„Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5, 23.)
Sfințirea este obținută numai prin împlinirea voinței lui Dumnezeu. Mulți oameni care calcă intenționat Legea lui Iehova pretind că au o inimă curată și o viață sfântă. Dar ei nu au o cunoaștere mântuitoare a lui Dumnezeu și a Legii Sale. Ei se află de partea marelui răzvrătit. Ei luptă împotriva Legii lui Dumnezeu, care este temelia guvernării divine în ceruri și pe pământ. Acești oameni fac aceeași lucrare pe care a făcut-o stăpânul lor, prin faptul că încearcă să anuleze Legea sfântă a lui Dumnezeu. Nici unui călcător al Legii nu i se poate îngădui să intre în cer, pentru că acela care a fost cândva un heruvim acoperitor, înalt și curat, a fost alungat de acolo, pentru că s-a încumetat să se răzvrătească împotriva guvernării lui Dumnezeu.
Pentru mulți, sfințirea este doar o neprihănire proprie. Și totuși aceste persoane pretind cu îndrăzneală că Domnul Isus este Mântuitorul și Sfințitorul lor. Ce amăgire! Oare îl va sfinți Fiul lui Dumnezeu pe cel ce calcă Legea Tatălui -- acea Lege pe care Domnul Hristos a venit să o înalțe și să o așeze la loc de cinste? El mărturisește: „Am păzit poruncile Tatălui Meu”. Dumnezeu nu va coborî Legea Sa pentru a se potrivi cu standardul nedesăvârșit al omului, iar omul nu poate să corespundă cerințelor Legii sfinte fără a se pocăi înaintea lui Dumnezeu și fără a-și exercita credința în Domnul Isus Hristos.
„Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihănit.” (1 Ioan 2, 1.) Dar Dumnezeu nu L-a dat pe Fiul Lui să trăiască o viață de suferință și de dispreț și să îndure o moarte rușinoasă pentru a-l scuti pe om de respectarea Legii divine. Atât de mare este puterea amăgitoare a lui Satana, încât mulți au fost determinați să privească ispășirea Domnului Hristos ca și cum nu ar avea nici o valoare reală. Domnul Hristos a murit pentru că nu a existat nici o altă speranță pentru cel nelegiuit. Păcătosul ar fi putut să încerce să respecte Legea lui Dumnezeu în viitor, dar vina păcatului săvârșit rămânea, iar Legea trebuia să-l condamne la moarte. Domnul Hristos a venit să plătească acea datorie pe care păcătosul nu putea să o plătească singur cu nici un chip. Astfel, prin jertfa ispășitoare a Domnului Hristos, omului păcătos i s-a acordat încă o posibilitate de încercare.
Teoria înșelătoare a lui Satana
Teoria înșelătoare a lui Satana este că moartea lui Hristos a adus harul pentru a înlocui Legea. Moartea Domnului Hristos nu a schimbat, nu a anulat și nu a micșorat nici în cea mai mică măsură Legea Celor Zece Porunci. Harul prețios oferit oamenilor prin sângele Mântuitorului întărește Legea lui Dumnezeu. Încă de la căderea omului, guvernarea morală a lui Dumnezeu și harul Său sunt inseparabile. Ele merg mână în mână de-a lungul tuturor veacurilor. „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.” (Psalmii 85, 10.)
Domnul Isus, înlocuitorul nostru, a fost de acord să poarte pentru om pedeapsa Legii călcate. El și-a îmbrăcat divinitatea în natură omenească și astfel a devenit Fiul omului, Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru. Însăși moartea Fiului iubit al lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului arată că Legea divină este neschimbătoare. Cât de ușor, din punctul de vedere al celui nelegiuit, ar fi putut Dumnezeu să anuleze Legea, asigurând astfel o cale prin care oamenii să poată fi mântuiți, iar Domnul Hristos să rămână în ceruri! Doctrina care învață că prin har avem libertatea de a călca Legea este o amăgire fatală. Orice călcător al Legii lui Dumnezeu este un păcătos, și nimeni nu poate fi sfințit în timp ce trăiește într-un păcat cunoscut.
Umilirea și agonia Fiului iubit al lui Dumnezeu nu au fost îndurate pentru a-i cumpăra omului libertatea de a călca Legea Tatălui, și totuși de a sta, în același timp, cu Hristos pe scaunul Său de domnie. Chiar și cel mai vinovat păcătos poate să primească iertarea și să obțină puterea de a trăi o viață de ascultare prin meritele Domnului Hristos, prin pocăință și prin credință. Păcătosul nu este mântuit în păcatele lui, ci din păcatele lui.
Ce este păcatul
Înainte ca păcătosul să simtă dorința de a veni la Domnul Hristos, sufletul lui trebuie să fie convins de păcat. „Oricine face păcat, face și fărădelege, și păcatul este fărădelege.” (1 Ioan 3, 4.) „Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege.” (Romani 7, 7.) -- Când porunca a pătruns în conștiința lui Saul, păcatul a reînviat, iar el a murit. El s-a văzut condamnat de Legea lui Dumnezeu. Cel păcătos nu poate fi convins de vinovăția lui, dacă nu înțelege ce anume este păcat să facă. Este imposibil ca o persoană să experimenteze sfințirea biblică, în timp ce susține că, dacă ea crede în Hristos, nu contează dacă respectă sau nu Legea lui Dumnezeu.
Cei care pretind că respectă Legea lui Dumnezeu, și totuși îngăduie păcatul în inima lor, sunt condamnați de Martorul Credincios. Ei se declară a fi bogați în ce privește cunoașterea adevărului, dar nu se află în armonie cu principiile lui sfinte. Adevărul nu sfințește viața lor. Cuvântul lui Dumnezeu spune că aceia care pretind că sunt păzitori ai poruncilor, dar a căror viață contrazice credința lor, sunt orbi, săraci, nenorociți și goi.
Legea lui Dumnezeu este oglinda care arată o reflectare deplină a omului, așa cum este el, și îi prezintă corect propriul chip. Unii vor întoarce spatele și vor uita această imagine, alții vor folosi epitete jignitoare împotriva Legii, ca și când acest fapt ar vindeca defectele lor de caracter. Totuși alții, care sunt condamnați de Lege, se vor pocăi de nelegiuirile lor și, prin credința în meritele lui Hristos, își vor desăvârși un caracter creștin.
Condamnați de lumina pe care o resping
În ochii lui Dumnezeu, întreaga lume este vinovată de călcarea Legii Sale. Faptul că majoritatea oamenilor vor continua să păcătuiască și, în felul acesta, să rămână în vrăjmășie cu Dumnezeu, nu este un motiv pentru nimeni ca să nu-și mărturisească vinovăția, ajungând să fie ascultător. Pentru un observator superficial, persoanele care sunt prietenoase din fire, educate și nobile, pot să pară a avea o viață desăvârșită. „Omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16, 7.) Dacă adevărurile dătătoare de viață ale Cuvântul lui Dumnezeu, prezentate înaintea conștiinței, nu sunt primite în mod inteligent si nu sunt aplicate cu credincioșie în viață, nimeni nu poate vedea împărăția cerurilor. Pentru unii, aceste adevăruri sunt atrăgătoare din cauză că sunt noi, dar nu sunt acceptate ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care nu primesc lumina, atunci când le este prezentată, vor fi condamnați de ea.
În fiecare biserică din țară există suflete nemulțumite, flămânde și însetate după mântuire. Zi și noapte, povara inimii lor este: „Ce să fac pentru a fi mântuit?” Ele ascultă dornice predicile populare, sperând să învețe cum să fie îndreptățite înaintea lui Dumnezeu. Dar prea adesea aud doar o vorbire plăcută, un discurs elocvent. Aceste inimi sunt triste și dezamăgite de fiecare adunare religioasă. Pastorul le spune ascultătorilor săi că nu pot să respecte Legea lui Dumnezeu. „Ea nu este obligatorie pentru oamenii din zilele noastre”, spune el. „Trebuie să credeți în Hristos. El vă va mântui. Doar să credeți.” În felul acesta, pastorul îi învață pe ascultători să facă din sentimente criteriul lor și nu le oferă o credință inteligentă. Acel pastor poate să pară a fi foarte sincer, dar el încearcă să aducă la tăcere conștiința tulburată, folosindu-se de o speranță falsă.
Otrava spirituală în drajeuri dulci
Mulți sunt făcuți să creadă că se află pe drumul spre cer, doar pentru că mărturisesc a crede în Hristos, în timp ce resping Legea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în cele din urmă, vor constata că se află pe calea pierzării, în loc să fie pe drumul spre cer. Otrava spirituală este învelită în drajeul dulce al doctrinei despre sfințire și le este administrată oamenilor. Mii de oameni sunt nerăbdători să o înghită, crezând că, dacă sunt sinceri în credința lor, vor fi în siguranță. Totuși sinceritatea nu va transforma falsitatea în adevăr. Un om poate să înghită otravă, gândind că este mâncare, dar sinceritatea nu îl va salva de efectele otrăvii.
Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a fi călăuza noastră. Domnul Hristos a spus: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5, 39.) El S-a rugat pentru ucenicii Săi astfel: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17, 17.) Apostolul Pavel spune: „Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret.” (Faptele Apostolilor 26, 9.) Dar această credință nu a făcut ca faptele lui să fie corecte. Când a primit Evanghelia lui Isus Hristos, Pavel a devenit o făptură nouă. El a fost schimbat, adevărul semănat în sufletul lui i-a dat o asemenea credință și un asemenea curaj, ca urmaș al lui Hristos, încât nici o împotrivire nu l-a putut clinti și nici o suferință nu l-a putut descuraja.
Oamenii pot să aducă orice scuză doresc pentru faptul că resping Legea lui Dumnezeu, dar în ziua judecății nu va fi acceptată nici o scuză. Cei care luptă împotriva lui Dumnezeu și își sporesc vinovăția prin nelegiuire vor trebui să se confrunte foarte curând cu Marele Legiuitor și să dea socoteală de călcarea Legii Sale.
Ziua răzbunării lui Dumnezeu -- ziua mâniei Sale înverșunate -- vine. Cine va putea sta în ziua venirii Sale? Oamenii și-au împietrit inima împotriva Duhului lui Dumnezeu, dar săgețile mâniei Sale vor străbate acolo unde săgețile convingerii nu au reușit. Nu peste multă vreme, Dumnezeu va veni să Se ocupe de cel păcătos. Îl va apăra păstorul fals pe omul nelegiuit în ziua aceea? Poate fi scuzat acela care a mers alături de mulțime pe calea neascultării? Popularitatea sau numărul vor face pe cineva să fie nevinovat? Toți cei indiferenți și nepăsători ar trebui să se gândească la aceste întrebări și să-și dea răspunsul pentru ei înșiși.