Ceea ce, în consiliile cerești, Tatăl și Fiul au hotărât că este esențial pentru mântuirea omului este clar prezentat în Sfintele Scripturi. Infinitele adevăruri ale mântuirii sunt prezentate atât de lămurit, încât e imposibil ca ființele limitate, cum suntem noi, care doresc să le cunoască, să nu le poată înțelege. Revelații divine au fost făcute pentru instruirea noastră în neprihănire, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu și a-i ajuta pe semeni.
Aceste adevăruri se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu -- standardul prin care noi trebuie să discernem între bine și rău. Ascultarea de acest Cuvânt este cel mai bun scut pentru tineri împotriva ispitelor la care sunt expuși în timp ce primesc o educație. Din acest Cuvânt, ei învață cum să-L onoreze pe Dumnezeu și cum să fie credincioși față de omenire, îndeplinindu-și voios datoria, înfruntând încercările aduse de fiecare zi și purtându-și curajos poverile.
Hristos, Marele Învățător, încerca să distragă atenția oamenilor de la contemplarea celor pământești, pentru a-i învăța lucruri cerești. Dacă învățătorii din zilele Lui ar fi fost dispuși să învețe de la El, dacă s-ar fi unit cu El în semănarea în lume a semințelor adevărului, lumea de azi ar fi fost cu mult diferită de ceea ce este. Dacă fariseii și cărturarii și-ar fi unit forțele cu Mântuitorul, cunoașterea Lui ar fi refăcut chipul moral al lui Dumnezeu în sufletele lor.
Dar liderii din Israel au întors spatele fântânii adevăratei cunoașteri. Ei studiau Scriptura doar pentru a-și argumenta tradițiile și pentru a impune ritualurile lor omenești. Prin interpretarea lor, ei dădeau Scripturilor sensuri pe care Dumnezeu nu le dăduse niciodată. Concepția lor mistică făcea neclar ceea ce Dumnezeu lăsase foarte clar. Ei își disputau aspecte neesențiale și, practic, respingeau cele mai elementare adevăruri. Cuvântul lui Dumnezeu era jefuit de putere, iar duhurile rele lucrau în voința lor.
Cuvintele lui Hristos nu conțin nimic care este neesențial. Predica de pe munte este un exemplu minunat, însă, e atât de simplă, încât și un copil o poate studia fără greș pentru a o înțelege. Muntele fericirilor este un simbol al înălțimii spirituale, la care Isus a fost întotdeauna. Fiecare cuvânt rostit de El venea de la Dumnezeu și El îl spunea cu autoritatea cerului. „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt Duh și viață” (Ioan 6, 63), afirma El. Învățătura lui Isus este plină de adevăr înălțător și mântuitor, cu care cele mai înalte ambiții și cele mai adânci investigații ale omului nu se pot compara. Isus era conștient de ruina ce pândea omenirea și a venit să mântuiască sufletele prin propria-i neprihănire, aducând asigurarea completei izbăviri.
Din cauza desconsiderării cuvintelor lui Hristos și din cauza trecerii în plan secundar a Cuvântului lui Dumnezeu în educație, necredincioșia și fărădelegea sunt în floare. Lucruri de însemnătate minoră ocupă mintea multora dintre profesorii de azi. Foarte multă tradiție, conținând doar o parte de adevăr, este prezentată în învățătura din școlile lumii. Multe învățături omenești se bazează pe presupunere, și nu pe adevăr. Profesorii de astăzi pot folosi doar abilitatea profesorilor precedenți; și, însă, cu toată importanța deosebită care poate fi atașată cuvintelor acestor mari autori există o incapacitate evidentă de a stabili originea celui mai mare principiu, sursa înțelepciunii infailibile. Există o incertitudine dureroasă, o cercetare constantă, o alergare după siguranța, care poate fi găsită doar în Dumnezeu. Trâmbița mărinimiei umane poate să răsune, dar acesta este un sunet al neîncrederii; el nu este demn de încredere, și nu poate asigura salvarea sufletelor.
Dobândind o cunoaștere lumească, oamenii au crezut că au pus mâna pe o comoară și au lăsat deoparte Biblia, neștiind că ea conține cea mai de preț comoară. Eșecul în studierea și ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu a adus confuzie în lume. Oamenii au părăsit tutela lui Hristos pentru tutela marelui rebel, prințul întunericului. Foc străin a fost amestecat cu focul sacru. Acumularea de lucruri care duc la poftă și ambiții a adus asupra lumii judecata cerului.
Atunci când se află în dificultate, filozofii și oamenii de știință încearcă să dea satisfacție minților, fără a apela la Dumnezeu. Ei vântură propria lor filozofie, referitoare la ceruri și pământ, explicând plăgile, urgiile, epidemiile, cutremurele și foametea, prin presupusa lor știință. Cât privește creațiunea și providența, explicația lor este: „aceasta constituie o lege a naturii.”
Cunoaștere prin ascultare
Neascultarea a închis ușa pentru o mai mare cunoaștere ce ar putea fi obținută din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă oamenii ar fi fost ascultători, ei ar fi înțeles planul conducerii lui Dumnezeu. Cerul și-ar fi deschis cămările harului și ale slavei pentru a fi explorate. În ținută, vorbire și cântec, oamenii ar fi fost superiori față de ceea ce sunt în prezent. Taina mântuirii, a întrupării lui Hristos și uimitoarea Sa jertfă n-ar mai fi fost neclare în mintea noastră. Acestea ar fi nu doar mai bine înțelese, și în final mult mai mult prețuite.
Eșecul în studierea Cuvântului lui Dumnezeu este marea cauză a slăbiciunii intelectuale și a ineficienței. Întorcându-se de la acest Cuvânt pentru a se hrăni cu scrierile unor profani, mintea își pierde puterea și noblețea. Ea pierde contactul cu principiile adânci și cuprinzătoare ale adevărului veșnic. Înțelegerea se adaptează lucrurilor cu care este familiarizată și, prin devoțiunea ei față de lucrurile mărginite, ea slăbește și, după un timp, devine incapabilă de a se mai dezvolta.
Aceasta este o falsă educație. Lucrarea oricărui profesor trebuie să fie fixarea minții tinerilor asupra marilor adevăruri ale Cuvântului Inspirației. Aceasta este educația esențială pentru viața prezentă și viitoare.
Să nu se creadă că astfel va fi împiedicat studiul științelor sau va fi coborât standardul educației. Cunoașterea lui Dumnezeu este înaltă cât cerul și vastă cât universul. Nimic nu este atât de înălțător și înviorător ca studiul marilor teme referitoare la viața noastră veșnică. Tinerii trebuie să cunoască aceste adevăruri ale lui Dumnezeu și mintea lor va crește și se va întări prin efort. Orice tânăr, care este un împlinitor al Cuvântului, va fi dus într-un mai larg câmp al gândirii și va găsi o bogăție de știință care este nepieritoare.
Ignoranța care bântuie în prezent lumea, în ceea ce privește cerințele benefice ale Legii lui Dumnezeu, este rezultatul neglijării studierii Scripturilor. Planul lui Satana este să distragă într-atât mintea omului, încât marele Ghid al lui Dumnezeu să nu poată fi privit ca fiind Cartea Cărților, și păcătosul să nu poată fi condus de la calea nelegiuirii la calea ascultării.
De ce tineretul nostru și chiar cei mai maturi sunt atât de ușor de dus în ispită și în păcat? Pentru că Biblia nu este studiată și nu se meditează la învățăturile ei, așa cum ar trebui. Dacă ar fi studiu zilnic, ar exista corectitudine și tărie morală, care ar opune rezistență ispitelor vrăjmașului. Nu se vede în viață un efort serios de întoarcere de la rău, pentru că învățătura dată de Cuvântul lui Dumnezeu nu este luată în seamă. Nu este făcut efortul necesar pentru umplerea minții cu gânduri curate și sfinte. Nu există o alegere a părții celei bune -- șederea la picioarele lui Isus, așa cum a făcut Maria, pentru a învăța lecții de la divinul Învățător.
Atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este făcut sfetnicul nostru, când cercetăm Scripturile pentru lumină, îngerii din cer vin aproape pentru a ne impresiona mintea și pentru a ne lumina înțelegerea, ca să putem, într-adevăr, spune: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmii 119, 130). Nu este de mirare că nu se mai vede dispoziție sfântă printre tinerii care se declară creștini, când se dă atât de puțină atenție Cuvântului lui Dumnezeu. Sfaturile divine nu sunt urmate; avertismentele cerului nu sunt ascultate. Harul și înțelepciunea cerească nu sunt căutate, pentru ca orice întinăciune să fie curățită din viață.
Pe cărări oprite
Dacă mintea tinerilor ar fi îndrumată corect, atunci conversația lor s-ar axa pe teme înalte. Când mintea este curată, iar gândurile înnobilate de adevărul lui Dumnezeu, cuvintele vor fi și ele la fel. „Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint” (Proverbe 25, 11). Dar cu înțelegerea actuală și cu practicile din prezent, cu standardul coborât, cu care se mulțumesc creștinii, conversația lor este fără valoare și nefolositoare. Ea este pământească și nu atinge nici măcar nivelul conversației lumești mai elevate. Când Hristos și cerul sunt tema contemplării, conversația va releva acest fapt. Vorbirea va fi dreasă cu har, iar vorbitorul va arăta că și-a făcut o educație în școala divinului Învățător.
Trebuie să privim Biblia ca fiind descoperirea lui Dumnezeu, a lucrurilor veșnice -- lucrurile cele mai importante pentru noi. Lumea a pus-o deoparte, ca pe o carte citită deja, dar o mie de ani de cercetare n-ar epuiza comoara ascunsă în conținutul ei. Doar veșnicia va descoperi toată înțelepciunea acestei Cărți, pentru că ea este înțelepciunea unei minți infinite. Să cultivăm atunci o foame adâncă pentru producțiile autorilor omenești și să ignorăm Cuvântul lui Dumnezeu? Tocmai această dorință după ceva ce niciodată n-ar fi trebuit să poftească îi face pe oameni să înlocuiască adevărata cunoaștere cu ceva ce nu-i va putea face vreodată înțelepți în mântuire. Speculațiile oamenilor să nu fie privite ca adevăr, când sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
Creatorul cerurilor și al pământului, Izvorul întregii înțelepciuni nu este secundul nimănui. Dar presupușii mari autori, ale căror lucrări sunt folosite drept manuale de studiu, sunt acceptați și ridicați în slavă, deși nu au legătură vitală cu Dumnezeu. Prin asemenea studii, omul a fost condus pe cărări oprite. Minți au fost extenuate în solicitări fără folos, în încercarea de a obține ceea ce echivalează cu acea cunoștință pe care, obținând-o, Adam și Eva au fost neascultători față de Dumnezeu.
Astăzi, tineri și tinere petrec ani de zile făcându-și o educație care va fi ca lemnul și miriștea de ars în focul de pe urmă. Dumnezeu nu dă valoare unei asemenea educații. Mulți elevi termină școala fără a mai putea să trateze Cuvântul lui Dumnezeu cu stima și respectul pe care i-l acordau la început. Credința lor a fost eclipsată în efortul de a excela în diverse științe. Biblia n-a fost făcută o materie capitală în educația lor, în vreme ce cărți cu idei necredincioase și teorii nesănătoase le-au fost puse în mână.
Toate materiile fără folos ar trebui eliminate din programele de studiu și puse înaintea elevului numai acele obiecte care îi vor fi de o reală valoare. Numai pe acestea trebuie el să le cunoască, pentru a-și asigura viața împreună cu Dumnezeu. Atunci când mintea este pusă la contribuție în marile teme ale mântuirii, elevul se va înălța din ce în ce mai mult în înțelegerea acestor subiecte, lăsând la o parte studiile ieftine și nesemnificative.
O ilustrație
Ce anume l-a făcut pe Ioan Botezătorul mare? El și-a închis mintea pentru masa de învățături ale tradiției, prezentată de învățătorii națiunii iudaice și și-a deschis-o pentru înțelepciunea de sus. Înainte de nașterea sa, Duhul Sfânt a spus despre Ioan: „Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Luca 1, 15-17).
În profeția sa, Zaharia a spus și el: „și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui, și să dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții, să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” „Iar Pruncul creștea și se întărea în duh. și a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.” (Luca 1, 76-80)
Alegerea lui Ioan a fost să renunțe la plăcerile și comoditatea vieții de oraș pentru disciplina severă a pustiului.
Aici, condițiile erau favorabile obișnuinței cu simplitatea și renunțarea la sine. Nederanjat de larma lumii, el putea să studieze lecțiile naturii, ale revelației și providenței. Cuvintele spuse de înger lui Zaharia îi fuseseră adeseori repetate de părinții lui, temători de Dumnezeu. Din copilărie i-a fost prezentată mereu misiunea și el a acceptat investirea divină. Pentru el, singurătatea pustiului a fost o bine-venită evadare din societatea în care suspiciunea, necredința și necurăția deveniseră predominante. El nu se încredea în propria-i putere de a rezista ispitei și se ferea de contactul direct cu păcatul, pentru ca nu cumva să-și piardă extraordinarul simț al neprihănirii.
Dar Ioan nu-și petrecea viața în inactivitate, în posomorâre ascetică sau în izolare egoistă. Din când în când, el mergea printre oameni, fiind chiar un atent observator a ceea ce se întâmpla în lume. Din refugiul său liniștit, el urmărea desfășurarea evenimentelor. Cu înțelegerea iluminată de către Duhul Sfânt, el studia caracterele oamenilor, pentru a putea înțelege cum să le atingă inimile cu solia cerului.
Despre Hristos, Simeon a spus: „Acum slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile, și slava poporului Tău Israel.” (Luca 2, 29-32).
Isus și Ioan erau pentru educatorii vremii niște ignoranți, pentru că nu învățaseră în școlile rabinilor, dar Profesorul lor era Dumnezeul cerurilor și toți care-i ascultau erau uimiți de cunoașterea lor în ceea ce priveau Scripturile.
Prima mare lecție în orice educație este cunoașterea și înțelegerea voinței lui Dumnezeu. Fiecare zi a vieții trebuie să ne fie marcată de efortul obținerii acestei cunoștințe. A învăța știința numai potrivit interpretării omenești înseamnă a obține o falsă educație, dar a învăța de la Dumnezeu și de la Hristos înseamnă a învăța știința cerului. Confuzia în educație a apărut din cauză că înțelepciunea și cunoașterea lui Dumnezeu nu au fost onorate.
Elevii din școlile noastre trebuie să considere cunoașterea lui Dumnezeu drept ceva mai presus decât orice. „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: «Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți». Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, pentru ca după cum este scris: «Cine se laudă, să se laude în Domnul».” (1 Corinteni 1, 18.19.25.30.31).
Aceia care pretind a crede Cuvântul trebuie să se roage zilnic, pentru ca lumina Duhului Sfânt să lumineze paginile Cărții Sfinte, iar ei să poată înțelege lucrurile lui Dumnezeu Cuvintele oamenilor, deși mari, nu ne pot face „desăvârșiți și cu totul destoinici pentru o lucrare bună” (2 Timotei 3, 17).