Apocalipsa 13 nu va fi pe deplin înțeles până când nu avem o corectă înțelegere a limitelor autorității bisericii
„Principiile cuprinse în acest Protest celebru ... constituie însăși esența protestantismului. Acest Protest se împotrivește celor două mari abuzuri ale omului în materie de credință; primul este amestecul justiției omenești iar al doilea este autoritatea arbitrară a bisericii. În locul acestor abuzuri, protestantismul așază puterea conștiinței mai presus de autoritatea lumească, iar autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu mai presus de biserica vizibilă. Mai întâi, el respinge puterea civilă în lucrurile sfinte și spune ca și profeții și apostolii: «Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni».... Protestatarii își afirmau astfel încă o dată dreptul de a-și exprima liber convingerile despre adevăr. Ei nu doreau numai să creadă și să asculte ci să și predice ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu prezintă și negau dreptul preoților și magistraților de a se amesteca. Astfel, protestul din Spcier a fost o mărturie solemnă împotriva intoleranței religioase și o susținere a dreptului tuturor oamenilor de a se închina lui Dumnezeu după cum le dictează conștiința....
Dacă Reformațiunea, după ce obținuse oarecare succes, ar fi fost de acord să încetinească lucrarea pentru a câștiga favoarea lumii, ar fi fost nesinceră față de Dumnezeu și față de ea însăși și ar fi pricinuit, în felul acesta, propria-i distrugere. Experiența acestor nobili reformatori conține o lecție pentru toate veacurile viitoare. Felul Satanei de a lucra împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său nu s-a schimbat; el se împotrivește și astăzi tot atât de mult ca Scripturile să fie călăuza vieții, ca și în secolul al XVI-lea. În vremea noastră, se vede o mare îndepărtare de la învățăturile și preceptele lor și este nevoie de o reîntoarcere la marele principiu protestant -- Biblia și numai Biblia ca regulă a credinței și datoriei. Satana lucrează pe orice cale pe care o poate inventa ca să distrugă libertatea religioasă. Puterea antihristă, pe care au respins-o protestatarii din Speier, lucrează cu o putere nouă, căutând să recâștige supremația pierdută. Același atașament neclintit față de Cuvântul lui Dumnezeu, ca cel manifestat în crizele Reformațiunii, este singura nădejde pentru reforma din zilele noastre.” -- (The Great Controversy, 203-205.)
Marele principiu al libertății religioase
„Totuși, așa cinstiți și temători de Dumnezeu cum erau, peregrinii nu înțelegeau încă marele principiu al libertății religioase. Libertatea, pentru asigurarea căreia jertfiseră atât de mult, n-au mai fost dispuși să o mai acorde și altora. «Foarte puțini, chiar și dintre gânditorii de frunte și moraliștii sec. al XVII-lea, aveau o concepție justă cu privire la acest important principiu, produs al Noului Testament, care recunoaște pe Dumnezeu ca singurul judecător al credinței omenești.» -- D. Neal, History of The Puritance, vol. 5, pag. 297. Învățătura că Dumnezeu a încredințat bisericii dreptul de a stăpâni conștiința, de a defini și a pedepsi erezia, este una dintre rătăcirile papalității cel mai adânc înrădăcinate. În timp ce reformatorii au lepădat crezul Romei, ei n-au fost cu totul eliberați de spiritul ei de intoleranță. Întunericul dens, în care învăluise papalitatea întreaga creștinătate de-a lungul veacurilor de stăpânire, nu fusese încă risipit cu totul. Unul dintre pastorii care conduceau colonia din Massachusetts Bay, spunea: «Toleranța a fost aceea care a făcut o lume anticreștină; iar Biserica niciodată n-a fost păgubită de pedepsirea ereticilor.» -- Idem, vol. 5, pag. 335. Coloniștii au adoptat o reglementare prin care numai membrii bisericii puteau avea un cuvânt în guvernarea civilă. S-a format un fel de biserică de stat, tuturor oamenilor cerându-li-se să contribuie la întreținerea clerului, iar magistrații au fost autorizați să suprime erezia. În felul acesta, puterea pământească era în mâinile bisericii. Astfel, n-a trecut mult timp până când aceste măsuri au dus la rezultatul inevitabil -- persecuția.” -- (The Great Controversy, 292-293.)
Călăuza noastă trebuie să fie Duhul sfânt
„Dumnezeu n-a numit nici un om să fie călăuză, nici n-a făcut vreun om conștiință pentru altul; de aceea mâinile omenești să se abțină de a împiedica servii Lui, care simt chemarea, să intre în via Sa pentru a lucra. Lăsați ca Dumnezeu să lucreze cu propriii Lui servi, aleși prin Spiritul Său Sfânt. Nici o ființă umană nu trebuie să stea ca judecător al fratelui Său. Nimeni nu trebuie să considere că se poate purta aspru cu perlele prețioase pentru care Hristos și-a dat viața Sa. Perla, prețioasa perlă umană, a fost găsită de Hristos. Faceți ca omul să fie înștiințat, dar aveți grijă cum vă purtați cu «comoara deosebită» a Domnului. Orice lipsă de respect, orice durere, orice nepăsare, pe care aceste suflete le suferă din mâinile voastre, sunt o acuzație împotriva voastră, ca și când i-ar fi fost făcute lui Isus Hristos. Ele nu trebuie să fie tratate într-un mod arogant, poruncitor. Legile și regulile care sunt făcute în centrele lucrării vor fi în curând sfărâmate în atomi. Oamenii nu trebuie să se impună. Cei din conducere să nu folosească puterile lor pentru a susține pe unii, în timp ce alții sunt doborâți, ignorați, părăsiți și lăsați să piară. Datoria conducătorilor este însă aceea de a acorda o mână de ajutor celor ce sunt în nevoie. Lăsați ca fiecare să lucreze în domeniul pe care Dumnezeu i-l poate indica prin Spiritul Său Sfânt. Sufletul este răspunzător doar înaintea lui Dumnezeu. Cine poate spune cât de multe căi de lumină au fost închise prin planuri pe care Domnul nu le-a recomandat și nici nu le-a stabilit? Domnul nu cere permisiunea celor din poziții de răspundere când dorește să folosească pe unii ca slujitori ai Săi, pentru a răspândi adevărul. El va folosi pe cei pe care vrea să-i folosească. El va trece pe lângă oamenii care se simt abili și capabili să lucreze în propria lor înțelepciune și va folosi pe alții, care sunt considerați de acești presupuși înțelepți, cu totul incompetenți. Mulți care au un oarecare talent cred că ei sunt necesari cauzei lui Dumnezeu. Să se ferească să nu-și depășească atribuțiile și să-i părăsească Domnul în propriile lor fapte. Ei nu trebuie să-și exercite autoritatea omenească pentru a constrânge mințile și sufletele colegilor. Nu trebuie să născocească și să pună în practică metode și planuri pentru a aduce orice individ sub jurisdicția lor.
Cei care cunosc adevărul trebuie să fie conduși de Spiritul Sfânt și să nu încerce să conducă ei înșiși Spiritul. Dacă se întind prea mult corzile, dacă regulile sunt făcute prea rigide, dacă oamenii continuă să lege pe colaboratorii lor tot mai strâns prin porunci omenești, mulți vor fi mișcați de Spiritul lui Dumnezeu să rupă orice restricții și să își apere libertatea lor în Isus Hristos. Dacă oamenii s-ar purta cu colaboratorii lor ca și cu cei pe care îi iubește Hristos, dacă ar asculta porunca: «Iubește pe semenul tău ca pe tine însuți», ar fi o armonie dulce între frați. Cât de bine ar fi, dacă cei care pretind că sunt creștini, s-ar comporta ca niște creștini. Cât de bine ar fi, dacă ei n-ar mai vorbi despre propriile lor căi și fapte, complăcându-se în apreciere de sine; dacă s-ar reține de a mai amenința cu degetul, de a-și imagina răul și de a folosi influența lor pentru a slăbi, oprima și distruge. Dacă oamenii nu se vor supune regulilor făcute de cei din conducere, aceștia nu-i vor trata corect pe colaboratori, nepăsându-le de rezultatele nedreptății lor. Pentru ei este sau regulă sau ruină. Dumnezeu nu a ales nici un om să facă o astfel de lucrare. Și nici unei ființe umane nu i se va permite să-mi prescrie propria mea libertate sau să primejduiască libertatea deplină a fraților mei, fără ca vocea mea să se ridice în semn de protest.
Dumnezeu va lucra asupra oamenilor cu poziție umilă în societate, oameni care n-au devenit insensibili la razele strălucitoare de lumină printr-o așa de îndelungă contemplare a adevărului, dar refuzând să facă vreun progres sau îmbunătățire. Astfel, mulți vor fi văzuți grăbindu-se pe ici pe colo, constrânși de Duhul Sfânt să ducă altora lumina. Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu, este ca un foc în oasele lor, făcându-i să simtă o dorință arzătoare de a lumina pe cei ce stau în întuneric. Mulți, chiar dintre cei needucați, proclamă acum cuvintele Domnului. Copiii sunt însuflețiți de Spiritul Sfânt să vestească mesajul ceresc. Duhul Sfânt este revărsat asupra tuturor celor ce se supun îndemnurilor Sale, și, dând la o parte toate aranjamentele omenești, regulile lor strâmte și metodele prudente, vor declara adevărul cu puterea Spiritului. Mulțimile vor primi credința și se vor alătura oștirii Domnului.
În prezent mulți din cei ce se pretind urmași ai Domnului nu se supun conducerii Duhului Sfânt, ci încearcă să-L folosească și să-L conducă în căile lor. Toți aceștia trebuie să abandoneze mulțumirea de sine și să se predea fără rezerve Domnului, ca El să poată lucra după buna Lui plăcere în și prin ei.
Cele șapte plăgi sunt gata să coboare asupra celor neascultători. Mulți n-au acordat atenție invitației Evangheliei; ci erau testați și încercați, dar munți de obstacole păreau că se ridică înaintea lor, blocându-le calea. Prin credință, perseverență și curaj, mulți vor învinge aceste obstacole și vor umbla într-o lumină glorioasă. Bariere imaginare se ridicau în calea strâmtă și îngustă; pietre de poticnire erau plasate pe această cale; toate acestea vor fi date însă la o parte. Paznicii pe care păstorii falși i-au așezat în jurul turmelor lor, vor deveni neputincioși; mii vor păși în lumină și vor răspândi lumina. Inteligențele cerești vor conlucra cu uneltele omenești. Încurajată în acest fel, biserica se va ridica și va lumina, folosind toate energiile ei sfințite în luptă; astfel, scopul lui Dumnezeu este împlinit pe deplin; perlele pierdute sunt recuperate. Profeții au zărit această mare lucrare din depărtare, au înțeles importanța acestui moment și au făcut descrieri minunate a evenimentelor ce urmau să aibă loc....
Acum este timpul pentru luptă serioasă cu Dumnezeu. Vocile noastre ar trebui să se unească cu cea a Mântuitorului în minunata rugăciune: «Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ». Faceți ca întregul pământ să fie umplut de slava Sa. Mulți pot întreba: «Cine este pregătit pentru aceste lucruri?» Responsabilitatea este așezată asupra fiecărui individ. «Nu credem că noi am fi mulțumiți cu noi înșine, ci desăvârșirea noastră este Domnul.» Planul mântuirii nu trebuie să fie împlinit prin legi omenești. Nu trebuie fixate reguli; lucrarea noastră este o lucrare progresivă și trebuie să existe posibilitatea ca metodele să poată fi îmbunătățite. Unitatea trebuie și va fi păstrată sub călăuzirea Duhului Sfânt.” -- (The Review and Herald, 23 iulie, 1895.)
„Cum să cercetăm Scripturile pentru a înțelege ce ne învață ele? Ar trebui să începem studiul Cuvântului lui Dumnezeu cu o inimă pocăită, cu un spirit în stare să învețe, plin de rugăciune. Să nu credem, cum au făcut iudeii, că propriile noastre idei și opinii sunt infailibile; nici ca papistașii, că doar anumiți oameni sunt deținătorii adevărului și cunoștinței, că oamenii nu au dreptul să cerceteze Scripturile pentru ei înșiși, ci trebuie să accepte explicațiile date de părinții bisericii. Noi n-ar trebui să studiem Biblia cu scopul de a susține opiniile noastre preconcepute, ci cu singura țintă de a învăța ce a spus Domnul.” -- (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 105.)
Cei din pozițiile de răspundere nu trebuie să lege poporul lui Dumnezeu de ei înșiși
„Eu am scris astfel, deoarece mi s-a arătat că lucrătorii și poporul sunt mereu ispitiți să se încreadă pentru înțelepciune în omul mărginii, și să facă din om sprijinul lor. Președinților de Conferințe și oamenilor din locurile de răspundere, eu le dau acest mesaj: rupeți legăturile și cătușele care au fost puse asupra poporului lui Dumnezeu. Către voi Cuvântul vorbește «Sfărâmați orice jug». Dacă voi nu încetați de a mai face pe om supus al omului, dacă nu deveniți umili cu inima, și nu învățați voi înșivă calea Domnului ca niște copilași. Domnul vă va despărți de lucrarea Sa. Voi trebuie să vă tratați unul pe altul ca frați, ca împreună lucrători, ca bărbați și femei ce caută lumina și înțelegerea voinței Domnului, și care sunt sârguincioși pentru slava Sa.” -- (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 480-481.)
Împuternicirea unui slujitor al Evangheliei are la bază două aspecte:
1. Mesajul Său -- predicarea că Hristos este Domnul.
2. Organizația Bisericii -- eu însumi ca serv al vostru, de dragul lui Hristos.
„În însărcinarea pe care a dat-o ucenicilor Săi, Hristos nu numai că a schițat lucrarea lor, dar le-a dat și o Solie. «Învățați pe oameni», a zis El, «să păzească ce v-am poruncit». Ucenicii trebuiau să vestească ceea ce îi învățase Hristos. Se cuprinde aici nu numai ce vorbise El în persoană, dar și prin toți profeții și învățătorii Vechiului Testament. Învățătura omenească este exclusă. Nu e loc pentru tradiție, pentru teorii și concluzii omenești, sau pentru legislație bisericească. În însărcinarea aceasta nu sunt cuprinse legile rânduite de autoritatea eclesiastică. Servii lui Hristos nu trebuie să predea nimic din toate acestea. «Legea și profeții», împreună cu tot ce ne e raportat din cuvintele și faptele Lui, formează comoara încredințată ucenicilor pentru a fi dată lumii. Numele lui Hristos este deviza lor, semnul lor distinctiv, legătura lor de unire, autoritatea pentru comportamentul lor și izvorul succesului lor. Împărăția Lui nu va recunoaște nimic ce nu poartă inscripția Sa.” -- (The Desire of Ages, 826.)