Pietrele de hotar ale Bisericii Adventiste de Ziua a șaptea
„La MinneapoIis Dumnezeu a dat poporului Său comori prețioase ale adevărului. Această lumină din cer a fost respinsă de unii cu îndârjirea pe care au manifestat-o iudeii când l-au lepădat pe Isus, și s-a vorbit mult despre rămânerea la vechile pietre de hotar. Însă era evident că ei nu știau ce sunt vechile pietre de hotar. Existau motive și dovezi din Scripturi care se recomandau singure conștiinței; dar mințile oamenilor erau sigilate în fața luminii deoarece hotărâseră că depărtarea de la Vechile pietre de hotar, este periculoasă, când, de fapt, nu s-a mișcat nici un singur țăruș al vechilor semne; însă ei aveau idei denaturate despre ceea ce înseamnă vechile pietre de hotar.
Timpul care a trecut din 1844 a fost o perioadă a marilor evenimente, descoperind ochilor noștri uimiți curățirea Sanctuarului, care are loc în ceruri, având o legătură hotărâtoare cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ de asemenea prima, a doua și apoi a treia solie îngerească și înălțarea steagului pe care este scris «Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.» Una dintre pietrele de hotar, potrivit cu acest mesaj, era Templul lui Dumnezeu, care a fost văzut în ceruri de poporul Său iubitor de adevăr, în care se afla chivotul legământului ce conținea Legea lui Dumnezeu. Lumina Sabatului celei de a patra porunci a răspândit razele ei puternice în calea călcătorilor Legii lui Dumnezeu. Moartea celui păcătos este o altă veche piatră de hotar. Eu nu-mi amintesc alt subiect care să poată fi așezat între vechile pietre de hotar. Toate aceste vociferări despre schimbarea vechilor pietre de hotar sunt imaginare.” -- (Counsels to Writers and Editors, 30-31.)
Pietrele de hotar ale Babilonului
„Este datoria noastră personală de a umbla umili cu Dumnezeu. Noi nu trebuie să căutăm vreo solie nouă, neobișnuită. Nu trebuie să gândim că cei aleși ai lui Dumnezeu, care se străduiesc să umble în lumină, formează Babilonul. Bisericile decăzute formează Babilonul. Babilonul susține cu stăruință doctrinele otrăvitoare, vinul rătăcirii. Acest vin al rătăcirii este compus din doctrine false, cum ar fi: nemurirea naturală a sufletului, chinul veșnic al celor răi, negarea preexistenței lui Hristos înainte de nașterea Sa în Betleem și înălțarea primei zile a săptămânii mai presus de ziua sfântă a Iui Dumnezeu. Aceste erori și altele asemănătoare sunt prezentate lumii de diferite biserici și astfel se împlinesc Scripturile, care spun: «toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei». Mânia aceasta este formală din doctrine false, iar când regii și președinții beau vinul mâniei curviei ei, sunt ațâțați la mânie împotriva celor ce nu vor să intre în armonie cu ereziile false și satanice prin care se înalță sabatul fals și prin care oamenii sunt determinați să calce în picioare ziua memorială a Iui Dumnezeu.” -- (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 61.)
Pietrele de hotar ale bisericii rămășiței luate una câte una
1. Curățirea Sanctuarului, care se îndeplinește în ceruri, are o legătură hotărâtoare cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ
A. Ploaia timpurie a Duhului Sfânt a fost un indiciu al începerii preoției lui Hristos. După înălțare, întronarea Sa a fost marcată de revărsarea Duhului Sfânt -- (Christ Object’s Lessons, 120)
„Când Hristos a intrat pe porțile cerești, a fost condus cu urale de către îngeri până la tronul Tatălui. După terminarea acestei sărbători. Spiritul Sfânt s-a coborât asupra ucenicilor în torente bogate; iar Hristos a fost preamărit, într-adevăr, cu mărirea pe care o avusese la Tatăl din veșnicii. Revărsarea Duhului în Ziua Cincizecimii era solia lui Dumnezeu că lucrarea Mântuitorului fusese îndeplinită. Conform făgăduințelor Sale, El trimisese urmașilor Săi Spiritul Sfânt din cer, ca semn că a primit toată puterea în cer și pe pământ ca Preot și împărat, și că El era Unsul pentru poporul Său.” -- (The Acts of the Apostles, 38-39.)
B. Ploaia târzie și sentința judecății -- ultima lucrare a lui Hristos ca Mijlocitor
„Timpul este pe sfârșite. Cum vor apărea la judecată cazurile noastre? Care este starea noastră prezentă înaintea lui Dumnezeu? Ne examinăm noi inimile cu atenție? Ne trimitem noi păcatele înainte la judecată prin pocăință și mărturisire (1 Timotei 5, 24), pentru ca ele să poată fi șterse când vor veni vremurile de reînviorare?” -- (The Review and Herald, August 28, 1883.)
2. Prima, a doua și a treia solie îngerească -- pietre de hotar
„Credința noastră în legătură cu prima, a doua și a treia solie îngerească a fost corectă. Stâlpii care marchează drumul nostru din trecut sunt de neclintit.... Acești stâlpi ai adevărului sunt trainici ca munții neclintiți....” -- (Evangelism, 223.)
„Am văzut o ceată care priveghea cu multă băgare de seamă și neclintit fără a lua seama la aceia care căutau să răstoarne credința întemeiată a corpului credincioșilor. Dumnezeu privea la ei cu aprobare. Mi-au fost arătate trei trepte -- prima, a doua și a treia solie îngerească. Îngerul care mă însoțea a zis: «Vai de acela care va mișca din loc o stâncă, sau va clătina un fir din aceste solii.» Înțelegerea adevărată a acestor solii este de o însemnătate vitală. Soarta sufletelor depinde de felul în care sunt primite. Din nou am fost îndrumată spre aceste solii și am văzut cât de scump și-a câștigat poporul lui Dumnezeu experiența. Ea a fost câștigată cu multă suferință și luptă grea. Dumnezeu i-a călăuzit pas cu pas, până când i-a pus pe o platformă tare și neclintită. Am văzut cum venea câte unul și-i cerceta temelia. Unii, cu bucurie, îndată se urcau pe ea. Alții începeau să găsească cusururi la temelie. Ei doreau să se facă îmbunătățiri, zicând că atunci platforma ar fi mai desăvârșită, iar oamenii mai fericiți. Unii au coborât de pe platformă pentru a o examina și au declarat că este așejată greșit. Dar eu am văzut că aproape toți stăteau hotărâți pe platformă și-i îndemnau și pe cei care au coborât să înceteze cu plângerile lor; pentru că Dumnezeu era Constructorul și ei se luptă împotriva Lui. Ei vorbeau despre lucrarea minunată a lui Dumnezeu, prin care i-a condus pe platformă și, în unire, au ridicat ochii către ceruri și lăudau pe Dumnezeu cu voce tare. Lucrul acesta a afectat pe unii dintre cei care au fost nemulțumiți și au părăsit platforma, și, cu umilință, s-au întors pe ea.
Mi-a fost arătată proclamarea primei veniri a Domnului Hristos. Ioan a fost trimis în spiritul și puterea lui Ilie pentru a pregăti calea lui Isus. Cei care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat de învățăturile lui Isus. Opoziția lor față de solia care prezicea venirea Lui, i-a făcut să nu fie pregătiți pentru a primi dovezile puternice ale mesianității. Satana i-a condus pe aceștia, care n-au primit solia lui Ioan, chiar mai departe, până la a respinge și a crucifica pe Isus. Făcând așa, ei s-au așezat singuri în locul în care nu puteau primi binecuvântarea zilei Cincizecimii, care le-ar fi arătat calea spre Sanctuarul ceresc. Sfâșierea perdelei din Templu arăta că sacrificiile și rânduielile iudaice nu mai erau primite. Jertfa cea mare a fost adusă și a fost primită, iar Duhul Sfânt, care a coborât în ziua Cincizecimii, a condus sufletele ucenicilor de la sanctuarul pământesc la cel ceresc, unde Isus a intrat cu sângele Său pentru a revărsa asupra ucenicilor Săi binecuvântările ispășirii. Dar iudeii au fost părăsiți în întuneric deplin. Ei au pierdut toată lumina pe care ar fi putut să o aibă asupra planului de mântuire, și totuși se mai încredeau în jertfele și darurile lor zadarnice. Sanctuarul ceresc a luat locul celui pământesc, chiar dacă ei nu aveau cunoștință de această schimbare. De aceea ei nu puteau să beneficieze de mijlocirea lui Hristos în Sfânta.
Mulți privesc cu groază la purtarea iudeilor, când au lepădat și au răstignit pe Domnul Hristos; și când citesc istoria chinurilor Lui înjositoare, ei cred că îl iubesc și că nu L-ar fi tăgăduit ca Petru și nici nu L-ar fi răstignit ca iudeii. Dar Dumnezeu, care citește în inima tuturor, a pus la încercare iubirea aceea pentru Isus pe care ei pretindeau că o au. Întreg cerul a urmărit cu cel mai mare interes felul în care va fi primită întâia solie îngerească. Dar mulți dintre aceia care pretindeau că-L iubesc pe Isus și care vărsau lacrimi atunci când citeau raportul suferințelor pe cruce au luat în râs vestea cea bună a venirii Lui. În loc să primească solia cu voie bună, au spus despre ea că este o rătăcire. I-au urât pe aceia care așteptau cu bucurie venirea Lui, și i-au exclus din biserici. Aceia care au lepădat întâia solie nu puteau să beneficieze de a doua; și nu au avut vreun folos nici din strigătul de la miezul nopții, care trebuia să-i pregătească să intre cu Isus, prin credință, în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc. Și prin lepădarea celor două de mai înainte, ei își întunecaseră mintea atât de mult, încât nu puteau să vadă lumină în a treia solie îngerească, care arată calea în Sfânta Sfintelor. Am văzut că, după cum iudeii au răstignit pe Isus, așa și bisericile cu numele au răstignit soliile acestea și, prin urmare, ei nu au cunoștință de calea care duce la Sfânta Sfintelor, și nu pot beneficia de mijlocirea pe care Domnul Isus o face acolo. Ca și iudeii, care aduceau jertfele lor zadarnice, ei aduc rugăciunile lor zadarnice în despărțitura pe care Isus a părăsit-o; și Satana, mulțumit de înșelăciune, ia o înfățișare religioasă și atrage la sine mintea acestor presupuși creștini, lucrând cu puterea sa, semnele și minunile Iui mincinoase, pentru a-i prinde în cursele lui. Pe unii îi înșală într-un fel, pe alții în alt fel. El a pregătit diferite înșelăciuni, ca să se potrivească diferitelor minți. Unii privesc cu groază la un anumit fel de înșelăciune, în timp ce sunt foarte grăbiți ca să primească un altul. Satana înșală pe unii prin spiritism. El mai vine și în chip de înger de lumină și își întinde influența prin țară, prin intermediul unor mișcări mincinoase de reformă. Bisericile sunt încântate și cred că Dumnezeu lucrează minuni pentru ele, când de fapt, acestea sunt lucrarea unui alt spirit, înflăcărarea piere și lasă lumea și biserica într-o stare mai rea decât înainte.
Am văzut că Dumnezeu are copii sinceri printre cei ce-și zic adventiști și în bisericile căzute, și înainte de a se revărsa plăgile, predicatori și laici vor fi chemați afară din bisericile acestea și vor primi adevărul cu bucurie. Satana știe lucrul acesta și, înainte de a se rosti strigarea cea mare a îngerului al treilea, el trezește o înflăcărare în aceste grupări religioase pentru ca aceia care au lepădat adevărul să creadă că Dumnezeu este cu ei. El speră să înșele pe cei sinceri și să-i facă să creadă că Dumnezeu încă mai lucrează pentru biserici. Dar lumina va străluci și toți cei sinceri vor părăsi bisericile decăzute și vor lua poziție împreună cu rămășița.” -- (Early Writings, 258-261.)
3. Sanctuarul și Sabatul ca pietre de hotar
„Și mi s-a arătat că -- dacă Dumnezeu ar fi schimbat Sabatul din ziua a șaptea în ziua întâi, atunci El ar fi schimbat și textul poruncii Sabatului de pe tablele care sunt în chivotul din Sfânta Sfintelor din templul ceresc, în felul acesta: Ziua întâi este Sabatul Domnului Dumnezeului tău. Dar am văzut că acolo scria la fel cum scrisese pe tablele de piatră degetul lui Dumnezeu, când le-a dat lui Moise pe Sinai: «Dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău». Am văzut că sfântul Sabat este și va fi zidul de despărțire între adevăratul Israel al lui Dumnezeu și necredincioși și că Sabatul este marele subiect ce unește inimile sfinților așteptători ai lui Dumnezeu.
Am văzut că Dumnezeu are copii, care acum nu cunosc și nu păzesc Sabatul. Ei nu au respins lumina privitoare la Sabat. Și că la începutul timpului strâmtorării noi vom fi umpluți cu Spiritul Sfânt, vom ieși și vom vesti Sabatul pe deplin. Aceasta va înfuria bisericile și pe adventiștii cu numele, pentru că nu pot combate adevărul despre Sabat. În timpul acesta, toți aleșii lui Dumnezeu vor vedea clar că noi avem adevărul și vor ieși din lume și vor suferi persecuția împreună cu noi. Am văzut sabie, foamete, molime și mari tulburări și stricăciuni pe pământ. Nelegiuiții credeau că noi am adus aceste judecăți asupra lor și s-au ridicat sfătuidu-se să ne șteargă de pe pământ, crezând că astfel se vor opri suferințele.” -- (Early Writings, 33-34.)
Sabatul este baza întregii închinări adevărate
„Importanța Sabatului, ca monument al Creațiunii, este că el păstrează totdeauna prezent adevăratul motiv pentru care închinarea se cuvine lui Dumnezeu -- pentru că El este Creatorul, iar noi suntem făpturile Sale. De aceea, Sabatul stă chiar la temelia închinării divine, căci el ne învață acest mare adevăr în modul cel mai impresionant și nici o altă instituție nu face lucrul acesta. Adevăratul temei al închinării divine, nu numai acela din ziua a șaptea, ci al întregii închinări, se găsește în deosebirea dintre Creator și creaturile Sale. Acest fapt mare nu se poate învechi niciodată și nu trebuie uitat niciodată.” (J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap.27).
„Acest adevăr trebuia păstrat permanen în mintea oamenilor, că Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden; și atâta timp cât faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru a ne închina Lui, atâta timp Sabatul va continua să fie un semn și memorial al Său. Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile și afecțiunile omului ar fi fost îndreptate către Creator, ca obiect al adorării și al închinării și niciodată n-ar fi fost vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios. Păzirea Sabatului este un semn al credincioșiei față de adevăratul Dumnezeu, «Acela care a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor.» Aceasta înseamnă că solia care poruncește oamenilor să se închine Iui Dumnezeu și să păzească poruncile Sale le cere în mod deosebit să păzească porunca a patra.” -- (The Great Controversy, 437-438.)
4. Moartea celui păcătos -- ca piatră de hotar
„Neascultarea cerințelor lui Dumnezeu i-a alungat pe Adam și pe Eva din grădina Edenului. În apropierea pomului vieții a fost așezată o sabie de foc pentru ca nici un om să nu poată întinde mâna și să ia din el, imortalizând păcatul. Ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu a fost condiția pentru a mânca din pomul vieții. Adam a căzut prin neascultare, pierzând prin păcat orice drept de a folosi fructul dătător de viață al pomului din mijlocul grădinii, sau frunzele lui, care folosesc la vindecarea popoarelor.
Ascultarea prin Isus Hristos oferă omului desăvârșire de caracter și dreptul la pomul vieții. Condițiile pentru a mânca din nou din fructul pomului sunt stabilite în mod clar în mărturia dată de Isus Hristos lui Ioan; «Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții, și să intre pe porți în cetate». Apocalipsa 22, 14.” -- (The S. D. A. Bible Commentary 1:1086.)
„Atunci am văzut frumusețea și măreția lui Isus. Haina Sa era mai albă decât albul cel mai pur. Nici o limbă nu poate descrie slava și frumusețea Sa. Toți, toți cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu vor intra pe porți în cetate, vor avea drept la pomul vieții și vor fi pentru totdeauna în prezența minunatului Isus, a cărui înfățișare luminează mai puternic decât soarele ziua în amiaza mare.
După aceea mi-au fost arătați Adam și Eva în Eden. Ei au mâncat din pomul oprit și atunci a fost pusă o sabie de foc în jurul pomului vieții, iar ei au fost scoși din grădină ca nu cumva să ia din pomul vieții și să devină păcătoși nemuritori. (Geneza 3, 22-24.) Pomul vieții urma să perpetueze nemurirea. Eu am auzit un înger întrebând: «Cine din familia lui Adam a trecut dincolo de sabia de foc și a avut parte de pomul vieții?» Un alt înger a răspuns: «Nici unul din familia lui Adam nu a trecut de sabia de foc și nu a avut parte de acest pom; de aceea nu există nici un păcătos nemuritor. Sufletul care a păcătuit va muri cu o moarte veșnică (Ezechiel 18, 4.20), și nu va mai fi pentru el speranța unei învieri; atunci se va potoli mânia lui Dumnezeu.»” -- (Prezent Truth vol. 1, 1850.)
Pietrele de hotar ale doctrinei Babilonului luate una câte una
1. Doctrina nemuririi sufletului -- baza spiritismului
„Predicatorii populari nu pot rezista cu succes spiritismului. Ei nu au nimic cu ce să ocrotească turmele lor față de influența funestă a acestuia. Multe din rezultatele triste ale spiritismului se vor datora predicatorilor acestui secol, pentru că au călcat în picioare adevărul și au preferat fabulele în locul lui. Cuvântarea pe care Satana a ținut-o Evei despre nemurirea sufletului -- «Hotărât că nu veți muri» -- ei au repetat-o de pe amvon; iar poporul o primește ca pur adevăr biblic. Aceasta este chiar temelia spiritismului. Cuvântul lui Dumnezeu nu învață nicăieri că sufletul omului este nemuritor. Nemurirea este o calitate care aparține numai lui Dumnezeu. «Singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, și care are cinstea și puterea veșnică. Amin.»” 1 Timotei 6; 16.
„Cuvântul lui Dumnezeu, dacă este înțeles și aplicat cum trebuie, este un scut împotriva spiritismului. Predicând de la amvon iadul ca un foc veșnic și înfățișându-l poporului, ei fac o nedreptate caracterului binefăcător al lui Dumnezeu. Astfel îl înfățișează ca pe cel mai mare tiran din univers. Această dogmă, larg răspândită, a condus pe mulți la universalism, necredincioșie și ateism.” -- (Testimonies for the Church 1:344.)
Ea este chiar piatra unghiulară a întregului păgânism
„Aproape toate formele antice de magie și vrăjitorie se întemeiau pe credința în posibilitatea comunicării cu cei morți. Aceia care practicau necromanția pretindeau că au legătură cu duhurile celor plecați din lumea accesta și că obțin prin ei cunoașterea evenimentelor viitoare. Obiceiul acesta de a întreba pe morți este amintit în profeția lui Isaia: «Dacă vi se zice însă: -- Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc, -- răspundeți: -- Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?» Isaia 8, 19.
Aceeași credință în comunicarea cu cei morți forma piatra unghiulară a idolatriei păgâne. Se credea că zeii păgânilor erau duhurile zeificate ale eroilor morți. În consecință, religia păgânilor era un cult al morților. Lucrul acesta este evident în Scripturi.” -- (Patriarchs and Prophets, 684.)
2. O altă piatră de hotar babiloniană este respingerea divinității Domnului Hristos sau a preexistenței Sale și alte doctrine înrudite, pe scurt -- liberalism
„Aceasta este religia pe care protestanții încep să o privească cu atât de multă bunăvoință, și care, în cele din urmă, se va uni cu protestantismul. Cu toate acestea, unirea nu va realiza vreo schimbare în catolicism, pentru că Roma nu se schimbă niciodată. Ea pretinde infailibilitatea. Protestantismul este acela care se va schimba. Adoptarea ideilor liberale îl va duce pe poziția din care va putea da mâna cu catolicismul. «Biblia, Biblia este fundamentul credinței noastre», a fost strigătul protestanților din vremea lui Luther, în timp ce catolicii strigau: «Părinții bisericii, obiceiurile, tradiția». Acum mulți protestanți descoperă că este dificil să susțină doctrinele lor din Biblie și totuși nu au curajul moral de a accepta adevărul care implică o cruce; de aceea ei ajung repede pe terenul catolicismului și, folosind cele mai bune argumente, evită adevărul, citând mărturia părinților bisericii, obiceiurile și legile omenești. Da, protestanții secolului al XIX-lea se apropie repede de catolicism în infidelitatea lor față de Scripturi. Dar există o prăpastie la fel de mare între Roma și protestantismul lui Luther, Cranmer, Ridley, Hooper și nobila oștire a martirilor, așa cum a fost atunci când acești oameni au făcut protestul care le-a dat numele de protestanți.” -- (The Review and Herald, 1 iunie, 1886.)
„Astfel, știința falsă din zilele noastre, care subminează credința în Biblie, se va dovedi tot atât de plină de succes în pregătirea acceptării papalității cu formele ei plăcute, cum a fost interzicerea cunoștinței în evul mediu, care a permis înălțarea ei.” -- (The Great Controversy, 573.)
3. Duminica -- piatră de hotar a Babilonului
„Cei care au religia adevărată a Bibliei vor renunța la dorințele lor în fața voinței lui Dumnezeu, care este supremă, și se vor închina Lui prin ascultare de legile Sale drepte. Ei se vor așeza sub drapelul însângerat al Prințului Emanuel și vor recunoaște că sunt sub controlul Stăpânului atât a inteligențelor pământești cât și a oștirilor cerești. Poate omul să alcătuiască o constituție pentru guvernarea lumii, care să fie mai potrivită scopului, decât aceea pe care a elaborat-o Dumnezeu? Ce lipsește acestui cod moral distinct? Poate fi îmbunătățit de oamenii mărginiți? Dacă da, atunci omul poate să se înalțe în locul lui Dumnezeu. Își poate permite familia omenească să se lipsească de vreuna din poruncile date de Dumnezeu? Citește cu atenție cele zece porunci și vezi care dintre ele poate fi omisă. Omul fărădelegii se crede în stare să schimbe vremile și legile lui Dumnezeu, iar lumea protestantă a acceptat autoritatea puterii papale și, făcând așa, s-a lepădat de Dumnezeu. Toate popoarele au fost făcute să bea din vinul Babilonului, prin acceptarea lucrării îndrăznețe a omului fărădelegii, care s-a atins de Legea lui Dumnezeu și s-a gândit să schimbe Poruncile lui Iehova....
Pot oamenii să-și îngăduie a crede că poate fi găsită o cale mai bună decât aceea pe care Iehova a trasat-o pentru ei? Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu așază picioarele omului pe calea regească ce conduce la sfințenie și la cer. Pavel se întreba: «Cine v-a fermecat pe voi, ca să nu mai ascultați adevărul?»Această întrebare poate fi pusă foarte bine celor ce au inteligența să caute motivele pentru care oamenii s-au depărtat de Dumnezeu. Satana nu poate prezenta nici un motiv pentru care el a dorit să schimbe sau să anuleze legea lui Dumnezeu. El își declară doar convingerea că îngerii ar trăi mult mai bine fără lege, dar nu poate să spună în ce fel vor fi avantajați.
A dorit să se înalțe pe sine însuși mai presus de Dumnezeu și să convingă oștile cerești că înțelepciunea sa este superioară Celui Atotputernic. Familia omenească a fost îmbătată cu vinul Babilonului, și oamenii băuți nu pot raționa. Ei și-au însușit planurile denaturate ale Diavolului și sunt hotărâți să nu vadă nesăbuința acceptării altui standard, în timp ce aruncă Legea Domnului oștirilor.
Adevărata sfințire se găsește în supunerea voinței față de voința lui Dumnezeu, în ascultarea de Poruncile Lui și luarea standardului neprihănirii Sale ca țintă a vieții noastre. Dacă oamenii ar fi de acord să urmeze cu totul pe Domnul, dacă ei nu ar fi amețiți de vinul Babilonului, ar vedea că schimbarea standardului lui Dumnezeu și abaterea de la Poruncile Lui sunt cele mai rele căi de răzvrătire. Acest lucru este bine reprezentat prin vinul mâniei urâciunii Babilonului, cupa pe care el a oferit-o tuturor națiunilor să o bea. Dacă n-ar fi acesta, mii, da, milioane ar fi găsiți umblând pe calea mântuirii Domnului. Însă voia lui Dumnezeu, exprimată în Legea Sa, pe care a dat-o să-l călăuzească pe om în calea cerului, este plină de autoritate și divină. Noi avem mai mult decât un drum regesc către ceruri, avem o cale divină pe care să umblăm. Părerile oamenilor nu trebuie să fie acceptate ca amendamente la Legea lui Dumnezeu, deoarece Legea este expresia voinței și gândirii lui Dumnezeu, a Celui ce este de neschimbat în hotărâri. Preceptele Legii n-au fost date familiei omenești ca propuneri pentru a fi criticate. Ele sunt declarații și decizii ale unui Judecător infailibil și ele vor rămâne de-a lungul veacurilor nesfârșite. Ele sunt chiar Legile care vor testa caracterul, prin care vom fi judecați cu toții pentru faptele săvârșite în trup. Cine v-a fermecat pe voi, care sunteți mărginiți, plini de păcate și greșeli, să vă permiteți să schimbați Legea lui Dumnezeu în felul în care o faceți? Cum puteți să vă luați libertatea de a anula hotărârile lui Iehova, de a schimba vechile pietre de hotar și a pune în locul adevăraților țăruși de orientare, semne false, care îi vor conduce pe oameni să urmeze calea primului mare apostat, în loc să-L urmeze pe Isus Hristos?” -- (The Signs of the Times, 14 noiembrie, 1895.)