„Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu”. (Efeseni 5, 2.) Domnul Hristos S-a dat pe Sine ca jertfă deplină și fără plată, în toată plinătatea divinității Sale, în toată slava naturii Sale umane neprihănite, și oricine vine Ia El trebuie să-L accepte ca și când ar fi singurul om pentru care a fost plătit acest preț. După cum toți mor în Adam, tot așa toți trebuie să fie readuși la viață în Hristos, deoarece acela care este ascultător va fi înviat pentru nemurire, iar cel nelegiuit va fi înviat pentru moarte, adică pentru a primi pedeapsa Legii pe care a călcat-o.
Sfințirea este ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Mulți au idei greșite cu privire la această lucrare ce are loc în suflet, dar Domnul Isus S-a rugat ca ucenicii Săi să fie sfințiți prin adevăr și a adăugat: „Cuvântul Tău este adevărul”. (Ioan 17, 17.) Sfințirea nu este ceva instantaneu, ci este o lucrare progresivă, după cum ascultarea este continuă. Atâta vreme cât Satana ne îndeamnă la rău, prin ispitele lui, lupta pentru biruința asupra eului va trebui să fie dată din nou și din nou, dar adevărul va sfinți sufletul prin ascultare. Prin meritele lui Hristos, cei care sunt loiali față de adevăr vor birui toate acele slăbiciuni ale caracterului, care au făcut să fie modelați de fiecare împrejurare din viața lor.
Cursele amăgitoare ale lui Satana
Mulți au adoptat concepția că nu pot să păcătuiască, deoarece sunt sfințiți, dar aceasta este o cursă amăgitoare întinsă de cel rău. Pericolul de a cădea în păcat este continuu, pentru că Domnul Hristos ne-a avertizat să veghem și să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită. Dacă suntem conștienți de slăbiciunea firii noastre, nu vom fi mulțumiți de noi înșine și nu vom fi indiferenți în fața pericolului, ci vom simți nevoia de a căuta Izvorul puterii, pe Isus, Neprihănirea noastră. Vom veni la El în pocăință și smerenie, cu un simțământ disperat al slăbiciunii noastre și vom învăța că trebuie să apelăm zilnic la meritele sângelui lui Hristos, ca să putem ajunge niște vase potrivite pentru a-I sluji Domnului.
Deoarece depindem în acest fel de Dumnezeu, nu trebuie să fim găsiți luptând împotriva adevărului, ci să fim întotdeauna în stare să ne ocupăm poziția de partea binelui. Trebuie să ne atașăm de învățătura Bibliei, și să nu urmăm obiceiurile și tradițiile lumi, spusele și faptele oamenilor.
Când apar învățături greșite, care sunt prezentate ca fiind adevărul Bibliei, cei care au o legătură cu Domnul Hristos nu se vor încrede în ce spune pastorul, ci, asemenea nobililor bereeni, vor cerceta Scripturile în fiecare zi pentru a vedea dacă lucrurile sunt așa. Când vor descoperi ce spune Cuvântul Domnului, vor trece de partea adevărului. Ei vor asculta vocea Păstorului adevărat, care spune: „Aceasta este calea, mergeți pe ea”. În felul acesta, veți fi învățați să faceți din Biblie sfătuitorul vostru și nu veți asculta de glasul unui străin, nici nu-l veți urma.
Două lecții
Dacă dorim să fim curățați și înnobilați și să fim pregătiți pentru curțile cerești, trebuie să învățăm două lecții -- sacrificiul de sine și stăpânirea de sine. Unii învață aceste două lecții importante mai ușor decât alții, deoarece sunt antrenați prin educația simplă, pe care Domnul le-o dă cu blândețe si cu iubire. Alții au nevoie de disciplina îndelungată a suferinței, pentru ca focul curățitor să le elibereze inima de mândrie și de încredere în sine, de pasiunea pământească și de iubirea de sine, așa încât aurul curat al caracterului lor să iasă la suprafață și ei să ajungă biruitori prin harul lui Hristos.
Iubirea de Dumnezeu ne va întări sufletul și, prin virtutea meritelor sângelui lui Hristos, vom putea să stăm neclintiți în mijlocul focului ispitei și al încercării, dar, în afară de Domnul Hristos, Neprihănirea noastră, care este pentru noi înțelepciune, sfințire și răscumpărare, nu există nici un alt mijloc de mântuire.
Adevărata sfințire nu este nici mai mult, nici mai puțin decât a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, a trăi fără pată în ascultare de poruncile și de rânduielile Sale. Sfințirea nu este o emoție, ci un principiu ceresc, care aduce toate pasiunile și dorințele sub controlul Duhului lui Dumnezeu, iar această lucrare este îndeplinită prin Domnul și Mântuitorul nostru.
Falsa sfințire nu Ii dă slavă lui Dumnezeu, ci îi face pe cei ce pretind că o au să se înalțe și să se slăvească pe ei înșiși. Orice s-ar întâmpla în experiența voastră, fie că este bucurie, fie că este întristare, dacă nu îl reflectă pe Hristos și nu indică spre El ca fiind autorul, aducându-I slavă și ascunzând eul, nu este o experiență creștină autentică.
Când harul lui Hristos va fi sădit în suflet, prin Duhul Sfânt, credinciosul va ajunge smerit și va căuta societatea celor a căror conversație este preocupată de lucrurile cerești. Atunci, Duhul va lua lucrurile lui Hristos și ni le va descoperi aducând slavă nu primitorului, ci Dătătorului. Prin urmare, dacă aveți în inimă pacea sfântă a lui Hristos, buzele voastre vor fi pline de laudă și de mulțumire față de Dumnezeu. Subiectul gândurilor sau al conversațiilor voastre nu îl vor constitui rugăciunile voastre, îndeplinirea datoriei voastre, renunțarea la sine și bunăvoința voastră, ci voi îl veți preamări pe Acela care S-a dat pe Sine pentru voi, pe când erați încă niște păcătoși. Veți spune: „Mă consacru lui Isus. Eu L-am descoperit pe Acela despre care au scris Moise și proorocii.” Când îi veți aduce laude, veți avea o binecuvântare prețioasă, și toată lauda și slava pentru ce s-a făcut prin voi îi va fi adusă tot lui Dumnezeu.
Nu zgomotos și de nestăpânit
Pacea lui Hristos nu este ceva zgomotos și de nestăpânit, care să se manifeste cu voce tare și prin gesturi îndrăznețe. Pacea lui Hristos este însoțită de înțelepciune și nu îi face pe cei ce o au să dea dovadă de fanatism și de excentricitate. Ea nu este un impuls întâmplător, ci o influență care vine de la Dumnezeu.
Când Mântuitorul aduce pace în sufletul cuiva, inima lui va fi într-o armonie desăvârșită cu Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Duhul și Cuvântul sunt în armonie. Domnul își onorează Cuvântul în toate legăturile Sale cu oamenii. Cuvântul Său este voința Sa, vocea Sa, descoperită oamenilor, iar în afara Cuvântului Său, El nu are nici o voință nouă sau un adevăr nou de descoperit pentru copiii Săi. Dacă aveți o experiență minunată, care nu este în armonie cu îndrumările explicite ale Cuvântului lui Dumnezeu, puteți să vă îndoiți de ea pe bună dreptate, deoarece originea ei nu este din cer. Pacea lui Hristos vine prin cunoașterea lui Isus pe care Îl descoperă Biblia.
Dacă provine din alte surse, și nu din Izvorul Divin, fericirea va fi la fel de schimbătoare, după cum sunt circumstanțele, dar pacea lui Hristos este constantă. Ea nu depinde de nici o circumstanță a vieții, nu depinde de cantitatea bunurilor lumești sau de numărul prietenilor de pe pământ. Domnul Hristos este izvorul de apă vie, iar fericirea și pacea care vin de la El nu vor seca niciodată, pentru că El este izvorul vieții. Cei care se încred în El pot să spună: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor. Chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții. Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaș al locuințelor Celui Preaînalt”. (Psalmii 46, 1-4.)
Avem motive să cultivăm o recunoștință neîncetată față de Dumnezeu, pentru că, prin ascultarea Sa desăvârșită, Domnul Hristos a recâștigat cerul pe care Adam l-a pierdut prin neascultare. Adam a păcătuit, iar copiii lui Adam împărtășesc vinovăția lui și consecințele acesteia, dar Domnul Isus a purtat vinovăția lui Adam și toți copiii lui Adam, care vor alerga la Hristos, cel de-al doilea Adam, pot fi eliberați de pedeapsa nelegiuirii. Trecând testul pe care Adam nu a reușit să-l treacă, Domnul Isus a recâștigat cerul pentru om, pentru că El a respectat Legea în mod desăvârșit, și toți cei care au o înțelegere corectă a Planului de Mântuire vor înțelege că nu pot fi mântuiți atâta vreme cât calcă poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Ei trebuie să înceteze să calce Legea și să înceapă să se încreadă în făgăduințele care sunt la dispoziția noastră prin meritele lui Hristos.
Nu vă încredeți în oameni
Credința noastră nu trebuie să se bazeze pe abilitatea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Există pericolul de a ne încrede în oameni, chiar dacă este posibil ca ei să fi fost folosiți ca unelte ale lui Dumnezeu pentru a îndeplini o lucrare mare și bună. Domnul Hristos trebuie să fie puterea noastră și cetățuia noastră de scăpare. Cei mai buni oameni pot să cadă din statornicia lor și cea mai bună religie, dacă este coruptă, are o influență extrem de periculoasă asupra minții oamenilor. Religia vie și curată se află în ascultarea de fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Neprihănirea înalță o națiune, dar lipsa ei degradează și ruinează omul.
„Credeți, doar credeți”
De la amvoanele din zilele noastre sunt rostite cuvintele: „Credeți, e de-ajuns să credeți. Încredeți-vă în Hristos. Nu mai aveți nimic de a face cu vechea lege, trebuie doar să credeți în Hristos.” Cât de diferită este această exprimare față de cuvintele apostolului care declară că, fără fapte, credința este moartă. El spune: „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri”. (Iacov 1, 22.) Trebuie să avem acea credință care lucrează din iubire și purifică sufletul. Mulți caută să înlocuiască neprihănirea vieții cu o credință superficială și cred că prin aceasta vor dobândi mântuirea.
Domnul cere și acum același lucru pe care i l-a cerut lui Adam în Eden -- o ascultare desăvârșită de Legea lui Dumnezeu. Trebuie să avem o neprihănire fără pată și fără cusur. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său să moară pentru lume, dar El nu a murit pentru a anula Legea care este sfântă, dreaptă și bună. Jertfa lui Hristos pe Golgota este un argument incontestabil, care arată caracterul neschimbător al Legii. Pedeapsa ei a fost suportată de Fiul lui Dumnezeu în locul omului vinovat, pentru ca, prin meritele Sale și prin credința în Numele Său, cel păcătos să poată primi puritatea caracterului Său nepătat.
Celui păcătos i-a fost acordată o a doua șansă de a respecta Legea lui Dumnezeu, prin puterea Răscumpărătorului Său divin. Crucea de pe Golgota condamnă pentru totdeauna ideea pe care Satana i-a prezentat-o lumii creștine, și anume că moartea lui Hristos a abolit nu numai sistemul tipologic al jertfelor și ceremoniilor, ci și Legea neschimbătoare a lui Dumnezeu, temelia tronului Său, expresia caracterului Său.
Satana a căutat, prin orice mijloace posibile, să anuleze efectul jertfei Fiului lui Dumnezeu, pentru a face ispășirea Sa inutilă și misiunea Sa un eșec. El a afirmat că moartea lui Hristos a făcut ca ascultarea de Lege să nu fie necesară și i-a permis celui păcătos să beneficieze de favoarea unui Dumnezeu Sfânt, fără să fie nevoie să se lase de păcate. El a declarat că standardul Vechiului Testament a fost coborât în Evanghelie și că oamenii pot să vină la Hristos, pentru a fi mântuiți nu de păcatele lor, ci în păcatele lor.
Dar când L-a privit pe Domnul Isus, Ioan a vorbit despre misiunea Sa. El a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1, 29.) Solia pentru fiecare suflet ce se pocăiește este: „Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna”. (Isaia 1, 18.)