Practica de a acorda câtorva studenți toate avantajele pentru a-și perfecta educația în atâtea domenii, încât ar fi imposibil să le folosească în întregime, mai degrabă le dăunează, decât să-i ajute, și îi lipsește pe alții de privilegiile de care au atâta nevoie. Dacă s-ar renunța la pregătirea de lungă durată și exclusiv teoretică, ar fi mult mai bine pentru creșterea credinței elevului în Dumnezeu. Mi-a fost arătat că unii dintre elevi își pierd spiritualitatea, că le slăbește credința și că nu păstrează o continuă comuniune cu Dumnezeu. Ei își petrec aproape tot timpul în cercetarea atentă a cărților, părând că știu prea puțin și altceva. Dar ce avantaj înseamnă toată această pregătire pentru ei? Ce folos vor avea de pe urma întregului timp consumat și a banilor cheltuiți? Vă spun că este mai mult decât o pierdere....
Trebuie să existe o mai mare atenție în ceea ce privește felul în care se cheltuiesc banii în educarea elevilor. În timp ce se cheltuie atât de mult pentru a-i educa pe câțiva într-un mod costisitor, sunt mulți alții care însetează după cunoașterea pe care ar obține-o în câteva luni. Unul sau doi ani de studiu ar putea fi o mare binecuvântare. Dacă toate mijloacele sunt folosite pentru a le asigura câtorva elevi mai mulți ani de studiu, mulți alți tineri, la fel de capabili, nu mai pot beneficia deloc de școala noastră....
În loc să-i educați prea mult pe câțiva, lărgiți sfera binefacerii voastre. Faceți ca mijloacele pe care le folosiți pentru pregătirea de lucrători pentru cauza lui Dumnezeu să nu fie cheltuite doar pentru unul, instruindu-l mai mult decât are nevoie în realitate, în timp ce altora li se refuză orice șansă. Dați-le un start elevilor, dar nu considerați că este de datoria voastră să aveți grijă de ei ani și ani de zile. Datoria lor este să iasă în câmpul lucrării, iar a voastră, să vă extindeți aria binefacerii spre alții, care și ei au nevoie de asistență.
O prea mare dedicare studiului, chiar și când este vorba de știința adevărată, creează un apetit anormal, care crește o dată cu alimentarea lui. Aceasta dă naștere la dorința după mai multă cunoștință decât este necesară pentru a face lucrarea lui Dumnezeu. Urmărirea cunoașterii doar de dragul cunoașterii distrage mintea de la devotarea față de Dumnezeu și împiedică înaintarea pe calea sfințeniei practice. Domnul Isus instruia doar în măsura în care învățătura putea fi folositoare.
Mintea ucenicilor era adeseori aprinsă de curiozitate, dar, în loc să le satisfacă dorința de a cunoaște lucruri care nu erau necesare pentru bunul mers al lucrării lor, El le deschidea noi canale de îndreptare a gândurilor, dându-le mai mult instruirea necesară în ceea ce privește sfințenia practică.
Necumpătarea în studiu
Necumpătarea în studiu este un fel de intoxicare, iar cei care se dedau la ea, asemenea bețivului, rătăcesc de la cărările sigure, se împiedică și cad în întuneric. Domnul vrea ca orice elev să știe mereu că ochiul trebuie ațintit doar spre slava Sa. El nu trebuie să-și risipească resursele intelectuale și fizice în a căuta să dobândească întreaga cunoaștere posibilă a științelor, ci să-și păstreze prospețimea și vigoarea tuturor capacităților pentru a se angaja în lucrarea de ajutare a sufletelor să găsească drumul neprihănirii, lucrare la care Domnul l-a chemat. Porunca cerului este să lucrăm, să facem ceva, care să-i aducă slavă lui Dumnezeu și bine semenilor noștri.
Domnul nu alege sau primește lucrători în funcție de avantajele de care ei s-au bucurat sau în funcție de educația superioară pe care au primit-o. Valoarea elementului uman este estimată potrivit capacității inimii de a-L cunoaște și înțelege pe Dumnezeu. Cel mai mare bine posibil este obținut prin cunoașterea lui Dumnezeu. „și viața veșnică este aceasta -- să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17, 3). Această cunoaștere este izvorul secret al tuturor puterilor....
Educația lui Moise
Educația primită de Moise, ca nepot al faraonului, a fost foarte vastă. Nimic n-a fost neglijat din ceea ce l-ar fi putut face un om înțelept, potrivit cu ceea ce egiptenii considerau înțelepciune. Dar cea mai valoroasă parte a pregătirii lui Moise, pentru lucrarea vieții sale, a fost aceea de păstor. În timp ce-și conducea turmele prin singurătatea munților și prin verdeața pășunilor din văi, Dumnezeul naturii îl învăța înțelepciunea cea mai de preț. În școala naturii, cu Isus ca profesor, el a învățat lecții de umilință, blândețe, credință și încredere, toate acestea legându-i sufletul mai strâns de Dumnezeu. În singurătatea munților, el a învățat ceea ce toată învățătura de la curtea împăratului n-a reușit să-i ofere -- credința simplă, neșovăielnică și încrederea constantă în Domnul.
Moise crezuse că educația lui în înțelepciunea Egiptului îl califica pe deplin pentru scoaterea lui Israel din robie. Nu era el învățat în toate cele necesare unui general? Nu se bucurase el de avantajele celor mai bune școli de armată? Nu se bucurase el de avantajele celor mai bune școli din țară? Da, Moise credea că era capabil să-și elibereze poporul. El s-a apucat de lucru, încercând să obțină simpatia poporului, îndreptând relele ce i se făcea și omorând un egiptean care asuprea pe un israelit. Prin aceasta, Moise a manifestat spiritul înnăscut de ucigaș și s-a dovedit a fi nepregătit să-L reprezinte pe Dumnezeul milei, al iubirii și blândeții. La prima încercare, Moise a căzut lamentabil, și, ca mulți alții, îndată și-a pierdut încrederea în Dumnezeu și a întors spatele lucrării încredințate lui, fugind de mânia faraonului. El a considerat că, din cauza marelui său păcat -- al luării vieții egipteanului -- Dumnezeu nu-i va mai îngădui să aibă vreun rol în lucrarea de eliberare a poporului său din crunta robie. Dar Domnul a îngăduit aceste lucruri pentru a-l putea învăța pe Moise blândețea, bunătatea și îndelunga răbdare, necesare oricărui luptător pentru Maestru, pentru a avea succes....
Moise fusese învățat să aștepte laude și flatări pentru priceperea lui superioară, însă acum el avea de învățat o altă lecție. Ca păstor de oi, Moise a învățat să îngrijească de cei în nevoie, să oblojească ce este bolnav, să caute cu răbdare ce este pierdut, să fie îndelung răbdător cu ce este nesupus, să împlinească cu o iubitoare solicitudine dorințele mieilor și nevoile oilor plăpânde. Prin această experiență, el a fost adus mai aproape de Păstorul suprem. Astfel, Moise a devenit apropiat și supus Sfântului lui Israel. El credea în marele Dumnezeu și ținea legătura cu Tatăl prin rugăciune umilă. Moise privea la Cel Prea Înalt pentru învățătură în cele spirituale și pentru o cunoaștere a datoriei lui ca păstor credincios. El a ajuns să aibă o legătură atât de strânsă cu cerul, încât Dumnezeu i-a vorbit față către față, „cum vorbește un om cu prietenul lui” (Exod 33,11).
Astfel educat, Moise era pregătit să dea curs chemării lui Dumnezeu de a-și schimba toiagul de păstor cu cel al autorității, de a-și lăsa turma de oi pentru a prelua conducerea unui popor idolatru și răzvrătit. Dar el tot trebuia să depindă de invizibilul Conducător. Așa după cum toiagul era un instrument în mâna lui, și el trebuia să fie un instrument supus în mâna lui Dumnezeu. El avea să fie păstorul poporului lui Dumnezeu. și, prin încrederea lui neclintită în Domnul, multe binecuvântări urmau să vină peste copiii lui Israel....
Credința lui supusă în Dumnezeu este cea care l-a făcut pe Moise ceea ce a fost. El a făcut totul așa cum i-a poruncit Domnul. Toată învățătura înțelepților nu a putut să-l facă pe Moise un canal prin care Domnul să lucreze, până ce el nu și-a pierdut încrederea de sine, nu și-a dat seama de propria neajutorare și nu și-a pus încrederea în Dumnezeu, până ce nu a fost dispus să asculte de poruncile lui Dumnezeu, indiferent dacă păreau sau nu drepte, potrivit judecății sale omenești....
Nu învățătura școlilor Egiptului l-a făcut pe Moise să-i biruie pe vrăjmași, ci o credință necontenită și neșovăielnică, o credință care a rezistat celor mai mari încercări. La porunca lui Dumnezeu, Moise a mers înainte, deși, aparent, înainte nu era nimic pe care să-și pună piciorul. Mai bine de un milion de oameni depindeau de el și el i-a condus înainte pas cu pas, zi de zi. Dumnezeu a îngăduit aceste rătăciri prin pustie, pentru ca poporul Său să poată obține experiență și rezistență, iar când aveau să fie în pericol, să poată ști că scăparea și alinarea erau numai la El. Astfel, ei puteau să învețe să-L cunoască pe Dumnezeu și să se încreadă în El, slujindu-L cu o credință vie.
Lecția cea mai importantă
Dumnezeu nu este dependent de oameni cu educație perfectă. Lucrarea Sa nu are nevoie să aștepte până ce servii Lui își desăvârșesc studiile programate de unele dintre școlile noastre. El vrea oameni care pun preț pe privilegiul de a fi împreună lucrători cu El, oameni care Îl onorează dând ascultare necondiționată cerințelor Lui, fără prealabile verificări teoretice. Nu are limite utilitatea acelora care-și dau la o parte eul, făcând loc pentru lucrarea Duhului Sfânt în inima lor, și care trăiesc pe deplin consacrați lui Dumnezeu, supunându-se disciplinei necesare, impuse de El, fără a se plânge sau a se poticni pe cale. Dacă nu se pierd atunci când Domnul îi mustră și nu se posomorăsc, și nu se încăpățânează, Domnul îi va învăța pe tineri și bătrâni, la orice ceas, în fiecare zi. El dorește să descopere mântuirea Sa fiilor oamenilor; și, dacă poporul Său ales va îndepărta obstacolele, El va revărsa apele mântuirii în șuvoaie bogate, prin canalele omenești.
Mulți care caută eficiență în lucrarea pentru Dumnezeu, în desăvârșirea unei educații în școlile oamenilor, vor descoperi că au ratat învățarea celor mai importante lecții. Neglijând să se supună Duhului Sfânt, printr-o netrăire în ascultare de toate cerințele lui Dumnezeu, eficiența lor spirituală a slăbit și și-au pierdut capacitatea pe care o aveau, de a face o lucrare bună pentru Domnul. Lipsind de la școala lui Hristos, ei au uitat cum sună glasul Învățătorului și El nu-i mai poate călăuzi.
Oamenii pot dobândi toată știința care poate fi împărtășită de învățătorul omenesc, dar Dumnezeu cere de la ei o și mai mare înțelepciune. Ca și Moise, ei trebuie să învețe mila, smerenia inimii și tăgăduirea de sine. Însuși Mântuitorul nostru, când a fost în natură umană, a recunoscut că El singur nu putea face nimic. _¦_i noi trebuie să învățăm că nu există putere în simpla umanitate. Omul devine eficient numai atunci când este părtaș naturii divine.
Căutând îndrumarea lui Dumnezeu
De la prima deschidere a cărții, elevul trebuie să-L recunoască pe Dumnezeu drept Singurul care împarte adevărata înțelepciune. El trebuie să caute sfatul divin la orice pas. Nimic nu trebuie plănuit, fără ca Dumnezeu să poată fi părtaș, și nici o alianță nu trebuie făcută fără aprobarea Lui. De la început și până la sfârșit, Autorul înțelepciunii trebuie recunoscut drept călăuză. Astfel, cunoașterea obținută din cărți va fi pusă în plan secundar prin trăirea credinței în infinitul Dumnezeu. Elevul nu trebuie să se lase prins în studii de lungă durată, ci să se lase călăuzit de Duhul lui Dumnezeu....
Nimănui să nu-i fie îngăduit să se angajeze în studii care-i slăbesc credința în adevăr sau în puterea lui Dumnezeu, sau care îi micșorează respectul pentru o viață de sfințenie. Vreau să-i avertizez pe elevi să nu facă nici un pas pe acest teren al studiilor prea lungi, nici chiar la sfatul profesorilor sau al vreunor oameni aflați în poziții de autoritate, dacă nu L-au căutat mai întâi personal pe Dumnezeu, cu inima deschisă la influențele Duhului Sfânt, și nu au primit sfatul Lui referitor la această problemă. Orice ambiție nesfântă să fie ștearsă, orice dorință egoistă de a ieși în evidență să fie înlăturată și orice sugestie de la oameni să fie prezentată lui Dumnezeu, cu încredere în călăuzirea Duhului Sfânt....
Nu vă bizuiți pe oameni, ci spuneți: „Domnul este Ajutorul meu. Voi căuta sfatul Lui și voi împlini voia Lui”. Toate avantajele de care, poate, dispuneți nu pot fi o binecuvântare pentru voi și nici cea mai înaltă educație nu vă califică drept canale de lumină, dacă nu aveți cooperarea Duhului Sfânt. Ne este la fel de imposibil să primim calificare de la oameni fără iluminare divină, cum le-a fost zeilor Egiptului să-i scape pe aceia care se încredeau în ei.
Elevii nu trebuie să creadă că orice sfat de a-și prelungi studiile este în armonie cu planul lui Dumnezeu. Aduceți orice astfel de sugestie la Dumnezeu, în rugăciune, și căutați îndrumarea Lui nu o singură dată, ci iar și iar. Stați de vorbă cu El până vă veți convinge dacă sfatul este de la Dumnezeu sau de la oameni.
Domnul spune: „Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26, 41). Vegheați ca studiile voastre să nu se adune într-atâta și să nu devină atât de captivante, încât mintea să vă fie suprasolicitată și dorința după cele sfinte alungată din suflet. La mulți elevi, motivul și scopul care i-au făcut să vină la școală au fost treptat pierdute din vedere, iar o ambiție nesfântă, de a dobândi o educație înaltă, i-a dus la sacrificarea adevărului.
Prea adesea, pe măsură ce studiile se adună, înțelepciunea de sus este trecută pe un loc secundar și, cu cât avansează mai mult în cunoștință, cu atât elevul are mai puțină încredere în Dumnezeu. El privește învățătura ca fiind însăși esența reușitei în viață, dar, dacă toți ar da cuvenita importanță declarației lui Hristos: „despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), atunci ei și-ar face alte planuri. Fără principiile vitale ale adevăratei religii, fără știința de a sluji și a-I aduce slavă Mântuitorului, educația este mai mult dăunătoare decât benefică. Atunci când educația profană este dusă până acolo, încât dragostea lui Dumnezeu scade în inimă, rugăciunea este neglijată și cultivarea atributelor spirituale este un eșec; ea este total dezastruoasă. Ar fi mult mai bună încetarea de a căuta să obținem o astfel de educație și eliberarea sufletului din starea de amorțeală decât obținerea acestei educații cu prețul pierderii din vedere a avantajelor veșnice....
În nici un caz nu sfătuiesc limitarea acelei educații pentru care Dumnezeu nu a pus limite. Educația noastră nu se termină o dată cu încetarea a ceea ce ne poate oferi această lume. De-a lungul întregii veșnicii, aleșii lui Dumnezeu vor fi elevi. Dar voi recomanda restricții în urmarea acelor metode de educație care primejduiesc sufletul și împiedică realizarea scopului pentru care se cheltuiesc timp și bani. Educația este o mare lucrare de-o viață. Dar pentru a obține adevărata educație, este necesar să avem acea înțelepciune ce vine numai de la Dumnezeu. Domnul Dumnezeu trebuie să fie prezent în orice stadiu al educației. Dar este o greșeală a dedica ani de zile studiului pentru o cunoaștere unilaterală. După ce a dedicat studiului o perioadă de timp, nimeni să nu-l îndemne pe tânăr să abordeze imediat o nouă etapă de studii, ci mai degrabă să-l îndrume în lucrarea pentru care a fost pregătit. Să fie încurajat să pună la lucru educația deja obținută
Mintea multora are nevoie să fie împrospătată, transformată și aranjată după planul lui Dumnezeu. Mulți se ruinează fizic, mintal și moral, suprasolicitându-se în studii. Ei se păgubesc singuri pentru prezent și veșnicie, prin necumpătare în căutarea de a obține o educație, pierzându-și dorința de a învăța în școala lui Hristos lecțiile modestiei și smereniei inimii....
În vederea apropiatei reveniri a lui Isus
Gândul care trebuie accentuat înaintea elevilor este acela că timpul este scurt și ei trebuie să se pregătească operativ pentru efectuarea lucrării care este esențială în această vreme. Sunt obligată să vă spun că nu știți cât de curând va veni criza. Ea se apropie din ce în ce, ca un hoț. Soarele strălucește pe cer, făcându-și rondul obișnuit, și cerurile mărturisesc slava lui Dumnezeu. Oamenii își văd de mersul lor, mâncând și bând, sădind și construind, căsătorindu-se și căsătorind. Negustorii încă vând și cumpără, publicațiile apar una după alta, oamenii se îmbrâncesc unii pe alții, căutând locul cel mai înalt, iubitorii de plăceri mai merg la teatru, curse de cai, jocuri de noroc și activități dintre cele mai senzaționale. Dar timpul de probă se încheie cu repeziciune și cazul fiecăruia este aproape decis pentru vecie. Sunt puțini cei care cred din tot sufletul că avem un cer de câștigat și un iad de evitat.
Semnele revenirii lui Hristos se împlinesc cu repeziciune. Satana vede că nu mai are decât puțin timp de lucru și și-a trimis agenții să stârnească elementele lumii, pentru ca oamenii să fie amăgiți, frustrați și preocupați până când timpul de probă se va sfârși, iar ușa harului spre milă se va închide pentru totdeauna.
Împărățiile acestei lumi n-au devenit încă împărățiile Domnului. Nu vă amăgiți. Fiți treji și mișcați-vă repede, pentru că vine noaptea în care nimeni nu poate lucra. Nu-i încurajați pe elevii care vin la voi cu povara lucrării de salvare a semenilor să abordeze studii după studii. Nu lungiți ani mulți timpul de obținere a unei educații. Făcând astfel, le creați impresia că este timp destul și însuși acest plan se dovedește o capcană pentru sufletele lor.
Mulți sunt mai bine pregătiți, au mai mult discernământ spiritual și cunoaștere a lui Dumnezeu și a cerințelor Sale când intră în școală decât atunci când o absolvă. Lor li se insuflă ambiția de a deveni oameni învățați și sunt încurajați să-și sporească studiile până ce devin infatuați. Ei își fac idoli din cărțile lor și sunt dispuși să-și sacrifice sănătatea și spiritualitatea pentru a obține o educație mai bună. Ei scurtează timpul pe care ar trebui să-l acorde rugăciunii și ratează folosirea ocaziilor de a face bine. Ei nu reușesc să pună în aplicare cunoștința pe care o au deja și nu progresează în știința câștigării de suflete. Lucrarea misionară le devine din ce în ce mai puțin agreabilă, iar pasiunea de a excela în cunoașterea cărților crește în mod anormal. Urmărind studiile lor, ei se îndepărtează de Dumnezeul înțelepciunii. Unii îi felicită pentru avansare și-i încurajează să persevereze....
S-a pus întrebarea: „Crezi în adevăr? Crezi în solia îngerului al treilea? Dacă da, pune-ți în practică această credință”. Timpul de probă nu va îngădui ani lungi de instruire. Dumnezeu cheamă. Auzi-I glasul cum spune: „Fiule, du-te astăzi și lucrează în via Mea” (Matei 21, 28). Acum, chiar acum, este timpul de lucrat.
„Domnul umblă în furtună și în vârtej și norii sunt praful picioarelor Lui” (Naum 1, 3). O, de-ar înțelege oamenii îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! El ține în frâu propriile-I atribute. De-ar înțelege oameni că El nu admite răutatea lumii, dar încă mai acordă speranța iertării chiar și celor mai nedemni! Dar îndurarea Lui nu va dura necontenit. Cine este pregătit pentru schimbarea ce va avea loc în atitudinea lui Dumnezeu față de păcătos? Cine va fi pregătit să scape de pedeapsa ce va cădea negreșit asupra nelegiuiților?....
Este o mare lucrare de făcut și via Domnului are nevoie de lucrători. Misionarii trebuie să intre în câmp cât nu sunt împiedicați să o facă. Acum ușile sunt deschise peste tot. Elevii nu trebuie să aștepte să-și completeze anii de studiu, pentru că anii ce ne stau înainte nu sunt mulți și trebuie să lucrăm cât încă este ziuă
Înțelegeți că, prin aceste cuvinte, nu spun nimic pentru slăbirea educației, ci vorbesc pentru a-i avertiza pe cei aflați în pericolul de a duce ceea ce este legal dincolo de limita legalului și de a pune prea mult preț pe educația pământească. Eu insist asupra dezvoltării unei experiențe creștine, pentru că, fără aceasta, educația nu va fi de nici un folos.
Dacă vedeți că elevii se află în pericolul de a deveni atât de preocupați de studiile lor, încât neglijează studiul acelei Cărți care le oferă informații despre cum se asigură bunăstarea viitoare a sufletului lor, atunci nu-i ispitiți să meargă mai departe, să-și prelungească timpul dedicat învățării și să piardă din vedere tot ce ar da valoare educației lor....
Atâta vreme cât mai este timp, vom avea nevoie de școli. Întotdeauna va fi nevoie de educație. Dar trebuie să fim atenți ca nu cumva educația să ne consume interesul spiritual. Este un mare pericol să-i sfătuim pe elevi să abordeze studii după studii, făcându-i să creadă că astfel vor ajunge perfecți. Educația astfel obținută se va dovedi oricum deficitară. Domnul spune: „Căci este scris: «Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți». Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” (1 Corinteni 1, 19-21).
Moise a fost învățat în toată înțelepciunea egiptenilor. Prin providența lui Dumnezeu, el a primit o vastă educație, dar o bună parte din această educație era în plus. Această parte a trebuit ștearsă prin 40 de ani de experiență în îngrijirea oilor și a plăpânzilor miei. Dacă mulți dintre cei ce au legătură cu lucrarea lui Dumnezeu ar putea fi izolați, cum a fost Moise, și ar fi, prin natura împrejurărilor, nevoiți să înfăptuiască o slujbă umilă, până ce inima lor ar deveni blândă ei nu ar mai fi atât de înclinați să ridice în slăvi propriile iscusințe, să caute să demonstreze că înțelepciunea unei educații avansate ar putea ține locul unei bune cunoașteri a lui Dumnezeu.
Ucenicii lui Hristos nu sunt chemați să-i ridice pe oameni în slăvi, ci să-I aducă slavă lui Dumnezeu, Izvorul întregii înțelepciuni. Educatorii trebuie să lase loc Duhului Sfânt ca să-i facă lucrarea în inimile tinerilor. Cel mai mare Învățător este reprezentat în mijlocul nostru de Duhul Sfânt. Oricât ați studia, chiar dacă ați ajunge cât mai departe, ocupându-vă orice moment al timpului de probă în urmărirea cunoașterii, nu veți fi desăvârșiți. La încheierea timpului, va trebui să vă întrebați ce bine ați făcut celor aflați în întuneric și cui ați împărtășit cunoașterea lui Dumnezeu sau chiar a acelor lucruri pentru care ați cheltuit atâția bani și timp.
Curând se va spune în cer „S-a sfârșit!” „Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană, să trăiască și mai departe fără prihană. și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe! Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22, 11.12). Când se va da această sentință, orice caz va fi decis.
Ar fi mult mai bine pentru lucrători să ia jugul și povara lui Hristos și să umble încet și umil decât să dedice ani de pregătire pentru o lucrare mare și apoi să nu reușească să aducă fii și fiice la Dumnezeu, să nu reușească să pună nici un trofeu la picioarele lui Isus....
Câți dintre cei care cunosc adevărul pentru acest timp lucrează în conformitate cu principiile acestui adevăr? Este adevărat că se face totuși ceva, dar s-ar fi putut face mult mai mult. Lucrul se adună, iar timpul se scurtează. Toți ar trebui acum să fie lumini strălucitoare și, totuși, mulți nu reușesc să-și țină candelele aprovizionate cu uleiul harului, reglate astfel încât lumina lor să poată lumina în ziua de azi. Prea mulți socotesc un „mâine” lung, dar greșesc. Fiecare trebuie să fie educat astfel, încât să arate importanța lucrării speciale pentru azi. Fiecare să lucreze pentru Dumnezeu și pentru semeni. Fiecare să dovedească înțelepciune și să nu fie niciodată găsit inactiv, așteptând să fie pus la treabă de altcineva. Acel „cineva”, care le-ar putea trimite la lucru, este supraaglomerat cu responsabilități și se pierde timp în așteptarea indicațiilor lui. Domnul îți va da înțelepciune pe loc. Chemarea încă se face: „Fiule, du-te și lucrează în via Mea.” „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3, 7.8). Domnul își prefațează chemarea cu apelativul „Fiule”. Cât de blând și afectuos și, în același timp, cât de urgent! Această invitație este și ea o poruncă. (Special Testimonies On Education, 108-146; la 21 martie 1895, profesorilor din Sanitarium College din Battle Creek, Michigan).
Cunoașterea de sine este o mare știință. Adevărata cunoaștere de sine duce la o smerire ce va deschide o cale pentru Domnul, aceea de dezvoltare a minții și modelare a caracterului. Nici un profesor care nu e conștient de propriile deficiențe, și care nu dă la o parte tot ce i-ar afecta viața spirituală, nu poate face o lucrare acceptabilă. Atunci când profesorii sunt dispuși să renunțe la ceea ce este neesențial pentru viața veșnică, se poate spune că lucrează cu frică și cu tremur pentru propria mântuire, zidind în mod înțelept pentru veșnicie.
Biblia în educație
„Cuvintele lui Iehova sunt cuvinte curate; ca argintul încercat într-un cuptor de pământ, curățit de șapte ori.”