Multe femei se luptă cu sentimentul lipsei valorii personale și al lipsei de valoare în ochii lui Dumnezeu. Asemenea altor părți din cartea aceasta, pasajele folosite ar putea să nu fi fost scrise special pentru sau către femei, dar se aplică femeilor care caută să înțeleagă cum le vede Dumnezeu ca lucrare a mâinilor Sale și cum ar trebui să se privească ele însele și să-i privească pe alții.
Dezvoltarea respectului de sine. — Dacă dorim să facem bine sufletelor, succesul nostru față de aceste suflete va fi proporțional cu încrederea pe care o avem noi înșine în ele și cu măsura în care le prețuim. Respectul arătat sufletului care se luptă constituie mijlocul sigur folosit de Isus Hristos pentru restabilirea respectului de sine, pe care omul l-a pierdut. Ideile noastre progresiste cu privire la ceea ce poate deveni omul constituie un ajutor pe care nu îl putem prețui la justa lui valoare. — Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 281 (1893)
Ar trebui să ne respectăm pe noi înșine. — Domnul i-a dat fiecăruia dintre noi un simț al respectului de sine, iar noi nu trebuie să ne împotrivim acestui simțământ cu prea multă asprime. Dumnezeu vrea să ne respectăm pe noi înșine. Adesea, în familiile și în biserica noastră, noi căutăm să distrugem respectul de sine. Nu faceți lucrul acesta. Nu-l faceți în școlile noastre. Nu-l faceți nici în birourile sediilor noastre. Domnul a spus că fiecare dintre aceste instituții trebuie să aibă un caracter educativ. Studenții și lucrătorii vor urma exemplul dat de aceia care au răspunderea de a-i conduce. Profesorul trebuie să fie un model pentru elev. Dacă vrea ca elevii [142] să-l respecte, trebuie să-i respecte și el. — General Conference Bulletin, 25 aprilie 1901
Nu este pe placul lui Dumnezeu să negăm meritele. — Fiecare are privilegiul de a trăi în așa fel încât Dumnezeu să îl aprobe și să-l binecuvânteze. Voi puteți fi în comuniune cu Cerul în fiecare moment; nu este voia Tatălui vostru ceresc să fiți mereu sub condamnare și în întuneric. Nu este pe placul lui Dumnezeu ca voi să vă negați meritele. Ar trebui să cultivați respectul de sine, trăind în așa fel încât să fiți aprobați de propria conștiință, de oameni și de îngeri. Nu este o dovadă de smerenie faptul de a merge cu capul plecat și cu inima plină de gânduri cu privire la sine. Voi aveți privilegiul de a merge la Isus, de a fi curățiți și de a sta înaintea Legii fără să vă fie rușine și fără să aveți remușcări. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.” Deși nu ar trebui să avem gânduri mai înalte decât se cuvine cu privire la noi înșine, Cuvântul lui Dumnezeu nu condamnă un respect de sine corespunzător. În calitate de fii și fiice ale lui Dumnezeu, ar trebui să fim conștienți de demnitatea unui caracter în care mândria și importanța proprie nu își găsesc locul. — Review and Herald, 27 martie 1888
Sfat adresat unuia care și-a pierdut respectul de sine. — Isus te iubește și mi-a dat un mesaj special pentru tine. Marea Sa inimă, plină de o duioșie infinită, te dorește nespus. El îți trimite mesajul că poți să scapi din capcana vrăjmașului. Poți să-ți recâștigi respectul de sine. Tu poți să stai într-o poziție în care să te consideri, nu un ratat, ci un biruitor, în și prin influența înălțătoare a Duhului lui Dumnezeu. Prinde-te de mâna lui Hristos și nu o lăsa! — Lucrarea misionară medicală, p. 43
Cuvintele aspre au ca rezultat pierderea respectului de sine. — Cât de mult rău se face în cercul familiei prin rostirea unor cuvinte pripite, deoarece cuvintele pripite ale unuia îl determină pe celălalt să răspundă cu același spirit și în același fel. Apoi, urmează cuvinte de răzbunare și de îndreptățire de sine, iar prin acest fel de cuvinte, vă veți făuri singuri un jug greu și apăsător, deoarece toate aceste cuvinte aspre se vor întoarce asupra sufletului vostru asemenea unui seceriș plin de otravă. Cei care își îngăduie un asemenea limbaj vor experimenta rușinea, pierderea respectului de sine, pierderea încrederii în sine și vor avea remușcări și regrete amare, pentru că și-au îngăduit să-și piardă stăpânirea de sine și să vorbească în felul acesta. Cât de bine ar fi fost [143] dacă astfel de cuvinte nu ar fi fost rostite niciodată! Ce bine ar fi să avem untdelemnul harului în inimă, să fim în stare să trecem cu vederea toate provocările și să suportăm toate lucrurile cu blândețea și răbdarea lui Hristos! — Review and Herald, 19 mai 1891
Respectul de sine, umilința și eficiența în lucrarea lui Dumnezeu. — În lucrarea lui Dumnezeu, vei fi pus într-o diversitate de împrejurări care vor necesita stăpânire de sine și calm, dar care te vor pregăti să te adaptezi la acele împrejurări și la particularitățile situației. Atunci vei putea să acționezi tu însuți, nestingherit. Nu ar trebui să pui un preț prea mic pe capacitatea ta de a-ți face partea în chemările diverse ale vieții practice. Unde știi că ai lipsuri, începe de îndată să faci ceva pentru a îndrepta acele defecte. Nu-ți pune încrederea în alții pentru remedierea deficiențelor tale, în timp ce mergi mai departe indiferent, ca și cum ar fi normal ca felul tău particular de a fi să rămână veșnic neschimbat. Concentrează-te în mod serios asupra vindecării acestor defecte, ca să poți fi desăvârșit în Hristos Isus și să nu-ți lipsească nimic. — Mărturii, vol. 3, p. 505
Respect și dragoste reciprocă. — Dacă păstrăm în minte cu precădere faptele nedrepte și lipsite de bunăvoință ale altora, atunci vom considera că este imposibil să-i iubim așa cum ne-a iubit Hristos pe noi, dar, dacă gândurile noastre vor stărui asupra iubirii minunate și asupra milei manifestate de Domnul Hristos față de noi, atunci le vom transmite și altora același spirit. Trebuie să ne iubim și să ne respectăm unii pe alții, fără să ținem cont de greșelile și de nedesăvârșirile pe care nu putem să nu le observăm. Trebuie să cultivăm smerenia, neîncrederea în sine și o înțelegere plină de răbdare față de greșelile altora. Aceasta va nimici în noi orice egoism care ne izolează de alții și ne va face să fim altruiști, nobili și generoși. — Calea către Hristos, p. 121
Creștinii au o datorie absolută de a cultiva respectul de sine. — Scopul precis al tinerilor ar trebui să fie acela de a-și pune ținte înalte în toate planurile lor pentru lucrarea vieții. Ei ar trebui să adopte standardul înalt pe care îl prezintă Cuvântul lui Dumnezeu ca normă de guvernare în toate lucrurile. Aceasta este datoria absolută a creștinului și ar trebui să fie și o plăcere reală pentru el. Cultivați respectul de sine, deoarece voi sunteți proprietatea răscumpărată a lui Hristos. Succesul în formarea unor obiceiuri bune și progresul în ceea ce este nobil și drept vă vor face să aveți o influență pe care toți o vor aprecia și o vor prețui. Trăiți pentru un alt scop, nu pentru voi înșivă. Dacă motivele voastre sunt curate și neegoiste, dacă veți căuta fără încetare o lucrare de făcut, dacă veți fi întotdeauna atenți să faceți fapte de bunătate și [144] gesturi de amabilitate, vă veți construi propriul monument fără să vă dați seama. Aceasta este lucrarea la care Dumnezeu îi cheamă pe toți copiii și tinerii. Dacă doriți să fiți păstrați cu drag în memoria altora, faceți binele! Trăiți ca să fiți o binecuvântare pentru toți cei cu care intrați în legătură, oricare ar fi partea care vă revine în viață. Faceți-i pe copii și pe tineri să își dea seama de ocaziile favorabile pe care le au. Prin bunătate și dragoste, prin fapte pline de sacrificiu de sine, să își scrie numele în inima acelora cu care vin în legătură. — Youth’s Instructor, 7 februarie 1901
Datoria tuturor de a cultiva respectul de sine. — Trebuie să prezentăm o învățătură mai bună și mai profundă decât aceea pe care o putem primi de la oameni. Este necesar să fim profund convinși că formele și ceremoniile nu sunt nimic fără Hristos. El este Alfa și Omega. Adevărul este singura armură care protejează sufletul. Convingerile noastre trebuie să fie reîntărite în fiecare zi prin rugăciune umilă și sinceră și prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Deși fiecare dintre noi își are propria individualitate, deși fiecare dintre noi ar trebui să își susțină convingerile cu fermitate, trebuie să le susținem ca fiind adevărul lui Dumnezeu și prin puterea pe care ne-o dă Dumnezeu. Dacă nu vom face astfel, ele vor fi luate de la noi.
Ar trebui să fim mai încrezători în noi înșine; respectul de sine este o datorie pentru oricine, dar noi trebuie să ne aducem aminte că suntem proprietatea lui Dumnezeu, că ființa noastră întreagă — trup, suflet și spirit — este cumpărată cu un preț. Este necesar să veghem asupra acestei mașinării vii și să o păstrăm în starea cea mai bună, ca să-I putem da slavă lui Dumnezeu. Ea trebuie să fie unsă zilnic cu harul Său, să funcționeze la atingerea Sa, fără defecțiune. Dar, dacă ne bizuim doar pe noi înșine și ajungem să ne fălim ca și cum ne-am fi creat și răscumpărat prin puterea noastră, Îl dezonorăm pe Dumnezeu. Fără Dumnezeu, înțelepciunea omenească se va dovedi o nebunie și va aduce confuzie și încurcături. Noi trebuie să luăm toată armura lui Dumnezeu. Influența sfântă a ocrotirii iubitoare a Mântuitorului este singura noastră apărare sigură. Există numai Unul care ne poate proteja de strategiile lui Satana. — 1888 Materials, p. 1626
Respectați-vă pe voi înșivă, deoarece ați fost cumpărați cu un preț. — Acest simțământ al vinovăției trebuie să fie depus la piciorul crucii de pe Golgota. Simțul păcătoșeniei a otrăvit izvoarele vieții și ale adevăratei fericiri. Acum, Domnul Isus spune: „Lasă totul asupra Mea. Eu voi lua păcatele tale. Eu îți voi da pace. Încetează să respingi sentimentul respectului de sine, deoarece Eu te-am cumpărat cu prețul sângelui Meu. Tu ești al Meu. Eu voi întări voința ta slăbită și voi înlătura remușcarea ta pentru păcat”. — Manuscript Releases, vol. 9, p. 305 [145]
O scrisoare de încurajare
Scrisoare adresată Marthei Bourdeau, care suferea din cauza sentimentelor de îndoială cu privire la sine și de lipsă de valoare, din cauza tristeții și a deznădejdii. [Martha Bourdeau a fost sora mai mică a lui George I. Butler, un conducător de seamă în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Ea a fost căsătorită mai întâi cu William Andrews, fratele lui J. N. Andrews. Ei au avut trei copii și unul dintre ei, Edith Andrews, (când a fost scrisă această scrisoare) urma să moară în scurt timp de tuberculoză. A. C. Bourdeau a plecat în Europa în 1884, iar Martha, fiind deja văduvă, s-a căsătorit cu el. Amândoi au lucrat împreună în Italia.]
Dragă soră Martha,
Am venit aici [în Tramelan, Elveția] vinerea trecută, iar Domnul mi-a dat câteva semne prețioase. Le-am vorbit cu multă libertate fraților și surorilor, pornind de la Maleahi 4:6. Domnul a vorbit inimilor. Abel Guenin era descurajat de multă vreme și nu mai luase parte la adunări, dar inima lui a fost mișcată și el și-a mărturisit greșeala, indiferența și descurajările. A spus că nu va mai rămâne în poziția în care fusese până atunci, ci va intra în armonie cu biserica și își va face datoria în temere de Dumnezeu. Lacrimile îi curgeau pe obraji în timp ce vorbea. Mama lui, care nu avea nicio legătură cu biserica și nutrise multe prejudecăți împotriva oricărei persoane din America, a vorbit pentru prima dată. Ea a prezentat o mărturie bună.
Un tânăr, care lucra ca brutar pentru Oscar Roth, a făcut o mărturisire smerită. Duhul Domnului a fost cu adevărat în adunările noastre. S-a manifestat o putere plăcută și sensibilizatoare, care a topit inimile. După adunare, am avut o întrunire în casa fratelui Roth, cu scopul de a ne ruga pentru fiul fratelui Guenin. Eu m-am rugat, iar fratele Jean Vuilleumier a tradus. Binecuvântarea Domnului a venit acolo, iar tânărul a dat mâna cu surorile lui și, cu lacrimi, și-a mărturisit greșelile. A fost o ocazie cu adevărat prețioasă. (…)
Gândurile mele se îndreaptă spre tine, Martha, în Torre Pellice [Italia], și cred că tu și soțul tău ar trebui să participați la adunările Conferinței. Dorim să te vedem și dorim să vedem că te încrezi pe deplin în Mântuitorul cel scump. El te iubește, El Și-a dat viața pentru tine, deoarece sufletul tău are valoare în ochii Lui. Nu cu mult timp în urmă, am avut un vis. Mergeam printr-o grădină și tu erai alături de mine. Tu spuneai fără încetare: „Privește la acest arbust urât, la acest copac deformat, la acel sărman tufiș de trandafiri. Acestea mă fac să mă simt rău, deoarece par să reprezinte viața mea și relația în care mă aflu cu Dumnezeu.” Mi s-a părut că o făptură înaltă tocmai a trecut prin fața noastră și a spus: „Adună trandafirii, crinii și garoafele! Lasă spinii și arbuștii urâți și nu răni sufletul pe care Hristos îl are în grija Sa aleasă.”
M-am trezit, apoi am adormit din nou și s-a repetat același vis. M-am trezit și am adormit [146] din nou, iar visul s-a repetat pentru a treia oară. Așadar, vreau să te gândești la lucrul acesta și să dai la o parte neîncrederea, îngrijorarea și temerile tale. Abate-ți privirile de la tine însăți și îndreaptă-le spre Isus. Abate-ți privirile de la soțul tău și îndreaptă-le spre Isus. Dumnezeu ți-a adresat cuvinte de încurajare; prinde-te de ele și lucrează pe temeiul lor, mergi înainte prin credință, și nu prin vedere. „Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).
Domnul Isus te ține în mâna Sa. Isus nu va îngădui ca vrăjmașul să te biruiască. El îți va da biruință. Isus are puterea; El are neprihănirea. S-ar putea ca tu să privești la tine însăți și să găsești motive de disperare pentru că nu vezi în tine aceste lucruri. Isus le are. Ele sunt ale tale prin credință, pentru că Îl iubești pe Dumnezeu și păzești poruncile Sale.
Nu asculta minciunile lui Satana, ci amintește-ți făgă-duințele lui Dumnezeu. Adună trandafirii, crinii și garoafele. Vorbește despre făgăduințele lui Dumnezeu. Vorbește despre credință. Încrede-te în Dumnezeu, deoarece El este singura ta speranță. El este singura mea speranță. Eu am lupte teribile cu ispitele lui Satana de a mă descuraja, dar nu voi ceda nici măcar un centimetru. Nu îi voi da lui Satana niciun avantaj asupra trupului sau asupra minții mele.
Dacă privești la tine însăți, vei vedea doar slăbiciune. Nu există niciun Mântuitor acolo. Îl vei găsi pe Isus în afara ta. Trebuie să privești și să trăiești; privește la Acela care S-a făcut păcat pentru noi, așa încât noi să putem fi curățiți de păcat și să primim neprihănirea Lui.
Martha, nu mai privi la tine însăți, ci privește la Isus. Vorbește despre dragostea Sa, vorbește despre bunătatea Sa, vorbește despre puterea Sa, deoarece El nu va îngădui să fii ispitită peste puterile tale. Totuși neprihănirea noastră este în Hristos. Domnul Isus completează lipsurile noastre, deoarece El vede că noi nu putem face acest lucru prin noi înșine. Când mă rog pentru tine, văd o lumină suavă înconjurând o mână întinsă pentru a te salva. Cuvintele lui Dumnezeu sunt acreditările noastre. Noi stăm pe temelia lor. Noi iubim adevărul. Noi Îl iubim pe Isus. Sentimentele nu sunt nicio dovadă a neplăcerii lui Dumnezeu.
Viața ta este prețioasă în ochii lui Dumnezeu. El are o lucrare pentru tine. Aceasta nu ți-a fost descoperită încă, dar continuă să înaintezi, încrezându-te fără niciun singur cuvânt de nemulțumire, pentru că Îl va îndurera pe iubitul Isus și va arăta că îți este teamă să te încrezi în El. Pune-ți mâna în mâna Lui; El Se apleacă peste fortărețele cerurilor, pentru ca mâna ta să se poată așeza cu încredere în mâna Sa. Oh, ce dragoste, ce dragoste plină de duioșie a manifestat Isus față de noi! [147] Făgăduințele Bibliei sunt garoafele, trandafirii și crinii din grădina Domnului.
Oh, cât de mulți merg pe un drum întunecat, privind la lucrurile discutabile și neplăcute aflate pe marginea drumului, în timp ce puțin mai sus se află flori! Ei cred că nu au niciun drept să spună că sunt copii ai lui Dumnezeu și să se bazeze pe făgăduințele care le-au fost date în Evanghelie, pentru că nu au dovada că Dumnezeu privește cu plăcere la ei. Acești oameni trec prin conflicte dureroase, chinuindu-și sufletul, așa cum a făcut Martin Luther înainte de a se încrede în neprihănirea lui Hristos.
Mulți cred că pot să vină la Isus numai așa cum a venit copilul care era posedat de demonul acela care îl trântea la pământ și îl chinuia, atunci când a fost adus la Mântuitorul. Voi nu faceți parte din categoria celor care ar trebui să treacă prin astfel de lupte și încercări. Richard Baxter era tulburat din cauză că el nu avea astfel de păreri chinuitoare și umilitoare despre sine cum credea că ar trebui să aibă. Însă i s-au explicat aceste lucruri în mod satisfăcător și, în cele din urmă, pacea a venit în inima lui.
Nu se cere în niciun fel de la voi să luați povara singuri asupra voastră, deoarece voi sunteți proprietatea lui Hristos. El vă are în mâna Sa. Brațele Sale veșnice vă înconjoară. Viața voastră nu a fost o viață de păcat în sensul obișnuit al cuvântului. Voi sunteți conștienți de faptul că puteți să greșiți și vă temeți de acest lucru și aveți în inimă principiul de a alege binele, iar acum trebuie să vă întoarceți privirile de la spini și mărăcini și să vi le îndreptați spre flori.
Ochii voștri trebuie să fie ațintiți spre Soarele Neprihănirii. Nu-L faceți pe Tatăl vostru ceresc cel iubit și scump să pară un tiran, ci priviți la duioșia Sa, la mila Sa și la dragostea Sa cea mare și întinsă, la marea Sa milă. Iubirea Sa este mult mai mare decât iubirea unei mame față de copilul ei. O mamă poate să uite, și totuși Eu nu te voi uita, a zis Domnul. O, draga mea, Isus vrea să te încrezi în El. Rugăciunea mea stăruitoare este ca binecuvântările Sale să rămână asupra ta într-o măsură îmbelșugată.
Tu te-ai născut cu o înclinație moștenită spre descurajare și ai nevoie fără încetare să încurajezi o stare sufletească plină de speranță. Tu ai primit atât de la tatăl, cât și de la mama ta o conștiinciozitate aparte și, de asemenea, ai moștenit de la mama ta o înclinație mai degrabă de a-ți nega meritele personale decât de a-ți înălța eul. Pe tine te impresionează un singur cuvânt [de mustrare], în timp ce pentru un altul, care are alt temperament, este nevoie de o judecată aspră ca să fie impresionat. Dacă ai fi știut că îi ajuți pe alții, oricât de grea ar fi fost [148] povara, oricât de suprasolicitantă ar fi fost munca, ai fi făcut totul cu voioșie și nu te-ai mai fi necăjit la gândul că nu ai făcut nimic.
Samuel, care I-a slujit Domnului din copilărie, a avut nevoie de o disciplină foarte diferită de aceea de care aveau nevoie copiii care aveau o voință egoistă și încăpățânată. Copilăria ta nu a fost marcată de vulgaritate, chiar dacă în ea au existat greșelile omenești. Întreaga situație mi-a fost descoperită cu claritate. Eu știu cu mult mai bine decât știi tu însăți. Dumnezeu te va ajuta să triumfi asupra lui Satana, dacă te vei încrede cu simplitate în Isus ca să ducă El aceste bătălii aspre pe care tu ești cu totul neînstare să le duci prin puterile tale limitate.
Tu Îl iubești pe Isus și El te iubește pe tine. Așadar, te rog, încrede-te în El cu răbdare, spunând din nou și din nou: „Doamne, eu sunt a Ta.” Încredințează-te cu toată inima în mâinile lui Hristos. Nu bucuria constituie dovada că ești creștină. Pentru tine, dovada constă într-un „așa zice Domnul”. Scumpa mea soră, te așez, prin credință, la sânul lui Isus Hristos.
Citește următoarele rânduri din „Jesus, Lover of My Soul” (n. red.: În limba română, „Aripi dă-mi, Isus iubit”, nr. 326, Imnuri creștine, 2006, 2013) și însușește-ți sentimentele exprimate în ele.
Am copiat în două exemplare acest imn, unul pentru a ți-l trimite ție, dar copiile au fost tipărite prea slab pentru a fi citite, [149] așa că le-am pus deoparte și nu le-am trimis cu ocazia Anului Nou, cum intenționasem. Cred că poți să le citești dacă le ții aproape de lumină. — Letter 35, 1887 [150]