Fiice ale lui dumnezeu

Prin educarea corectă și modelarea minții copiilor lor, mamelor le este încredințată cea mai mare misiune care le-a fost dată vreodată muritorilor. — Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 252

Modelarea minții și a caracterului. — Răspunderea apasă mai ales asupra mamei. Aceea din al cărei sânge plin de viață este hrănit copilul și îi este clădită constituția fizică îi transmite și o anume influență intelectuală și spirituală, care contribuie la modelarea minții și a caracterului. Așa a fost Iochebed, mama evreică din care s-a născut Moise, eliberatorul lui Israel, care, fiind puternică în credință, nu s-a lăsat înspăimântată „de porunca împăratului” (Evrei 11:23). Așa a fost Ana, o femeie a rugăciunii și a jertfirii de sine, inspirată de Cer, care i-a dat naștere lui Samuel, copilul învățat de asemenea de Cer, judecătorul incoruptibil și întemeietorul școlilor sacre ale lui Israel. La fel a fost Elisabeta, rudă în fapt și în spirit cu Maria din Nazaret, care a fost mama celui care a vestit venirea Mântuitorului. — Divina vindecare, p. 372

Pregătirea mamei nu trebuie să fie neglijată. — Primul învățător al copilului este mama. În perioada în care este cel mai impresionabil și se dezvoltă în ritmul cel mai rapid, educația lui se află într-o mare măsură în mâinile ei. Ea este prima care are ocazia de a-i modela caracterul [194] pentru bine sau pentru rău.

Mama ar trebui să înțeleagă valoarea șansei pe care o are și, mai presus de oricare alt profesor, ar trebui să fie pricepută să o folosească pentru cel mai înalt folos. Cu toate acestea, educației ei i se acordă mai puțină atenție decât pregătirii oricărui alt învățător. Cea a cărei influență în educație este cea mai puternică și mai bogată în consecințe este persoana pentru al cărei ajutor se depune cel mai mic efort sistematic. — Educație, p. 275

Învățați-i pe copii să se roage. — Frații și surorile mele, vă îndemn să-i educați pe copiii voștri cu simplitate. Nu-i certați când greșesc, ci aduceți-i la Domnul și spuneți-I Lui totul. Când îngenuncheați înaintea lui Dumnezeu împreună cu copiii voștri, Hristos Se află lângă voi, iar îngerii lui Dumnezeu sunt pretutindeni în jurul vostru. Învățați-i pe copii să-I ceară lui Dumnezeu să-i ierte pentru că au fost îndărătnici și nerăbdători. Creșteți-i pe copii în temere de Domnul. Trebuie să fim oameni ai rugăciunii. Să ne prindem de natura divină și să fugim de stricăciunea care este în lume prin pofte. Atunci, vom avea polița de asigurare a vieții veșnice, o viață care durează cât viața lui Dumnezeu. Când cei răscumpărați vor fi salvați de pe pământ, cetatea lui Dumnezeu va fi deschisă pentru voi, iar voi vă veți putea înfățișa înaintea Sa, spunând: Iată-mă pe mine și copiii pe care mi i-ai dat Tu. Atunci, în mâna voastră va fi pusă o harpă, iar vocea voastră se va înălța în cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu și a Mielului, prin a cărui mare jertfă sunteți făcuți părtași ai naturii Sale și ați primit moștenirea nepieritoare a Împărăției lui Dumnezeu. — Review and Herald, 14 ianuarie 1909

Mamele să-i încurajeze pe copiii lor. — Ori de câte ori poate rosti un cuvânt de laudă pentru buna purtare a copiilor ei, mama ar trebui să facă aceasta. Ar trebui să-i încurajeze prin cuvinte de aprobare și priviri de iubire. Acestea vor fi asemenea razelor de soare pentru inima unui copil și vor duce la cultivarea respectului de sine și a unui caracter demn. — Mărturii, vol. 3, p. 532

Învățați-i pe copii importanța obiceiurilor formate de timpuriu. — Copiii au cereri pe care părinții lor ar trebui să le recunoască și să le respecte. Ei au dreptul să primească o educație și o instruire care îi vor face să fie niște membri iubiți, respectați și folositori ai societății de aici și să fie pregătiți moral pentru societatea curată și sfântă din cer. Tinerii ar trebui să fie învățați că atât bunăstarea lor prezentă, cât și cea viitoare depind într-o mare măsură de obiceiurile pe care [195] și le formează în copilărie și în tinerețe. Ei ar trebui să fie familiarizați de timpuriu cu supunerea, renunțarea la sine și respectul față de fericirea celorlalți. Să fie învățați să-și înfrâneze temperamentul pripit, să-și rețină cuvintele pătimașe, să manifeste continuu bunătate, amabilitate și stăpânire de sine. Tații și mamele ar trebui să aibă ca studiu al vieții lor modul în care copiii pot să ajungă aproape desăvârșiți în caracter, atât cât poate să-i facă desăvârșiți efortul omenesc combinat cu ajutorul divin. Prin faptul că au adus pe lume copii, ei au acceptat lucrarea aceasta, cu toată importanța și responsabilitatea ei. — Review and Herald, 21 martie 1882

Sursa de putere a mamei

Mamele să ceară putere de la Dumnezeu. — Dacă o femeie Îi cere lui Dumnezeu putere și mângâiere și, în temere de El, caută să își îndeplinească îndatoririle zilnice, ea va câștiga respectul și încrederea soțului ei și își va vedea copiii ajungând la maturitate ca bărbați și femei de onoare, care au curajul moral de a face binele. Dar mamele care neglijează ocaziile prezente și lasă ca îndatoririle și poverile lor să cadă asupra altora vor constata că responsabilitatea lor rămâne aceeași, iar ele vor culege amărăciunea pe care au semănat-o prin nepăsare și neglijență. În viața aceasta, nu există nimic întâmplător; secerișul va fi determinat de felul semințelor care au fost semănate. — Signs of the Times, 9 septembrie 1886

Isus este prietenul cel mai bun al mamei. — Dacă mamele ar merge la Isus mai des, dacă s-ar încrede în El mai mult, poverile lor ar fi ușurate și ele ar găsi odihnă. Domnul Isus cunoaște povara fiecărei mame. El este prietenul ei cel mai bun în fiecare situație de urgență. Brațele Sale veșnice o susțin. Mântuitorul a cărui mamă s-a luptat cu sărăcia și lipsurile simte cu mama în lucrarea ei și aude rugăciunile ei stăruitoare. Mântuitorul care a făcut un drum lung ca să aline inima tulburată a unei femei canaanite va face tot așa de mult pentru mamele necăjite din zilele noastre. Acela care i l-a redat văduvei din Nain pe singurul ei fiu, în timp ce era purtat spre locul de înmormântare, este mișcat și în zilele noastre de durerea mamelor îndoliate. Acela care a plâns la mormântul lui Lazăr, care a iertat-o pe Maria Magdalena, care Și-a adus aminte pe cruce de nevoile mamei Sale, care li S-a arătat după înviere femeilor care plângeau și le-a făcut să fie solii Săi este și astăzi prietenul cel mai bun al femeii, gata să [196] o ajute în nevoile ei dacă ea se va încrede în El. — Signs of the Times, 20 august 1902

Câteva sfaturi înțelepte pentru copii

Addie și May Walling, copiii nepoatei lui Ellen White, au locuit în casa familiei White, iar Ellen White a fost ca o mamă pentru ele. Ea le-a îngrijit și le-a sfătuit ca pe fiicele ei. La data când a fost scrisă această scrisoare, ele erau de aproximativ doisprezece, respectiv cincisprezece ani.

Dragile mele copile, Addie și May,

Am câteva clipe în dimineața aceasta și vă voi scrie câteva cuvinte pentru a vă sfătui. În absența mea, aș dori să aveți o purtare bună și amabilă față de toți cei care sunt angajați în casa mea. Niciuna dintre voi nu trebuie să simtă că are experiența și înțelepciunea de a face lucrurile bine, fără sfatul celor mai în vârstă decât voi. Am observat că amândouă cereți respect din partea celor mai în vârstă. Dacă va fi îngăduit, acest defect al caracterului vostru se va întări și va ajunge tot mai puternic cu fiecare îngăduință. Prin urmare, supuneți-l, stăpâniți-l și biruiți-l în întregime. (…)

În special la tine, Addie, văd o înclinație tot mai mare spre gelozie. Scriptura ne spune că gelozia „este neînduplecată ca locuința morților” (Cântarea cântărilor 8:6). Poate că te întrebi ce este gelozia. Iată ce este: A avea impresia că cei din jurul tău nu se gândesc suficient la tine și nu apreciază valoarea ta. Tu îți imaginezi că ei vorbesc despre tine lucruri care nu sunt corecte. Simți că alții sunt favorizați, iar tu nu ești. Multe dintre aceste simțăminte sunt urmarea geloziei.

Așadar, Addie, vreau ca tu să fii o creștină adevărată, un copil al lui Dumnezeu. Iar pentru a reuși, vei avea de purtat lupte cu propriile nedesăvârșiri firești. Trebuie să veghezi asupra acestor defecte și să lupți contra lor cu toate puterile tale. Isus vă iubește. El a murit pentru voi, copilele mele, Addie și May, și vrea ca voi să aveți spiritul și harul Său, pentru a fi cu adevărat mieii Săi, copiii Săi dragi. Aveți nevoie de harul lui Isus pentru a birui fiecare trăsătură neplăcută a caracterului, ca să puteți fi aprobate de Isus și de sfinții îngeri.

Addie, observ că tu asculți și cauți să auzi ce spun ceilalți, gândind că ar putea spune ceva cu privire la tine. Încetează să faci lucrul acesta. Trebuie să biruiești imediat acest obicei. Mama ta a făcut la fel când era fată și își imagina că nu era luată în seamă, că era învinuită și neplăcută, iar gelozia aceasta a crescut în inima ei și după ce s-a căsătorit. [197] Ea a făcut ca viața tatălui vostru să fie oricum, numai plăcută nu. Pentru binele vostru, vă cer insistent să smulgeți acest lăstar de amărăciune chiar de cum a răsărit.

De asemenea, văd la tine înclinația de a-i porunci lui May și de a o certa. Această înclinație crește. Tratează-o pe May cu bunătate, adresează-i cererile tale cu răbdare, nu ca și când i-ai da ordine, ci așa cum ar trebui să o trateze o soră pe cealaltă. Dacă nu veghezi bine asupra acestor lucruri, nimeni nu te va plăcea.

Amândouă aveți în înclinația voastră firească multe lucruri pe care ar trebui să le biruiți. Aveți nevoie să vedeți aceste lucruri și apoi veți ști cum să le disprețuiți la alții și să le evitați în propriul comportament. Voi puteți să creșteți cu un caracter plăcut, bun, amabil, blând și smerit sau puteți să creșteți cu un spirit capricios, certăreț, lipsit de bunătate, plin de mulțumire de sine, considerând că sunteți mai presus decât sunteți în realitate. Citiți în Biblie care sunt roadele pomului creștin, iar apoi citiți care sunt roadele pomului rău. Unul este bun, celălalt este decăzut. Nu am timp să scriu mai mult acum, dar eu cunosc defectele voastre de caracter. Domnul, pe care Îl iubesc, voi și Cuvântul Său sfânt mi-au arătat că voi puteți fi copiii Săi, dar aveți nevoie zi de zi de harul Său pentru a birui greșelile din caracterul vostru.

Toate aceste lucruri pe care le-am menționat, și chiar numai unul dintre ele, dacă nu sunt biruite, vă vor exclude din cer, deoarece acolo nu poate intra decât cine este curat și sfânt. Vreau ca eforturile noastre pentru voi, copilele mele, să nu fie zadarnice. Vreau să fiți fericite în lumea cea frumoasă pe care Domnul Isus a pregătit-o pentru cei care Îl iubesc și caută să fie asemenea Lui în caracter.

Nu neglijați acest lucru. Fiți stăruitoare. Luptați cu toată puterea împotriva a tot ce este neplăcut în caracterul vostru. Voi însevă veți fi mai fericite din acest motiv; îi veți face fericiți pe cei din jurul vostru și veți putea, prin cuvintele și comportamentul vostru corect, să arătați că voi copiați Modelul divin, formându-vă caracterul în conformitate cu caracterul lui Hristos.

May, draga mea copilă, nu doresc să fii suprasolicitată, dar vreau să fii promptă și să îți îndeplinești partea în purtarea responsabilităților. Cei care lucrează numai când sunt obligați vor fi lipsiți de valoare. Tu poți să lucrezi cu voioșie fără să aștepți să ți se spună. Fii credincioasă în lucrurile mici și apoi îți va fi mai ușor să fii credincioasă în lucrurile mai mari. [198] Nu uita că, în vederea desăvârșirii experienței tale, ai de îndeplinit îndatoriri tot atât de importante cum sunt îndatoririle pe care trebuie să le îndeplinească cei mai în vârstă pentru a-și desăvârși experiența lor. Fă-ți lucrul cu plăcere, ca pentru Dumnezeu, nu ca și cum ar fi o povară. Mântuitorul tău a fost un copil ascultător, care a lucrat împreună cu tatăl Său în meseria simplă de tâmplar. Trebuie să mănânci și să bei ca să trăiești, iar apoi, dacă locuiești într-o casă, în mod firesc, vasele trebuie să fie spălate și podelele să fie măturate.

Așadar, fă-ți partea cu credincioșie, lucrând pentru Isus. Aș putea să îți scriu din nou. Vreau ca amândouă să excelați în a avea podoaba unui duh blând și smerit, care este de mare preț în ochii lui Dumnezeu. (…)

Ei bine, la revedere, dragile mele copile. Fiți bune și respectuoase cu cei mai în vârstă decât voi. — Letter 3, 1881

Responsabilitatea copiilor de a se îngriji de o mamă în vârstă

Mary Chase a fost sora lui James White. Pe parcursul vieții ei, el și Ellen au îngrijit-o. După ce James a murit, Ellen White a simțit că nu mai putea să poarte această responsabilitate. Ea i-a scris fiicei lui Mary, Adeline Savage, îndemnând-o să-și îndeplinească datoria de a îngriji de mama ei.

Dragă nepoată Adeline Savage,

Cred că ar trebui să știi cum se simte mama ta [Mary Chase] în prezent. Ea este destul de slăbită. A avut nevoie de o îngrijire continuă. Eu nu mai pot să îngrijesc de ea în niciun fel.

Plecăm din Battle Creek la Otsego astăzi. Săptămâna viitoare mă aștept să ajung la Chicago. În data de opt, plecăm în călătoria noastră lungă spre California. Mă simt foarte tristă să o las pe mama ta în starea ei actuală de slăbiciune. Eu îngrijesc de ea cât pot mai bine. Am cumpărat o casă care m-a costat o mie de dolari și am mobilat-o simplu, cu lucrurile necesare pentru ea. Am lăsat în casă o familie — o mamă, fiul și fiica. Ei stau în casă în schimbul îngrijirii mamei tale. Eu plătesc impozitele. Anul trecut, mama ta a plătit impozitele, dar a avut un accident când a făcut focul în sobă. Podeaua a luat foc, iar pe mine m-a costat șaptezeci și cinci de dolari reparația necesară.

Fiul doamnei văduve, care se află în casa mea, a fost bolnav cinci săptămâni. [199] În acest timp, mama ta a fost bolnavă, a fost îngrijită de un medic și uneori de o asistentă medicală, deoarece nu a putut să beneficieze de atenția nimănui din casă. Înțelegerea a fost ca, în camera mamei tale, să fie făcut focul dimineața, pentru ca ea să aibă căldură când se trezește, dar ei nu au putut să facă mai mult de atât.

Dacă are nevoie de o asistentă medicală, trebuie să o plătească. Acum mai are numai trei sute de dolari, care se vor termina foarte curând. Ea are nevoie de îmbrăcăminte. Are nevoie de lemne. Eu am făcut tot ce am putut, chiar mai mult decât ar fi trebuit. Aștept de la voi, copiii și nepoții ei, să vă faceți partea. Mă simt cu adevărat rău pentru felul în care par să arate lucrurile în prezent, pentru faptul că mâinile străinilor trebuie să îndeplinească pentru mama voastră îndatoriri care sunt ale voastre. Când vecinii și prietenii întreabă: „Nu are niciun copil care să îngrijească de ea?”, cât de stânjenitor este să se spună: „Are doi fii și o fiică, nepoți și frați.” Se pune întrebarea: „De ce nu îngrijesc copiii de mama lor acum, când este bătrână și slăbită?” Eu nu sunt în stare să răspund la întrebarea aceasta, dar probabil că tu poți să răspunzi.

Eu am lucrarea mea, care constă în a vorbi și a scrie. Muncesc fără încetare și nu ar trebui să am în suflet niciun gând și nicio grijă pentru mama ta. Eu am investit douăzeci și cinci de dolari pentru îmbrăcăminte, deoarece mama ta a avut nevoie de ea. Am comandat lemne pentru iarnă, deoarece iarna trecută am aflat că ea stă învelită în pat în timpul zilei, pentru a economisi lemnele de foc. Se abține să folosească puținii bani pe care îi are la îndemână, gândindu-se că ar putea fi bolnavă mai mult timp, asemenea mamei ei, și se teme să nu ajungă săracă. Eu nu pot să o învinuiesc pentru acest lucru, deoarece, judecând după cele din trecut, e posibil să simtă că nu poate să se bazeze deloc pe copiii ei.

Mama ta a fost foarte econoamă. Eu nu o voi lăsa să sufere dacă voi nu faceți nimic, dar, dacă voi simțiți că aveți conștiința liberă în această privință, dacă doriți ca raportul vostru cu privire la mama voastră sărmană și bătrână să stea împotriva voastră la judecată, în viitor, așa cum a stat în trecut, eu nu pot să fac nimic. Dumnezeu notează această crudă neglijență.

Dumnezeu îi consideră responsabili pe copii pentru această datorie neglijată. Îmi pare rău, atât de rău, că lucrurile stau astfel!

Domnul Hristos îl va judeca pe fiecare om după faptele lui. El Își identifică interesele cu acelea ale copiilor Săi suferinzi și neglijați. El le spune celor dintr-o categorie: „Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și [200] nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine.” (…) „Și El, drept răspuns, le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintr-acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.»” Apoi, este rostit cuvântul îngrozitor: „Îndepărtați-vă de la Mine!”

Celor de la dreapta Sa, El le spune: „Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine”. Se pune întrebarea: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?” El a zis: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Așadar, ceea ce este făcut pentru frații în nevoie ai lui Hristos este considerat ca și cum ar fi făcut pentru El Însuși. — Letter 30, 1884 [201]