La adunarea din Kansas, m-am rugat lui Dumnezeu ca puterea vrăjmașului să poată fi zdrobită și cei care fuseseră în întuneric să-și poată deschide inima și mintea față de solia pe care Dumnezeu trebuia să le-o trimită și să înțeleagă atât adevărul care era nou pentru ei, cât și adevărul cel vechi, prezentat într-un context nou. Înțelegerea poporului lui Dumnezeu fusese orbită, deoarece Satana reprezentase în mod greșit caracterul lui Dumnezeu. Bunul și milostivul nostru Domn le-a fost prezentat oamenilor îmbrăcat în atributele lui Satana, iar cei care căutau adevărul L-au privit atât de multă vreme pe Dumnezeu într-o lumină falsă, încât norul ce întuneca slava Sa înaintea ochilor lor era greu de risipit.
În Sabat [11 mai], au fost prezentate adevăruri care erau noi pentru majoritatea celor din adunare. Lucrurile noi și vechi au fost scoase din vistieria Cuvântului lui Dumnezeu. Oamenilor le-a fost destul de dificil să înțeleagă și să-și însușească adevărurile descoperite. Lumina care strălucea din scrierile lui Dumnezeu cu privire la Lege și la Evanghelie, precum și legătura cu faptul că Domnul Hristos este Neprihănirea noastră, li s-a părut sufletelor flămânde după adevăr ca fiind prea prețioasă pentru a fi primită.
Dar lucrările din Sabat nu au fost în zadar. Duminică dimineață s-au văzut dovezi hotărâte că Duhul lui Dumnezeu realiza mari schimbări în starea morală și spirituală a celor adunați. Oamenii și-au consacrat mintea și inima lui Dumnezeu, iar cei care fuseseră multă vreme în întuneric au prezentat mărturii prețioase. Un frate a vorbit despre frământarea sufletească prin care trecuse înainte de a putea primi vestea bună că Hristos este Neprihănirea noastră. Lupta a fost aspră, dar Domnul a lucrat pentru el, gândirea lui a fost schimbată și puterea lui a fost înnoită. Domnul i-a prezentat adevărul în propoziții clare, descoperindu-i faptul că numai Hristos este Izvorul întregii speranțe și mântuiri, „În El era viața, și viața era lumina oamenilor.” „Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1, 4.14.)
Un tânăr frate pastor a spus că în timpul acestei adunări se bucurase de binecuvântarea și de iubirea lui Dumnezeu mai mult decât în întreaga lui viață de până atunci. Un altul a declarat că încercările, dificultățile și luptele pe care le îndurase în mintea lui fuseseră atât de puternice, încât a fost ispitit să renunțe la tot. Simțise că, dacă nu putea să primească mai mult har de la Domnul Hristos, pentru el nu mai era nici o speranță, dar prin influența acestor adunări a experimentat o schimbare a inimii și a cunoscut mai bine mântuirea prin credința în Hristos. El a înțeles că era privilegiul lui să fie îndreptățit prin credință, era împăcat cu Dumnezeu și mărturisea cu lacrimi ce eliberare și ce binecuvântare venise în sufletul lui. Cu ocazia fiecărei adunări de părtășie, au fost prezentate multe mărturii cu privire la pacea, mângâierea și bucuria pe care oamenii le găsiseră prin primirea luminii.
Îi mulțumim Domnului cu toată inima că avem o lumină prețioasă, pe care să le-o prezentăm oamenilor și ne bucurăm că avem o solie pentru acest timp, care este adevărul prezent. Vestea că Hristos este Neprihănirea noastră le-a adus eliberare multor, multor suflete, iar Dumnezeu le spune copiilor Săi: „Mergeți înainte”. Solia către biserica Laodicea se aplică la starea noastră. Cât de clar este descrisă poziția celor ce cred că au tot adevărul, care se mândresc considerând că ei cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, dar puterea lui sfințitoare nu a fost simțită în viața lor! Ardoarea iubirii lui Dumnezeu lipsește în inima lor, dar tocmai această iubire arzătoare face ca poporul lui Dumnezeu să fie lumina lumii.
Solia laodiceană
Martorul credincios vorbește despre o biserică creștină rece și fără viață: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3, 15.16.) Observați cuvintele următoare: „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.” Aici este prezentat un popor care se mândrește cu faptul că deține avantaje și o cunoaștere spirituală, dar nu răspunde la binecuvântările nemeritate pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lui. El a fost răzvrătit, lipsit de recunoștință și nepăsător față de Dumnezeu, totuși Dumnezeu l-a tratat cu iubire, așa cum îl tratează un părinte iubitor pe fiul său nerecunoscător și îndărătnic. Acest popor s-a opus harului Său, a abuzat de privilegiile Sale, a trecut cu vederea ocaziile favorabile și s-a mulțumit să se cufunde în mulțumire de sine, într-o nerecunoștință vrednică de plâns, într-un formalism aparent și într-o nesinceritate ipocrită. El s-a lăudat cu o mândrie fariseică, ajungând să spună: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”. (Versetul 17.)
Oare nu le-a trimis Domnul Isus solie după solie pentru a-i mustra, a-i avertiza și a-i implora pe acești oameni mulțumiți de ei înșiși? Nu au fost sfaturile Sale disprețuite și respinse? Nu au fost solii trimiși de El tratați cu dispreț, și cuvintele lor primite ca niște povești fără sens? Domnul Hristos vede lucruri pe care omul nu le vede. El vede păcatele care, dacă nu vor fi îndepărtate prin pocăință, vor epuiza răbdarea unui Dumnezeu îndelung răbdător. Domnul Hristos nu Se poate asocia cu numele acelora care se complac în mulțumire de sine. El nu poate mijloci pentru un popor care nu simte nevoia după ajutorul Său și pretinde că știe și are totul.
Marele Răscumpărător Se reprezintă ca fiind un negustor ceresc, plin de bogății, care merge din casă în casă, își prezintă bunurile prețioase și spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te! Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine”. (Apocalipsa 3, 18-20.)
Să cântărim starea noastră înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm sfatul Martorului credincios. Nici unul dintre noi să nu fie plin de prejudecăți, așa cum erau iudeii, așa încât lumina să nu poată ajunge în inima lui. Să nu fie necesar ca Domnul Hristos să spună despre noi așa cum a spus despre ei: „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5, 40.)
Cu ocazia fiecărei adunări desfășurate la Conferința Generală, sufletele au primit cu entuziasm solia prețioasă cu privire la neprihănirea lui Hristos. Îi mulțumim lui Dumnezeu că există suflete care își dau seama că au nevoie de ceva ce le lipsește -- aurul credinței și al iubirii, haina albă a neprihănirii lui Hristos, alifia discernământului spiritual. Dacă aveți aceste daruri prețioase, templul sufletului vostru nu va fi asemenea unui sanctuar profanat. Frați și surori, vă invit, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, să lucrați acolo unde lucrează și Dumnezeu. Acum este ziua unei ocazii pline de har și a unui privilegiu deosebit.