Cei ce primesc semnul fiarei sunt în opoziție cu cei ce țin poruncile lui Dumnezeu
„După avertizarea împotriva închinării la fiară și la chipul ei, profeția spune: «Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus». Deoarece aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu sunt puși în felul acesta în contrast cu aceia care se închină fiarei, chipului ei, și primesc semnul ei, înțelegem că păzirea Legii lui Dumnezeu, pe de o parte, și călcarea ei, pe de altă parte, va face deosebirea între închinătorii lui Dumnezeu și închinătorii fiarei.” -- (The Great Controversy, 445-446.)
Duminica este semnul autorității papale
„Ca semn al autorității Bisericii Catolice, scriitorii papistași citează: «Chiar actul schimbării Sabatului în Duminică pe care protestanții îl admit ... deoarece prin păzirea duminicii ei recunosc puterea bisericii de a rândui sărbători și de a impune păzirea lor.» -- Henry Tuberville, An Abridgement of the Cristian Doctrine, pag. 5 8. Ce este deci schimbarea Sabatului decât semnul sau dovada autorității Bisericii Romane -- «semnul fiarei»?
Biserica Romano-Catolică nu a renunțat la pretenția ei de supremație; și când lumea și bisericile protestante acceptă un sabat creat de ea, în timp ce leapădă Sabatul biblic, ei admit, în realitate, această încumetare. Ei își pot întemeia schimbarea pe autoritatea tradiției și pe aceea a sfinților părinți; dar, făcând lucrul acesta, ei trec cu vederea însuși principiul care îi desparte de Roma -- «Biblia și numai Biblia este religia protestanților». Catolicii pot vedea că protestanții se amăgesc singuri atunci când închid ochii cu bună știință la faptele în cauză. Pe măsură ce mișcarea pentru impunerea duminicii capătă simpatie, ei se bucură, fiind siguri că aceasta va aduce în curând întreaga lume protestantă sub steagul Romei.” -- (The Great Controversy, 448.)
Schimbarea poruncilor lui Dumnezeu este semnul special al fiarei și totodată al chipului fiarei
„Caracteristica deosebită a fiarei precum și a chipului ei este schimbarea poruncilor lui Dumnezeu. Daniel spune despre cornul cel mic, papalitatea: «Se va încumeta să schimbe vremile și legea». Daniel 7, 25. Pavel numea aceeași putere «omul fărădelegii», care urma să se înalțe pe sine mai presus de Dumnezeu. O profeție este completată de alta. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalțe mai presus de Dumnezeu; oricine va păstra cu bună știință legea așa cum a fost ea schimbată va da cinste supremă acelei puteri prin care s-a făcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere față de papa, în locul supunerii față de Dumnezeu.” -- (The Great Controversy, 446.)
Semnul fiarei este primit după promulgarea decretului duminical
„Creștinii din generațiile trecute au păzit duminica, crezând că făcând astfel ei păzesc Sabatul biblic; și astăzi mai există creștini adevărați în fiecare biserică, inclusiv în cea romano-catolică, care cred cu sinceritate că duminica este Sabatul rânduit de Dumnezeu. Dumnezeu primește sinceritatea și integritatea lor față de El. Dar atunci când păzirea duminicii va fi impusă prin lege, iar lumea va fi edificată cu privire la obligația păzirii adevăratului Sabat, atunci toți aceia care vor călca porunca lui Dumnezeu, pentru a asculta de o hotărâre care nu are o autoritate mai înaltă decât cea a Romei, vor onora prin aceasta papalitatea mai presus de Dumnezeu. Ei aduc cinste Romei și puterii care impune instituția rânduită de Roma, închinându-se fiarei și chipului ei. Când oamenii leapădă instituția pe care Dumnezeu a declarat-o semnul autorității Sale și cinstesc în locul ei ceea ce Roma a ales ca semn al supremației ei, prin aceasta acceptă semnul supunerii față de Roma -- «semnul fiarei». Lucrul acesta nu se va produce până când situația nu va fi prezentată clar înaintea poporului, iar oamenii vor fi puși să aleagă între poruncile lui Dumnezeu și poruncile omenești; cei care continuă în nelegiuire vor primi «semnul fiarei».” -- (The Great Controversy, 449.)
Se vor constitui două grupe: cei ce primesc semnul fiarei și cei ce primesc sigiliul lui Dumnezeu. Neghina și grâul nu vor mai rămâne amestecate.
„În finalul controversei, întreaga creștinătate va fi divizată în două clase mari -- cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus și cei ce se închină fiarei și chipului ei, și primesc semnul ei. Deși biserica și statul își vor uni puterea pentru a-i constrânge pe toți, «mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi» (Apocalipsa 13, 16), să primească «semnul fiarei», totuși poporul lui Dumnezeu nu-l va primi. Profetul de pe Patmos i-a văzut «pe cei care au obținut biruință asupra fiarei și asupra chipului ei, asupra semnului ei și asupra numărului numelui ei, stând pe o mare de sticlă, având harfele lui Dumnezeu» și cântând cântarea lui Moise și a Mielului. Apocalipsa 15, 2.3.”
Încă n-a sosit timpul încercării
„Schimbarea Sabatului este semnul sau pecetea autorității Bisericii Romano-Catolice. Cei ce, înțelegând cerințele poruncii a patra, aleg să păzească sabatul fals în locul celui adevărat, aduc în felul acesta omagiu puterii care l-a instituit. Semnul fiarei este sabatul papal, care continuă să fie acceptat de lume în locul zilei desemnate de Dumnezeu.
Nimeni n-a primit încă semnul fiarei. Încă n-a sosit timpul încercării. În fiecare biserică există creștini adevărați, inclusiv în Biserica Romano-Catolică. Nimeni nu este condamnat înainte de a avea lumina și a înțelege cerințele poruncii a patra. Dar când decretul va impune sabatul contrafăcut, și puternicul strigăt al celui de-al treilea înger va avertiza oamenii împotriva închinării la fiară și la chipul ei, se va trasa o linie clară între adevăr și minciună. Atunci cei care continuă în nelegiuire, vor primi semnul fiarei.
Noi ne apropiem cu pași repezi de această perioadă. Când bisericile protestante se vor uni cu puterea civilă în susținerea unei religii false, din cauza căreia strămoșii lor au suferit persecuții crude, atunci sabatul papal va fi impus prin unirea autorității bisericii cu a statului. Va urma o apostazie națională care se va sfârși doar printr-o ruină națională.” -- (Evangelism, 234-235.)
Cu toate că încă n-a sosit timpul încercării, din 1844 Sabatul este un test
„Am văzut că Isus a închis ușa în Sfânta și că nimeni nu o poate deschide; și că El a deschis ușa în Sfânta Sfintelor și nimeni nu o poate închide. Apocalipsa 3, 7.8; și de când Isus a deschis ușa în Sfânta Sfintelor, care conține chivotul, de atunci poruncile au fost descoperite poporului lui Dumnezeu, și ei sunt testați în privința Sabatului.
Am văzut că testul prezent cu privire la Sabat nu putea veni până când nu se termina mijlocirea lui Isus în Sfânta și până ce El nu avea să treacă dincolo de a doua perdea; de aceea creștinii care adormiseră înainte de a se fi deschis ușa în Sfânta Sfintelor, când s-a terminat strigătul de la miezul nopții, în luna a șaptea a anului 1844, și care nu au ținut adevăratul Sabat, acum se odihnesc în speranță; pentru că ei nu aveau lumina și deci nici testul cu privire la Sabat pe care-l avem noi acum, de când ușa a fost deschisă. Am văzut că Satana ispitea în acest punct pe unii din poporul lui Dumnezeu. Deoarece atât de mulți buni creștini au adormit în triumful credinței fără să fi păzit adevăratul Sabat, ei se îndoiesc că acesta ar fi un test acum pentru noi.
Dușmanii adevărului prezent au încercat să deschidă ușa în Sfânta pe care a închis-o Isus și să închidă ușa în Sfânta Sfintelor, pe care El a deschis-o în 1844, unde este chivotul ce conține cele două table de piatră pe care sunt scrise cele zece porunci cu degetul lui Iehova.
Satana folosește acum, în acest timp al sigilării, orice viclenie ca să abată cugetele poporului lui Dumnezeu de la adevărul prezent și să-l facă să ezite. Am văzut un acoperământ pe care Dumnezeu îl întinsese deasupra poporului Său ca să-l apere în timpul strâmtorării, și fiecare suflet, care era hotărât pentru adevăr și avea o inimă curată, urma să fie acoperit cu acoperământul celui Atotputernic.” -- (Early Writings, 42-43; Testimonies for the Church 6:16-19.)
Prin respingerea Sabatului, oamenii resping Legea și lumea se pregătește pentru propria ei distrugere finală
„Dar unde trebuie găsită cauza necredinței larg răspândite, a lepădării Legii lui Dumnezeu și a stricăciunii care este legată de acestea, în strălucirea deplină a luminii Evangheliei, într-un veac al libertății religioase? Acum, pentru că Satana nu mai poate ține lumea sub stăpânirea lui prin interzicerea Scripturilor, el recurge la alte mijloace pentru a-și atinge același scop. Distrugerea credinței în Biblie slujește scopului său tot atât de bine ca și distrugerea Bibliei însăși. Prin introducerea convingerii că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, el conduce, în realitate, pe oameni să o calce ca și când ar fi cu totul necunoscători ai cerințelor ei. Și acum, ca și în veacurile trecute, el a lucrat prin biserică pentru a-și realiza planurile. Organizațiile religioase din zilele noastre au refuzat să asculte adevărurile nepopulare descoperite clar în Scripturi și combătându-le, au adoptat interpretări și au luat poziții care au semănat pe o scară largă semințele scepticismului. Acceptând rătăcirea papală despre nemurirea naturală a sufletului și conștiența omului în moarte, ei au lepădat singura apărare împotriva amăgirilor spiritismului. Doctrina cu privire la chinurile veșnice a condus pe mulți să nu mai creadă în Biblie. Și când pretențiile poruncii a patra sunt susținute înaintea oamenilor, se descoperă că este poruncită păzirea Sabatului zilei a șaptea; și ca singura cale de a se elibera de o datorie pe care nu sunt gata să o îndeplinească, mulți învățători populari declară că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. În felul acesta ei leapădă Legea și odată cu ea și Sabatul. Când lucrarea pentru reforma Sabatului se extinde, această lepădare a Legii divine, pentru a evita cerințele poruncii a patra, va deveni aproape generală. Învățăturile conducătorilor religioși au deschis ușa către necredință, spiritism și disprețuirea Legii sfinte a lui Dumnezeu; asupra acestor conducători stă o răspundere grozavă pentru nelegiuirea care există în lumea creștină.” -- (The Great Controversy, 586-587.)