Cea mai plăcută responsabilitate pe care și-o pot asuma oamenii este aceea de a se ocupa de mințile tinere. Trebuie să se aibă cea mai mare grijă în educația tinerilor, variind în așa fel metodele de instruire, încât să fie puse la lucru cele mai înalte și nobile puteri ale minții. Părinții și profesorii din școli dau greș desigur în educarea corespunzătoare a copiilor, dacă nu au învățat ei mai întâi lecția stăpânirii de sine, a răbdării, îngăduinței, blândeții și iubirii. Ce chemare înaltă pentru părinți, tutori și profesori! Sunt foarte puțini cei care realizează nevoile cele mai importante ale minții și în ce fel să direcționeze dezvoltarea intelectului, gândurile și sentimentele în formare ale tinerilor.
Există un timp pentru instruirea copilului și un timp pentru educarea tânărului; și este esențial ca, în școală, ambele să fie combinate într-o mare măsură. Copiii pot fi învățați să slujească ori păcatului, ori neprihănirii. Educația din primii ani ai copiilor le modelează caracterul atât în privința celor vremelnice, cât și în privința celor religioase. Solomon spune: „Învață pe copil calea pe care trebuie să o urmeze și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea”. (Proverbe 22, 6.) Acest limbaj este pozitiv. Instruirea pe care o cere în mod imperios Solomon este de a direcționa, de a educa și de a dezvolta. Pentru ca părinții și profesorii să poată face această lucrare, ei înșiși trebuie să înțeleagă calea pe care trebuie să meargă copilul. Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoaștere din cărți, înseamnă tot ceea ce este bun, virtuos, neprihănit și sfânt, înseamnă cumpătare, evlavie, bunătate frățească și dragoste față de Dumnezeu și unul față de altul. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie acordată atenție educației fizice, mintale, morale și religioase a copiilor.
Educația copiilor, în cămin și la școală, nu trebuie să semene cu dresarea animalelor necuvântătoare, deoarece copiii au o voință inteligentă, care trebuie călăuzită spre a controla toate puterile. Animalele necuvântătoare au nevoie să fie dresate, pentru că ele nu au rațiune și intelect. Însă mintea omului trebuie să fie învățată stăpânirea de sine. Ea trebuie să fie educată să conducă ființa omenească, în timp ce animalele sunt ținute în frâu de către un stăpân și sunt învățate să se supună acestuia. Stăpânul constituie mintea, judecata și voința pentru animalul său. Un copil poate fi educat, ca și un animal, astfel încât să nu aibă voința sa proprie. Chiar individualitatea lui se poate confunda cu cea a celui care supraveghează creșterea lui; voința lui, cu toate intențiile și scopurile sale, este supusă voinței învățătorului.
Copiii care sunt educați astfel vor fi întotdeauna deficitari în ceea ce privește energia morală și responsabilitatea individuală. Ei nu au fost învățați să acționeze din rațiune și principiu; voința lor a fost stăpânită de o altă persoană, iar mintea nu a fost solicitată ca să se poată dezvolta și întări prin exercițiu. Ei nu au fost călăuziți și disciplinați cu respect, în funcție de constituția lor specifică și capacitatea intelectuală, spre a-și pune la lucru cele mai puternice forțe atunci când li se cere. Profesorii nu trebuie să se oprească aici, ci trebuie să acorde o atenție specială cultivării facultăților mai slabe, astfel încât toate puterile să fie puse la lucru, ajutându-i să înainteze treaptă cu treaptă, ca mintea să poată atinge măsura potrivită.
Sunt multe familii cu copii care par bine educați atâta vreme cât sunt sub disciplină; însă, atunci când sistemul care i-a ținut în frâu prin reguli nu mai există, ei sunt incapabili să gândească, să acționeze sau să decidă pentru ei înșiși. Acești copii au fost atât de mult timp sub toiag de fier, nefiindu-le îngăduit să gândească sau să ia decizii în probleme care-i priveau în mod direct, încât ei nu mai au încredere în ei înșiși să acționeze potrivit cu propria lor judecată și să aibă o părere proprie. Iar atunci când pleacă de la părinți și trebuie să ia singuri decizii, sunt ușor influențați de judecata altora și conduși într-o direcție greșită. Ei nu au un caracter stabil. Ei nu s-au bazat pe propria lor judecată în practică și de aceea mințile lor nu s-au dezvoltat și întărit în mod corespunzător. Atât de mult timp ei au fost în mod absolut stăpâniți de părinții lor, încât se bizuie numai pe aceștia; părinții lor constituie minte și judecată pentru ei.
Pe de altă parte, tinerii nu trebuie lăsați să gândească și să acționeze independent de judecata părinților și profesorilor lor. Copiii trebuie învățați să respecte judecata care are experiență și să se lase călăuziți de părinții și profesorii lor. Ei trebuie educați în așa fel, încât mințile lor să fie unite cu mințile părinților și profesorilor lor și să fie astfel instruiți, să vadă cât este de potrivit ca ei să dea atenție sfaturilor lor. Iar atunci când ei pleacă de sub mâna călăuzitoare a părinților și profesorilor lor, caracterele lor nu vor fi precum trestia care tremură în vânt.
Instruirea cu severitate a copiilor, fără ca aceștia să fie călăuziți în mod corespunzător să gândească și să acționeze singuri, în funcție de cât le îngăduie capacitatea minții lor, pentru ca în acest fel ei să se poată dezvolta în ceea ce privește gândirea, sentimentele, legate de valoarea personală și încrederea în propriile lor puteri, va produce întotdeauna o categorie slabă în ce privește puterea mintală și morală. Și când ajung în societate și este nevoie să ia singuri decizii, se va da pe față faptul că ei sunt dresați ca animalele, și nu educați. Mințile lor, în loc să fie îndrumate, au fost forțate să se supună prin disciplina aspră a părinților și profesorilor.
Acei părinți și profesori care se laudă că au stăpânire deplină asupra minții și voinței copiilor care sunt în grija lor ar înceta să se laude dacă ar putea urmări în viitor viața copiilor care sunt astfel aduși în stăpânire prin forță sau prin teamă. Acești copii sunt aproape total nepregătiți să ia asupra lor responsabilitățile grele ale vieții. Când acești tineri ies de sub grija părinților și profesorilor lor și sunt nevoiți să gândească ei înșiși ce au de făcut, este aproape o certitudine că apucă pe o cale greșită și cedează sub puterea ispitei. Nu au succes în viață și aceleași deficiențe pot fi regăsite și în viața religioasă. Dacă profesorii copiilor ar putea vedea rezultatele viitoare ale disciplinei greșite pe care o folosesc, desfășurate în fața lor, ei și-ar schimba planul de educație. Acești profesori, care sunt satisfăcuți că au stăpânire deplină asupra elevilor lor, nu sunt niște profesori cu succes în munca lor, chiar dacă pe moment lucrurile par încântătoare.
Dumnezeu nu a planificat niciodată ca mintea unui om să fie sub stăpânirea deplină a altuia. Iar aceia care fac eforturi pentru a uni individualitatea copiilor cu a lor, și să fie minte, voință și conștiință pentru ei, își asumă responsabilități înfricoșătoare. Acești elevi s-ar putea să apară în anumite ocazii ca niște soldați bine instruiți. Însă, când este îndepărtată restricția, se vede în ei dorința de a acționa independent de principiul ferm care a fost sădit în ei. Cei care au ca obiectiv să-și educe în așa fel elevii, încât aceștia să devină bărbați și femei care acționează din principiu, calificați pentru orice poziție în viață, sunt cei mai folositori și de succes profesori. S-ar putea ca lucrarea lor să nu fie considerată folositoare de către conservatorii nechibzuiți, iar eforturile lor să nu fie apreciate la fel de mult ca cele ale profesorilor care stăpânesc mintea și voința elevilor cu autoritate absolută; însă viața viitoare a elevilor lor va arăta roadele unui plan de educație mai bun.
Există pericolul ca atât părinții, cât și profesorii să poruncească și să dicteze prea mult, în timp ce dau greș în a intra într-o relație socială cu copiii și elevii lor. Adesea, ei sunt prea rezervați și își exercită autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, care nu poate câștiga inimile copiilor și elevilor. Dacă și-ar apropia copiii, dacă le-ar arăta că îi iubesc, dacă și-ar arăta interesul pentru toate eforturile pe care le fac aceștia și dacă s-ar comporta chiar ca un copil printre copii în jocurile lor sportive, ei i-ar face pe copii foarte fericiți și le-ar câștiga iubirea și încrederea. Iar copiii vor respecta cu plăcere autoritatea părinților și profesorilor lor.
Obiceiurile și principiile unui profesor trebuie considerate mai importante decât calificarea lui profesională. Dacă este un creștin sincer, el va simți necesitatea de a se interesa în mod egal de educația fizică, mintală, morală și spirituală a elevilor lui. Pentru a avea o influență bună, el trebuie să aibă o stăpânire de sine desăvârșită, iar inima lui trebuie să fie plină de iubire pentru elevii lui, lucru care se va vedea în privirile, în cuvintele și în faptele lui. Având el însuși un caracter puternic, va putea să modeleze mințile elevilor săi și să-i instruiască în materiile respective. Educația din primii ani ai copiilor formează, în general, caracterele lor pentru viață. Cei care lucrează cu copiii trebuie să fie foarte atenți, să cunoască în ce fel funcționează mintea copiilor, pentru a ști mai bine cum să direcționeze puterile, astfel încât ele să fie folosite în cel mai bun mod.
Închiderea în școală
Sistemul de educație folosit de-a lungul atâtor generații a fost dăunător pentru sănătate și chiar pentru viața însăși. Mulți copii de vârstă fragedă petreceau cinci ore în fiecare zi în săli de clasă neaerisite corespunzător și insuficient de mari pentru sănătatea copiilor. Aerul din asemenea încăperi devine curând otravă pentru plămânii celor care îl inhalează. Copiii mici, ale căror membre și mușchi nu sunt puternici și al căror creier nu este complet dezvoltat, au fost ținuți închiși înăuntru spre vătămarea lor. Mulți își încep viața cu o zestre foarte redusă. Închiderea în școală zi de zi îi face nervoși și îi îmbolnăvește. Trupurile lor sunt pipernicite datorită epuizării sistemului nervos. Și dacă firul vieții se întrerupe, părinții și profesorii nu consideră că ei ar fi avut vreo influență directă în distrugerea scânteii de viață. Când stau la mormântul copiilor lor, părinții în necaz privesc asupra nenorocirii lor ca fiind o hotărâre specială a Providenței, când, de fapt, datorită unei ignoranțe care nu poate fi scuzată, felul în care au procedat a distrus viețile copiilor lor. În aceste condiții, a pune moartea copiilor pe seama Providenței constituie o blasfemie. Dumnezeu a dorit ca micuții să trăiască și să fie educați ca să poată avea caractere frumoase, să-L poată slăvi în această lume și să-L laude în lumea mai bună care va urma.
Părinții și profesorii, când își asumă responsabilitatea de a-i educa pe acești copii, nu se simt răspunzători în fața lui Dumnezeu de a căuta să-și însușească informații și cunoștințe în legătură cu corpul omenesc, din punct de vedere fizic, pentru ca să poată trata trupurile copiilor și elevilor lor într-un mod în care să ocrotească viața și sănătatea. Mii de copii mor din cauza ignoranței părinților și profesorilor. Mamele petrec ore întregi pregătind îmbrăcămintea pentru ele și pentru copiii lor ca să le poată etala și apoi se scuză că nu găsesc timp să citească și să dobândească acele cunoștințe necesare pentru a ști cum să aibă grijă de sănătatea copiilor lor. Ele socotesc că este mai puțină bătaie de cap să lase corpurile acestora în grija medicilor. Pentru a fi în pas cu moda și cu obiceiul vremii, mulți părinți au sacrificat sănătatea și viețile copiilor lor.
Cunoașterea și informarea în legătură cu minunatul organism omenesc — oasele, mușchii, stomacul, ficatul, intestinele, inima și porii pielii — și înțelegerea dependenței unui organ de altul în vederea funcționării sănătoase a întregului corp constituie un studiu pentru care majoritatea mamelor nu manifestă interes. Ele nu cunosc nimic în legătură cu influența pe care corpul o are asupra minții și mintea asupra corpului. Se pare că nu înțeleg mintea, care face legătura între ceea ce este finit cu ceea ce este infinit. Fiecare organ al corpului omenesc a fost astfel întocmit, încât să slujească minții. Mintea reprezintă capitala trupului. Copiilor li se îngăduie să consume carne, condimente, unt, brânză, porc, plăcinte grele. De asemenea, li se îngăduie să mănânce hrană nesănătoasă neregulat și între mese. Aceste lucruri afectează stomacul, zgândărind nervii și slăbind intelectul. Părinții nu își dau seama că seamănă semințe ce vor avea ca urmare boala și moartea.
Mulți copii au fost ruinați pe viață, solicitând mult mintea, dar neglijând să-și fortifice puterile fizice. Mulți au murit în copilărie datorită procedeelor nechibzuite folosite de părinți și profesori, care le-au forțat mintea fragedă prin alintare sau prin teamă atunci când erau prea mici, ca să-și dea seama ce înseamnă o sală de clasă. Mințile lor au fost împovărate cu lecții atunci când acest lucru nu trebuia făcut, ci ar fi trebuit să fie reținuți până când constituția lor fizică ar fi fost suficient de puternică pentru a suporta efortul intelectual. Copiii mici ar trebui lăsați ca mieii, să zburde pe afară, să fie liberi și fericiți și să li se pună la dispoziție cele mai bune condiții ca să pună temelia pentru un organism puternic.
Părinții ar trebui să fie singurii educatori ai copiilor lor până ce aceștia ating vârsta de opt sau zece ani. Pe măsură ce încep să înțeleagă, părinții ar trebui să deschidă în fața lor marea carte a naturii lui Dumnezeu. Mama trebuie să se preocupe mai puțin de ceea ce este artificial în casa ei și de pregătirea hainelor ei doar de dragul etalării și să caute să găsească timp pentru a cultiva în ea și copiii ei dragostea pentru frumoșii boboci și florile care se deschid. Îndreptând atenția copiilor ei spre diferitele lor culori și varietăți de forme, ea le poate face cunoștință cu Dumnezeu, care a creat toate lucrurile frumoase care îi atrag și îi încântă. Ea le poate îndrepta mintea spre Tatăl ceresc, care a dovedit o iubire atât de mare față de ei. Părinții Îl pot asocia pe Dumnezeu cu toate lucrările creațiunii Sale. Singura sală de clasă pentru copiii de opt — zece ani ar trebui să fie afară, în aer liber, în mijlocul florilor care se deschid și minunatelor scene ale naturii. Și singurul lor manual ar trebui să fie comorile naturii. Aceste lecții, întipărite în mințile copiilor mici în mijlocul scenelor plăcute și atractive ale naturii, nu vor fi uitate curând.
Pentru ca să poată fi sănătoși, voioși și plini de vitalitate, să aibă mușchi și creiere bine dezvoltate, copiii și tinerii ar trebui să stea mult timp în aer liber și să aibă ocupații și timp de joacă bine plănuite. Aceia care sunt ținuți închiși în școală, aplecați asupra cărților, nu pot avea corpuri sănătoase din punct de vedere fizic. Punerea la lucru a creierului prin studiu, fără exercițiu fizic corespunzător, are tendința de a atrage sângele în creier, producându-se un dezechilibru al circulației sângelui în întregul organism. Creierul are prea mult sânge, iar extremitățile prea puțin. Ar trebui să existe reguli potrivit cărora studiul să se desfășoare regulat la anumite ore, iar apoi o parte din timpul lor va fi petrecut în activitate fizică. Iar dacă obiceiurile lor privind alimentația, îmbrăcămintea și somnul sunt în conformitate cu legea fizică, ei pot dobândi educație fără a fi sacrificată sănătatea fizică și mintală.
Degradarea fizică a rasei umane
Cartea Genezei dă destul de multe relatări clare referitoare la viața socială și individuală și totuși nu există nici un raport despre vreun copil care s-ar fi născut orb, surd, olog, cu malformații sau debil mintal. Nu există nici o relatare a vreunei morți naturale care să fi survenit în pruncie, copilărie sau tinerețe. Nu se relatează despre bărbați sau femei care să fi murit din cauza vreunei boli. Necrologurile care sunt date în cartea Genezei sună astfel: „Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de 930 de ani; apoi a murit.” „Toate zilele lui Set au fost de 912 ani; apoi a murit”. (Geneza 5, 5.8.) Iar despre alții, raportul consemnează: a trăit mult, până la o vârstă înaintată; apoi a murit. Se întâmpla foarte rar ca fiul să moară înaintea tatălui, astfel că, atunci când aveau loc asemenea evenimente, ele erau considerate vrednice de a fi consemnate: „Și Haran a murit înaintea tatălui său Ierah”. Haran avusese și el copii înainte de a muri.
Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu o forță vitală atât de mare, încât acesta a putut rezista bolilor acumulate asupra neamului omenesc, ca urmare a obiceiurilor lui pervertite, și a continuat să existe timp de șase mii de ani. Acest lucru, prin sine însuși, este suficient pentru a constitui pentru noi dovada puterii și forței de viață date de Dumnezeu omului la creațiune. A fost nevoie de mai mult de două mii de ani de nelegiuire și îngăduire a patimilor josnice pentru ca bolile trupești să ajungă să afecteze rasa omenească într-o măsură care să fie resimțită. Dacă la creațiune Adam nu ar fi fost înzestrat cu de douăzeci de ori mai multă forță decât are omul acum, rasa omenească, cu obiceiurile pe care le are, prin care încalcă legile naturale, ar fi dispărut. În vremea când Domnul Hristos a fost pe acest pământ, neamul omenesc degenerase atât de mult, încât generația de atunci era apăsată de o acumulare de boală, ceea ce a produs un val întreg de dureri și necazuri și o stare de nenorocire care nu poate fi descrisă.
Mi-a fost prezentată starea nenorocită a lumii de acum. De la căderea lui Adam, neamul omenesc s-a degradat continuu. Mi-au fost arătate câteva din motivele pentru care oamenii, creați după chipul lui Dumnezeu, se află într-o stare atât de deplorabilă. Iar când mi-am dat seama cât de mult trebuie făcut pentru a opri, chiar și într-o anumită măsură, decăderea fizică, mintală și morală, am simțit rău de la inimă și m-am îngrozit. Dumnezeu nu a creat rasa umană în starea de slăbiciune în care se află în prezent. Această stare de lucruri nu este lucrarea Providenței, ci a omului, a fost produsă prin obiceiuri greșite și abuzuri, prin violarea legilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru a conduce viața omului. Prin ispita îngăduirii poftei, Adam și Eva au fost cei dintâi care au căzut din starea înaltă, sfântă și fericită. Și datorită aceleiași ispite, rasa omenească a devenit slabă. Ei au îngăduit poftei și pasiunii să troneze și să supună rațiunea și intelectul.
Călcarea legii fizice și urmarea acesteia, suferința omenească, au durat atât de mult, încât oamenii privesc asupra situației din prezent, cu boală, suferință, debilitate și moarte prematură, ca și când aceasta ar fi soarta rânduită pentru omenire. Omul a ieșit din mâna Creatorului Său desăvârșit și frumos la chip și plin de atâta forță vitală, încât a fost nevoie de mai mult de o mie de ani ca neamul omenesc să simtă urmările poftelor și patimilor corupte și, în general, ale călcării legilor fizice. Generațiile mai recente au simțit apăsarea neputinței și a bolii mult mai repede și mult mai greu cu fiecare generație. Forțele vitale au fost mult slăbite prin îngăduirea poftei și a patimilor josnice.
Patriarhii, de la Adam până la Noe, cu doar câteva excepții, au trăit aproape o mie de ani. Din zilele lui Noe, durata vieții a scăzut treptat. Cei suferinzi erau aduși la Hristos din toate cetățile, orașele și satele pentru a fi vindecați de El; căci ei erau chinuiți de tot felul de boli. De la data aceea, boala a fost în mod constant în creștere, de-a lungul generațiilor care au urmat. Datorită încălcării continue a legilor vieții, mortalitatea a crescut într-un mod înfricoșător. Anii omului s-au scurtat, astfel încât generația din prezent trece în mormânt chiar înainte de vârsta la care cei din generațiile care au trăit în primele mii de ani după creațiune ajungeau la stadiul de a fi apți pentru muncă.
Boala s-a transmis din generație în generație, de la părinți la copii. Pruncii din leagăn sunt teribil de afectați datorită păcatelor părinților lor, care le-au diminuat forța vitală. Obiceiurile lor greșite de alimentație și destrăbălarea lor generală sunt transmise ca o moștenire copiilor lor. Mulți se nasc alienați mintal, cu malformații, orbi sau surzi și foarte mulți au deficiențe în privința intelectului. Este uluitoare absența stranie a principiului în această generație, care se manifestă prin desconsiderarea legilor vieții și sănătății. Neștiința predomină în legătură cu acest subiect, în timp ce lumina strălucește pretutindeni în jurul lor. Pentru majoritatea, grija principală este: ce voi mânca, ce voi bea și cu ce mă voi îmbrăca. Neținând seama de tot ce se spune și este scris în legătură cu felul în care ar trebui să ne tratăm corpurile, pofta constituie legea cea mare care îi conduce în general pe oameni.
Puterile morale sunt slăbite, pentru că bărbații și femeile nu vor să trăiască în ascultare față de legile sănătății și să facă din acest subiect atât de important o datorie personală. Părinții le lasă ca moștenire odraslelor obiceiurile lor pervertite și boli dezgustătoare, care afectează sângele și slăbesc creierul. Majoritatea bărbaților și femeilor rămân ignoranți în privința legilor ființei lor și îngăduie pofta și pasiunea în detrimentul intelectului și moralității și se pare că doresc să rămână în necunoștință în ceea ce privește urmările încălcării de către ei a legilor naturale. Ei își permit să pervertească apetitul prin folosirea unor otrăvuri lente, care viciază sângele și subminează forțele ce stăpânesc nervii, aducând, prin urmare, asupra lor înșiși boala și moartea. Prietenii lor spun că urmările acestui mod de viață reprezintă hotărârea Providenței. Prin aceasta ei insultă cerul. Ei s-au răzvrătit împotriva legilor naturii și au suferit pedeapsa pentru că au abuzat în acest fel de legile ei. Suferința și moartea predomină acum pretutindeni, în special în rândul copiilor. Cât de mare este contrastul dintre această generație și cele care au trăit în timpul primilor două mii de ani!
Importanța educației în cămin
Am întrebat dacă acest val de suferințe nu ar putea fi stăvilit și dacă nu s-ar putea face ceva pentru a-i salva pe tinerii acestei generații de la ruina care îi amenință. Mi-a fost arătat că una dintre cauzele principale ale stării deplorabile de lucruri din zilele de astăzi este că părinții nu sunt conștienți de responsabilitatea pe care o au, de a-și crește copiii în conformitate cu legile fizice. Mamele își iubesc copiii cu o dragoste idolatră și le satisfac poftele, când ele știu că, de fapt, aceasta este dăunător pentru sănătate și astfel aduc asupra lor boala și nefericirea. Această bunătate crudă se manifestă într-o mare măsură în generația actuală. Dorințele copiilor sunt satisfăcute în detrimentul sănătății și al bunei dispoziții, deoarece este mai ușor pentru mamă, pe moment, să le satisfacă decât să-i rețină de la lucrurile după care ei vociferează.
Astfel, mamele seamănă o sămânță care va răsări și va aduce rod. Copiii nu sunt educați să-și țină în frâu poftele și devin egoiști, pretențioși, neascultători, nemulțumitori și nesfinți. Mamele care fac acest lucru vor culege cu amărăciune fructele seminței pe care au semănat-o. Ele au păcătuit împotriva cerului și a copiilor lor și Dumnezeu le va cere socoteală pentru acest lucru.
Dacă în generațiile trecute educația ar fi fost condusă după un cu totul alt plan, tinerii din această generație nu ar fi acum atât de depravați și fără valoare. Directorii și profesorii școlilor ar fi trebuit să fie cei care să cunoască fiziologia și care să dovedească interes nu numai pentru a-i învăța pe copii științele, dar și cum să-și păstreze sănătatea, astfel ca să-și poată folosi cunoștințele în modul cel mai util, după ce le-au dobândit. Ei ar trebui să fie în strânsă legătură cu școala, cu instituțiile diferitelor ramuri ale lucrării, astfel ca elevii să poată avea o ocupație și mișcarea fizică necesară în afara orelor de curs.
Activitatea și recreația elevilor ar fi trebuit să fie reglementate în funcție de legile fizice și ar fi trebuit să fie astfel potrivite încât să păstreze în ei tonusul sănătos al tuturor puterilor trupului și minții. Astfel s-ar fi dobândit și cunoștințe practice în diferite domenii de lucru, concomitent cu realizarea educației școlare. Elevii din școli ar fi trebuit să își trezească simțurile morale pentru a putea vedea și simți că societatea are pretenții din partea lor și că ei ar fi trebuit să trăiască în ascultare față de legile naturale, pentru a putea, prin viața și influența lor, prin cuvânt și exemplu personal, să fie de folos și o binecuvântare pentru societate. Tinerii ar trebui să aibă întipărit în minte faptul că toți au o influență care vorbește continuu societății, în sensul că o poate îmbunătăți și înălța sau o poate înjosi și degrada. Primul studiu pe care ar trebui să-l facă tinerii ar trebui să fie cel legat de cunoașterea de sine și cum să-și păstreze trupurile sănătoase.
Mulți părinți își țin copiii la școală aproape tot anul. Acești copii trec prin rutina studiului în mod mecanic, însă nu rețin ceea ce învață. Mulți dintre acești elevi consecvenți par aproape lipsiți de viață intelectuală. Monotonia studiului continuu obosește mintea și sunt foarte puțin interesați de lecțiile lor, iar pentru mulți dintre ei, învățarea din cărți devine obositoare! Lor nu le place să gândească, nu au ambiție să dobândească cunoștințe și nu încurajează în ei înșiși deprinderi în ce privește cugetarea și investigarea.
Copiii au mare nevoie de o educație corespunzătoare pentru a putea fi de folos în lume. Însă orice efort care înalță cultura intelectuală mai presus de instruirea morală este greșit direcționat. Educația, cultura, creșterea corespunzătoare și perfecționarea tinerilor și copiilor trebuie să fie sarcina principală atât a părinților, cât și a profesorilor. Cei care gândesc profund și logic sunt puțini din cauză că influențe rele le-au obstrucționat dezvoltarea intelectului. Părerea părinților și profesorilor că studiul continuu întărește mintea s-a dovedit a fi greșită, căci în multe cazuri a avut efectul opus.
În primii ani de educație a copiilor, mulți părinți și profesori dau greș în a înțelege că cea mai mare atenție trebuie acordată sănătății fizice, că trebuie asigurate condițiile de sănătate a trupului și a minții. A fost obiceiul de a încuraja copiii la școală când erau încă niște copii care aveau nevoie de grija mamei. La o vârstă fragedă, ei sunt adesea îngrămădiți în săli de clasă neaerisite, unde stau în poziții necorespunzătoare, în bănci prost construite, iar ca urmare, trupul tânăr și fraged al multora s-a deformat.
Starea de spirit și obiceiurile copilului se vor manifesta, mai mult decât probabil, atunci când ajunge om mare. Poți îndoi un copăcel tânăr aproape în ce formă dorești, iar dacă îl lași așa, va crește în forma în care l-ai îndoit și va fi un copăcel deformat, fiind continuu o mărturie a faptului că tu l-ai vătămat cu mâna ta. Poți, după mulți ani de creștere, să încerci să îndrepți pomul, însă toate eforturile tale se vor dovedi zadarnice. Va fi întotdeauna un copac strâmb. Tot astfel se întâmplă și cu mințile copiilor. Ei trebuie educați cu grijă și duioșie în copilărie. Ei pot fi instruiți în direcția cea bună sau cea rea, iar în viețile lor de mai târziu, ei vor urma acel curs spre care au fost îndrumați în copilărie. Obiceiurile formate în copilărie se amplifică o dată cu creșterea lor și se întăresc o dată cu creșterea puterii lor și, în general, vor fi aceleași în viața de mai târziu, cu deosebirea că vor fi tot mai puternice.
Noi trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Există doar puțină stabilitate și tărie de caracter datorită faptului că învățarea și educația copiilor încă din leagăn este deficitară. Caracterele lor sunt clădite pe nisip mișcător. Tăgăduirea de sine și stăpânirea de sine nu au fost modelate în caracterul lor. Ei au fost alintați și li s-au îngăduit tot felul de lucruri, până ce au ajuns răsfățați. Iubirea de plăceri stăpânește mințile, iar copiii sunt flatați și li se îngăduie lucruri care îi conduc spre ruină. Copiii ar trebui să fie astfel învățați și educați, încât ei să se aștepte să dea piept cu ispitele și să fie pregătiți să treacă peste dificultăți și pericole. Ei ar trebui învățați să se stăpânească și să depășească în mod nobil greutățile; și dacă nu se aruncă ei înșiși voit în necaz, dacă nu se vor așeza, fără a fi nevoie, în calea ispitei, dacă vor evita influențele rele și vicioase din societate, care să-i conducă în mod inevitabil la tovărășii primejdioase, ei vor avea tăria de caracter de a sta de partea dreptății și de a păstra principiul și vor înainta în puterea lui Dumnezeu, neîntinați moral. Dacă tinerii care au fost educați în mod corespunzător își pun încrederea în Dumnezeu, puterile lor morale vor face față celei mai aspre încercări.
Însă puțini părinți își dau seama că copiii lor sunt ceea ce disciplina i-a făcut să fie și că tot ei, părinții, sunt răspunzători pentru caracterele pe care copiii le dezvoltă. Dacă inimile părinților creștini s-ar fi supus voinței lui Hristos, ei ar fi ascultat de porunca Învățătorului ceresc: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Matei 6, 33.) Dacă cei care susțin că sunt urmași ai lui Hristos ar face doar acest lucru, atunci ei ar da nu numai copiilor lor, ci și lumii necredincioase, exemple care ar reprezenta în mod corect religia Bibliei.
Dacă părinții creștini ar trăi în ascultare de cuvintele Învățătorului divin, ei ar păstra simplitatea în mâncare și îmbrăcăminte și ar trăi în conformitate cu legile naturale. Atunci ei nu ar dedica atât de mult timp vieții artificiale, asumându-și griji și poveri pe care Domnul Hristos nu le-a așezat asupra lor, ci, dimpotrivă, i-a rugat să le evite. Dacă Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui ar fi cea dintâi și cea mai importantă grijă a părinților, timpul prețios nu ar mai fi irosit în împodobiri exterioare inutile, în timp ce mințile copiilor lor sunt neglijate aproape în întregime. Timpul prețios, pe care mulți părinți îl consacră pentru a-i îmbrăca pe copii ca să se etaleze în momentele de distracție, ar putea fi folosit mai bine, mult mai bine, în cultivarea minții lor, astfel încât ei să fie competenți să-și educe în mod corespunzător copiii. Nu este esențial pentru mântuirea sau fericirea acelor părinți să-și folosească timpul de har prețios pe care Dumnezeu li l-a acordat în a se îmbrăca, în vizite și bârfă.
Mulți părinți se plâng că au atâtea de făcut și nu au timp să-și cultive mintea, să-și educe copiii pentru viața practică sau să-i învețe cum să devină miei în turma lui Hristos. Doar la judecata finală, când cazurile tuturor vor fi hotărâte și când faptele din întreaga noastră viață vor fi desfășurate în fața noastră, în prezența lui Dumnezeu, a Mielului și a tuturor îngerilor sfinți, vor realiza părinții valoarea aproape infinită a timpului pe care l-au irosit. Foarte mulți vor vedea atunci că procedeele lor greșite au determinat destinul copiilor lor. Nu doar că vor pierde ocazia de a auzi din partea Regelui slavei cuvintele de apreciere: „Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Stăpânului tău.” (Matei 25, 21), ci vor auzi pronunțându-se în dreptul copiilor lor teribila condamnare: „Depărtați-vă de la Mine!” Acest lucru îi va despărți pe copii pentru totdeauna de bucuriile și slava cerului și de prezența Domnului Hristos. și ei, de asemenea, primesc condamnarea: Pleacă de la Mine, „rob viclean și leneș”. Domnul Isus nu va spune niciodată „Bine” celor ce nu merită să li se spună „Bine” în dreptul vieții lor de credință, de tăgăduire și de sacrificiu de sine, pentru a face bine altora și a susține slava Sa. Aceia care trăiesc în primul rând pentru a-și face pe plac lor înșile, în loc să facă bine altora, vor întâmpina o pierdere infinită.
Dacă părinții ar putea fi treziți la acel simțământ al răspunderii înfricoșătoare care zace asupra lor în lucrarea de educare a copiilor lor, mult mai mult din timpul lor ar fi devotat rugăciunii și mai puțin etalării inutile. Ei ar medita, ar studia și s-ar ruga cu stăruință lui Dumnezeu pentru înțelepciune și ajutor divin și și-ar educa în așa fel copiii, încât aceștia să-și poată forma caractere pe care Dumnezeu să le aprobe. Preocuparea lor nu ar trebui să fie cum să-și educe copiii ca să fie lăudați și onorați de lume, ci cum să-i poată educa pentru a-și forma caractere frumoase pe care Dumnezeu să le aprecieze.
Este nevoie de mult studiu și rugăciune stăruitoare, pentru înțelepciune cerească, pentru a ști cum să se procedeze cu mințile tinere; căci depinde foarte mult de calea pe care părinții conduc mintea și voința copiilor lor. Este una dintre cele mai importante lucrări aceea de a ști cum să îndrumi mintea în direcția cea mai bună; pentru că destinul veșnic al acestora poate depinde de decizii luate într-un moment critic. Cât de important este atunci ca mințile părinților să fie cât mai libere de grijile încurcate și obositoare ale lucrurilor vremelnice, ca să poată gândi cu calm, chibzuință, înțelepciune și iubire și să facă din mântuirea sufletelor copiilor lor cea dintâi și cea mai înaltă preocupare. Obiectivul cel mare pe care părinții trebuie să încerce să-l atingă pentru scumpii lor copii ar trebui să fie împodobirea lăuntrică. Părinții nu trebuie să permită ca vizitatorii și străinii să le distragă atenția și, fiind jefuiți de timp, care constituie cel mai mare capital al vieții, să le fie imposibil să le dea copiilor lor în fiecare zi acea instruire plină de răbdare, care să îndrume mințile lor în dezvoltare în direcția cea bună.
Viața este prea scurtă pentru a fi irosită în van cu distracții fără rost, cu vizite inutile, în preocuparea pentru haine sau în plăceri senzuale. Noi nu ne putem permite să risipim timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să-i binecuvântăm pe semenii noștri și să ne asigurăm o comoară în ceruri. Nici unul dintre noi nu avem prea mult timp pentru a ne achita de datoriile care sunt necesare. Trebuie să ne luăm timp pentru cultivarea inimii și a minții, ca să putem fi calificați pentru lucrarea vieții. Neglijând aceste datorii esențiale și conformându-ne obiceiurilor și modei societății, noi ne facem nouă înșine și copiilor noștri un mare rău.
Mamele care au de educat mințile tinere și de format caracterele copiilor nu ar trebui să caute plăcerile lumii pentru a putea fi bucuroase și fericite. Au de făcut o lucrare importantă în viață, astfel încât ele și cei care sunt ai lor nu-și pot permite să irosească timpul în mod neprofitabil. Timpul este unul dintre cei mai importanți talanți pe care ni i-a încredințat Dumnezeu și pentru care ne va cere socoteală. Irosirea timpului înseamnă irosirea minții. Puterile minții pot fi mult întărite. Datoria mamelor este să-și cultive mințile și să-și păstreze inima curată. Ele ar trebui să valorifice toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru a putea avea calificarea necesară de a instrui spre înaintare mințile copiilor lor. În curând, cei care-și permit obiceiul întovărășirii, nu se vor simți în largul lor dacă nu vor face vizite sau dacă nu vor primi vizite. Unii ca aceștia nu au puterea de a se adapta circumstanțelor. Datoriile sacre și necesare ale căminului li se par banale și neinteresante. Lor nu le place să se analizeze, să se autodisciplineze. Mintea le este înfometată după scenele variate și încântătoare ale vieții lumești; copiii sunt neglijați pentru că ei au alte preocupări, iar îngerul raportor scrie: „Robi netrebnici!” Planul lui Dumnezeu nu este ca mințile noastre să fie lipsite de un anumit scop, ci ar trebui să realizăm binele în această viață.
Dacă părinții ar simți că este o datorie sacră pe care Dumnezeu le-o cere în mod imperios aceea de a-și educa copiii pentru a fi utili în această viață, dacă ei ar împodobi templul lăuntric al sufletelor fiilor și fiicelor lor pentru viața veșnică, noi am vedea o mare schimbare în bine în societate. Atunci nu s-ar manifesta atâta indiferență față de evlavia practică și nu ar mai fi atât de dificil să trezești simțul moral al copiilor pentru a înțelege cerințele pe care le are Dumnezeu de la ei. Însă părinții devin tot mai nepăsători în ceea ce privește îndrumarea copiilor lor spre lucruri folositoare. Mulți părinți le îngăduie copiilor lor să-și formeze obiceiuri rele și să urmeze propriile lor înclinații și nu îi fac conștienți de primejdia în care se află dacă fac astfel și necesitatea de a fi călăuziți de principii.
Adesea, copiii se apucă de un anumit lucru cu entuziasm, însă, pentru că acest lucru îi încurcă sau îi obosește, doresc să-l schimbe și să se apuce de ceva nou. Încep mai multe lucruri, se descurajează puțin și apoi renunță; și astfel ei trec de la un lucru la altul, neterminând nimic. Părinții nu trebuie să îngăduie ca dorința de schimbare să-i stăpânească pe copiii lor. Ei nu trebuie să fie atât de mult ocupați cu alte lucruri, încât să nu aibă timp să disciplineze cu răbdare mințile în dezvoltare ale copiilor. Câteva cuvinte de încurajare sau un mic ajutor la timpul potrivit îi poate scăpa din încurcătură și descurajare, iar satisfacția pe care o au văzând îndeplinită sarcina pe care au preluat-o îi va stimula să se străduiască și mai mult.
Mulți copii, pentru că sunt lipsiți de cuvinte de încurajare și de puțin ajutor în eforturile pe care le fac, devin descurajați și schimbă des un lucru cu altul. Și duc cu ei acest trist defect în viața de adult de mai târziu. Ei nu pot avea succes în nici unul din lucrurile pe care le întreprind, pentru că nu au fost învățați să persevereze în împrejurări descurajatoare. Astfel, viața multora se dovedește a fi un eșec, pentru că ei nu au fost educați corect când au fost mici. Educația primită în copilărie și tinerețe le afectează întreaga carieră în afaceri în viața adultă, iar experiența lor religioasă poartă o amprentă corespunzătoare.
Munca fizică pentru elevi
Prin prezentul plan de educație, tinerii au în fața lor o ușă deschisă spre ispită. Deși în general au prea multe ore de studiu, ei au și multe ore în care nu au nimic de făcut. Adesea, aceste ore libere sunt folosite în mod nechibzuit. Obiceiurile rele sunt transmise de la unul la altul, iar viciul este astfel în creștere. Foarte mulți tineri care au fost instruiți religios acasă și care merg la școli aparent nevinovate și virtuoase se degradează prin întovărășirea cu tineri vicioși. Ei își pierd respectul de sine și sacrifică principiile nobile. Astfel, sunt pregătiți să apuce pe calea care merge în jos, deoarece, abuzând atât de mult de conștiința lor, păcatul nu le mai apare atât de păcătos. Aceste neajunsuri, care există în școlile conduse conform planului prezent, ar putea fi remediate în mare măsură dacă studiul și munca ar putea fi combinate. Aceleași păcate există și în școlile mai înalte, doar că într-un grad mai mare; căci mulți tineri s-au format în viciu, iar conștiințele lor sunt împietrite.
Mulți părinți supraestimează stabilitatea și calitățile deosebite ale copiilor lor. Parcă nici nu iau în seamă faptul că aceștia vor fi expuși influențelor înșelătoare ale tinerilor vicioși. Părinții își au temerile lor atunci când îi trimit la o oarecare distanță la școală, însă se măgulesc cu gândul că ei au avut exemple bune și o educație religioasă și că vor păstra principiile în școala vieții. Mulți părinți nu au decât o slabă idee de cât de multă destrăbălare există în aceste instituții de învățământ. În multe cazuri, părinții au muncit din greu și au suferit multe lipsuri, cu scopul mult dorit ca vlăstarele lor să poată obține o educație desăvârșită. Și după toate eforturile, mulți au experiența amară de a-și reprimi copiii când se întorc de la studii având obiceiuri destrăbălate și trupurile ruinate. Și în mod frecvent, ei sunt lipsiți de respect față de părinții lor, nemulțumitori și nesfinți. Acești părinți maltratați, care sunt răsplătiți în acest fel de copiii nerecunoscători, se plâng că și-au trimis copiii de lângă ei ca să fie expuși ispitelor și se întorc la ei niște epave din punct de vedere fizic, mintal și moral. Cu speranțele năruite și cu inimile aproape zdrobite, ei își văd copiii în care și-au pus speranțe mari mergând pe calea viciului și trecând cu greu printr-o existență mizerabilă.
Însă sunt și din aceia care rămân fermi la principii și răspund așteptărilor părinților și profesorilor lor. Ei trec prin școală cu conștiința curată și ies de acolo cu trupuri sănătoase și moralitatea nepătată de influențe stricate. Însă numărul acestora este redus.
Unii elevi și studenți își dedică întreaga lor ființă studiului și își concentrează mintea spre obiectivul de a obține o educație. Ei pun la lucru creierul, însă puterile fizice rămân inactive. Creierul este suprasolicitat și mușchii ajung slăbiți pentru că nu sunt puși la lucru. Când acești tineri își termină studiile, este evident faptul că ei și-au dobândit educația distrugându-și viața. Ei au studiat zi și noapte, an de an, ținându-și mereu mințile încordate, în același timp însă greșind pentru că nu și-au pus mușchii la lucru. Ei sacrifică totul pentru cunoașterea științelor și apoi ajung în mormânt.
Tinerele se dedică adesea studiului, neglijând alte ramuri ale educației, chiar mai importante pentru viața practică decât studiul cărților. Și după ce și-au dobândit educația școlară, adesea sunt invalide pe viață. Ele și-au neglijat sănătatea, rămânând prea mult timp în casă, fiind lipsite de aerul curat și de lumina soarelui date de Dumnezeu. Aceste tinere s-ar fi putut întoarce de la studii sănătoase, dacă ar fi îmbinat studiul cu munca în gospodărie și mișcarea în aer liber.
Sănătatea este o mare comoară. Este avuția cea mai de preț pe care o pot avea muritorii. Averea, onoarea și învățătura sunt scump cumpărate, dacă acest lucru se face prin pierderea sănătății. Nici una din aceste realizări nu pot asigura fericirea, dacă lipsește sănătatea. Este un păcat îngrozitor să abuzezi de sănătatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu; căci orice abuz în ce privește sănătatea ne slăbește pe viață și ne face niște învinși, chiar dacă beneficiem într-un anumit grad de educație școlară.
În multe cazuri, părinții care sunt bogați nu consideră că este important să le ofere copiilor lor o educație cu privire la datoriile practice ale vieții, așa cum o fac în ceea ce privește științele. Ei nu văd această necesitate pentru binele minții și moralului copiilor lor și pentru utilitatea lor în viitor de a le da o înțelegere cât mai completă cu privire la lucrul folositor. Ei datorează acest lucru copiilor lor pentru ca, dacă vine nenorocirea, să poată sta pe picioarele lor, știind cum să-și folosească mâinile. Dacă au un capital de putere, nu pot fi săraci, chiar dacă nu au nici un ban. Mulți dintre cei care în copilărie au avut de toate pot ajunge în situația de a fi jefuiți de toate bogățiile și lipsiți de părinți, frați și surori, de care depind pentru a fi întreținuți. Atunci, cât este de important ca fiecare tânăr să fie educat pentru muncă, pentru a putea fi pregătit pentru orice fel de urgențe! Bogățiile sunt cu adevărat un blestem atunci când cei care le dețin le lasă să fie o piedică în calea copiilor lor de a obține unele cunoștințe legate de munca folositoare, pentru a putea fi calificați pentru viața practică.
Adesea, cei care nu sunt siliți să lucreze nu fac suficientă mișcare fizică. Tinerii, pentru că nu își folosesc mintea și mâinile într-o activitate, devin indolenți și cel mai adesea se aleg cu ceea ce este mai înspăimântător, o educație a străzii, pierzând vremea prin magazine, fumând, bând și jucând cărți.
Tinerele citesc romane și se scuză că nu muncesc pentru că au o sănătate șubredă. Slăbiciunea lor este rezultatul lipsei de exersare a mușchilor pe care Dumnezeu li i-a dat. Ele socotesc că sunt prea slăbite ca să lucreze în gospodărie, însă lucrează cu croșeta, cos sau tricotează și rămân la fel de palide, în timp ce mamele lor trudesc din greu pentru a le spăla și călca hainele. Aceste tinere nu sunt creștine deoarece calcă porunca a cincea. Ele nu își cinstesc părinții. Însă mamele sunt cele mai vinovate, deoarece au îngăduit fiicelor lor și le-au scuzat mereu atunci când nu și-au făcut partea care le revenea în realizarea datoriilor gospodărești, până ce munca a devenit dezgustătoare pentru ele și ajung să se complacă într-o dulce lenevire. Ele mănâncă, dorm, citesc romane și vorbesc despre modă, în timp ce viețile lor sunt nefolositoare.
Sărăcia este, în multe cazuri, o binecuvântare, căci îi împiedică pe copii și tineri să fie ruinați prin inactivitate. Puterile fizice și cele mintale trebuie cultivate și dezvoltate în mod corespunzător. Cea dintâi și continuă grijă a părinților trebuie să fie aceea de a veghea ca toți copiii lor să aibă trupuri puternice, ca să poată fi bărbați și femei sănătoși. Este imposibil să atingi acest obiectiv fără mișcare fizică. Pentru sănătatea lor fizică și binele lor moral, copiii ar trebui să fie învățați să muncească, chiar dacă nu este necesar acest lucru, avându-se în vedere nevoile. Dacă vor să aibă caractere curate și virtuoase, ei trebuie să aibă disciplina unei munci organizate, care va pune la lucru toți mușchii. Mulțumirea că copiii lor au fost de folos și s-au tăgăduit pe ei înșiși pentru a-i ajuta pe alții va constitui plăcerea cea mai dătătoare de sănătate de care s-au bucurat vreodată. De ce oare să se lipsească cei bogați, pe ei înșiși și pe copiii lor dragi, de această mare binecuvântare?
Părinți, lipsa de activitate este cel mai mare blestem care poate veni asupra copiilor. Fetelor nu ar trebui să li îngăduie să zacă în pat până târziu dimineața, irosind ore prețioase acordate de Dumnezeu pentru a fi folosite în cel mai bun mod, și pentru care va trebui să dea socoteală înaintea Lui. Mama face un mare rău fiicelor ei, purtând ea singură acele poveri pe care ar trebui să le ducă împreună cu ele, spre binele lor prezent și viitor. Modul în care mulți părinți le îngăduie copiilor lor să fie nepăsători și să-și satisfacă dorința de a citi romane sentimentale îi face pe aceștia să nu fie pregătiți pentru viață când va trebui să dea piept cu ea. Citirea de romane și povești închipuite sunt cele mai rele lucruri care pot fi îngăduite copiilor și tinerilor. Fetele care citesc romane și povești de dragoste nu pot ajunge mame bune. Ele clădesc castele de nisip, trăind într-o lume imaginară, ireală. Devin sentimentale și au închipuiri bolnave. Viața lor artificială le face să nu fie bune de nimic. Mintea lor este pipernicită, deși poate se măgulesc cu gândul că intelectul și manierele lor sunt superioare. Lucrul în gospodărie este de cel mai mare folos pentru fetele tinere.
Lucrul fizic nu stăvilește cultivarea intelectului. Dimpotrivă! Avantajele obținute prin muncă fizică vor da echilibru persoanei respective și vor împiedica supraîncărcarea minții. Mușchii sunt cei care vor trudi, iar creierul obosit va fi ușurat. Sunt multe fete leneșe, care nu fac nimic folositor, care consideră că nu este potrivit pentru o doamnă să se ocupe cu munca fizică. Însă caracterul lor adevărat se vede prea bine pentru ca persoanele de bun simț să fie amăgite de acestea, care în realitate nu sunt de nici o ispravă. Ele au o atitudine foarte afectată, fac nazuri, chicotesc, se hlizesc. Deși este clar că ele nu pot spune deschis, pe șleau, ceea ce au de spus, toate cuvintele lor sunt torturate de hlizeală, bâlbâială, sâsâială și chicoteală. Sunt acestea niște doamne? Ele nu s-au născut proaste, au fost educate să fie astfel. Ca să fii o doamnă nu trebuie să fii ușuratică, slabă, neajutorată și împopoțonată în îmbrăcăminte. Pentru o minte sănătoasă, se cere un corp sănătos. Sănătatea fizică și cunoașterea practică a tot ceea ce este necesar în privința treburilor gospodăriei nu vor fi niciodată obstacole pentru dezvoltarea corespunzătoare a intelectului; ambele sunt extrem de importante pentru o doamnă.
Toate puterile minții trebuie folosite și dezvoltate pentru ca oamenii să poată avea minți echilibrate. Lumea este plină de bărbați și femei pricepuți într-o singură direcție, care au devenit astfel pentru că o anumită parte a facultăților lor a fost cultivată, pe când altele au fost reduse datorită activității. În multe cazuri, educația tinerilor este un eșec. Ei studiază peste măsură, în timp ce neglijează ceea ce este legat de viața practică. Mulții ajung părinți fără să fie conștienți de responsabilitățile pe care le au, iar copiii lor se afundă mai mult decât ei în ineficiență. În acest fel, neamul omenesc degenerează repede. Continua cerință de studiu care se impune acum în școli face ca tinerii să nu fie pregătiți pentru viața practică. Mintea omenească are nevoie de acțiune. Dacă nu este activă în direcția cea bună, va fi activă în direcția cea rea. Pentru a păstra echilibrul minții, munca și studiul trebuie combinate în școli.
În generațiile trecute ar fi trebuit să existe mai multă preocupare pentru educație. Pe lângă școli, ar fi trebuit să existe instituții agricole sau fabrici. De asemenea, ar fi trebuit să existe profesori pentru predarea lucrului în gospodărie. Iar o parte din timpul fiecărei zile ar fi trebuit să fie devotat muncii fizice, pentru ca puterile fizice și mintale să poată fi puse la lucru în mod egal. Dacă școlile ar fi funcționat după planul pe care l-am menționat, acum nu ar exista atâtea minți dezechilibrate.
Dumnezeu a pregătit pentru Adam și Eva o grădină minunată. El le-a pus la dispoziție tot ce-și puteau dori. A sădit pentru ei tot felul de pomi roditori. Cu mână largă le-a oferit toate darurile Sale. Pomii cu fructe atât de frumoși, minunatele flori care răsăreau pretutindeni din abundență în jurul lor au fost astfel întocmiți, încât să nu fie afectați de nimic din ceea ce înseamnă degradare. Adam și Eva erau cu adevărat bogați. Ei aveau în stăpânire Edenul. Adam era stăpânul acestui domeniu minunat. Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că el a fost bogat. Însă Dumnezeu știe că el nu putea fi fericit dacă nu avea o ocupație. De aceea, i-a dat ceva de făcut: el trebuia să împodobească grădina.
Dacă bărbații și femeile din acest veac degenerat au mult în ceea ce privește comorile acestui pământ, care de fapt sunt nesemnificative în comparație cu acel paradis de frumusețe și bogăție dat lui Adam, ei consideră că munca nu este pentru ei și își cresc copiii învățându-i să o considere ca fiind degradantă. Acești părinți bogați, prin cuvintele și prin faptele lor, își învață copiii că banul este cel care te face domn sau doamnă. Însă conceptul de domn sau doamnă se măsoară după minte și valoarea morală. Dumnezeu nu ne judecă după îmbrăcăminte. Îndemnul apostolului Petru este acesta: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletirea părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu”. (1 Petru 3, 3.4.) Un spirit blând și liniștit este socotit mai presus de comorile și onorurile lumești.
Domnul ne arată cum privește El bogăția lumii, care conduce sufletele oamenilor la vanitate, prin exemplul omului bogat care și-a dărâmat hambarele pentru a construi altele mai mari, ca să aibă loc să-și depoziteze averile. Uitându-L pe Dumnezeu, el nu și-a mai adus aminte de unde îi veneau toate aceste bogății. El nu I-a adus mulțumire și recunoștință Binefăcătorului său plin de har. El se felicita pe sine prin aceste cuvinte: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește!”. (Luca 12, 19.) Stăpânul său, care îi încredințase bogățiile pământești care să fie o binecuvântare pentru semenii săi și prin care să-L proslăvească pe Creatorul său, s-a supărat pe bună dreptate pentru nerecunoștința sa și i-a spus: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi? Tot așa este și cu cel care își adună comori pentru el și nu se îmbogățește pentru Dumnezeu”. (Luca 12, 20.21.) Aici avem o ilustrare a felului în care omul este evaluat de către Dumnezeul cel nemărginit. O avere imensă sau bogățiile de orice fel nu ne pot asigura favoarea lui Dumnezeu. Toate aceste daruri și binecuvântări vin de la El, pentru a verifica, a testa și a dezvolta caracterul omului.
Oamenii pot avea bogății fără număr; totuși, dacă nu sunt bogați înaintea lui Dumnezeu, dacă nu au interesul de a-și asigura comoara cerească și înțelepciunea divină, Creatorul lor îi socotește niște oameni fără minte, nebuni, iar noi îi socotim la fel cum îi socotește Dumnezeu. Munca este o binecuvântare. Este imposibil să ne bucurăm de sănătate fără a munci. Toate facultățile trebuie puse la lucru pentru a se putea dezvolta în mod corespunzător și pentru ca bărbații și femeile să aibă minți echilibrate. Dacă copiilor li s-ar fi dat o educație completă în diferite ramuri de lucru, dacă ar fi fost învățați să muncească așa cum au fost învățați diferite științe, educația primită le-ar fi fost de mai mare folos.
Încordarea continuă a creierului, în timp ce mușchii rămân inactivi, slăbește nervii, iar elevii și studenții au o dorință aproape de necontrolat după schimbare și distracții excitante. Iar când li se dă drumul, după ce au fost ținuți mai multe ore în fiecare zi doar pentru a studia, ei sunt aproape sălbatici. Mulți dintre ei nu au fost ținuți în frâu în cămin. Ei au fost lăsați să-și urmeze propriile înclinații și consideră că orele în care sunt obligați să studieze constituie o povară aspră pentru ei; și neavând nimic altceva de făcut după orele de studiu, Satana le sugerează sportul și ștrengăriile, ca o schimbare. Influența lor asupra celorlalți studenți este demoralizatoare. Acei studenți care au beneficiat de o învățătură religioasă în cămin, care nu cunosc viciile din societate, vin adesea în contact cu cei ale căror minți sunt afundate în mocirlă și care nu au avut privilegiul unei instruiri culturale și religioase sau a fost foarte limitată. și ei sunt în pericol, amestecându-se în societatea acestei clase, respirând o atmosferă care nu este înălțătoare, ci care tinde să înjosească și să degradeze moralul, ca să se afunde până la același nivel de degradare ca și tovarășii lor. Un mare număr de studenți se delectează, în orele în care nu au ce face, petrecându-și timpul intens. Și foarte mulți dintre cei care pleacă de acasă inocenți și curați ajung stricați datorită întovărășirilor de la școală.
Am fost îndemnată să întreb: trebuie oare ca tot ce este valoros în tinerii noștri să fie sacrificat pentru ca ei să dobândească o educație școlară? Dacă ar fi existat instituții agricole și industriale în preajma școlilor noastre și dacă ar fi fost angajați profesori competenți în educarea tinerilor în diferitele ramuri de studiu și muncă, devotând în fiecare zi o parte din timp pentru cultivarea minții, iar alta pentru lucrul fizic, acum am fi avut tineri cu o influență bună în societatea degradată din jurul nostru. Mulți dintre tinerii care ar absolvi astfel de instituții ar ieși de acolo cu tărie de caracter. Ei ar avea perseverență, forță și curaj pentru a trece cu bine peste încercări și aceste principii nu ar fi clintite din loc printr-o influență rea, oricât ar fi de populară. Ar fi trebuit să existe profesoare cu experiență, care să le dea lecții tinerelor în materie de gătit. Fetele ar fi trebuit să fie învățate să confecționeze îmbrăcăminte, să croiască, să coasă și să repare haine și astfel să fie pregătite pentru datoriile practice ale vieții.
Pentru tineri, ar fi trebuit să existe ateliere în care să învețe diferite meserii, prin care să-și pună la lucru atât mușchii, cât și puterile mintale. Dacă tinerii nu-și pot permite decât o educație într-o singură direcție, ce ar fi mai important: cunoașterea științelor, cu toate dezavantajele pentru sănătate și viață, sau cunoștințele practice pentru viața de zi cu zi? Fără ezitare, răspundem: cea din urmă. Dacă trebuie să se renunțe la una din două, aceasta trebuie să fie studiul cărților.
Sunt foarte multe fete care s-au căsătorit și au familii, însă au foarte puține cunoștințe practice în legătură cu datoriile de soție și mamă. Ele pot citi, știu să cânte la un instrument muzical, însă nu știu să gătească. Nu știu să facă pâine bună, ceea ce este esențial pentru sănătatea familiei. Ele nu știu să croiască și să facă haine, pentru că nu au învățat niciodată. Ele au considerat că aceste lucruri nu sunt esențiale, iar atunci când se căsătoresc, sunt tot așa de neajutorate și depind de alte persoane pentru a face anumite lucruri în locul lor, ca și copiii lor mici. Ignoranța aceasta nu are scuză în privința unor datorii ale vieții atât de necesare, și acest lucru produce nefericire în atâtea familii.
Părerea că munca este înjositoare pentru viața modernă a dus la mormânt mii de persoane care ar fi putut trăi. Cei care fac doar muncă fizică adesea lucrează în exces, fără a-și acorda perioade de odihnă, în timp ce intelectualii suprasolicită creierul și sănătatea lor fizică lasă de dorit din cauza lipsei activității fizice. Dacă cei care lucrează cu mintea ar avea și ei activitate fizică și și-ar întări mușchii, cei care lucrează cu brațele ar putea munci mai puțin și și-ar putea consacra astfel o parte din timp pentru cultura intelectuală și morală. Cei cu obiceiuri sedentare și cei care studiază foarte mult ar trebui să facă mișcare fizică, chiar dacă nu sunt nevoiți să muncească pentru a-și câștiga existența. Sănătatea trebuie să constituie un motiv suficient care să îi conducă să îmbine lucrul fizic cu cel intelectual.
Pentru a avea bărbați și femei bine dezvoltați, echilibrați, trebuie ca educația morală și intelectuală să fie împletită cu cea fizică. Unii au capacități intelectuale mai mari decât alții, în timp ce alții au predilecție pentru munca fizică. Ambele categorii trebuie să facă îmbunătățirile necesare acolo unde este nevoie, pentru a putea aduce înaintea lui Dumnezeu întreaga lor ființă, ca o jertfă vie, sfântă și plăcută Lui, aceasta fiind din partea lor o slujbă duhovnicească. Obiceiurile societății moderne nu trebuie să le influențeze stilul de viață. Apostolul Pavel, sub inspirație, spune: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia; ci să vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită”. (Romani 12, 2.)
Mințile intelectualilor lucrează prea mult. Adesea, ei își suprasolicită puterile mintale; dar există o altă clasă de oameni, al cărei țel suprem este munca fizică. Aceștia nu își pun mintea la lucru. Mușchii lor sunt solicitați, în timp ce creierul este jefuit de tăria intelectuală, la fel cum mințile intelectualilor sunt suprasolicitate, în timp ce corpurile lor sunt jefuite de tărie și vigoare prin neglijarea folosirii mușchilor. Cei care își găsesc mulțumirea în munca fizică și îi lasă pe alții să gândească în dreptul lor, ei doar executând ceea ce plănuiește creierul altuia, vor avea mușchi puternici, dar intelecte firave. Influența lor spre bine este mică, în comparație cu ce ar putea fi dacă și-ar folosi creierul în aceeași măsură ca și mușchii. Astfel de oameni cad mai repede dacă sunt atacați de boală, deoarece organismul prinde putere datorită forței electrizante a creierului de a se împotrivi bolii.
Oamenii care au puterile fizice în stare bună ar trebui să se educe ca să gândească în aceeași măsură în care lucrează și să nu depindă de alții care să fie creier pentru ei. O mare categorie de oameni fac greșeala de a socoti munca înjositoare. De aceea, tinerii sunt foarte preocupați să devină profesori, clerici, negustori, avocați sau să ocupe orice funcție care nu necesită muncă fizică. Tinerele socotesc că munca din gospodărie este înjositoare. Și deși mișcarea fizică necesară pentru a îndeplini treburile din gospodărie, dacă nu este prea multă, are menirea de a ne fi de folos pentru sănătate, totuși ele caută o educație în urma căreia să devină profesoare, personal bisericesc sau învață vreo meserie care să le țină înăuntru, pentru o ocupație sedentară. Roșeața de sănătate le dispare din obraji, sunt atacate de boală pentru că nu fac mișcare fizică, iar obiceiurile lor sunt în general pervertite. Și toate acestea doar pentru că așa e la modă! Ele vor o viață delicată, ceea ce înseamnă slăbiciune și decădere.
Este adevărat, există o scuză pentru care tinerele nu aleg lucrul în gospodărie ca ocupație, deoarece cei ce angajează fete la bucătărie le tratează în general ca pe niște servitoare. Adesea, cei care le angajează nu le respectă și le tratează ca și cum nu ar fi demne să fie membre ale familiilor lor. Nu le tratează cu aceleași favoruri ca pe croitoreasă, dactilografă sau profesoara de muzică. Însă nu poate exista o ocupație mai importantă decât cea de gospodină. Este nevoie de inteligență și experiență ca să gătești bine, să pui pe masă o hrană sănătoasă, într-o manieră atrăgătoare. Persoana care pregătește hrana ce ajunge în stomacul nostru, iar de acolo în sânge și apoi în tot corpul, hrănindu-l, are rolul cel mai important. Meseriile de dactilografă, croitoreasă sau profesoară de muzică nu pot egala în importanță pe cea de bucătăreasă.
Cele arătate anterior constituie o declarație cu privire la ceea ce ar fi putut realiza un sistem de educație corespunzător. Timpul este prea scurt acum pentru a realiza ceea ce trebuia făcut în generațiile trecute, însă noi putem face mult, chiar în aceste zile din urmă, pentru a corecta relele existente în educația tinerilor. Și pentru că timpul este scurt, noi ar trebui să fim serioși și să muncim cu zel pentru a da tinerilor acea educație care este în conformitate cu credința noastră. Noi suntem reformatori. Noi dorim ca toți copiii noștri să studieze, pentru a avea cele mai mari foloase. Pentru a face aceasta, trebuie să li se dea o ocupație prin care să-și pună mușchii la lucru. Zilnic, munca sistematică trebuie să constituie o parte a educației copiilor și tinerilor, chiar în aceste vremuri din urmă. Acum se poate câștiga mult prin îmbinarea lucrului cu școala. Urmând acest plan, studenții vor dobândi acea elasticitate a spiritului și tărie a minții și vor fi în stare să facă mai mult efort mintal într-un anumit timp decât ar fi putut face doar studiind. Iar când părăsesc școala, constituția lor este intactă și sunt gata, cu tărie și curaj, pentru orice poziție în care i-ar putea așeza providența lui Dumnezeu.
Deoarece timpul este scurt, noi ar trebui să lucrăm cu stăruință și energie dublă. S-ar putea ca tinerii noștri să nu ajungă la facultate, însă să capete o educație în acele ramuri esențiale, pe care apoi o pot folosi în viața practică, cultivându-și mintea și punând la lucru puterile acesteia. Foarte mulți tineri care au trecut printr-o facultate nu au dobândit acea educație adevărată care să poată fi folosită în practică. Pot avea numele de absolvenți de colegiu, dar în realitate să nu fie decât niște nătângi educați.
Sunt mulți tineri ale căror servicii ar fi acceptate de Dumnezeu, dacă s-ar consacra Lui fără rezervă. Dacă aceștia ar pune la lucru pentru slujirea lui Dumnezeu acele puteri ale minții pe care ei le folosesc pentru a-și servi lor înșiși pentru acumularea de bogății, ei ar putea fi lucrători serioși, consecvenți și de succes în via Domnului. Mulți dintre tinerii noștri ar trebui să-și îndrepte atenția spre studiul Scripturilor, pentru ca Dumnezeu să-i poată folosi pentru cauza Sa. Însă ei nu ajung la fel de inteligenți în privința cunoștințelor spirituale cum sunt în lucrurile vremelnice; de aceea, ei nu reușesc să facă lucrarea lui Dumnezeu, pe care ar putea-o face foarte bine. Sunt puțini cei care îi avertizează pe păcătoși și care câștigă suflete pentru Hristos, când ar trebui să fie mulți. Tinerii noștri în general sunt înțelepți în problemele lumești, însă nu sunt inteligenți în privința lucrurilor legate de Împărăția lui Dumnezeu. Ei ar putea să-și îndrepte mintea spre canalul ceresc, divin, și să umble în lumină, mergând din putere în putere, până când vor putea întoarce pe păcătoși la Hristos și să îndrepte pe cei necredincioși și deznădăjduiți pe o cale strălucitoare către ceruri. Iar când lupta se va încheia, ei ar putea fi bineveniți în bucuria Domnului lor.
Tinerii nu pot pătrunde în această lucrare de explicare a Scripturilor și de studiere a profețiilor până când nu dețin mai întâi ei înșiși o cunoaștere a adevărurilor importante ale Bibliei, pe care încearcă să le explice altora. S-ar putea să fie deficitari în ramurile obișnuite ale educației și de aceea s-ar putea să nu aibă succes în a face tot binele pe care l-ar fi putut face dacă ar fi avut avantajele unei pregătiri școlare bune. Ignoranța nu sporește umilința sau spiritualitatea nici unui urmaș al lui Hristos. Adevărurile Cuvântului divin pot fi mai bine apreciate de către un creștin intelectual. Domnul Hristos poate fi glorificat cel mai mult de aceia care Îi slujesc în mod inteligent. Obiectivul cel mare al educației este de a ne face să ne folosim puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu, astfel încât să reprezentăm cel mai bine religia Bibliei și să Îl slăvim pe Dumnezeu.
Noi datorăm Celui ce ne-a dat viață toate talentele pe care ni le-a încredințat; și avem datoria față de Creatorul nostru de a ne cultiva și a ne valorifica talanții pe care El ni i-a încredințat. Educația va disciplina mintea, îi va dezvolta puterile și le va îndruma corect, astfel încât să fim de folos pentru slava lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de o școală în care cei care tocmai au intrat în lucrare să poată fi învățați cel puțin în ramurile obișnuite ale educației și în care să poată învăța, de asemenea, cât mai bine adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu pentru acest timp. De asemenea, în aceste școli trebuie să se studieze de asemenea profețiile. Cei care au cu adevărat capacități care să îi facă destoinici pentru lucrul în via Sa ar avea mult de câștigat prin doar câteva luni de instruire într-o astfel de școală. — Mărturii pentru comunitate 3:131-160, 1872.