Război în cer și pe pământ
„Dumnezeu a dat poruncă omului ca niciodată să nu-și piardă inocența: «Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăția. țin să-mi scot dreptatea, și nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru nici una din zilele mele. Vrăjmașul meu să fie ca cel rău, și potrivnicul meu ca cel nelegiuit»” (Iov 27, 5-7.)
„Aceste cuvinte ale Scripturii se aplică celor ce sunt jigniți fără motiv: «Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii». Eșecurile lor de a trăi în pace cu toți oamenii nu sunt urmarea atitudinii pe care au avut-o ei, ci se datorează invidiei, geloziei și preocupărilor rele ale celor ce sunt de partea cea rea. S-a produs o separare. Cum se poate vindeca aceasta? Poate fi chemat omul împotriva căruia s-a păcătuit, care a fost judecat greșit și calomniat să dea socoteală? Să caute el să se umilească singur? Să recunoască el că este greșit doar de dragul păcii? Nu. Dacă a încercat să-și facă datoria și a îndurat răbdător sub abuzuri, nu trebuie să se umilească pe sine pentru a recunoaște că este vinovat. El face celor ce l-au ofensat un mare rău dacă ia vinovăția asupra sa, recunoscând că el le-a dat ocazia pentru o asemenea purtare. Aceasta este o plăcere pentru cei ce fac lucrarea celui rău; dar în cărțile din cer faptele sunt înregistrate exact așa cum sunt. Concesiile care nu sunt adevărate, din partea celui ce a fost tratat cu răutate, satisfac inima firească. Cei ce fac răul interpretează atitudinea lor ca zei pentru Dumnezeu, când de fapt este zel de a face lucrarea dușmanului sufletelor. Ei nu smulg din inimile lor rădăcinile amărăciunii, ci lasă lăstarii să răsară atunci când Satana îi incită din nou să acționeze.” -- (The Review and Herald, 16 ianuarie, 1900.)
Motivele pentru care războiul din cer aruncă lumină asupra războiului de pe pământ
„Îngerii credincioși s-au grăbit să ajungă la Fiul lui Dumnezeu și să-L informeze despre ceea ce are loc între îngeri. Ei au găsit pe Tatăl sfătuindu-Se cu Prea iubitul Său Fiu pentru a stabili calea prin care, pentru binele suprem al îngerilor loiali, să nimicească pentru totdeauna autoritatea pretinsă a Satanei. Dumnezeu ar fi putut să-l arunce imediat din cer pe acest înșelător; dar nu acesta a fost scopul Său. El a dorit să ofere o șansă egală răzvrătiților ca să-și măsoare puterea și înțelepciunea cu propriul Său Fiu și îngerii loiali Lui. În această bătălie, fiecare înger urma să-și definească poziția și s-o facă cunoscută tuturor. Nici unul din cei ce s-au unit cu Satana în răzvrătirea lui nu mai putea fi lăsat să rămână în ceruri. Ei învățaseră lecția adevăratei răzvrătiri împotriva Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu; și aceasta este incurabilă. Dacă Dumnezeu și-ar fi exercitat puterea pentru a nimici pe conducătorul răzvrătirii, îngerii cei nemulțumiți nu s-ar fi manifestat; din acest motiv Dumnezeu a luat o altă hotărâre; deoarece El urma să arate lămurit întregii oștiri cerești dreptatea și judecata Sa.” -- (The Spirit of Prophecy 1:21.)
Apocalipsa 12, 17, război împotriva celor ce țin poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus (mărturia lui Isus este Spiritul Profeției)
„Ultima mare înșelăciune a Satanei va fi să facă fără efect mărturia Spiritului lui Dumnezeu. «Unde nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.» (Proverbe 29, 18.) Satana va lucra ingenios, în moduri diferite și prin agenți diferiți, pentru a zdruncina încrederea poporului rămășiței lui Dumnezeu în mărturia adevărată. Pentru a amăgi, el va aduce viziuni false și va amesteca adevărul cu minciuna ca să-i dezguste în așa fel pe oameni, încât să ia drept fanatism tot ceea ce poartă numele de viziuni; dar sufletele sincere vor fi în stare să distingă între ele datorită contrastului dintre fals și adevăr....” -- (Selected Messages 2:78.)
„Un lucru este sigur: acei adventiști de ziua a șaptea care vor lua loc sub drapelul Satanei vor lepăda în primul rând credința lor în avertizările și mustrările cuprinse în mărturiile Spiritului lui Dumnezeu.” -- (Spalding and Magan Collection, 305.)
Biserica în pustie
Adevărata biserică a lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor și-a primit credința de la biserica Apostolică.
„Credința, care timp de veacuri a fost ținută și învățată de către creștinii valdenzi, era în contrast evident cu învățăturile rătăcite impuse de Roma. Credința lor religioasă era întemeiată pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, adevăratul sistem al creștinismului. Dar țăranii aceia umili, în ascunzătorile lor neștiute, alungați de lume și legați de truda zilnică în mijlocul turmelor și viilor lor, n-au ajuns prin ei înșiși să cunoască adevărul, în opoziție cu dogmele și rătăcirile bisericii apostaziate. Credința lor nu era primită de curând. Ea era o moștenire de la părinți. Ei se luptau pentru credința Bisericii apostolice -- «credință care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna» Iuda 3. «Biserica din pustie» și nu ierarhia mândră, întronată în capitala cea mare a lumii, era Biserica cea adevărată a lui Hristos, păstrătoarea comorilor adevărului, pe care Dumnezeu îl încredințase poporului Său pentru a fi dat lumii.” -- (The Great Controversy, 64.)
Din generație în generație, Spiritul Sfânt a fost puterea bisericii
„Cu Duhul Său cel Sfânt, Dumnezeu a lucrat de la început prin unelte omenești, în vederea împlinirii planului Său în favoarea neamului omenesc căzut. Lucrul acesta s-a manifestat în viața patriarhilor. De asemenea, pentru biserica din pustie, în vremea lui Moise, Dumnezeu a dat «Duhul Său cel bun ca să-i învețe». (Neemia 9, 20.) Și în zilele apostolilor, «El a lucrat cu putere pentru biserica Sa, prin mijlocirea Duhului Sfânt. Aceeași putere care i-a susținut pe patriarhi, care a dat lui Caleb și lui Iosua credință și curaj și care a făcut rodnică lucrarea bisericii apostolice, i-a susținut pe copiii credincioși ai lui Dumnezeu din toate veacurile următoare. Prin puterea Duhului Sfânt, în evul mediu, creștinii valdenzi au fost ajutați să pregătească drumul către Reformațiune. Aceeași putere a făcut să aibă succes eforturile nobililor bărbați și femei care au început lucrarea de pionierat pe calea înființării misiunilor moderne, cum și pentru traducerea Bibliei în limbile și dialectele tuturor neamurilor și popoarelor.»” -- (The Acts of the Apostles, 53.)
Cea de-a doua venire a lui Hristos a fost întotdeauna speranța Bisericii
„«Gândul revenirii Domnului, spunea Baxter, îmi este atât de drag și plin de bucurie» -- (Richard Baxter, Works, vol. 17, 555.) «A iubi revenirea Sa și a aștepta această fericită nădejde este lucrarea credinței și caracterul sfinților Lui.... Dacă moartea este ultimul vrășmaș care va fi distrus la înviere, ne putem da seama cât de stăruitor trebuie să se roage și să dorească credincioșii a doua venire a lui Hristos când va fi făcută această cucerire deplină și finală» -- Idem., 500. «Aceasta este ziua pe care toți credincioșii trebuie să o dorească, să o nădăjduiască și să o aștepte, pentru că este împlinirea întregii lucrări a mântuirii, a dorințelor și străduințelor sufletului lor.... Grăbește, o, Doamne, această zi binecuvântată» -- Idem., 182-183. Aceasta a fost nădejdea bisericii apostolice, a «bisericii din pustie», și a reformatorilor.” -- (The Great Controversy, 303-304.)
Conform Proverbe 6, 20, noi nu putem să respingem învățăturile mamei noastre, biserica. Noi putem învăța din lecțiile și experiențele predecesorilor noștri în credința primită de la Dumnezeu. „Istoria copiilor lui Israel este scrisă pentru avertizarea noastră și pregătirea celor asupra cărora va veni sfarșitul lumii. Cei care vor sta fermi în credință în aceste zile din urmă și vor câștiga în final dreptul de a intra în Canaanul ceresc, trebuie să asculte cuvintele de avertizare spuse de Isus Hristos israeliților. Aceste lecții au fost date bisericii în pustie pentru a fi studiate și însușite de către poporul Său în toate generațiile. Experiența poporului lui Dumnezeu din pustie va fi experiența poporului Său din acest veac. Adevărul este o pavăză în orice vreme pentru cei ce păzesc credința dată odată sfinților.”-- (Manuscript 110, 1899, p. 110, „The Unfaithful Husbandman”) -- (The Upward Look, 232.)