Efes
Am ceva împotriva ta: ți-ai părăsit dragostea dintâi
„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: «Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.» Apocalipsa 2, 1-5. În aceste versete sunt rezumate condițiile împăcării cu Dumnezeu. Prima experiență a Bisericii din Efes a condus-o la fapte bune. Dumnezeu se bucura de faptul că Biserica Sa reflecta lumina cerească dezvăluind spiritul lui Hristos prin iubire și milă. Dragostea care se afla în inima lui Hristos, dragostea care L-a determinat să se dea pe Sine însuși ca jertfă pentru omenire și să sufere cu răbdare învinuirile oamenilor, până acolo încât să fie numit demon, dragostea care L-a îndemnat să facă vindecări nemaipomenite în timpul lucrării Sale -- aceasta a fost dragostea care trebuia să se descopere în viețile urmașilor Lui.”
„Dar ei au neglijat să împărtășească mila și blândețea lui Hristos. Eul, așa cum se manifestă în trăsăturile de caracter înnăscute, a stricat principiile măreției, faptelor bune, care îi identifica pe membrii Bisericii din Efes ca și creștini. Domnul Isus trebuia să le arate că și-au pierdut ceea ce a fost totul pentru ei. Dragostea care L-a determinat pe Mântuitorul să moară pentru noi n-a fost descoperită în plinătatea ei în viețile lor. Din acest motiv, ei nu erau în stare să aducă cinste numelui Mântuitorului. Și, pierzând dragostea dintâi, ei au înaintat în cunoașterea unor teorii ce își au originea în tatăl minciunilor.” -- (Manuscript 11, 1906.)
„Ținând seama de multele părți bune amintite, cât de izbitoare este acuzația adusă Bisericii din Efes: «Cu toate acestea, Eu am ceva împotriva ta, pentru că ți-ai părăsit dragostea dintâi». Această Biserică fusese mult favorizată. Ea a fost înființată de apostolul Pavel. În Efes se afla Templul Dianei, care, în ceea ce privește grandoarea, a fost una dintre minunile lumii. Biserica din Efes a întâlnit o mare opoziție și unii dintre primii creștini au suferit persecuție; totuși, chiar unii dintre ei s-au întors de la adevărurile care i-au unit cu urmașii Iui Hristos și au adoptat, în locul lor, învățături false, oferite de Satana.”
„Această schimbare este reprezentată ca o apostazie spirituală. «Adu-ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele dintâi» -- se rezumă în versetele precedente. Ei nu știau că a avut loc o schimbare în inimile lor și că ar trebui să se pocăiască pentru că au părăsit faptele dintâi. Însă Domnul, în mila Sa, i-a chemat la pocăință, la întoarcerea la prima lor dragoste, la faptele care sunt întotdeauna rezultatul unei iubiri adevărate, asemenea lui Hristos.” -- (The S. D. A. Bible Commentary 7:956-957.)
Învățăturile Nicolaiților
„Legea și Evanghelia nu pot fi separate. În Hristos, mila și dreptatea se întâlnesc; dreptatea și pacea se sărută. Evanghelia este nici mai mult nici mai puțin decât Legea dezvăluită. Ea nu oferă mai multă libertate păcatului decât o face Legea. Legea arată spre Hristos; Hristos arată spre Lege. Evanghelia îi cheamă pe oameni la pocăință. Pocăință pentru păcat. Și ce este păcatul? -- Este încălcarea Legii. De aceea Evanghelia îi cheamă pe oameni, din păcatele lor, înapoi la ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Isus, prin viața și moartea Sa, ne-a învățat ascultarea desăvârșită. El a murit, Cel drept pentru cel nedrept, Nevinovatul pentru vinovat, pentru ca onoarea Legii lui Dumnezeu să poată fi păstrată, și totuși omul să nu fie complet distrus. Lucrarea mântuirii, atât în dispensațiunea Vechiului cât și a Noului Testament, este aceeași. Hristos a fost temelia întregului sistem evreisc. Ceremoniile și umbrele sub care se închinau evreii, toate indicau către Mântuitorul lumii. Închinarea se făcea prin credința într-un Mântuitor ce va veni și-i va salva pe păcătoși. Astăzi, prin credința în Hristos, ci sunt îndreptățiți.
Oferind pe Fiul Său, Dumnezeu s-a dat pe Sine însuși, pentru ca omul să poată avea încă o ocazie de probă. Dacă Dumnezeu ar fi putut să schimbe Legea Sa pentru a întâlni pe om în condiția sa căzută, n-ar fi făcut El aceasta și să își păstreze pe singurul Fiu în cer? -- Cu siguranță că da. Dar din cauză că Legea Sa era la fel de neschimbătoare ca și caracterul Său, El a dat pe preaiubitul Său Fiu, care e mai presus de Lege și una cu El însuși, pentru a primi pedeapsa care o pretindea dreptatea Sa.
Moartea Fiului preaiubit al lui Dumnezeu pe cruce ne arată imuabilitatea Legii lui Dumnezeu. Moartea Sa preamărește Legea și o face slăvită, oferind omului dovada caracterului ei de neschimbat. De pe buzele Lui divine s-au auzit cuvintele: «Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric ci să împlinesc», Moartea lui Hristos a împlinit cerințele Legii.
Dar doctrina ce se învață acum arată că Evanghelia lui Hristos a făcut Legea Iui Dumnezeu fără efect; că prin «credință» noi suntem scutiți de cerința de a fi împlinitori ai Cuvântului. Aceasta este doctrina Nicolaiților, pe care Hristos a condamnat-o atât de vehement. El spune Bisericii din Efes: «Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești. Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele Nicolaiților, pe care și Eu le urăsc.» Apocalipsa 2, 2-6.
Cei ce învață astăzi această doctrină au multe de spus în legătură cu credința și neprihănirea lui Hristos, dar ei pervertesc adevărul și îl fac servul erorii. Ei susțin că noi trebuie doar să credem în Isus Hristos și că credința este atotsuficientă, că neprihănirea lui Hristos trebuie să fie scrisoarea de acreditare a păcătosului, că această neprihănire imaculată împlinește legea pentru noi și că noi nu suntem obligați să ascultăm de Legea lui Dumnezeu. Acest grup pretinde că Hristos a venit să salveze pe păcătoși și că El i-a mântuit. «Sunt mântuit», vor repeta ei mereu și mereu. Dar sunt ei mântuiți cât timp calcă Legea lui Iehova? -- Nu. Pentru că haina neprihănirii lui Hristos nu e o mantie pentru nelegiuire. O asemenea învățătură este o eroare evidentă și Hristos devine pentru aceste persoane o piatră de poticnire așa cum a fost pentru evrei; pentru evrei din cauză că nu L-au primit pe El ca Mântuitor personal, pentru acești pretinși credincioși în Hristos, din cauză că ei îl despart pe Isus de Lege și privesc credința ca pe un înlocuitor al ascultării. Ei îl despart pe Tatăl de Fiul, Mântuitorul lumii. Într-adevăr, ei susțin prin învățătură și exemplu că Hristos, prin moartea Sa, îi salvează pe oameni în nelegiuirile lor.” -- (The Signs of the Times, 25 februarie, 1897.)
Smirna
Mesajul lui Hristos către Biserica timpurie era „Fii credincios”.
„Oriunde au căutat refugiu, urmașii lui Hristos au fost vânați ca și fiarele de pradă. Ei erau forțați să caute adăpost în locuri pustii și singuratice. «Lipsiți de toate, prigoniți, munciți, ei, de care lumea nu era vrednică -- au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului.» Evrei 11, 37, 38. Catacombele au oferit adăpost pentru mii dintre ei. În adâncurile dealurilor din afara orașului Roma fuseseră săpate galerii lungi prin pământ și stâncă; rețeaua întunecoasă și complicată de tunele se întindea pe kilometri întregi dincolo de zidurile cetății. În aceste adăposturi subterane urmașii lui Hristos și-au îngropat morții lor. Și tot aici, atunci când erau suspectați și proscriși, își găseau un adăpost. Când Cel ce dă viața va trezi pe cei ce au luptat lupta cea bună, mulți martiri pentru cauza lui Hristos vor ieși din aceste catacombe întunecoase.
Sub cea mai sălbatică prigoană, acești martori pentru Isus și-au păstrat credința neîntinată. Deși au fost lipsiți de orice confort, ascunși de lumina soarelui, făcându-și casa în sânul întunecos dar prietenos al pământului, ei nu s-au plâns. Prin cuvinte de credință, de răbdare și speranță, ci s-au încurajat unul pe altul să reziste în fața lipsei și mizeriei. Pierderea tuturor bogățiilor pământești nu i-a putut determina să renunțe la credința lor în Hristos. Încercările și persecuțiile erau doar trepte care îi aduceau mai aproape de odihna și răsplata lor.
La fel ca servii lui Dumnezeu din vechime, mulți erau «torturați, și n-au vrut să primească izbăvirea; ei doreau să dobândească o înviere mai bună.» Versetul 35. Ei și-au amintit cuvintele învățătorului lor, că atunci când sunt persecutați pentru Numele Lui, să se bucure și să fie plini de veselie pentru că mare va fi răsplătirea lor în ceruri; deoarece, la fel fuseseră persecutați profeții dinaintea lor. Ei s-au bucurat că au fost socotiți demni să sufere pentru adevăr și cântece triumfale s-au înălțat din mijlocul flăcărilor. Privind prin credință, ei au văzut pe Hristos și pe îngeri aplecându-se peste marginile cerului și aprobând statornicia lor. O voce de la tronul lui Dumnezeu ajungea până la ei «Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții»”. Apocalipsa 2, 10. -- (The Great Controversy, 40-41.)
Pergam
Învățătura lui Balaam, care l-a învățat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor și să se dedea la curvie, și aplicațiile ei pentru zilele noastre.
„Balaam a știut că prosperitatea lui Israel depindea de ascultarea lor de Dumnezeu și că nu exista alt mod de a-i nimici decât prin a-i conduce în păcat.” -- (Patriarchs and Prophets, 451.)
„Am fost dusă înainte pe timpul în care păgânii idolatri îi persecutau și ucideau pe creștini. Sângele curgea în torente. Nobili, învățați și oameni de rând erau uciși fără milă. Familiile bogate erau aduse la sărăcie pentru că nu vroiau să-și părăsească credința. Cu toate prigonirile și suferințele la care acești creștini erau supuși, ei nu vroiau să coboare standardul. Ei și-au păstrat credința curată. Am văzut că Satana tresaltă de bucurie și triumfa în fața suferințele lor. Dar Dumnezeu privea cu deplină aprobare la martirii Săi credincioși. Creștinii care au trăit în vremea aceea de groază au fost nespus de prețioși pentru El, deoarece erau gata să sufere de dragul Lui. Fiecare suferință îndurată le sporea răsplata în ceruri.
Deși Satana se bucura de suferințele sfinților, el tot nu era mulțumit. El dorea să stăpânească mintea tot așa cum stăpânea trupul. Suferințele îndurate de ei au avut ca efect doar apropierea lor de Domnul conducându-i să se iubească unul pe altul și determinându-i să se teamă mai mult ca oricând să nu-L întristeze. Satana dorea să-i facă să-L nemulțumească pe Dumnezeu; în felul acesta ei și-ar fi pierdut puterea, forța și fermitatea. Deși erau uciși cu miile, în locul celor căzuți apăreau alții. Satana vedea că-și pierde supușii; căci, cu toate că sufereau prigoniri și moarte, ei erau protejați de Isus Hristos pentru a fi supuși ai împărăției Lui. Din acest motiv Satana și-a făcut în așa fel planurile încât să lupte mai cu succes împotriva guvernării lui Dumnezeu și să înfrângă Biserica. El i-a condus pe păgânii idolatri să îmbrățișeze o parte din credința creștină. Ei susțineau că cred în răstignirea și învierea Domnului Hristos, și au propus să se unească cu urmașii lui Isus, fără însă să-și schimbe inima. Oh, ce primejdie grozavă pentru Biserică! Era un timp de chin psihic. Unii gândeau că dacă se vor coborî și se vor uni cu idolatrii care primiseră o parte din credința creștină, acesta ar fi fost mijlocul pentru deplina lor convertire. Satana căuta să corupă învățăturile Scripturii.
Am văzut în cele din urmă că standardele au fost coborâte, și că păgânii se uneau cu creștinii. Cu toate că acești închinători la idoli pretindeau că sunt convertiți, ei au adus idolatria în Biserică, schimbând doar obiectele cărora li se închinau cu chipurile sfinților și chiar cu al Domnului Hristos și al mamei Sale, Maria. Pe măsură ce urmașii lui Hristos s-au unit cu ei, religia creștină a devenit coruptă iar Biserica și-a pierdut curăția și puterea. Unii au refuzat să se unească cu ei. Astfel și-au păstrat curăția și s-au închinat doar lui Dumnezeu. Ei nu s-au plecat înaintea vreunui chip al celor ce sunt în ceruri sau în apele mai de jos decât pământul.
Satana tresaltă de bucurie văzând cât de mulți au decăzut; și apoi el a determinat Biserica decăzută să constrângă pe cei ce vroiau să-și păstreze curăția credinței lor, sau să accepte ceremoniile lor și închinarea la chipuri cioplite sau să fie omorâți. Focul persecuției s-a aprins din nou împotriva adevăratei Biserici a lui Hristos și milioane de oameni au fost uciși fără milă.” -- (Early Writings, 210-211.)
„Convertirea cu numele a lui Constantin în prima parte a secolului al IV-lea a produs o mare bucurie, iar lumea, îmbrăcată cu o formă a neprihănirii, a pătruns în Biserică. Acum lucrarea de corupție a progresat repede. Păgânismul, deși părea că fusese învins, a devenit biruitor. Spiritul lui stăpânea Biserica. Învățăturile, ceremoniile și superstițiile lui au fost introduse în credința și închinarea pretinșilor urmași ai lui Hristos.
Acest compromis între creștinism și păgânism a dezvăluit «omul fărădelegii» prezis în profeție ca unul care se împotrivește și se înalță pe sine mai presus de Dumnezeu. Acest sistem uriaș de religie falsă este o capodoperă a puterii Diavolului -- un monument al eforturilor lui de a se așeza pe tron pentru a conduce pământul după propriul plac.” -- (The Great Controversy, 50.)
Învățăturile pentru Biserica de azi
„Prietenia necredincioșilor este mult mai periculoasă decât dușmănia lor. Noi nu putem să fim în tovărășie cu dușmanii Domnului din jurul nostru, fără a pune în pericol propriile noastre suflete și sufletele celor pe care Dumnezeu i-a încredințat grijii noastre.” -- (The Signs of the Times, 2 iunie, 1881.)
„Poporul evreu a ajuns o pradă chiar pentru popoarele a căror obiceiuri au ales să le urmeze.” -- (The Review and Herald, 28 decembrie, 1905.)
„Ei s-au amestecat cu cei idolatri, s-au unit cu ei în afaceri, plăceri și chiar în închinare, până când se părea că au devenit una cu ei, în spirit și interes. După aceea, cei ce se pretindeau prietenii lui Israel au devenit cei mai mari dușmani ai lor și au căutat orice mijloace să-i nimicească cu desăvârșire.” -- (The Signs of the Times, 15 septembrie, 1881.)
Tiatira
„Iată ce am împotriva ta: tu lași ca Izabela, femeia aceea, care se zice proorocită, să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, și să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.” Apocalipsa 2, 20.
„Acum, în timpul acestor crize înspăimântătoare, în prezența preoților idolatri și a împăratului apostat, ei au rămas deoparte. Dacă Dumnezeu detestă un păcat mai presus decât altul, de care poporul Său este vinovat, acesta este să nu faci nimic în caz de pericol.... Indiferența și neutralitatea într-o criză religioasă sunt privite de Dumnezeu ca o crimă dureroasă, egală cu cea mai mare ostilitate împotriva lui Dumnezeu.” -- (Testimonies for the Church 3:281.)
„A devenit ascultarea ta de oameni răzvrătire împotriva lui Dumnezeu?” -- (Special Testimonies, Seria B 2:17.)
„Când în poporul lui Dumnezeu sunt unii care s-au depărtat de cărarea ascultării în umilință, care înalță eul personal, care s-au unit cu Satana în acuzarea și în condamnarea acelora pe care Dumnezeu i-a ales să fie lucrători pentru salvarea oamenilor, putem noi oare să tăcem de teamă să nu rănim sentimentele lor? Când există în Biserică oameni care iubesc mai mult bogățiile decât neprihănirea, care sunt pregătiți să profite de semenii lor prin afaceri necinstite, să nu protestăm? Și când oameni care stau în postura de conducători și învățători lucrează sub influența ideilor spiritiste și pervertite, vom păstra noi tăcere de teama de a nu vătăma influența lor, în timp ce sufletele sunt înșelate?...
A crede că răul nu trebuie condamnat deoarece aceasta ar condamna pe cei ce făptuiesc răul, înseamnă a oferi ajutor minciunii....
Ar trebui să înțelegem bine acum că noi nu-i ajutăm în realitate pe cei ce sunt hotărâți să facă răul, în timp ce noi le arătăm respect și ne oprim cuvintele de reproș pentru cei care nu pot să sufere mustrarea. S-a făcut și se face o mare greșeală în această privință. Pot fi învinuiți servii lui Iehova, în a căror inimă El a pus dușmănie împotriva oricărei fapte păcătoase, de incorectitudine atunci când spun răului rău și binelui bine? Cei ce se simt așa de liniștiți în ceea ce privește faptele oamenilor care strică credința poporului Iui Dumnezeu, sunt conduși de un sentiment înșelător”. -- (Special Testimonies, Seria B 2:9-11.)
„Mesajul meu pentru voi este: nu accepta să asculți mai departe fără să protestezi împotriva pervertirii adevărului. Demască pretențiile false care, dacă sunt primite, vor conduce pe păstori, pe medici și pe lucrătorii din lucrarea misionară medicală să ignore adevărul. Fiecare trebuie să stea acum de veghe. Dumnezeu cere bărbaților și femeilor să ia poziție sub steagul însângerat al Prințului Emanuel. Eu am fost instruită să avertizez poporul nostru; pentru că mulți sunt în pericolul de a primi teorii și sofisme care subminează stâlpii de temelie ai credinței.” -- (Special Testimonies, Seria B 2:15.)