„Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă.”
Nu există nici o ramură a afacerilor — în sensul corect al cuvântului — pentru care Biblia să nu ofere o pregătire în cel mai înalt grad. Principiile ei, acelea de sârguință, cinste, economie, cumpătare și curățenie sunt secretul adevăratului succes. Aceste principii, așa cum sunt ele descoperite în Cartea Proverbele, constituie un tezaur al înțelepciunii practice. Unde ar putea găsi comerciantul, meșteșugarul, directorul, în orice ramură de afaceri, maxime mai bune pentru sine sau pentru angajații săi decât cele care se găsesc în aceste cuvinte ale înțelepților:
„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oamenii de rând.” (Proverbe 22, 29.)
„Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește, este lipsă.” (Proverbe 14, 23.)
„Leneșul dorește mult, și totuși n-are nimic.” „Bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, și ațipirea te face să porți zdrențe.” (Proverbe 13, 4; 23, 21.)
„Cine umblă cu bârfeli, dă pe față lucrurile ascunse; și cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci.” (Proverbe 20, 19.)
„Cine își înfrânează vorbele, cunoaște știința;” dar „orice nebun se lasă stăpânit de aprindere.” (Proverbe 17, 27; 20, 3.)
„Nu intra pe cărarea celor răi și nu umbla pe calea celor nelegiuiți.” „Poate merge cineva pe cărbuni aprinși fără să-i ardă picioarele?” (Proverbe 4, 14; 6, 28.)
„Cine umblă cu înțelepții se face înțelept.” (Proverbe 13, 20.)
„Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui.” (Proverbe 18, 24.)
Întreaga sferă a obligațiilor noastre este acoperită de acel cuvânt al lui Hristos: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. (Matei 7, 12.)
Cât de mulți oameni au scăpat de prăbușire financiară și ruină, plecând urechea la aceste avertizări, repetate adesea și scoase în evidență în Scripturi:
„Cel ce vrea să se îmbogățească repede nu rămâne nepedepsit.” (Proverbe 28, 20.)
„Bogăția câștigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, crește.” (Proverbe 13, 11.)
„Comorile câștigate cu o limbă mincinoasă sunt o deșertăciune care fuge, și ele duc la moarte.” (Proverbe 21, 6.)
„Cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut.” (Proverbe 22, 7.)
„Cui se pune chezaș pentru altul îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaș este liniștit.” (Proverbe 11, 15.)
„Nu muta hotarul văduvei, și nu intra în ogorul orfanilor, căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta.” „Cine asuprește pe sărac ca să-și mărească avuția va trebui să dea și el altuia mai bogat și va duce lipsă.” „Cine sapă groapa altuia cade el în ea, și piatra se întoarce peste cel ce o prăvălește.” (Proverbe 23, 10.11; 22, 16; 26, 27.)
Acestea sunt principii de care ține bunăstarea societății, atât a asociațiilor laice, cât și a celor religioase. Aceste principii păstrează în siguranță proprietatea și viața. Pentru tot ceea ce face ca încrederea și cooperarea să fie posibile, lumea este datoare Legii lui Dumnezeu, așa cum este ea dată în Cuvântul Său și cum o găsim adesea în inimile oamenilor, într-o măsură destul de redusă, fiind aproape ștearsă.
Cuvintele psalmistului: „Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale decât o mie de lucruri de aur și de argint” (Psalmii 119, 72) declară un lucru care este adevărat dintr-un punct de vedere, care nu are de-a face cu religia. Ele afirmă un adevăr absolut și încă unul care este recunoscut în lumea afacerilor. Chiar și în această eră a pasiunii după bani, când competiția este acerbă și metodele atât de lipsite de scrupule, este încă larg acceptat că, pentru un tânăr care își începe viața, integritatea de caracter, sârguința, cumpătarea, puritatea și calitatea de a fi econom constituie un capital mai bun decât orice sumă de bani, fără nimic altceva.
Cu toate acestea, chiar și dintre cei care apreciază valoarea acestor calități și admit faptul că Biblia este sursa lor, puțini sunt cei ce recunosc principiul de care depind.
Ceea ce stă la temelia integrității în afaceri și a adevăratului succes este recunoașterea faptului că Dumnezeu este proprietar. Creatorul tuturor lucrurilor este adevăratul patron. Noi suntem administratorii Săi. Tot ceea ce avem reprezintă un bun pe care ni l-a încredințat pentru a fi folosit conform îndrumărilor Lui.
Aceasta este o obligație a fiecărei ființe omenești. Ea are de-a face cu întreaga sferă a activității umane. Fie că recunoaștem, fie că nu recunoaștem, suntem totuși administratorii Lui, pentru că Dumnezeu ne-a dăruit talente și facilități și ne-a plasat în lume pentru a face o lucrare hotărâtă de El.
Fiecărui om i s-a încredințat „datoria lui” (Marcu 13, 34), lucrarea pentru care îl fac capabil calitățile lui, lucrarea care va avea ca rezultat cel mai mare bine al lui și al semenilor săi și va aduce cea mai mare onoare lui Dumnezeu.
Astfel, afacerea sau chemarea noastră este o parte a marelui plan al lui Dumnezeu și, atâta vreme cât se desfășoară după voia Sa, El Însuși răspunde de rezultate. Fiind „împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 9) partea noastră este acceptarea cu credincioșie a îndrumărilor Sale. În acest fel, nu mai există loc pentru griji pline de neliniște. Se cere hărnicie, loialitate, purtare de grijă, economie și discreție. Fiecare calitate trebuie exercitată la capacitatea ei maximă. Dar noi vom depinde nu de rezultatul încununat de succes al eforturilor noastre, ci de făgăduința lui Dumnezeu. Cuvântul care l-a hrănit pe Israel în pustie, care l-a susținut pe Ilie în timpul foametei, are aceeași putere și astăzi. „Nu vă îngrijorați dar, zicând: «Ce vom mânca?» Sau: «Ce vom bea?»... Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6, 31-33.)
Acela care dă oamenilor puterea de a strânge avere a legat o obligație de acest dar. El pretinde o anumită parte din tot ceea ce dobândim. Zecimea este a Domnului. „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor”, „din cirezi și din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului.” (Leviticul 27, 30.32.) Legământul pe care l-a făcut Iacov la Betel arată sfera acestei obligații. „Din tot ce-mi vei da,” spune el, „îți voi da a zecea parte”. (Geneza 28, 22.)
„Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3, 10), aceasta este porunca lui Dumnezeu. Nu se face nici un apel la recunoștința sau generozitatea noastră. Aceasta nu este decât o chestiune de cinste. Zecimea este a Domnului; iar El ne îndeamnă să Îi dăm înapoi ceea ce este al Său.
„Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui.” (1 Corinteni 4, 2.) Dacă cinstea este un principiu esențial al vieții de afaceri, nu ar trebui oare să ne recunoaștem obligația față de Dumnezeu — obligația care stă la baza tuturor celorlalte?
Prin poziția pe care o avem ca ispravnici, suntem plasați de asemenea sub obligația față de oameni, nu numai față de Dumnezeu. Fiecare făptură omenească este îndatorată infinitei iubiri a Răscumpărătorului pentru darurile vieții. Hrană, îmbrăcăminte, adăpost, trup, minte și suflet — toate sunt cumpărate cu sângele Său. Iar prin obligația recunoștinței și slujirii, care se impun astfel, Hristos ne-a legat de semenii noștri. El ne îndeamnă: „Slujiți-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5, 13.) „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” (Matei 25, 40.)
„Eu sunt dator,” declară Pavel, „și Grecilor și Barbarilor, și celor învățați și celor neînvățați.” (Romani 1, 14.) La fel suntem și noi. Prin tot ceea ce viața noastră a fost mai mult binecuvântată decât a altora avem obligația față de fiecare făptură umană căreia îi putem face bine.
Aceste adevăruri se aplică și la cămară, și la pungă. Bunurile de care dispunem nu sunt ale noastre, și acest lucru nu poate fi pierdut din vedere fără a ne afla în primejdie. Suntem ispravnici, iar de modul în care ne achităm de obligația pe care o avem față de Dumnezeu și oameni depinde atât bunăstarea semenilor noștri, cât și propriul destin pentru viața aceasta și cea care va veni.
„Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat, iar altul care economisește prea mult nu face decât să sărăcească.” „Aruncă-ți pâinea pe ape și după multă vreme o vei găsi iarăși!” „Sufletul binefăcător va fi săturat și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 24.25; Eclesiastul 11, 1.)
„Nu te chinui ca să te îmbogățești.... Abia ți-ai aruncat ochii spre ea și nu mai este; căci bogăția își face aripi și, ca vulturul, își ia zborul spre ceruri.” (Proverbe 23, 4.5.)
„Dați și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6, 38.)
„Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must.” (Proverbe 3, 9.10.)
„Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre.... Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută.” (Maleahi 3, 10-12.)
„Dacă veți urma legile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul își va da roadele, și pomii de pe câmp își vor da roadele. Abia veți treiera grâul și veți începe culesul viei, iar culesul viei va ține până la semănătură; veți avea pâine din belșug, veți mânca și vă veți sătura și veți locui fără frică în țara voastră. Voi da pace în țară și nimeni nu vă va tulbura somnul.” (Leviticul 26, 3-6.)
„Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” „Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește, Domnul îl păzește și-l ține în viață. El este fericit pe pământ și nu-l lasă la bunul plac al vrăjmașilor lui”. „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul și El îi va răsplăti binefacerea.” (Isaia 1, 17; Psalmii 41, 1.2; Proverbe 19, 17.)
Cel care face această investiție își asigură o comoară dublă. Pe lângă aceea pe care, cu oricât de multă înțelepciune o va înmulți, va trebui s-o părăsească în cele din urmă, el strânge o avere pentru veșnicie — acea bogăție a caracterului care este cea mai valoroasă avere din cer sau de pe pământ.
Procedee cinstite în afaceri
„Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți și moștenirea lor ține pe vecie. Ei nu rămân de rușine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.” (Psalmii 37, 18.19.)
„Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă”, care „nu-și ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui”, „cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită ... și își leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; ... i se va da pâine și apa nu-i va lipsi. Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi țara în toată întinderea ei.” (Psalmii 15, 2-4; Isaia 33, 15-17.)
Dumnezeu a oferit în Cuvântul Său o imagine a omului prosper — cel a cărui viață a fost în sensul cel mai adevărat un succes, un om pe care atât cerul, cât și pământul sunt încântate să-l onoreze. Despre experiența lui, Iov însuși spune:
„Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, Când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu, Când Cel Atotputernic încă era cu mine Și când copiii mei stăteau în jurul meu; ... Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetății Și dacă îmi pregăteam un scaun în piață, Tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, Bătrânii se sculau și stăteau în picioare. Mai marii își opreau cuvântările Și își puneau mâna la gură. Glasul căpeteniilor tăcea Și li se lipea limba de cerul gurii.
„Urechea care mă auzea, mă numea fericit; Ochiul care mă vedea mă lăuda. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor Și pe orfanul lipsit de sprijin.”
„Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, Umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam cu dreptatea și-i slujeam de îmbrăcăminte; Neprihănirea îmi era manta și turban. Orbului îi eram ochi Și șchiopului picior. Celor nenorociți le eram tată Și cercetam pricina celui necunoscut.” (Iov 29, 4-16.)
„Dacă petrecea străinul noaptea afară, Dacă nu mi-aș fi deschis ușa să intre călătorul....” (Iov 31, 32.)
„Oamenii mă ascultau și așteptau ... Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Îmi plăcea să mă duc la ei Și mă așezam în fruntea lor, Eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri, Ca un mângâietor lângă niște întristați.” (Iov 29, 21-25.)
„Binecuvântarea Domnului îmbogățește și El nu lasă să fie urmată de nici un necaz.” (Proverbe 10, 22.)
„Cu mine este bogăția și slava,” declară Înțelepciunea, „avuțiile trainice și dreptatea.” (Proverbe 8, 18.)
Biblia arată, de asemenea, și rezultatul despărțirii de principiile corecte atât în raporturile noastre cu Dumnezeu, cât și în cele pe care le avem unul cu celălalt. Celor cărora le-a încredințat darurile Sale, dar care sunt indiferenți la cerințele Lui, Dumnezeu le spune:
„Așa vorbește acum Domnul oștirilor: Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănați mult, și strângeți puțin, mâncați, și tot nu vă săturați, beți, și tot nu vă potoliți setea, vă îmbrăcați, și tot nu vă este cald, și cine câștigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă.... Vă așteptați la mult, și iată că ați avut puțin; l-ați adus acasă, dar Eu l-am suflat.” „Atunci, când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!” „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: «Cu ce Te-am înșelat?» Cu zeciuielile și darurile de mâncare.” „Pentru ce? zice Domnul oștirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată.” (Hagai 1, 5-9; 2:16; Maleahi 3, 8; Hagai 1, 10.)
„De aceea, pentru că pe sărac îl călcați în picioare, ... măcar că ați zidit case de piatră cioplită, nu le veți locui; măcar că ați sădit vii foarte bune, nu veți bea din vinul lor!” „Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea și amenințarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca.” „Fiii tăi și fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor, ți se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, și mâna ta va fi fără putere.” (Amos 5, 11; Deuteronom 28, 20.32.)
„Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu le-a ouat ea, așa este cel ce agonisește bogății pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, și la urmă nu este decât un nebun.” (Ieremia 17, 11.)
Socotelile fiecărei afaceri, detaliile fiecărei tranzacții sunt trecute în revistă de cenzori nevăzuți, agenți ai Celui care nu face niciodată compromis cu nedreptatea, care nu trece niciodată răul cu vederea, care nu acoperă niciodată lucrul necinstit.
„Când vezi în țară pe cel sărac năpăstuit și jefuit în numele dreptului și dreptății, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, și peste ei toți Cel Preaînalt....” „Nu este nici întuneric, nici umbra morții unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.” (Eclesiastul 5, 8; Iov 34, 22.)
„Își înalță gura până la ceruri și limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin, și zice: «Ce ar putea să știe Dumnezeu și ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?»” „Iată ce ai făcut — și Eu am tăcut. Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra și îți voi pune totul sub ochi!” (Psalmii 73, 9-11; 50, 21.)
„Am ridicat din nou ochii și m-am uitat și iată că era un sul de carte, care zbura.... Acesta este blestemul care este peste toată țara; căci, după cum este scris pe el, orice hoț și oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârșire de aici. Îl trimit, zice Domnul oștirilor, ca să intre în casa hoțului și a celui ce jură strâmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea și s-o mistuie împreună cu lemnele și pietrele ei.” (Zaharia 5, 1-4.)
Legea lui Dumnezeu pronunță sentința de condamnare asupra fiecărui om care face răul. Se poate ca el să nesocotească glasul acela, să caute să acopere strigătul de avertizare, dar în zadar. Este urmărit de el. Acesta se face auzit. Îi spulberă liniștea. Dacă nu îl ia în seamă, îl urmărește până în mormânt. Dă mărturie împotriva lui la judecată. Un foc nestins, mistuie în cele din urmă suflet și trup.
„Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36.37.)
Aceasta este întrebarea care cere să fie luată în considerare de fiecare părinte, învățător, student — de fiecare făptură omenească, tânăr sau vârstnic. Nici un proiect de afaceri sau plan de viață nu poate fi sănătos sau complet, dacă îmbrățișează numai anii scurți ai vieții de acum și nu are soluții pentru viitorul nesfârșit. Tinerii să fie învățați să ia veșnicia în calculele lor. Să fie învățați să aleagă principiile și să caute valorile cu adevărat nepieritoare — să-și strângă „o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia”; să-și facă prieteni „cu ajutorul bogățiilor nedrepte”, pentru ca atunci când totul piere, aceștia să îi „primească în corturile veșnice.” (Luca 12, 33; 16, 9.)
Toți cei ce împlinesc lucrurile acestea fac cea mai bună pregătire pentru viață în lumea aceasta. Nici un om nu-și poate strânge o comoară în cer fără a-și descoperi viața de pe pământ îmbogățită și înnobilată în felul acesta.
„Evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.” (1 Timotei 4, 8.)