Mileniul
„Acum are loc evenimentul prefigurat în ultimul serviciu solemn al zilei ispășirii. Când lucrarea din sfânta sfintelor se încheia iar păcatele lui Israel erau îndepărtate din sanctuar în virtutea sângelui jertfei pentru păcat, atunci era adus înaintea Domnului țapul cel viu; și în fața adunării, marele preot mărturisea pe capul lui «toate nelegiuirile copiilor lui Israel, și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul țapului.» Leviticul 16, 21. Tot astfel, când lucrarea de ispășire din Sanctuarul ceresc se va încheia, în prezența lui Dumnezeu, a îngerilor cerești și a oștilor celor răscumpărați, păcatele poporului lui Dumnezeu vor fi puse asupra Satanei; el va fi declarat vinovat de toate relele pe care i-a provocat să le făptuiască. Și după cum țapul era trimis departe într-un ținut nelocuit, tot așa și Satana va fi alungat pe pământul pustiit, o pustietate nelocuită și stearpă.
Apocalipsul prezice alungarea Satanei precum și starea de haos și pustiire la care va fi adus pământul, și declară că această stare va dăinui timp de o mie de ani. După ce prezintă scenele celei dea doua veniri a Domnului și distrugerea celor nelegiuiți, profeția continuă: «Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi care este Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme.» Apocalipsa 20, 1-3.
Faptul că expresia «fântâna adâncului» reprezintă pământul într-o stare de confuzie și de întunecime, se poate vedea și din alte texte biblice. Cu privire la starea pământului «la început», raportul Bibliei spune că «era pustiu și gol; și întunericul era peste fața adâncului.» Geneza 1, 2. Profeția ne arată că va fi readus, parțial, aproape la aceeași stare. Privind înainte la ziua cea mare a lui Dumnezeu, profetul Ieremia declară: «Mă uit la pământ, și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri și lumina lor a pierit! Mă uit la munți, și iată că sunt zguduiți; și toate dealurile se clatină! Mă uit, și iată că nu este nici un om; și toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, și iată, locul roditor este un pustiu; și toate cetățile sale sunt nimicite». Ieremia 4, 23-26.
Aici trebuie să fie locuința Satanei și a îngerilor răi timp de o mie de ani. Mărginit la pământ, el nu va mai avea intrare în alte lumi pentru a ispiti și a supăra pe aceia care n-au căzut niciodată. În acest sens este el legat; n-a mai rămas nimeni asupra căruia să-și poată exercita puterea. Este oprit cu totul de la lucrarea de amăgire și distrugere, care timp de atâtea secole a fost singura lui desfătare.
Profetul Isaia, privind în viitor la vremea distrugerii Satanei, exclamă: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi fi ca Cel Prea Înalt». Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită țintă mirați la tine, te privesc cu luare aminte și zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul și zguduia împărățiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea drumul prinșilor săi de război?»” Isaia 14, 12-17.
Timp de șase mii de ani lucrarea de răzvrătire a Satanei «a făcut pământul să tremure». El «a făcut lumea ca un pustiu și a nimicit cetățile de pe el» și «n-a deschis închisoarea captivilor». Timp de șase mii de ani temnița lui a primit pe poporul lui Dumnezeu, și l-ar fi ținut pentru totdeauna în robie, dar Hristos a sfărâmat lanțurile și a eliberat pe prizonieri.
Chiar și cei nelegiuiți sunt acum în afara puterii Satanei; iar el, singur, înconjurat doar de îngerii săi, rămâne să-și dea seama de efectele blestemului pe care l-a adus păcatul. «Toți împărații neamurilor, da, toți se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui.
Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură disprețuită. Tu nu ești unit cu ei în mormânt, căci ți-ai nimicit țara, și ți-ai prăpădit poporul.» Isaia 14, 18-20.
Timp de o mie de ani, Satana va rătăci încoace și încolo pe pământul pustiit, pentru a vedea urmările răzvrătirii lui împotriva Legii lui Dumnezeu. În această vreme suferințele lui vor fi profunde. De la cădere, activitatea neîncetată nu i-a dat timp să reflecteze; dar acum este lipsit de putere și lăsat să contemple partea pe care a avut-o de când s-a răzvrătit pentru prima oară împotriva guvernării divine, să privească înainte tremurând cu groază spre viitorul înfricoșător, când va trebui să sufere pentru tot răul pe care l-a făcut și să fie pedepsit pentru păcatele pe care le-a determinat.
Captivitatea Satanei va aduce poporului lui Dumnezeu bucurie și veselie. Profetul spune: „Iar când îți va da Domnul odihnă după ostenelile și frământările tale, și după aspra robie care a fost pusă peste tine, atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului, (reprezentând aici pe Satana), și vei zice: «Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor. Cel ce în urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruțare.»” Isaia 14, 3-6.
În timpul celor o mie de ani, între prima și a doua înviere, are loc judecata nelegiuiților. Apostolul Pavel arată către această judecată ca spre un eveniment care urmează celei de a doua veniri. «De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile inimilor.» 1 Corinteni 4, 5. Daniel declară că atunci când a venit Cel îmbătrânit de zile judecata a fost dată sfinților Celui Prea Înalt. Daniel 7, 22. La data aceasta cei neprihăniți domnesc ca regi și preoți pentru Dumnezeu. Ioan, în Apocalipsa, spune: «Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele, li s-a dat judecata; ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărați cu El o mie de ani.» Apocalipsa 20, 4-6. Acum este timpul când, așa cum a prezis apostolul Pavel, «Sfinții vor judeca lumea». 1 Corinteni 6; 2.
Împreună cu Hristos ei judecă pe cei nelegiuiți, comparând faptele lor cu cartea statutară. Biblia, hotărând fiecare caz după faptele făcute în trup. Apoi, partea pe care cei nelegiuiți trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor și este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morții.
Și Satana și îngerii lui sunt judecați de Hristos și de poporul Său. Pavel spune: «Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?» (1 Corinteni 6, 3), iar Iuda declară că: «El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința». Iuda 6.
La încheierea celor o mie de ani, va avea loc a doua înviere. Atunci cei nelegiuiți vor învia din morți și se vor prezenta înaintea lui Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire «judecata scrisă». Astfel, Apocalipsa, după ce descrie învierea celor drepți, spune: «Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani». Apocalipsa 20, 5. Iar Isaia declară cu privire la cei nelegiuiți: «Aceștia vor fi strânși ca prinși de război și puși într-o temniță, vor fi închiși în gherle, și, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiți». Isaia 24, 22.” -- (The Great Controversy, 658-661.)
Țapul ispășitor
Îngerul care îl leagă pe Satana este antitipul omului ales să ducă țapul în pustie (Leviticul 16, 21)
„Apoi am văzut că lucrarea lui Isus din Sanctuar se va încheia în curând. Și după ce se va încheia lucrarea Lui, va veni la ușa primei încăperi și va mărturisi păcatele lui Israel pe capul țapului ispășitor. Apoi își va pune hainele răzbunării. Atunci vor veni plăgile asupra celor răi; ele nu vor veni atâta vreme cât Isus nu-și pune această haină și nu își ia locul Său pe mărețul nor alb. Atunci, în timp ce cad plăgile, țapul ispășitor este dus departe. El va duce o luptă îndârjită să scape, dar este ținut cu tărie de mâna care îl conduce. Dacă el ar reuși să scape, poporul Israel și-ar pierde viața. Eu am văzut că îndepărtarea țapului ispășitor în pustie va necesita timp, după ce păcatele au fost puse pe capul lui.” -- (Spalding and Magan Collection, 2.)
În timpul plăgilor, poporul lui Dumnezeu se află pentru totdeauna în siguranță față de înșelăciunile ispititorului
„Când copiii lui Dumnezeu își umilesc sufletele înaintea Sa, rugându-se pentru curăția inimii, se dă porunca: «Dezbrăcați-i de veșmintele lor murdare», și se rostesc cuvintele de încurajare: «Iată, că îndepărtez de la tine nelegiuirea, și te îmbrac cu haina de sărbătoare». Haina nepătată a dreptății lui Hristos este așezată pe copiii lui Dumnezeu cercați, ispitiți și lotuși credincioși. Rămășița disprețuită este îmbrăcată în veșminte pline de slavă, care nu vor mai fi mânjite niciodată de corupțiile lumii. Numele lor sunt păstrate în cartea vieții Mielului și înscrise printre credincioșii tuturor timpurilor. Ei au rezistat împotriva planurilor viclene ale amăgitorului; nu s-au abătut de la credincioșia lor, la răcnetele balaurului. Acum ei sunt în siguranță pentru toată eternitatea și nu mai sunt expuși la planurile viclene ale ispititorului. Păcatele lor sunt transmise asupra autorului păcatului, iar cei rămași nu numai că sunt iertați și primiți, dar și onorați. Pe capul fiecăruia este pusă «o mitră curată». Ei vor fi ca împărați și preoți ai lui Dumnezeu. În timp ce Satana stăruia cu învinuirile lui și căuta să nimicească această ceată, îngerii cei sfinți, în mod nevăzut, treceau încoace și încolo, punând sigiliul viului Dumnezeu pe frunțile lor. Aceștia sunt cei care vor sta împreună cu Mielul pe muntele Sion, având numele Tatălui scris pe frunțile lor.” -- (Testimonies for the Church 5:475.)
„Acum, când Marele nostru Preot face ispășire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârșiți în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să Se supună puterii ispitei. Satana găsește în inimile omenești unele locuri unde-și poate câștiga un punct de sprijin; sunt nutrite unele dorințe păcătoase prin care ispitele lui își manifestă puterea. Dar Hristos a declarat despre Sine: «Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine....» Ioan 14, 30. Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinței. El păzise poruncile Tatălui Său și în El nu era nici un păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiți aceia care vor sta în timpul strâmtorării.” -- (The Great Controversy, 623.)
Țapul ispășitor n-are nimic de-a face cu partea Satanei în păcatele credincioșilor
„Înclinația de a scuza defectele noastre morale este aceea care ne conduce la cultivarea păcatului. N-ar trebui să uităm niciodată că Dumnezeu atribuie păcatul celui ce păcătuiește; el nu este înregistrat împotriva lui Satana, ci împotriva păcătosului. Dumnezeu nu acceptă niciodată acțiunea lui Satana ca o scuză pentru comiterea unui păcat. Când există cea mai mică scuză pentru o faptă rea evidentă, aceasta nu este păcat. Satana se bucură când îi aude pe pretinșii urmași ai lui Hristos oferind scuze pentru defectele lor de caracter. Păcatul necăit, nemărturisit, nu poate fi niciodată șters din cărțile lui Dumnezeu. Prin credință, prin mărturisirea păcatului, inima este curățită de impuritățile ei morale. Trebuie să aibă loc o părăsire a păcatelor condamnate de Domnul înainte ca sufletul să poată sta nevinovat înaintea lui Dumnezeu, umilit și pocăit, recunoscând că el a servit lui Satana, mulțumindu-l și glorificându-l pe el și dezonorând pe Domnul său.” -- (The Signs of the Times, 13 decembrie, 1899.)
Nu există nici un motiv pentru existența păcatului
„Îngerii au fost creați plini de bunătate și iubire. Ei se iubeau imparțial unul pe altul și pe Dumnezeu în mod suprem și erau gata, prin această dragoste, să facă voia Sa. Legea lui Dumnezeu nu era ca un jug chinuitor pentru ei, ci desfătarea lor era aceea de a împlini poruncile Lui, de a se supune vocii cuvântului Său. Însă în această stare de pace și curăție păcatul a început cu cel care era desăvârșit în toate căile lui. Profetul scrie despre el: «Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta». Păcatul este un lucru misterios, inexplicabil, Nu a fost nici un motiv pentru existența lui; a căuta să-l explici înseamnă a încerca să găsești un motiv existenței lui, și aceasta ar însemna a-l îndreptăți. Păcatul a apărut într-un univers perfect, un lucru care s-a dovedit a fi nescuzabil și extrem de păcătos. Motivul începutului său sau a dezvoltării lui nu a fost și nici nu va fi explicat vreodată, nici chiar în ziua cea mare, când va avea loc judecata și cărțile vor fi deschise, când orice om va fi judecat conform faptelor săvârșite în trup, când păcatele poporului pocăit și sfințit al lui Dumnezeu vor fi așezate pe capul țapului ispășitor, inițiatorul păcatului. În acea zi va fi evident pentru toți că n-a existat și niciodată nu va exista vreun motiv pentru păcat. În condamnarea finală a lui Satana, a îngerilor lui și a oamenilor care în cele din urmă s-au identificat pe ei înșiși cu el drept călcători ai legii lui Dumnezeu, fiecare gură va fi închisă. Când ostile răzvrătirii, de la primul mare rebel până la ultimul nelegiuit, vor fi întrebați din ce motiv au stricat Legea lui Dumnezeu, ei vor rămâne fără cuvinte. Nu va fi nici un răspuns de dat, nici un mijloc pentru a susține cea mai neînsemnată motivație.” -- (The Signs of the Times, 28 aprilie, 1890.)
Orice păcat este pedepsit de două ori
Păcatele celui necredincios au fost pedepsite în Isus pe cruce și vor fi pedepsite în cei răi, care au respins dragostea Sa și neagă că păcatele lor sunt ispășite de Isus prin sacrificiul Său.
„Valoarea omului și măsura răspunderii sale poate fi cunoscută doar prin crucea de la Golgota. Cel care S-a prezentat pe Sine păcătoșilor ca Unul capabil de a mântui, Se va dovedi pe Sine în stare să execute mânia și judecata asupra fiecărui fiu al lui Adam nepocăit. Cel care ține lumile pe orbite, care cântărește munții și dealurile în balanță, care consideră insulele ca un lucru mărunt, se va dovedi capabil să răzbune harul Său neapreciat și iubirea Lui respinsă. Cei care se flatează cu gândul că Dumnezeu este prea milos pentru a pedepsi păcătosul, trebuie doar să privească la Golgota pentru a fi siguri că răzbunarea se va abate asupra fiecărui călcător al Legii Sale drepte.
Pedeapsa pentru călcarea Legii lui Dumnezeu este proporțională cu prețul plătit pentru salvarea călcătorilor ei. Ce bucurie inexprimabilă este pregătită pentru cei care vor fi salvați prin Hristos, și ce adâncimi de blestem pentru cei care au desconsiderat și au respins marea Sa mântuire! Orice lucru considerat valoros de un om lumesc se scufundă în neimportanță când este privit în această lumină, și cât de mare apare obligația noastră de a folosi în serviciul lui Dumnezeu toate talentele pe care El ni le-a încredințat pentru păstrare.
Păcatele celor neprihăniți vor fi pedepsite în Satana deoarece aceste păcate au fost cauza morții Fiului lui Dumnezeu Întrucât Satana este inițiatorul păcatului, instigatorul responsabil pentru făptuirea tuturor păcatelor care au adus moartea Fiului lui Dumnezeu, dreptatea cere ca el să sufere pedeapsa finală. Lucrarea Domnului Hristos pentru mântuirea oamenilor și curățirea Universului de păcat va fi încheiată prin îndepărtarea păcatului din Sanctuarul ceresc și așezarea acestor păcate asupra lui Satana, care va suporta pedeapsa finală. Tot astfel, șirul serviciului preînchipuitor anual se încheia cu lucrarea de curățire a sanctuarului și mărturisirea sau punerea păcatelor pe capul țapului de trimis.” -- (Patriarchs and Prophets, 358.)
Esența celor două afirmații amintite mai sus se găsește în următoarele citate:
„Dumnezeu va chema mai mult ca sigur lumea la judecată pentru a răzbuna moartea Singurului Său Fiu născut, a Celui care a stat la bara judecății lui Pilat și Irod.” -- (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 139.)
„Un Dumnezeu drept trebuie să răzbune moartea Fiului Său.” -- (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 131; Review and Herald, 23 ianuarie, 1900; Review and Herald, 30 ianuarie, 1900.)
Aceasta este o ispășire pentru moartea Fiului lui Dumnezeu, [(Vezi Leveticul 16, 10)]