O biserică care acceptă subzistență de la stat este căzută din har
„Când oamenii tolerează acest spirit de acuzare, ei nu sunt satisfăcuți să arate doar ceea ce presupun a fi un defect în fratele lor. Dacă îngăduința înseamnă eșecul de a-l determina să facă ceea ce ei cred că ar trebui făcut, vor recurge la constrângere. Atât cât va sta în puterea lor, ei vor forța oamenii să se supună ideilor lor despre dreptate. Aceasta este ceea ce au făcut evreii în zilele lui Hristos și ceea ce Biserica a făcut de atunci încoace ori de câte ori a părăsit harul lui Isus. Lipsită de puterea dragostei, ea a întins mâna către brațul puternic al statului pentru a impune dogmele ei și a executa hotărârile ei. Aici este secretul tuturor legilor religioase care au fost legiferate vreodată și al persecuțiilor, din zilele lui Abel până în vremurile noastre.
Hristos nu forțează, ci atrage oamenii la El. Singura constrângere pe care o folosește este constrângerea dragostei. Când Biserica începe să caute suportul puterii civile, este evident că este lipsită de puterea lui Hristos,constrângerea dragostei divine.” -- (Thoughts from the Mount of Blessing, 126-127.)
Problemele bisericii-stat pot fi folosite ca mijloace evanghelistice
„În propria noastră țară este mult de făcut. Există multe orașe ce trebuie vizitate și avertizate. Evangheliștii ar trebui să-și facă drum în toate locurile unde mințile oamenilor sunt preocupate de problema legislației duminicii și de învățarea religiei în școlile publice. Este neglijența adventiștilor de ziua a șaptea că nu folosesc aceste ocazii favorabile providențiale, întârziind astfel avansarea cauzei.” -- (Testimonies for the Church 9:51.)
Când oamenii părăsesc devotamentul față de Dumnezeu și preamăresc puterea omenească în locul Lui, Satana este făcut conducătorul lumii prin legi politice.
„Vrăjmașul a lucrat în lumea religioasă pentru a-i înșela pe oameni prin credința că Legea Iui Dumnezeu poate fi dată la o parte. El are mulți ani de experiență în această lucrare, pentru că a început cu primii noștri părinți, folosind puterile lui pentru a-i determina să nu se încreadă în Dumnezeu. El știa că va avea succes, dacă s-ar putea interpune între sufletele lor și Dumnezeu. Perspectiva de a deveni dumnezei, cunoscând binele și răul, i-a plăcut Iui Adam și Evei și ei au cedat ispitei. Primind o cunoaștere a binelui și răului, oamenii simt că se dezvoltă mult; dar nu înțeleg scopul Satanei. Ei nu înțeleg că sunt prinși în capcana lui atunci când încalcă Legea lui Dumnezeu. Vrăjmașul știe că dacă Biserica poate fi controlată prin legi politice, dacă poate fi determinată să se unească cu lumea, de fapt îl recunoaște pe el drept conducător al ei. Atunci autoritatea poruncilor făcute de om se va opune legii guvernării cerești. Sub conducerea lui Satana, oamenii se vor lipsi de prevederile drepte și sfinte ale Iui Dumnezeu cu privire la Sabat, a cărui păzire trebuie să fie un semn veșnic între Dumnezeu și poporul Său.
Planul lui Satana a fost realizat deja cu lumea religioasă. Prin desființarea Legii lui Dumnezeu, el a creat o ordine care-i aparține în întregime. Prin lucrarea lui înșelătoare, a câștigat așa-numita lume creștină, așa cum a căutat să câștige și în cer -- prin abrogarea legilor lui Iehova. Folosindu-se de puterea romană, el a schimbat memorialul lui Dumnezeu și și-a ridicat un memorial propriu, pentru a separa pe Dumnezeu de poporul Său. Astăzi, lumea protestantă este înstrăinată de Dumnezeu prin acceptarea falsului sabat. Ei nu pot găsi nici o «iotă» de autoritate sfântă pentru a face aceasta; totuși, plini de zel, ei declară că memorialul Domnului, dat la creațiune, trebuie ignorat, disprețuit, călcat în picioare și că prima zi a săptămânii îi ia locul.
Nici o altă jignire mai profundă nu poate fi adusă lui Dumnezeu decât a ignora ziua Sa sfântă și a pune în locul ei un sabat fals, care nu poartă nici un semn al sfințirii. Dumnezeu a dat lumii Sabatul ca să fie pus deoparte pentru slava Numelui Său. El spune; «Căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc....» Exod 31, 13.
Israel trebuia să țină Sabatul, să-l păzească de-a lungul tuturor generațiilor ca pe un legământ veșnic. Și cine este Israel? Duhul Sfânt, prin apostolul Pavel, declară: «Dacă sunteți în Hristos, sunteți sămânța lui Abraam.» Pentru toți cei ce prin Hristos devin o parte din adevăratul Israel, păzirea Sabatului este o plăcere. Cei care nu iau în seamă un simplu «așa spune Domnul» părăsesc credincioșia lor față de Dumnezeu și înalță puterea omenească în locul Lui. Așezându-se singuri în opoziție cu Dumnezeul cerului, oamenii nu pot primi semnul sau sigiliul prin care popoarele lumii trebuie să cunoască pe adevărații servi ai lui Dumnezeu. Nu există nici o scuză pentru cei care, având lumina, își închid ochii și urechile în fața unui simplu «așa spune Domnul». Ei și-au ridicat armele de război împotriva lui Dumnezeu și vina lor este evidentă.” -- (The Signs of the Times, 22 noiembrie, 1899.)
Biserica și Statul în America
„Prin mișcările ce sunt acum în dezvoltare în Statele Unite, spre a obține favoarea statului pentru instituțiile și practicile bisericii, protestanții calcă pe urmele papalității. Ba mai mult, ei deschid ușa papalității pentru a-și recâștiga în America protestantă supremația pe care a pierdut-o în Lumea Veche. Și ceea ce dă o mai mare însemnătate acestei mișcări este faptul că principala țintă care se urmărește este impunerea păzirii duminicii -- o practică ce-și are originea în Roma și pe care ea o pretinde ca semn al autorității sale. Acesta este spiritul papalității -- spiritul de conformare la obiceiurile lumești, de venerare a tradițiilor omenești mai presus de poruncile lui Dumnezeu, care pătrunde în bisericile protestante și le conduce să facă aceeași lucrare de înălțare a duminicii, lucrare pe care papalitatea a făcut-o înaintea lor.” -- (The Great Controversy, 573.)
Acceptarea principiilor greșite în ceea ce privește biserica și statul este cauza ultimei mari persecuții
„Odată întronat în Statele Unite, principiul că biserica poate să întrebuințeze și să controleze puterea statului, că rânduielile religioase pot fi impuse prin legi civile, pe scurt, că autoritatea bisericii și a statului trebuie să stăpânească conștiința, triumful Romei în această țară va fi asigurat.” -- (The Great Controversy, 581.)
Una dintre principalele cauze ale Revoluției Franceze a fost că biserica cerea taxe oamenilor
„În multe provincii, proprietățile erau ale nobilimii iar clasele muncitoare lucrau pământul în arendă; acestea erau la discreția stăpânilor lor și erau obligate să se supună pretențiilor lor exagerate. Povara susținerii atât a statului cât și a bisericii cădea asupra claselor mijlocii și de jos, care erau mereu taxate de către autoritățile civile și de către cler. «Bunul plac al nobililor era considerat ca lege supremă; fermierii și țăranii puteau muri de foame, căci asupritorilor nu le păsa de acest lucru.... Poporul era silit, ca la orice mișcare, să țină seama de interesul exclusiv al stăpânilor....» Dar deznodământul tuturor acestora a fost cu totul deosebit de ceea ce plănuise Roma. În loc să țină masele în supunere oarbă față de dogmele ei, lucrarea ei a avut ca efect transformarea lor în necredincioși și revoluționari. Ei au disprețuit romanismul precum și amestecul clerului în treburile laicilor. Considerau clerul părtaș la apăsarea lor. Singurul dumnezeu pe care-l recunoscuseră era zeul Romei, iar învățătura ei era singura lor religie. Ei priveau lăcomia și cruzimea ei ca rodul natural al Bibliei și, ca atare, nu doreau să aibă parte de ea.” -- (The Great Controversy, 279-281.)
Noi n-ar trebui niciodată să ne unim cu lumea pentru a câștiga bani
„Dumnezeu ne-a dat instrucțiuni clare cu privire la lucrare noastră. Noi trebuie să prezentăm adevărul cu privire la Sabatul Domnului, pentru a reface spărtura care a fost făcută în Legea Sa. Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a deschide ochii celor care trăiesc în ignoranță. Dar nu trebuie să ne unim niciodată cu oamenii din lume cu scopul de a primi sprijin financiar.” -- (The Review and Herald, 20 aprilie, 1911.)
Unirea bisericii cu statul oferă Satanei putere. Satana se sfătuiește cu îngerii lui răi:
„Dar principala noastră preocupare este aceea de a aduce la tăcere această sectă a păzitorilor Sabatului. Trebuie să provocăm indignare împotriva lor. Vom atrage de partea noastră oamenii de seamă și înțelepții acestei lumi, și-i vom îndemna pe cei cu autoritate să îndeplinească hotărârile noastre. Atunci sabatul pe care l-am fixat eu va fi impus prin legile cele mai severe și exigente. Cei ce nu se supun vor fi alungați din orașe și sate, și făcuți să sufere foame și lipsuri. Odată ce noi avem puterea, vom arăta ce putem face cu cei ce nu vor renunța la devotamentul lor față de Dumnezeu. Vom conduce biserica romană să condamne la întemnițare, tortură și moarte pe cei ce refuză să se supună decretelor ei, și acum, că noi am adus bisericile protestante și lumea în armonie cu acest braț fidel puterii noastre, vom avea în cele din urmă o lege pentru a nimici pe toți cei ce nu se vor supune autorității noastre. Când pedeapsa pentru violarea sabatului nostru va fi moartea, atunci mulți care sunt acum în rânduri cu păzitorii poruncii vor trece de partea noastră.” -- (The Spirit of Prophecy 4:338.)
O unire a bisericii cu statul este dezastruoasă
„Rânduiala adoptată de primii coloniști, de a îngădui numai membrilor bisericii să voteze sau să dețină o slujbă în guvernarea civilă, a dus la urmările cele mai dezastruoase. Această măsură fusese acceptată ca mijloc pentru a păstra curăția statului, dar ea a avut ca urmare corupția în biserică. Mărturisirea religiei fiind condiția votului și a deținerii unei slujbe, mulți, mânați numai de motive de politică lumească, s-au unit cu biserica fără să-și schimbe inima. În felul acesta bisericile au ajuns să fie formate, într-o mare măsură, din persoane nepocăite; și chiar printre slujitorii bisericii erau unii care nu numai că susțineau învățături rătăcite, dar nu cunoșteau nici puterea înnoitoare a Duhului Sfânt. Din nou s-au demonstrat consecințele nefaste, prea adesea văzute în istoria bisericii din zilele lui Constantin și până în prezent, ale încercării de a clădi cu ajutorul statului, de a face apel la puterea civilă pentru sprijinirea Evangheliei Aceluia care declarase: «Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.» Ioan 18, 36. Unirea bisericii cu statul, în oricât de slabă măsură, chiar dacă pare că aduce lumea mai aproape de biserică, în realitate, aduce biserica mai aproape de lume.” -- (The Great Controversy, 297.)
Biserica și statul își vor uni puterile pentru a obliga pe toți să primească semnul fiarei
„Închinătorii lui Dumnezeu se remarcă în mod special prin respectul lor pentru cea de-a patra poruncă -- deoarece aceasta este semnul puterii Sale creatoare și dovada pretenției Sale asupra respectului și omagiului omului. Cei răi se vor distinge prin eforturile lor de a desființa memorialul creațiunii, pentru a înălța instituția Romei. În problema acestei controverse, întreaga creștinătate va fi împărțită în două grupe mari -- cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, și cei ce se închină fiarei și chipului ei și primesc semnul ei. Cu toate că biserica și statul își vor uni puterea lor pentru a obliga «pe toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi» (Apocalipsa 13, 16), să-l primească, profetul de pe Patmos a văzut «biruitorii fiarei, ai icoanei ei, și ai numărului numelui ei, stând pe o mare de sticlă, amestecată cu foc, având alăutele lui Dumnezeu în mână» (Apocalipsa 15, 2), și «cântând cântarea lui Moise și a Mielului.»” -- (Selected Messages 2:55.)
Satana a câștigat supremație ca legiuitor
„Lumea ce se pretinde creștină este sub conducerea Satanei.
Hristos îl numește pe prințul acestei împărății Satana, Beelzebul, un mincinos, un ucigaș de la început, cel rău și diavol, cel ce lucrează permanent prin nelegiuire și neascultare, pentru a calca în picioare legile lui Iehova. Satana a câștigat supremația ca legislator prin culpa, pentru a obliga prin decret călcarea Legii lui Dumnezeu, și lumea ce se pretinde creștina a venit sub drapelul său alegând să-i servească pe deplin și să facă lucrările dușmanului decăzut. Conducătorul răzvrătiților se autoproclamă ca având autoritatea de a stabili legi cu totul contrare Legilor lui Dumnezeu, singurul Dumnezeu viu și adevărat. Conducătorul suprem în ceruri și pe pământ. Când această putere înșelătoare este acceptată în locul luminii clare date în Cuvântul lui Dumnezeu, Satana devine conducătorul lor. Agenții umani îi acordă îndrăznețului conducător al răzvrătirii superioritate față de Dumnezeu și prințul întunericului este recunoscut ca autoritatea lor supremă. Noi nu putem presupune numărul îngerilor lui, dar ogorul său este lumea și el se răspândește prin agenții săi pe întregul ogor, colaborând cu preoțimea și provocându-i neobosit să fie lucrătorii lui eficienți în a face fară efect Legea lui Dumnezeu, în a desființa memorialul Său, distincția onoarei și supremației Sale. Nu e lipsă de agenți satanici.” -- (The Ellen G. White 1888 Materials, 1199-1200.)
Creștinii și politica
„Lui Hristos i s-a cerut mereu să decidă în problemele juridice și politice. Dar El a refuzat să se amestece în lucrurile vremelnice. El știa că în lumea politică există procedee nedrepte și o mare tiranie. Proclamarea adevărului Bibliei a fost singurul Său mijloc de a le demasca. El a prezentat marii mulțimi, care se înghesuia la picioarele Sale, principiile curate și sfinte ale Legii lui Dumnezeu și a vorbit despre binecuvântarea ce se găsește în ascultarea acestor principii. Cu autoritate de sus, El a accentuat importanța dreptății și milei și a refuzat să se amestece în disputele personale.” -- (Testimonies for the Church 9:218.)
„Domnul dorește ca poporul Său să se retragă din problemele politice. Aici tăcerea este elocvență. Hristos cere urmașilor Săi să se unească în principiile curate ale Evangheliei, care sunt descoperite clar în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu putem să fim siguri când votăm partidele politice; pentru că nu știm cui ne dăm votul. Nu putem lua parte în siguranță la planurile politice. Nu putem acționa pentru a-i mulțumi pe oamenii care vor folosi influența lor pentru a reprima libertatea religioasă și care vor lua măsuri opresive pentru a determina sau obliga pe semenii lor să țină ca Sabat, duminica. Prima zi a săptămânii nu este o zi ce trebuie respectată. Ea este un sabat fals și membrii familiei Domnului nu pot avea ceva în comun cu oamenii care înalță această zi și profanează Legea lui Dumnezeu, călcând în picioare Sabatul Său. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să voteze pentru a așeza pe astfel de oameni în conducere; pentru că atunci când fac aceasta, sunt părtași cu ei la păcatele pe care le comit în timpul mandatului....
Atunci ce trebuie să facem? Lăsați în pace problemele politice. «Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?» Ce putem avea în comun cu aceste partide? Nu poate fi nici tovărășie, nici legătură. Tovărășia cu lumea înseamnă participare, asociere. Domnul folosește cele mai puternice expresii pentru a arăta că n-ar trebui să existe unire între partidele lumești și cei ce caută neprihănirea lui Hristos. Ce legătură poate fi între lumină și întuneric, adevăr și nelegiuire? Nici una. Lumina reprezintă neprihănirea, întunericul reprezintă rătăcirea, păcatul și nelegiuirea. Creștinii au ieșit din întuneric la lumină. Ei s-au îmbrăcat cu Hristos și poartă însemnul adevărului și ascultării. Sunt conduși de principiile cele mai înalte și sfinte pe care Hristos le-a exemplificat în viața Sa. Insă lumea este guvernată de principiile înșelăciunii și nedreptății....
Acei profesori din biserică sau din școală care se remarcă prin zelul lor în politică, ar trebui înlocuiți fără întârziere în lucrarea și responsabilitățile lor; pentru că Domnul nu va coopera cu ei.
Zecimea n-ar trebui folosită pentru a plăti pe cineva să țină discursuri pe teme politice. Orice învățător, lucrător sau conducător din rândurile noastre, care este pătruns de dorința de a vehicula opiniile sale politice, ar trebui să se convertească prin credința în adevăr, sau să renunțe la lucrare. Influența sa trebuie să fie ca aceea a unui împreună lucrător cu Dumnezeu în câștigarea sufletelor pentru Hristos, sau acreditările sale trebuie să-i fie luate. Dacă nu se schimbă, va face rău și numai rău, în Numele Domnului, eu doresc să spun învățătorilor din școlile noastre: «Faceți lucrarea pentru care ați fost chemați. Voi nu sunteți chemați de Dumnezeu pentru a vă angaja în politică.»” -- (Fundamentals of Christian Education, 475-476.)
Creștinismul, statul și principiile de război în timpul războiului de secesiune din secolul al XlX-lea
„Mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu, care este comoara Sa deosebită, nu se poate angaja în acest război confuz pentru că el este contrar oricărui principiu al credinței lor. În armată, ei nu pot asculta de adevăr și, în același timp, să asculte cerințele ofițerilor. Ar fi o violare continuă a conștiinței. Oamenii lumești sunt guvernați de principii lumești. Ei nu pot aprecia alte principii. Politica lumească și opinia publică conțin principiul de acțiune care-i guvernează pe ei și-i conduce să practice forma dreptății. Dar poporul lui Dumnezeu nu poate fi guvernat de aceste motive. Cuvintele și poruncile lui Dumnezeu, scrise în suflet, sunt duh și viață și în ele există putere pentru a duce la supunere și ascultare. Cele zece Porunci ale lui lehova sunt baza tuturor legilor drepte și bune. Cei ce iubesc poruncile lui Dumnezeu se vor supune la orice lege bună a țării. Dar dacă cerințele conducătorilor sunt în conflict cu legile lui Dumnezeu, singura întrebare ce poate fi pusă este: -- Vom asculta de Dumnezeu sau de om?” -- (Testimonies for the Church 1:361-362.)
În toate circumstanțele, prezintă adevărul și nu pune mâna pe armele de război
„Planul lui Dumnezeu este ca mai întâi să ajungă la inimă. Prezentați adevărul și lăsați-L pe EI să ducă mai departe cauza și puterea reformatoare. Nu faceți nici o referire la ceea ce spun opozanții, ci prezentați doar adevărul. El poate tăia în carne vie. Desfășurați lămurit Cuvântul în toată solemnitatea lui. Când încercările ne vor asalta, se va vedea atât despărțire cât și unire în rândurile noastre. Unii, care sunt acum gata să pună mâna pe armele de război, vor dovedi în timp de adevărată primejdie că n-au clădit pe stânca cea solidă; ci vor ceda ispitei. Aceia care au avut lumină mare și privilegii prețioase, dar care nu le-au folosit, sub un pretext sau altul, vor pleca dintre noi. Pentru că n-au primit dragostea de adevăr, ei vor fi duși în rătăcirile vrăjmașului; vor da atenție spiritelor amăgitoare și învățăturilor demonilor și se vor depărta de credință. Dar pe de altă parte, când furtuna prigonirii va izbucni cu adevărat asupra noastră, adevăratele oi vor auzi glasul adevăratului Păstor. Se vor depune eforturi pline de sacrificiu pentru salvarea celor pierduți, și mulți care s-au îndepărtat de turmă vor veni înapoi ca să urmeze marelui Păstor. Poporul lui Dumnezeu își va strânge rândurile și va opune vrăjmașului un front unit. La apariția pericolului comun, lupta pentru supremație va înceta; nu va mai fi nici o dispută, precum: cine să fie socotit cel mai mare. Nici unul dintre adevărații credincioși nu vor zice: «Eu sunt al lui Pavel, și eu sunt al lui Apolo, și eu sunt al lui Chifa». Mărturia unuia și a tuturor va fi: «Eu mă alipesc de Hristos; și mă bucur în EI ca Mântuitor al meu personal».
În felul acesta, adevărul va fi adus în viața practică și astfel se va răspunde la rugăciunea lui Hristos, pe care El a rostit-o în ajunul umilirii și a morții Sale: «Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una cu noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis Ioan 17, 21. Iubirea față de Hristos, față de frați, va dovedi lumii că noi am fost cu Isus și am învățat de la El. Atunci, solia îngerului al treilea se va dezvolta într-o mare strigare și tot pământul va fi luminat de slava Domnului.»” -- (Testimonies for the Church 6:400-401.)