Primele patru plăgi nu sunt universale
„Când Hristos își încetează mijlocirea în Sanctuar, mânia Sa neamestecată va fi dezlănțuită împotriva tuturor acelora care se închină fiarei și icoanei ei și primesc semnul ei. (Apocalipsa 14, 9.10.) Plăgile, care au căzut asupra Egiptului atunci când Dumnezeu era pe punctul de a elibera pe Israel, au fost asemănătoare în caracter cu acele judecăți mai teribile și mai întinse care urmează să cadă peste lume chiar înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. Descriind aceste lovituri îngrozitoare, scriitorul Apocalipsei spune: «O rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei. Marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. Apele s-au făcut sânge». «Drept ești Tu, Doamne, ... pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al proorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici.» Apocalipsa 16, 2-6. Condamnând pe poporul lui Dumnezeu la moarte, ei și-au atras vinovăția sângelui lor, ca și când ar fi fost vărsat de propria lor mână. În același fel Hristos a declarat pe iudeii din vremea Sa vinovați de tot sângele sfinților care fusese vărsat din zilele lui Abel; căci ei erau mânați de același duh și căutau să facă aceeași lucrare ca aceea a ucigașilor proorocilor.
În plaga care urmează este dată soarelui puterea «să dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogorâți de o arșiță mare.» Vers. 8, 9. Profeții au descris astfel starea pământului în acest timp înspăimântător: «Pământul este întristat, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute. Toți pomii de pe câmp s-au uscat ... și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!» «S-au uscat semințele sub bulgări, grânarele stau goale! Cum gem vitele! Cirezile de boi sunt buimace, căci nu mai au pășune; căci au secat pâraiele, și au mâncat focul islazurile pustiei». «În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu, pretutindeni vor arunca în tăcere o mulțime de trupuri moarte.» Ioel 1, 17-20; 1, 10-12; Amos 8, 3.
Aceste plăgi nu sunt generale, căci locuitorii pământului ar fi nimiciți cu totul. Totuși vor fi cele mai îngrozitoare calamități care au fost cunoscute vreodată de muritori. Toate judecățile care au venit peste oameni până la încheierea timpului de har fuseseră amestecate cu milă. Sângele mijlocitor al lui Hristos ferise pe cel păcătos să primească măsura deplină pentru vinovăția lui; dar în judecata finală mânia este revărsată neamestecată cu milă.” -- (The Great Controversy, 627-628.)
Plaga a cincea, întunericul care acoperă împărăția fiarei, are loc în momentul în care ar trebui executată pedeapsa de moarte
„Se va cere ca cei puțini, care stau în opoziție cu o instituție a bisericii și cu legea statului, să nu mai fie îngăduiți; că este mai bine să sufere ei decât națiuni întregi să fie aruncate în confuzie și nelegiuire. Același argument a fost adus acum 18 veacuri împotriva lui Hristos, de către «conducătorii poporului». «Oare nu vă gândiți că este în folosul nostru», spunea Caiafa cel nelegiuit, «să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?» Ioan 11, 50. Acest argument va părea convingător; și, în cele din urmă, se va da un decret împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra, acuzându-i că merită pedeapsa cea mai aspră și dând poporului libertatea ca, după un anumit timp, să-i omoare.
Cu toate că decretul general a stabilit data când păzitorii poruncii vor fi dați la moarte, vrăjmașii lor vor anticipa, în unele cazuri, decretul, și, înainte de timpul stabilit, vor încerca să le ia viața. Dar nimeni nu poate trece peste păzitorii cei puternici, care stau aproape de fiecare suflet credincios. Unii sunt atacați în fuga lor din orașe și sate; dar săbiile ridicate împotriva lor se frâng și cad fără putere ca un pai. Alții sunt apărați de îngeri sub formă de luptători....
Deoarece timpul stabilit în decret se apropie, oamenii vor complota să smulgă din rădăcini această sectă urâtă. Se va hotărî ca într-o noapte să se dea lovitura decisivă, care să aducă la tăcere glasul de discordie și de mustrare.
Poporul lui Dumnezeu, unii în celulele închisorilor, alții ascunși în locuri singuratice în păduri și munți -- se roagă încă pentru ocrotire divină, în timp ce în toate părțile, legiuni de oameni înarmați, mânați de ostile de îngeri răi, se pregătesc pentru lucrarea de ucidere. Acum este ceasul crizei extreme, când Dumnezeul lui Israel va interveni pentru eliberarea celor aleși ai Săi. Așa zice Domnul: «Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă, ca cel ce merge, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel. Și Domnul va face să răsune glasul Lui măreț. Își va arăta brațul gata să lovească în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii și pietrelor de grindină.» Isaia 30, 29.30.
Cu strigăte de biruință, cu batjocuri și blesteme, mulțimile de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii, când, iată, un întuneric des, mai adânc decât întunericul nopții, cade peste pământ. Apoi, un curcubeu, strălucind de slavă, de la tronul lui Dumnezeu, se arată pe cer și pare să înconjure fiecare grupă de rugători. Mulțimile înfuriate se opresc deodată. Strigătele lor batjocoritoare se sting. Obiectele urii lor criminale sunt uitate. Cu presimțiri groaznice, privesc la simbolul legământului lui Dumnezeu și tânjesc să fie ocrotiți de strălucirea lui orbitoare.” -- (The Great Controversy, 615-616, 631, 635-636.)
Plaga a șasea din Apocalipsa 16, 13-14 -- Strângerea împăraților pământului
„Satana s-a pregătit îndelung pentru efortul său final de a amăgi lumea. Temelia acestei lucrări a fost pusă odată cu asigurarea dată Evei în Eden: «Hotărât, că nu veți muri. În ziua când veți mânca din el vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul». Geneza 3, 4.5. Puțin câte puțin a pregătit calea pentru capodopera amăgirii în dezvoltarea spiritismului. El nu și-a atins încă deplina împlinire a planurilor, dar o va atinge în timpul care a mai rămas. Profetul spune: «Am văzut trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște; acestea sunt duhuri de draci care fac semne nemaipomenite, și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.» Apocalipsa 16, 13-14. În afară de aceia care sunt păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credința în Cuvântul Său, întreaga lume va fi atrasă de partea acestei amăgiri. Oamenii sunt legănați într-o siguranță fatală numai pentru a se trezi la revărsarea mâniei lui Dumnezeu.” -- (The Great Controversy, 561-562.)
„Semne îngrozitoare, cu un caracter supranatural, se vor descoperi în curând în ceruri, ca dovadă a puterii făcătoare de minuni a demonilor. Duhurile de demoni vor merge la împărații pământului și în lumea întreagă pentru a-i lega în amăgire și a-i provoca să se unească cu Satana, în ultima lui luptă împotriva conducerii cerului. Prin aceste mijloace, vor fi amăgiți deopotrivă conducătorii și supușii. Se vor ridica persoane care vor pretinde că sunt chiar Hristos și vor cere titlul și închinarea care aparțin Răscumpărătorului lumii. Ei vor face minuni uimitoare de vindecare și vor declara că au descoperiri din cer, care vor contrazice mărturia Scripturilor.
Ca o încoronare a marii drame de amăgire, însuși Satana va lua chipul lui Hristos. Biserica a mărturisit timp îndelungat că așteaptă venirea Mântuitorului, ca împlinire a nădejdii ei. Acum amăgitorul cel mare va face să pară că Hristos ar fi venit. În diferitele părți ale pământului, Satana se va prezenta între oameni ca o ființă maiestuoasă, de o strălucire orbitoare, care se aseamănă cu descrierea Fiului lui Dumnezeu, dată de Ioan în Apocalipsa. (Apocalipsa 1, 13.15.) Slava care-l înconjură nu este întrecută cu nimic de ceea ce ochii omenești au văzut vreodată. În văzduh răsună strigătul de biruință: «A venit Hristos! A venit Hristos!» Oamenii se aruncă la pământ în adorare înaintea lui, în timp ce el își ridică mâinile și pronunță asupra lor o binecuvântare, așa cum Hristos binecuvânta pe ucenicii Săi când era pe pământ. Glasul lui este plăcut, mieros și melodios. Pe un ton amabil și plin de simpatie, el prezintă unele din adevărurile cerești pline de har pe care Mântuitorul le-a rostit; vindecă bolile din popor și apoi, în asemănarea cu Hristos pe care și-a asumat-o, pretinde că a schimbat Sabatul în duminică și poruncește tuturor să sfințească ziua pe care a binecuvântat-o. El declară că aceia care stăruiesc să sfințească ziua a șaptea hulesc numele lui, refuzând să asculte de îngerii trimiși la ei cu lumină și adevăr. Aceasta este amăgirea cea mai puternică, aproape copleșitoare. Ca și samaritenii care au fost amăgiți de Simon Magul, mulțimile, de la cel mai mic până la cel mai mare, vor da atenție acestor vrăjitorii, zicând: «Aceasta este puterea cea mare a lui Dumnezeu». Faptele Apostolilor 8, 10.
Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi indus în eroare. Învățăturile acestui Hristos fals nu sunt în armonie cu Scripturile. Binecuvântarea lui este pronunțată asupra închinătorilor fiarei și al chipului ei, chiar asupra acelei categorii de oameni peste care se va revărsa mânia neamestecată a lui Dumnezeu, așa cum declară Biblia.” -- (The Great Controversy, 624-625.)
Strângerea poporului lui Dumnezeu prin ploaia târzie
„Noi trebuie să studiem revărsarea celei de a șaptea plăgi. Puterile răului nu vor renunța la conflict fără nici o luptă. Însă Providența are de îndeplinit o lucrare în bătălia Armaghedonului. Atunci când pământul va fi luminat cu slava îngerului din Apocalipsa 18, oștile religioase, bune și rele, se vor trezi din somn, iar oastea Viului Dumnezeu va începe lupta.” -- (The S. D. A. Bible Commentary 7:983.)
„Ei se mișcă într-o ordine perfectă, ca o armată de soldați.... Am întrebat ce a determinat această mare schimbare. Un înger mi-a răspuns: «Aceasta este ploaia târzie, reînviorarea de la fața Domnului, strigătul puternic al îngerului al treilea.»” -- (Early Writings, 271.)
Bătălia din ziua cea mare a Dumnezeului cel Atotputernic este ultima bătălie dintre bine și rău -- Apocalipsa 16, 14
„Înaintea noastră este un conflict teribil. Ne aflăm aproape de bătălia marii zile a Dumnezeului cel atotputernic. Ceea ce era ținut în control, urmează să fie lăsat liber. Îngerul harului își coboară aripile pregătindu-se să coboare de la tron și să lase lumea sub controlul lui Satana. Puterile și conducătorii pământului sunt într-o revoltă înverșunată împotriva Dumnezeului cerului. Ei sunt plini de ură împotriva celor ce-L servesc, și curând, foarte curând, se va disputa ultima mare bătălie între bine și rău. Pământul va fi câmpul de luptă -- scena luptei finale și a victoriei finale. Aici, unde un timp atât de îndelungat Satana i-a condus pe oameni împotriva lui Dumnezeu, urmează ca revolta să fie pentru totdeauna nimicită.” -- (The Review and Herald, 15 mai, 1902.)
„Războiul de la Armaghedon va avea loc în curând. Acela, pe ale cărui veșminte este scris numele împăratul împăraților și Domnul domnilor, va ieși curând în fruntea oștirilor cerului. Servii Domnului nu mai pot spune acum ca Daniel profetul: «Niște vremuri îndepărtate». Daniel 10, 1. Nu mai este decât un timp scurt până ce martorii lui Dumnezeu își vor termina lucrarea de a pregăti calea Domnului....
Este adevărat că atât acum, cât și atunci când Domnul Hristos era pe pământ, orice incursiune făcută de Evanghelie în teritoriul lui Satana era întâmpinată cu cea mai înverșunată împotrivire din partea uriașelor lui oștiri. Lupta care ne stă în față va fi cea mai grozavă din câte s-au raportat vreodată. Dar, deși Satana este înfățișat ca un ostaș puternic, înarmat, totuși înfrângerea lui va fi deplină și, oricine se unește cu el și alege apostazia în locul credincioșiei, va pieri împreună cu el.” -- (Testimonies for the Church 6:406-407.)
Victoria poporului lui Dumnezeu este totală
„Temeliile pământului se cutremură; clădirile se clatină și se prăbușesc cu un zgomot asurzitor. Marea clocotește ca o oală și tot pământul este într-o învălmășeală grozavă. Cei drepți sunt eliberați, iar ei șoptesc unul către altul, cu un glas dulce și solemn: «Suntem salvați. Acesta este glasul lui Dumnezeu». Cu o solemnitate înfricoșată, ei ascultă cuvintele vocii lui Dumnezeu. Cei nelegiuiți, deși aud, totuși nu înțeleg cuvintele. Ei sunt cuprinși de spaimă și cutremur, în timp ce sfinții se bucură. Satana, îngerii lui și oamenii nelegiuiți, care triumfaseră crezând că poporul lui Dumnezeu este în puterea lor și că îi vor șterge de pe fața pământului, văd strălucirea care planează asupra acelora care au onorat Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Ei priveau la fețele lor pline de lumină, care reflectau chipul lui Isus. Cei care fuseseră atât de zeloși să distrugă pe sfinți nu puteau suporta strălucirea care plana asupra mântuiților, ci cădeau la pământ ca morți. Satana și îngerii cei răi fugeau din fața sfinților preschimbați în strălucire. Puterea lor de a persecuta pe sfinți dispăruse acum pentru totdeauna.” -- (Testimonies for the Church 1:354.)
„Curând am auzit glasul lui Dumnezeu care a făcut să se cutremure cerul și pământul. A avut loc un mare cutremur de pământ. Clădirile se cutremurau și se prăbușeau pretutindeni. Am auzit un strigăt tare de biruință triumfală, care răsuna limpede ca o muzică. Am privit asupra acestei grupe care, cu puțin timp mai înainte, erau în mare suferință și robie. Ei au fost eliberați. O lumină strălucitoare lumina asupra lor. Ce privire frumoasă aveau ei acum! Tot necazul și îngrijorarea lor trecuseră; pe orice față se vedea sănătate și frumusețe. Vrăjmașii lor, păgânii din jurul lor, cădeau ca niște morți. Ei nu puteau suporta lumina care strălucea asupra sfinților eliberați. Această lumină și strălucire rămase asupra lor până când Isus a fost văzut pe norii cerului, iar grupa credincioasă și cercată a fost schimbată într-un moment, de la mărire, la mărire. Mormintele au fost deschise, iar sfinții au ieșit din morminte, îmbrăcați în nemurire, strigând: «Biruință asupra morții și a mormântului!» Și împreună cu sfinții care erau în viața au fost răpiți în nor pentru a întâmpina pe Domnul lor în văzduh, în timp ce multe cântări melodioase, de proslăvire și biruință, porneau de pe orice buze nemuritoare.” -- (Testimonies for the Church 1:184.)
„Poporul a înțeles că acesta este glasul lui Moise; că, deși este preschimbat și glorificat, totuși este Moise. I-au spus că nu-i pot privi fața pentru că lumina care radiază de pe fața sa este peste măsură de chinuitoare pentru ei. Fața sa strălucea ca soarele; ei nu o pot privi. Când Moise a observat lucrul acesta, și-a acoperit fața cu un văl. El nu a căutat să-i convingă că lumina și strălucirea de pe fața sa este oglindirea măririi lui Dumnezeu, pe care El a pus-o asupra lui și că poporul trebuie s-o suporte, ci și-a acoperit strălucirea. Păcătoșenia poporului făcea ca vederea feței sale strălucite să fie chinuitoare pentru ei. Tot așa va fi și atunci când sfinții lui Dumnezeu vor fi proslăviți, chiar înainte de a doua venire a Domnului nostru. Nelegiuiții se vor îndepărta și se vor retrage la vederea sfinților, pentru că strălucirea de pe fețele lor va fi un chin pentru ei. Dar toată această strălucire de pe fața lui Moise, toată această pecete a lui Dumnezeu, pusă pe servul Său umil, este uitată.” -- (Testimonies for the Church 3:354-355.)