Hristos, Cuvântul, a deschis cartea, și El era Singurul care a putut să o deschidă
„Venind să locuiască cu noi, Isus avea să descopere pe Dumnezeu atât oamenilor cât și îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu,-- gândul lui Dumnezeu făcut audibil. În rugăciunea Sa pentru ucenici El zice: «Le-am făcut cunoscut Numele Tău»-- «plin de îndurare și milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate și adevăr» -- «ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.» Dar descoperirea aceasta a fost dată nu numai copiilor Săi de pe pământ. Mica noastră lume este cartea de studiu a Universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, misterul iubirii răscumpărătoare este subiectul pe care îngerii doresc să-l cunoască și care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpărați cât și ființele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos știința și cântecul lor. Se va vedea că slava ce strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii ce se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii ce renunță la sine este legea vieții pentru pământ și cer; că iubirea care «nu caută folosul său» își are izvorul în inima lui Dumnezeu; și că în Cel blând și smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care nici un om nu se poate apropia....
Pământul s-a întunecat din cauza înțelegerii greșite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele întunecoase să poată fi luminate, pentru ca lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, trebuia să fie sfărâmată puterea înșelătoare a lui Satana. Acest lucru nu putea fi făcut prin forță. Exercitarea forței este contrară principiilor de guvernare ale lui Dumnezeu; El dorește numai serviciu din iubire, și iubirea nu poate fi comandată; ea nu poate fi câștigată prin forță sau autoritate. Numai prin iubire se trezește iubirea. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie să fie descoperit în contrast cu caracterul lui Satana. Această lucrare o putea face numai o singură Ființă din întreg Universul. Numai Acela care cunoștea înălțimea și adâncimea iubirii lui Dumnezeu putea s-o facă cunoscută. Peste noaptea întunecată a lumii trebuia să răsară Soarele Neprihănirii, «cu tămăduirea sub aripile Lui». Maleahi 4, 2.” -- (The Desire of Ages, 19-22.)
Cartea instrucțiunilor divine
„Scrisă pe dinăuntru și pe dinafară”. Apocalipsa 5, 1. „Tablele erau scrise pe amândouă părțile, pe o parte și pe alta”. Exod 32, 15.
„Însă Leul din seminția lui Iuda a învins. El a rupt sigiliul și a deschis cartea învățăturilor divine. Lumii i s-a permis să privească adevărul curat, neîntinat. Adevărul însuși a coborât să dea la o parte întunericul și să se opună erorii. Un învățător a fost trimis din cer cu lumina care avea să lumineze pe orice om venit în lume. Au existat bărbați și femei care au căutat cu sârguință învățătura, cuvântul sigur al profeției, și când acesta a venit, a fost asemenea unei lumini ce strălucește într-un loc întunecos. -- (Spalding and Magan Collection, 58.)
Când li s-a cerut să aleagă între Hristos și Baraba, ei au strigat: «Slobozește-ne pe Baraba!» Luca 22, 3.8. Și când Pilat a întrebat: «Dar ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?» «Să fie răstignit», i-au răspuns cu toții. Matei 27, 22. «Să răstignesc pe împăratul vostru?» le-a zis Pilat, și preoții cei mai de seamă au răspuns: «Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul.» Ioan 19, 15. Când Pilat și-a spălat mâinile zicând: «Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia», preoții s-au unit cu gloata celor ignoranți pentru a declara cu pasiune: «Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.» Matei 27, 24.25.
În felul acesta conducătorii evrei au făcut propria lor alegere. Hotărârea lor a fost înregistrată în cartea pe care Ioan a văzut-o în mâna Celui ce ședea pe Tron, carte pe care nici un om nu o putea deschide. Această hotărâre, plină de sete de răzbunare, va apărea înaintea lor în ziua în care cartea va fi desigilată de Leul din seminția lui Iuda.” -- (Christ Object’s Lessons, 294.)
Mielul
„În mijloc, am văzut stând în picioare un Miel, care părea junghiat.”.
„Am ceva de spus tuturor acelora care presupun că sunt în siguranță când își fac studiile la Battle Creek. Domnul a nimicit două din cele mai mari instituții ale noastre care fuseseră înființate în Battle Creek, și a dat avertizare după avertizare, la fel cum Hristos a avertizat Betsaida și Capernaum. Este nevoie să acordăm o atenție deosebită fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Nu poate exista o abatere nepăcătoasă de la cuvintele lui Hristos. Mântuitorul îndeamnă pe cei greșiți să se pocăiască. Cei care își smeresc inima și își mărturisesc păcatele vor fi iertați. Nelegiuirea lor va fi iertată. Dar omul care gândește că dacă și-ar mărturisi păcatele ar da dovadă de slăbiciune, nu va afla iertare, nu-L va vedea pe Hristos ca Mântuitor al său, ci va merge mai departe și tot mai departe în nelegiuire, făcând greșeală după greșeală și adăugând păcat după păcat. Ce va face unul ca acesta în ziua în care se deschid cărțile și fiecare om este judecat după cele scrise în cărți?
Este nevoie ca Apocalipsa capitolul 5 să fie studiat cu atenție. El este de o mare însemnătate pentru aceia care vor lua parte la lucrarea Iui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă. Unii sunt înșelați. Ei nu-și dau seama ce se petrece pe pământ. Aceia care au îngăduit ca mintea să li se întunece cu privire la ceea ce este păcat, sunt îngrozitor de înșelați. Dacă nu fac o schimbare hotărâtă, vor fi găsiți cu lipsă când Dumnezeu va rosti judecata asupra fiilor oamenilor. Ei au călcat Legea și au rupt legământul cel veșnic, și vor fi răsplătiți potrivit cu faptele lor.” -- (Testimonies for the Church 9:266-267.)
„Cei ce se gândesc la rezultatul urgentării sau împiedicării Evangheliei, o fac în legătură cu ei înșiși și cu lumea. Puțini se gândesc la ea în legătura ei cu Dumnezeu. Puțini au în vedere suferința pe care păcatul a pricinuit-o asupra Creatorului nostru, întreg cerul a suferit în timpul agoniei lui Hristos; dar această suferință nici nu a început și nici nu s-a sfârșit odată cu întruparea Sa. Crucea este o descoperire pentru insensibilitatea noastră la durerea care, de la nașterea lui, păcatul a adus-o inimii Iui Dumnezeu. Orice abatere de la ceea ce este drept, orice faptă crudă, orice eșec al omenirii de a atinge idealul Său, îi aduce mâhnire.” -- (Education, 263.)
„Am visat că văd un templu, în care venea multă lume. Numai cei refugiați în acest templu vor fi salvați la încheierea timpului. Toți cei rămași afară vor fi pierduți pentru totdeauna. Mulțimile de afară, care mergeau în diferitele lor căi, râdeau și ridiculizau pe cei care intrau în templu și le spuneau că acest plan de salvare era o amăgire îndrăzneață, căci, de fapt, nu exista vreo primejdie care trebuie evitată. Ei chiar puseseră mâna pe câțiva, împiedicându-i să ajungă înlăuntrul zidurilor.
Temându-mă că voi fi luată în râs și ridiculizată, am crezut că e mai bine să aștept până ce mulțimea se va împrăștia sau până ce voi putea intra neobservată. Însă numărul lor sporea în loc să scadă și temându-mă să nu ajung prea târziu, mi-am părăsit de grabă casa și m-am înghesuit prin mulțime. În grija mea de a ajunge la templu, eu nu mă mai uitam nici nu mă mai îngrijoram de mulțimea din jurul meu. Intrând în clădire, am văzut că marele templu era susținut de un stâlp imens, de care era legat un Miel înjunghiat și însângerat. Cei ce eram prezenți, știam că Mielul acesta fusese înjunghiat și omorât în locul nostru. Toți cei care intrau în templu, trebuiau să vină înaintea Lui și să-și mărturisească păcatele.
Chiar înaintea Mielului erau ridicate scaune pe care ședea o grupă de oameni ce arătau foarte fericiți. Lumina cerului părea că strălucește pe fața lor, iar ei preamăreau pe Dumnezeu și cântau cântări pline de mulțumire, ce păreau asemenea unei muzici îngerești. Aceștia erau cei care veniseră înaintea Mielului, își mărturisiseră păcatele, fuseseră iertați, iar acum se aflau într-o așteptare fericită a unui eveniment plin de bucurie.
Chiar după ce am intrat în clădire, a venit asupra mea o teamă și un simțământ de rușine pentru că trebuia să mă umilesc de față cu acești oameni. Dar eram silită să mă mișc înainte și, încet, îmi făceam drum spre stâlp ca să ajung în fața Mielului, când o trâmbiță a sunat, templul s-a zguduit, strigăte de triumf au izbucnit din mijlocul sfinților adunați și o strălucire uimitoare a luminat clădirea; apoi totul se cufundă în întuneric dens. Oamenii cei fericiți au dispărut odată cu strălucirea, iar eu am fost lăsată singură în groaza tăcută a nopții.
M-am deșteptat în agonie sufletească și abia m-am putut convinge că totul fusese doar un vis. Mi se părea că întunecimea se așezase definitiv peste mine și că Spiritul Domnului m-a părăsit pentru a nu se mai întoarce niciodată. Descurajarea mea a crescut și mai mult.” -- (Early Writings, 78-79.)
„Harul Domnului Isus Hristos a fost făgăduit tuturor celor ce vin la El prin credință. Tu poate spui: eu mi-am mărturisit păcatele, dar nu mă simt deloc mai bine. Ce au de-a face sentimentele cu aceasta? Dacă tu ți-ai mărturisit păcatele, dacă ți-ai așezat picioarele pe un teren sigur, dacă regreți păcatele tale, în așa măsură încât să nu le mai repeți, vei primi iertare. Adu-ți aminte că atunci când păcătuiești, rănești din nou pe Cel ce și-a dat viața Sa prețioasă pentru tine, așezând ocară asupra Lui. Lumea privește și spune: «Oh, aceștia sunt cei care pretind că Domnul le-a iertat păcatele; dar vedeți îngăduința, necinstea și păcătoșenia lor?» Hristos este umilit în persoana sfinților Săi. Să nu luăm această poziție. Să considerăm că este un lucru nobil să ne mărturisim greșelile și să le părăsim.” -- (The Review and Herald, 18 mai, 1905.)
„Caracterul ofensiv al păcatului se vede în prețul plătit de Fiul lui Dumnezeu prin umilință, suferință și moarte. Întregul Univers a văzut în El o mărturie vie despre ororile păcatului, pentru că în natura Sa divină El a purtat însemnele blestemului. El este în mijlocul Tronului ca un Miel care a fost junghiat. Cei mântuiți vor fi pentru totdeauna puternic impresionați de caracterul detestabil al păcatului, în timp ce vor privi spre Cel ce a murit pentru fărădelegile lor. Valoarea Jertfei va fi mai bine înțeleasă pe măsură ce se înțelege mai limpede valoarea sângelui ispășitor, prin care Dumnezeu a făcut o cale nouă și vie pentru mântuirea omului, prin unirea umanității cu divinitatea în Hristos.” -- (The Signs of the Times, 30 decembrie, 1889.)
„El vedea mintea firească, în adevăr, în dușmănie cu caracterul Său, interpretând zilnic din nou și din nou scenele de pe Calvar, chiar până la încheierea istoriei pământești.” -- (The Signs of the Times, 13 iunie, 1900.)
„Moartea lui Hristos ... va descoperi (printre altele) natura și urmările păcatului.” -- (Patriarchs and Prophets, 69.)
„Prin fiecare păcat Isus este rănit din nou.” -- (The Desire of Ages, 300.)
„Asupra tuturor planează vinovăția crucificării Fiului lui Dumnezeu.” -- (The Desire of Ages, 745.)
La fel cum în Vechiul Testament doar ucigașii se grăbeau spre cetățile de scăpare, tot așa în Noul Testament doar cel ce vede că păcatul său la crucificat pe Fiul lui Dumnezeu se grăbește să fie „în Hristos”.
„.... La fiecare apropiere de cruce, inima sa se înduioșează și în căință strigă:-- Păcatul meu l-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu.” -- (The Signs of the Times, 5 iunie, 1893.)