„Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută”. (Evrei 11, 6.) În lumea creștină, sunt mulți care afirmă că tot ce trebuie pentru mântuire este să ai credință, faptele nu înseamnă nimic, credința este singura condiție esențială. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că o credință fără fapte este moartă. Mulți refuză să respecte poruncile lui Dumnezeu, și totuși vorbesc mult despre credință. Dar credința trebuie să aibă o temelie.
Toate făgăduințele lui Dumnezeu se întemeiază pe anumite condiții. Dacă împlinim voia Sa, dacă trăim în adevăr, atunci putem să cerem tot ce dorim și ne va fi dat. Dacă ne străduim cu seriozitate să fim ascultători, Dumnezeu va asculta cererile noastre, dar El nu ne binecuvântează în neascultare. Dacă alegem să nu respectăm poruncile Sale, putem să strigăm: „Credință, credință, doar să ai credință”, iar răspunsul care va veni din Cuvântul sigur al lui Dumnezeu este: „Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?” (Iacov 2, 20.) O asemenea credință va fi doar ca o aramă răsunătoare, un chimval zângănitor. Pentru a avea binecuvântările harului lui Dumnezeu, trebuie să ne facem partea, să lucrăm cu credincioșie și să aducem roadele corespunzătoare pocăinței.
Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Nu trebuie să stați în nepăsare, așteptând vreo ocazie deosebită, spre a face o mare lucrare pentru Domnul. Nu trebuie să neglijați datoria care se află chiar pe calea voastră, ci să folosiți micile ocazii care vi se oferă....
Luptă, efort, străduință
Noi trebuie să facem tot ce putem pentru a duce lupta cea bună a credinței. Să luptăm, să trudim, să ne străduim din răsputeri pentru a intra pe poarta cea strâmtă. Trebuie să-L avem pe Domnul mereu în atenția noastră. Să căutăm să-I aducem cinste lui Dumnezeu în tot ce facem, având mâini și inimi curate. Ajutorul ne-a fost pus la dispoziție prin Cel ce este puternic pentru a mântui. Spiritul adevărului și al luminii ne va sensibiliza și ne va înnoi prin lucrările lui tainice, deoarece toate progresele noastre spirituale nu vin de la noi înșine, ci de la Dumnezeu. Adevăratul lucrător va avea în ajutorul lui puterea divină, dar cel care nu face nimic nu va fi susținut de Duhul lui Dumnezeu.
Într-un anumit sens, noi suntem lăsați să ne descurcăm cu propriile puteri și trebuie să ne străduim cu seriozitate să fim zeloși și să ne pocăim, să ne curățăm mâinile și inima de orice întinare. Noi trebuie să atingem cel mai înalt standard, cu credința că Dumnezeu ne va ajuta în eforturile noastre. Dacă vrem să găsim, trebuie să căutăm, și să căutăm cu credință. Pentru ca să ni se deschidă ușa, trebuie să batem. Biblia ne învață că tot ce este legat de mântuire depinde de felul nostru de purtare. Dacă vom pieri, responsabilitatea va fi în totalitate a noastră. Având în vedere că ajutorul ne-a fost pregătit, dacă acceptăm condițiile lui Dumnezeu, putem să ne încredem că vom avea viața veșnică. Trebuie să venim la Hristos cu credință, să fim atenți și perseverenți pentru a face sigure chemarea și alegerea noastră.
Aceluia care se pocăiește și crede îi este făgăduită iertarea păcatelor. Coroana vieții va fi răsplata celui care rămâne credincios până la sfârșit. Noi putem să creștem în har, folosind harul pe care îl avem deja. Dacă dorim să fim găsiți fără vină în ziua Domnului, trebuie să ne păstrăm nepătați de cele lumești. Credința și faptele merg mână în mână, ele acționează în mod armonios în lucrarea biruinței. Faptele fără credință sunt moarte, iar credința fără fapte este moartă. Faptele nu ne vor mântui niciodată, ci meritele lui Hristos care ne sunt atribuite au valoare. Prin credința în El, Domnul Hristos va face ca toate eforturile noastre nedesăvârșite să fie vrednice de primit înaintea lui Dumnezeu. Credința care ni se cere nu este o credință ce nu face nimic. Credința mântuitoare este aceea care lucrează prin iubire și curăță sufletul. Cel care va înălța spre Dumnezeu mâini sfinte, fără mânie și îndoială, va merge în chip înțelept pe calea poruncilor lui Dumnezeu.
Dacă dorim să primim iertarea pentru păcatele noastre, mai întâi trebuie să înțelegem ce este păcatul, ca să ne putem pocăi și să aducem roadele corespunzătoare pocăinței. Credința noastră trebuie să aibă o temelie solidă, ea trebuie să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu, iar rezultatele ei se vor vedea în ascultarea de voința exprimată a lui Dumnezeu. Apostolul spune: „Urmăriți ... sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul”. (Evrei 12, 14.)
Credința și faptele ne vor păstra într-o poziție echilibrată și ne vor face să avem succes în lucrarea de desăvârșire a caracterului creștin. Domnul Isus spune: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. (Matei 7, 21.) Vorbind despre hrana trecătoare, apostolul Pavel a spus: „Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: «Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce»”. (2 Tesaloniceni 3, 10.) Aceeași regulă se aplică și la hrănirea noastră spirituală. Dacă vrea cineva să aibă pâinea vieții veșnice, trebuie să depună eforturi pentru a o obține.
Trăim într-o perioadă interesantă și importantă a istoriei pământului. Avem nevoie de mai multă credință decât am avut până acum și avem nevoie de o dependență mai mare de Dumnezeu. Satana lucrează cu toată puterea pentru a câștiga biruința asupra noastră, deoarece știe că mai are doar puțină vreme. Pavel s-a temut și a tremurat lucrând pentru propria mântuire. Oare nu ar trebui să ne temem ca nu cumva vreo făgăduință să nu se împlinească pentru noi și ca nu cumva vreunul dintre noi să dea greș în atingerea țintei și să ne dovedim nevrednici de viața veșnică? Ar trebui să veghem în vederea rugăciunii, să luptăm din răsputeri să intrăm pe poarta cea strâmtă.
Isus completează lipsurile noastre
Nu există nici o scuză pentru păcat sau pentru nepăsare. Domnul Isus a deschis calea și dorește să mergem pe urmele Sale. El a suferit, a sacrificat așa cum nici unul dintre noi nu este în stare, ca să poată aduce mântuirea la îndemâna noastră. Nu trebuie să ne descurajăm. Domnul Isus a venit în lumea noastră pentru a-i aduce omului puterea divină, pentru ca prin harul Său să putem fi schimbați și să ajungem asemenea Lui.
Când există în inimă dorința de a-L asculta pe Dumnezeu, când se depun eforturi în acest scop, Domnul Isus acceptă această dorință și eforturile făcute ca fiind cea mai bună slujire a omului, iar Ei completează lipsurile cu meritele Sale divine. Dar Domnul nu îi va accepta pe cei care susțin a crede în El, și totuși sunt necredincioși față de poruncile Tatălui Său. Auzim vorbindu-se mult despre credință, dar avem nevoie să auzim vorbindu-se mai mult despre fapte. Mulți se înșală singuri, trăind o religie ușoară, confortabilă și fără purtarea crucii.
Domnul Isus spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. (Matei 16, 24.)