În timpul adunărilor de la Orebro, am fost îndemnată de Duhul Domnului să prezint Legea Sa ca fiind marele standard al neprihănirii și să avertizez poporul nostru împotriva sfințirii false, moderne, care își are originea mai degrabă în închinarea după propria voință, decât în supunerea față de voința lui Dumnezeu. Această gândire falsă cuprinde lumea cu repeziciune și, ca martori ai lui Dumnezeu, vom fi chemați să vestim o mărturie hotărâtă împotriva ei. Ea este una dintre cele mai mari amăgiri ale zilelor din urmă și se va dovedi a fi o ispită pentru toți cei ce cred adevărul prezent. Aceia care nu au o credință bine întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu vor fi duși în rătăcire. Iar partea cea mai tristă este că foarte puțini dintre cei care sunt amăgiți de această concepție falsă își vor mai găsi vreodată calea de întoarcere la lumină.
Biblia este standardul prin care trebuie să fie verificate afirmațiile tuturor celor ce pretind că sunt sfințiți. Domnul Isus S-a rugat ca ucenicii Săi să fie sfințiți prin adevăr, iar El spune: „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17), în timp ce psalmistul declară: „Legea Ta este adevărul”. (Psalmii 119, 142.) Toți cei care sunt călăuziți de Dumnezeu vor manifesta o înaltă considerație față de Scripturile în care este auzită vocea Sa. Biblia va fi pentru ei „de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. (2 Timotei 3, 16.17.) „Îi veți cunoaște după roadele lor”. (Matei 7, 16.)
Pentru a judeca sfințirea oamenilor, nu avem nevoie de nici o altă dovadă. Dacă se tem ca nu cumva să nu împlinească toată voia lui Dumnezeu, dacă ascultă cu atenție vocea Sa, încrezându-se în înțelepciunea Sa și făcând din Cuvântul Său sfătuitorul lor, și dacă în același timp nu se mândresc cu o evlavie superioară, putem fi siguri că acești oameni caută să atingă desăvârșirea caracterului creștin. Dar, dacă aceia care pretind că sunt sfinți ajung până acolo, încât să susțină că lor nu li se mai cere să cerceteze Scripturile, nu trebuie să ezităm să declarăm că sfințirea lor este falsă. Ei se bazează pe propria înțelepciune, în loc să se conformeze voinței lui Dumnezeu.
Ce anume cere Dumnezeu
În timpul acesta, Dumnezeu cere exact ce i-a cerut perechii sfinte din Eden -- o ascultare deplină față de toate cerințele Sale. Legea Sa rămâne aceeași în toate veacurile. Marele standard al neprihănirii, care este prezentat în Vechiul Testament, nu a fost coborât în Noul Testament. Lucrarea Evangheliei nu este aceea de a micșora cerințele Legii sfinte a lui Dumnezeu, ci de a-i ridica pe oameni în poziția în care pot respecta poruncile ei.
Credința în Domnul Hristos care ne mântuiește nu este cea pe care o prezintă mulți. „Crede, crede”, strigă ei, „doar să crezi în Hristos și vei fi mântuit. Acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l faci.” Deși se bazează în totalitate pe Hristos pentru mântuire, adevărata credință va conduce la conformarea desăvârșită cu Legea lui Dumnezeu. Credința este manifestată prin fapte. Iar apostolul Ioan declară: „Cine zice: «ÎI cunosc» și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, și adevărul nu este în el”. (1 Ioan 2, 4.)
Dacă ne încredem în sentimente sau în impresii, nu suntem în siguranță, deoarece sunt niște îndrumători nesiguri. Legea lui Dumnezeu este unicul standard corect al sfințirii. Prin această Lege va fi judecat caracterul. Dacă un căutător al mântuirii ar întreba: „Ce să fac pentru a moșteni viața veșnică?”, învățătorii moderni ai sfințirii ar răspunde: „Trebuie doar să crezi că Isus te mântuiește”. Dar când I s-a pus această întrebare, Domnul Hristos a spus: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” Iar când cel ce întreba a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta ... și pe aproapele tău ca pe însuți”, Isus a zis: „Bine ai răspuns.... Fă așa și vei avea viața veșnică”. (Luca 10, 25-29.) Adevărata sfințire se va evidenția printr-o respectare conștiincioasă a tuturor poruncilor lui Dumnezeu, printr-o dezvoltare atentă a fiecărui talent, printr-o vorbire prudentă și o manifestare a blândeții lui Hristos în fiecare faptă.
O sfințire care îndepărtează de Biblie
Mai multe persoane care erau prezente la această adunare susțineau teoria populară cu privire la sfințire, iar când au fost prezentate cerințele Legii lui Dumnezeu și a fost arătat adevăratul caracter al concepției greșite, un om s-a simțit atât de ofensat, încât s-a ridicat brusc și a părăsit sala. După aceea, am auzit că venise de la Stockholm pentru a participa la această adunare. Stând de vorbă cu unul dintre pastorii noștri, el a afirmat că este fără păcat și a spus că nu are nevoie de Biblie, deoarece Domnul i-a spus direct ce să facă, iar el era mai presus de învățăturile Bibliei. Ce altceva decât să fie dezamăgiți se poate aștepta de la aceia care își urmează mai degrabă propria imaginație, decât Cuvântul lui Dumnezeu? Când înlătură singurul mijloc de a descoperi greșeala, ce îl mai poate împiedica pe marele înșelător să-i facă robi ai voinței lui?
Acest om reprezintă o categorie. Sfințirea falsă îi îndepărtează pe oameni de Biblie. Religia este redusă la nivelul unei povești. Sentimentele și impresiile ajung un criteriu. In timp ce mărturisesc că sunt fără păcat și se mândresc cu neprihănirea lor, pretendenții sfințirii îi învață că oamenii au dreptul să calce Legea lui Dumnezeu și că aceia care respectă poruncile ei au căzut din har. Prezentarea cerințelor Legii le stârnește opoziția și îi incită la mânie și la nemulțumire. În acest fel, caracterul lor este dovedit, pentru că „umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună”. (Romani 8, 7.)
Adevăratul urmaș al lui Hristos nu va avea nici o pretenție plină de mândrie a sfințirii. Legea lui Dumnezeu îl convinge pe cel nelegiuit de păcat. El își vede propria stare păcătoasă în contrast cu neprihănirea pe care o susține Legea, iar acest fapt îl conduce la umilință și la pocăință. El ajunge să fie împăcat cu Dumnezeu prin sângele lui Hristos și, dacă va continua să umble cu El, va dobândi o înțelegere mai clară a sfințeniei caracterului lui Dumnezeu și a naturii vaste a cerințelor Sale. El își va vedea mai bine propriile defecte și va simți nevoia unei pocăințe continue și a credinței în sângele lui Hristos.
Cel care cultivă un simțământ continuu al prezenței iui Hristos nu-și poate îngădui să se încreadă în sine și în neprihănirea proprie. Nici unul dintre profeți sau apostoli nu au făcut afirmații îngâmfate cu privire la propria sfințire. Cu cât s-au apropiat mai mult de desăvârșirea caracterului, cu atât s-au considerat mai nevrednici și mai puțin neprihăniți. Dar cei care înțeleg cel mai puțin desăvârșirea lui Isus, cei ai căror ochi sunt îndreptați cel mai puțin spre El, tocmai ei pretind cel mai insistent că sunt desăvârșiți.