Sardes
„Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit!” Apocalipsa 3, 3.
„Este dat un avertisment pentru timpul în care erorile urmau să vină ca un hoț pentru a fura credința poporului lui Dumnezeu, timp în care poporul trebuia să vegheze cu sârguință și să se apere împotriva amăgirilor vrășmașilor.
În Sardes, mulți fuseseră convertiți prin predicarea apostolilor. Adevărul fusese primit ca o lumină strălucitoare. Dar unii au uitat modul minunat în care au primit adevărul, și Isus a considerat că este necesar să-i mustre.
Standardele inițiale au căzut unele după altele, iar unii au devenit plictisiți de adevărurile mereu repetate. Ei doreau un nou stadiu al doctrinei, mult mai plăcut pentru mințile lor. Ei socoteau că au nevoie de o schimbare extraordinară, și în orbirea lor spirituală nu și-au dat seama că sofismele lor urmau să anuleze toate experiențele din trecut.
Însă Domnul Isus putea să vadă sfârșitul de la început. Prin Ioan, El le-a trimis avertizarea: «Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț.» Apocalipsa 3, 3” -- (The S. D. A. Bible Commentary 7:958.)
Cel ce va birui
„«Totuși ai în Sardes câteva nume, care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.» Apocalipsa 3, 4.5. Aceasta este răsplata ce se dă celor ce au obținut un caracter curat și nepătat, celor care au ținut credința curată înaintea lumii. Isus Hristos va mărturisi numele lor înaintea Tatălui și înaintea îngerilor Lui. Ei au fost drepți, loiali și credincioși. Au trăit și au învățat adevărul și când au fost vorbiți de bine și când au fost vorbiți de rău.” -- (The S. D. A. Bible Commentary 7:960.)
„Dumnezeu cere acestei biserici să facă o schimbare. Creștinilor le mergea numele că trăiesc, dar faptele lor erau lipsite de dragostea lui lsus. Oh, cât de mulți au căzut pentru că s-au încrezut în mărturisirea lor de credință, pentru mântuire! Cât de mulți sunt pierduți prin eforturile lor de a avea un renume. Dacă cineva are reputația de a fi un evanghelist plin de succes, un predicator dotat, un om al rugăciunii, un om al credinței, un om al unei consacrări speciale, există un pericol real să-și piardă credința atunci când vin asupra lui cele mai mici încercări permise de Dumnezeu. Adeseori, eforturile cele mai mari vor fi făcute pentru a-și păstra reputația.
Cel ce trăiește cu teama că ceilalți nu apreciază valoarea lui, pierde din vedere pe Singurul care ne face demni pentru slava lui Dumnezeu. Să fim ispravnici credincioși asupra noastră înșine. Să nu privim la noi ci la Hristos. Atunci nu va mai fi nici o îngrijorare. Toate faptele, oricât de valoroase pot să pară, sunt fără valoare dacă nu sunt făcute în dragostea lui Isus. Cineva poate împlini toate activitățile religioase și totuși, dacă Hristos nu este prezent în tot ce face și spune, el va lucra pentru propria Iui slavă.” -- (The S. D. A. Bible Commentary 7:958.)
„Puteți să manifestați un zel mare în eforturile misionare, și totuși, deoarece este corupt prin egoism și printr-un accent al eului, este un eșec în ochii lui Dumnezeu; pentru că acesta este un dar stricat, necurat. Dacă ușa inimii nu este deschisă pentru Isus, dacă El nu ocupă templul sufletului, dacă inima nu este umplută cu atributele Sale divine, atunci faptele omului, când sunt măsurate în cântarele cerului, vor fi găsite «prea ușoare». Dragostea lui Hristos te poate îmbogăți; dar mulți nu înțeleg valoarea dragostei Sale. Mulți nu-și dau seama că spiritul pe care ei îl îndrăgesc este lipsit de blândețea și umilința lui Hristos, lipsit de dragostea care i-ar face canale ale luminii.” -- (The S. D. A. Bible Commentary 7:961.)
Filadelfia
„Iată ți-am pus înainte o ușă deschisă”. Apocalipsa 3, 8.
„Imaginați-vă ușa deschisă pe care Hristos a așezat-o înaintea voastră, pe care nici un om nu o poate închide. Dumnezeu va închide ușa pentru orice rău dacă îi veți oferi ocazia. «Când va năvăli vrășmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.» Isaia 59, 19” -- (The Review and Herald, 16 aprilie, 1889.)
„Hristos a murit pentru ei ca ei să poată avea viață. El a deschis înaintea lor calea prin care să poată păzi poruncile lui Dumnezeu, prin meritele Sale. Hristos spune: «Știu faptele tale: iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide.» Cât de mult se străduiesc oamenii să închidă această ușă; dar ei nu sunt în stare. Mărturia lui Ioan este, «Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.» Sub capacul ispășirii, în chivot, erau două table de piatră ce conțineau Legea lui Iehova. Cei credincioși Domnului au văzut lumina din Lege care a fost dată lumii, și care strălucea înaintea lor. Acțiunile Satanei urmăresc să închidă această ușă de lumină; dar Isus spune că nici un om nu o poate închide. Oamenii vor întoarce spatele luminii, o vor denunța, o vor disprețui, dar ea va lumina în raze clare și distincte pentru a îmbărbăta și binecuvânta pe cei ce o vor vedea.” -- (The Review and Herald, 25 august, 1885.)
Isus așteaptă să facă o mare lucrare pentru noi și întreg cerul este interesat în salvarea noastră
„Mântuitorul nostru spune: «Iată, ți-am pus înainte o ușă deschisă, și nici un om nu o poate închide». Prin această ușă deschisă în Templul lui Dumnezeu noi vedem Legea divină așezată în chivotul legământului. Prin această ușă deschisă, strălucește lumina din Legea cea bună, sfântă și dreaptă, arătându-i omului adevăratul standard al neprihănirii, pentru ca el să nu facă nici o greșeală. În formarea caracterului, care va fi cercetat de Dumnezeu. Păcatul este condamnat de această Lege; trebuie să-l părăsim. Mândria și egoismul pot să-și găsească loc în caracter doar dacă îl respingem pe El, care a fost blând și umil cu inima.”
„«O ușă deschisă» a fost așezată înaintea noastră, și adversarii noștri conduși de Satana, cel mai mare dușman al celor neprihăniți, nu pot închide această ușă. Tatăl nostru ceresc a deschis-o și «nimeni nu o poate închide». Atunci, de ce să umblăm în nesiguranță, lipsiți de lumină? De ce să ne plângem de nori și întuneric, când există o ușă deschisă a harului, și Isus este angajat într-o lucrare specială în numele nostru, făcând ispășire pentru noi, prezentând numele noastre înaintea Tatălui? El dorește să ne binecuvânteze. Tatăl, zice El, «Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.» Apoi urmează asigurarea minunată: «Celui ce va birui îi voi da să șadă pe scaunul Meu de domnie, așa după cum Eu am biruit și stau cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.» Apocalipsa 3, 21.” -- (The Review and Herald, 24 noiembrie, 1885.)
„Nouă nu ni se cere să ne închinăm și să-i servim lui Dumnezeu folosind căile pe care le-am urmat cu ani înainte. Dumnezeu cere un serviciu mai mare acum decât oricând înainte. El cere îmbunătățirea darurilor cerești. El ne-a adus într-o situație în care avem nevoie de lucruri mult mai valoroase și mai înalte decât a fost nevoie oricând înainte. Biserica adormită trebuie să se ridice, să se trezească din letargia ei spirituală, pentru a realiza importanta datorie care a rămas nefăcută. Poporul nu a intrat în Locul Sfânt, unde a intrat Isus ca să facă ispășire pentru copiii Săi. Noi avem nevoie de Spiritul Sfânt pentru a înțelege adevărurile prezente; dar există o secetă spirituală în biserici, și noi ne-am obișnuit să fim ușor satisfăcuți cu starea noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi spunem că suntem bogați și ne-am îmbogățit, și că nu avem nevoie de nimic, în timp ce suntem săraci, nenorociți, murdari, orbi și goi.” -- (The Review and Herald, 25 februarie, 1890.)
„Este privilegiul vostru să experimentați desăvârșirea mântuirii prin Hristos. Doar Isus este speranța voastră. Voi puteți avea neprihănirea prin sângele lui Isus.” -- (The Review and Herald, 15 mai, 1892.)
Laodicea
Primirea soliei către Laodicea va avea ca rezultat o nouă Cinzecime.
„Într-o zi la amiază, scriam despre lucrarea ce s-ar fi putut face la ultima Conferință Generală, dacă oamenii din locurile de răspundere ar fi urmat voia și calea lui Dumnezeu. Cei ce au avut o mare lumină, n-au umblat în lumină. Adunarea s-a încheiat și spărtura nu a fost reparată. Oamenii nu s-au smerit înaintea Domnului, așa cum ar fi trebuit s-o facă, și Spiritul Sfânt nu a fost revărsat.”
„Am scris până când mi-am pierdut cunoștința, și mi se părea că asist la o scenă în Battle Creek.”
„Eram adunați în auditoriul tabernacolului. S-a înălțat o rugăciune, s-a cântat un imn și din nou s-a înălțat o rugăciune. Se adresa lui Dumnezeu cea mai serioasă implorare. Adunarea era marcată de prezența Duhului Sfânt. Lucrarea devenea tot mai serioasă, și unii din cei prezenți plângeau în hohote.”
„Cineva s-a ridicat din locul unde stătea îngenuncheat și a mărturisit că în trecut el nu era în bună înțelegere cu anumite persoane și că nu a simțit iubire pentru ele, dar că acum se vede în adevărata lumină. Cu multă solemnitate el repetă solia către Laodicea: «Pentru că spui, sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic». În îngâmfarea mea mă simțeam chiar așa, a zis el. «Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol». Acum văd că aceasta este adevărata mea stare. Ochii mei s-au deschis. Spiritul meu fusese nedrept, m-am crezut neprihănit, dar acum, inima mea e zdrobită și eu simt nevoia după sfatul Celui ce m-a cercetat până în adâncul meu. Oh, cât de îndurătoare și pline de milă sunt cuvintele acestea: «Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi pentru ca să-ți ungi ochii și să vezi.»” Apocalipsa 3, 17.18.
„Cel ce vorbea s-a întors către cei care se rugaseră, și a spus: «Noi avem ceva de făcut. Trebuie să ne mărturisim păcatele, și să ne umilim inimile înaintea lui Dumnezeu». El a făcut mărturisiri din toată inima și apoi s-a îndreptat către anumiți frați, și fiecăruia i-a întins mâna cerându-i iertare. Cei cărora le vorbea se ridicau în picioare, mărturisind și cerând iertare, și cădeau unul pe umărul celuilalt plângând. Spiritul mărturisirii s-a întins peste întreaga adunare. Era un moment al Cincizecimii. Ei cântau și lăudau pe Dumnezeu și până noaptea târziu, aproape până dimineața, s-a continuat această lucrare.
Cu o distincție clară, erau repetate adesea următoarele cuvinte: «Eu mustru și pedepsesc pe cei pe care îi iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te. Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.» Apocalipsa 3,19.20. Niciunul nu părea prea mândru pentru a face mărturisiri cu o inimă zdrobită, iar cei ce conduceau această lucrare erau cei cu influență, dar care nu avuseseră înainte curajul să-și mărturisească păcatele.
Era așa o bucurie cum niciodată înainte nu fusese simțită în tabernacol. Apoi m-am trezit din starea mea de inconștiență, și pentru un timp nu mi-am dat seama unde mă aflam. Aveam încă în mână creionul. Mi-au fost spuse cuvintele: «Aceasta ar fi putut să aibă loc. Toate acestea le aștepta Domnul din partea poporului Său. Tot cerul a așteptat să-și reverse îndurarea». M-am întrebat: unde am fi ajuns dacă la ultima Conferință Generală s-ar fi făcut această lucrare? Și a venit asupra mea o groaznică dezamăgire când mi-am dat seama că ceea ce am văzut nu avusese loc în realitate.” -- (Testimonies for the Church 8:104-106.)
Solia Martorului Credincios este adusă mai aproape de noi prin mărturiile Spiritului Profetic.
„În ultima mea viziune mi s-a arătat că nici chiar această solie a Martorului Credincios nu și-a împlinit scopul ei rânduit de Dumnezeu. Poporul doarme încă în păcatele lui. Credincioșii continuă să declare că sunt bogați și nu au nevoie de nimic. Mulți întreabă: Pentru ce sunt date toate aceste mustrări? Pentru ce ne acuză mereu Mărturiile de apostazie și de păcate grave? Noi iubim adevărul; noi prosperăm; noi nu avem nevoie de aceste mărturii de mustrare și avertizare. Lăsați însă ca acești murmurători să-și vadă propriile lor inimi și să compare viața lor cu învățăturile practice ale Bibliei, să-și umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu și harul Lui să lumineze întunericul lor spiritual și atunci solzii vor cădea de pe ochii lor și vor înțelege adevărata lor sărăcie și nenorocire spirituală. Vor simți necesitatea de a cumpăra aurul, care reprezintă credința și dragostea; veșmintele albe care reprezintă un caracter nepătat, curățit prin sângele scumpului Mântuitor; și alifia pentru ochi care este harul lui Dumnezeu, ce va da un discernământ spiritual clar, pentru a descoperi păcatul. Aceste daruri sunt mult mai prețioase decât aurul din Ofir.
Mi s-a arătat că principala cauză pentru care poporul lui Dumnezeu se află acum în această stare de orbire spirituală este pentru că ei nu vor să primească mustrarea. Mulți au disprețuit avertismentele și mustrările ce le-au fost date. Martorul Credincios condamnă starea de încropire a poporului lui Dumnezeu, care oferă Satanei o mare putere în acest timp de așteptare și veghere”. -- (Testimonies for the Church 3:254-255.)
Adevărata slăbiciune a Laodiceei este autoînșelarea
„Mesajul către Biserica din Laodicea este o prezicere cutremurătoare și se aplică poporului lui Dumnezeu din timpul nostru.”
„Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i, Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: «Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici, Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.»” Apocalipsa 3, 14-17.
„Domnul ne arată că solia, care trebuie vestită poporului de slujitorii Săi pe care El i-a trimis să-l avertizeze, nu este o solie de pace și de siguranță. Ea nu este numai teoretică, ci și practică în orice amănunt. În solia către Laodicea, poporul lui Dumnezeu ne este înfățișat într-o stare de siguranță trupească. Ei sunt comozi și se cred într-o stare de înaltă prosperitate spirituală. Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic; și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.»
Ce altă amăgire mai mare poate veni peste sufletele omenești decât convingerea că stau bine, în timp ce ele sunt în totul greșite! Solia Martorului Credincios găsește poporul lui Dumnezeu într-o regretabilă amăgire, chiar dacă sunt sinceri în această amăgire. Ei nu știu că starea lor este vrednică de plâns în ochii lui Dumnezeu. În timp ce sufletele cărora li se adresează solia se măgulesc că ar fi într-o stare spirituală excelentă, solia Martorului Credincios zdrobește siguranța lor prin demascarea stării lor adevărate de orbire spirituală, de sărăcie și ticăloșie. Mărturia aceasta atât de tăioasă și de aspră nu poate fi o greșeală, deoarece vorbește Martorul Credincios și mărturia Sa trebuie să fie corectă.
Pentru cei ce se simt siguri în realizările lor și care se cred bogați în cunoștințe spirituale, este greu să primească solia care declară că sunt amăgiți și că le lipsește orice dar spiritual. Inima nesfințită este «nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea». Mi-a fost arătat că mulți se măgulesc pe ei înșiși că ar fi buni creștini, dar nu au nici o rază de lumină de la Isus. Ei nu au nici o experiență personală în viața de credință. Ei au nevoie de o lucrare adâncă și temeinică de umilire înaintea lui Dumnezeu, înainte ca ei să poată simți adevărata lor nevoie de eforturi serioase și stăruitoare, pentru a-și asigura darurile prețioase ale Spiritului.” -- (Testimonies for the Church 3:252-253.)
Judecata
Judecata celor vii este ultimul mijloc al lui Dumnezeu pentru a distruge autoînșelarea noastră. Dar cei ce nu vor fi corectați prin Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia Spiritului Său vor fi nimiciți ca o povară a pământului.
Să ne pregătim pentru judecată și să ascultăm Cuvântul Său și mărturiile Sale. Această mărturie poate fi comparată cu mărturia despre zguduire din „Scrieri timpurii”. Este cutremurător faptul că Domnul este obligat să ne scuture și să ne facă „palizi”.
„În dimineața zilei de 23 octombrie 1879, pe la ora două, Spiritul Domnului a venit asupra mea și am văzut scenele judecății viitoare. Nu am cuvinte ca să dau o descriere exactă a lucrurilor care au trecut prin fața privirii mele și despre efectul pe care l-au avut asupra sufletului meu.
Marea zi a judecății lui Dumnezeu părea că sosise. Mii de mii de zeci de mii erau adunați înaintea unui tron mare, pe care ședea o Persoană cu o înfățișare maiestuoasă. Câteva cărți erau înaintea Sa, și pe coperta fiecăreia din ele era scris cu litere de aur, care păreau ca focul arzător, «Registrul Cerului». Una din aceste cărți, ce conținea numele acelora care pretind a crede adevărul, a fost deschisă. Am pierdut imediat din vedere milioanele din jurul tronului și atenția mea a fost îndreptată numai asupra acelora care mărturisesc a fi copii ai luminii și ai adevărului. Când aceste persoane au fost strigate pe nume, una câte una, și faptele lor bune au fost amintite, fețele lor erau luminate de o bucurie sfântă ce se reflecta în toate direcțiile. Dar nu aceasta m-a impresionat în mod deosebit.
O altă carte a fost deschisă, în care erau înregistrate păcatele celor ce mărturisesc adevărul. Orice păcat avea ca titlu general egoismul. Existau de asemenea, titluri deasupra fiecărei coloane și sub acestea, în dreptul fiecărui nume erau înregistrate, în coloanele respective, păcatele mai mici.
Sub lăcomie urma minciuna, hoția, jefuirea, frauda, iubirea de bani; sub ambiție erau scrise mândria și extravaganța; gelozia sta în fruntea răutății, invidiei și urii; necumpătarea era în fruntea unei liste lungi de crime grozave, cum sunt desfrânarea, adulterul, satisfacerea patimilor animalice etc. Când am văzut toate acestea m-a cuprins o groază nespusă și am exclamat: «Cine va putea fi mântuit? Cine va sta neprihănit înaintea lui Dumnezeu? Ale cui haine sunt nepătate? Cine este fără greșeală în ochii unui Dumnezeu curat și sfânt?» În timp ce Cel Prea sfânt ședea pe tronul cel înalt și întorcea foile registrului, iar ochii Săi se opreau pentru o clipă asupra unor persoane, privirea Sa părea a pătrunde ca o sabie de foc în sufletele lor, și în aceeași clipă, orice cuvânt și faptă din viață le trecea prin minte tot atât de lămurit ca și când ar fi fost scrise cu litere de foc. Au început să tremure și fețele li s-au îngălbenit. Înfățișarea lor inițială, când erau adunați în jurul tronului, părea a fi de o indiferență nepăsătoare. Dar cât de schimbată era înfățișarea lor acum! Sentimentul lor de siguranță dispăruse, și în locul acestuia apăruse o groază nespusă. Fiecare suflet era cuprins de spaimă, ca nu cumva să fie printre cei găsiți prea ușori. Orice ochi era îndreptat către fața Celui ce ședea pe tron; și ochii Săi solemni și cercetători erau îndreptați asupra acestei grupe ale căror inimi erau cuprinse de cutremur, pentru că se osândeau pe ei înșiși, fără să se rostească vreun cuvânt. Cu sufletul înspăimântat, fiecare își mărturisește propria sa vinovăție, și vede cu o claritate cutremurătoare că, prin păcătuire, el a respins prețiosul dar al vieții veșnice.
O grupă de oameni era înregistrată ca ocupând locul pe pământ degeaba. Când ochii pătrunzători ai Judecătorului s-au oprit asupra acestora, li s-au descoperit păcatele făcute din neglijență. Cu buze palide și tremurânde, ei au recunoscut că fuseseră trădători ai responsabilității lor sfinte. Ei au primit avertismente și privilegii, dar nu le-au dat atenție și nu le-au folosit. Ei puteau acum să vadă că s-au încrezut prea mult în mila lui Dumnezeu. Într-adevăr, ei nu aveau de făcut o mărturisire ca a celor josnici și stricați; dar, asemenea smochinului, ei au fost blestemați din cauză că nu au adus rod, deoarece n-au folosit talanții încredințați lor.
Această grupă a făcut din eul personal ținta supremă în viață, lucrând doar pentru interese egoiste. Ei nu erau bogați în Dumnezeu, nu au răspuns la cerințele Sale adresate lor. Deși mărturiseau că sunt slujitori ai lui Hristos, ei nu aduceau sufletele la El. Dacă lucrarea lui Dumnezeu ar fi depins de străduințele lor, atunci ar fi lâncezit; căci ei nu numai că au reținut mijloacele împrumutate lor de Dumnezeu, ci s-au reținut și pe ei înșiși. Dar aceștia puteau acum vedea și înțelege că tratând cu iresponsabilitate lucrarea și cauza lui Dumnezeu, au trecut de partea cea rea. Ei au avut ocazia, dar nu au vrut să facă lucrarea pe care ar fi putut și-ar fi trebuit s-o facă.
Au fost menționate numele tuturor acelora care mărturisesc adevărul. Unii erau mustrați pentru necredința lor, alții pentru că au fost slujitori leneși. Ei au lăsat pe alții să facă lucrarea în via Stăpânului și să poarte cele mai grele răspunderi, în timp ce ei se ocupau în mod egoist cu interesele lor vremelnice. Dacă ei ar fi cultivat talentele date lor de Dumnezeu, atunci ar fi fost niște purtători de sarcini de încredere și ar fi lucrat pentru interesele Stăpânului lor. Judecătorul a zis: «Fiecare va fi îndreptățit prin credință și va fi judecat după faptele sale». Cât de clar apăreau acum neglijențele lor și cât de înțeleaptă fusese rânduiala lui Dumnezeu, că a dat fiecărui om o lucrare de făcut pentru a propăși cauza și mântuirea semenilor săi. Fiecare trebuie să demonstreze o credință vie în familia sa și între vecinii săi, arătând bunătate față de săraci, simpatizând cu cei suferinzi, luând parte la lucrarea misionară și sprijinind cauza lui Dumnezeu cu mijloacele sale. Dar ca și asupra Merozei, blestemul lui Dumnezeu a planat asupra lor din cauza a ceea ce nu au făcut. Ei au iubit acea lucrare care le aducea cel mai mare câștig în viața aceasta; și în dreptul numelui lor, în registrul cerului, unde trebuiau să fie trecute faptele lor bune, era un loc liber vrednic de plâns.
Cuvintele rostite către fiecare dintre aceștia au fost deosebit de solemne: «Ai fost cântărit și găsit prea ușor. Ai neglijat răspunderile spirituale pentru că ai fost prea ocupat cu problemele pământești, în timp ce chiar poziția ta de încredere făcea necesar ca tu să ai mai mult decât o înțelepciune omenească și mai mult decât o judecată mărginită. Aveai nevoie de acestea chiar și pentru a îndeplini partea materială a muncii tale; și atunci când tu L-ai îndepărtat pe Dumnezeu și slava Sa de ocupația ta, ai fugit de binecuvântarea Sa.» Apoi s-a pus întrebarea: «De ce nu v-ați spălat hainele caracterului și de ce nu le-ați albit în sângele Mielului? Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume nu pentru a osândi lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin El. Dragostea Mea pentru voi a fost mai jertfitoare decât dragostea unei mame. Pentru a șterge raportul întunecat al nelegiuirii voastre și a duce la buzele voastre cupa mântuirii, am suferit Eu moartea pe cruce și am purtat povara și blestemul vinovăției voastre. Am suferit spaimele morții și ororile întunericului mormântului, pentru ca să biruiesc pe acela care are puterea morții, să descui închisorile morții și să deschid porțile vieții. M-am supus ocării și agoniei morții pentru că te-am iubit cu o iubire nemărginită, și pentru ca să aduc oile Mele rătăcite înapoi la Paradisul lui Dumnezeu, la pomul vieții. Acea viață de binecuvântare pe care Eu am răscumpărat-o pentru voi pe un preț atât de mare, voi ați nesocotit-o. Rușinea, ocara și mârșăvia pe care Maestrul vostru le-a suferit pentru mântuirea voastră, voi le-ați ocolit. Privilegiile pentru care El a murit, ca să vi le pună la îndemână, voi nu le-ați prețuit. Voi nu ați vrut să fiți părtași la suferințele Sale și de aceea nu veți putea fi acum părtași cu El la slava Sa.» Apoi au fost rostite aceste cuvinte solemne: «Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este fără prihană, să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească și mai departe.» Apoi cartea s-a închis, și mantia a căzut de pe Persoana ce ședea pe tron, descoperind gloria înfricoșată a Fiului lui Dumnezeu.
Scena a trecut și eu mi-am dat seama că sunt încă pe pământ, plină de recunoștință că ziua lui Dumnezeu nu a venit încă și că ni se mai acordă încă un timp prețios în care să ne pregătim pentru veșnicie”. -- (Testimonies for the Church 4:384-386.)