru refacere. Când vede că sănătatea nu-i este suficientă pentru a rezista presiunii studiului din greu, profesorul va trebui să dea ascultare semnalului naturii și să-și ușureze povara.

El nu-și va mai lua asupra sa răspunderi suplimentare, care să-l solicite fizic și psihic în așa fel, încât să-și piardă echilibrul nervos și astfel să nu mai fie bun de lucru cu mințile altora și să nu mai poată acționa drept nici pentru el, nici pentru elevi.

Uneori, educatorul aduce în sala de clasă umbra întunecimii care i-a cotropit sufletul. Suprasolicitat, el este nervos sau poate o indigestie i-a colorat totul în cenușiu. Intră în clasă cu nervii slăbiți și stomacul iritat. Nimic nu-i este pe plac, are impresia că elevii s-au aliat pentru a manifesta lipsă de respect față de el și atunci împarte mustrări aspre în dreapta și în stânga. Este posibil ca unul sau mai mulți elevi să greșească sau să fie indisciplinați. Dar cazul ia amploare în mintea lui și e aspru și tăios în admonestarea celui pe care el îl consideră vinovat. Iar mai târziu, aceeași lipsă de discernământ îl împiedică să admită că a acționat greșit. Pentru a-și „păstra demnitatea”, el a pierdut o ocazie de aur, aceea de a manifesta spiritul lui Hristos și, poate, de a câștiga un suflet pentru cer.

Este datoria oricărui educator de a face tot ce-i stă în putere pentru a-și prezenta trupul ca o jertfă vie lui Hristos, perfect din punct de vedere fizic, precum și liber din punct de vedere moral, de prihană, pentru ca Hristos să poată face din el un colaborator al Lui pentru salvarea de suflete.