Tinerii trebuie să intre în lucrarea de slujire pastorală ca niște conlucrători cu Isus, împărtășind viața Sa de renunțare și sacrificiu de sine și dând glas cuvintelor Domnului: „Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17, 19). Dacă se vor supune lui Dumnezeu, El îi va folosi, ajutându-i să aducă la îndeplinire planul Său de salvare a sufletelor. Tânărul care a intrat în lucrarea de slujire pastorală să fie cinstit cu sine însuși și să se gândească serios la chemarea lui, hotărându-se să-și dedice timpul, puterea și influența pentru lucrare, pe deplin conștient de condițiile în care Îi slujește Răscumpărătorului.
Vechii purtători de stindard cad, iar tinerii trebuie să fie pregătiți să ocupe locurile rămase goale, pentru ca solia să poată fi propovăduită în continuare. Lupta hotărâtă trebuie extinsă. Cei care se bucură de tinerețe și putere trebuie să meargă în locurile întunecate ale pământului, pentru a chema la pocăință sufletele care pier. Dar mai întâi ei trebuie să-și curețe templul sufletului de orice întinare și să-L așeze pe Hristos pe tronul inimii lor.
„Fii cu luare aminte”
Fiecărui tânăr care se angajează în lucrarea de slujire pastorală îi sunt adresate cuvintele pe care apostolul Pavel i le-a scris lui Timotei: „Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii” (1 Timotei 4, 16). Expresia „asupra ta însuți” trebuie să fie în atenția noastră în primul rând. Mai întâi consacrați-vă pe voi înșivă Domnului pentru curățire și sfințire. Un exemplu evlavios va spune mai mult în favoarea adevărului decât cea mai mare elocvență, neînsoțită de o viață bine ordonată. Aprindeți candela sufletului și umpleți-o cu uleiul Duhului. Căutați să primiți de la Hristos acel har și acea claritate a gândirii care vă vor face în stare să îndepliniți o activitate plină de succes. Învățați de la El ce înseamnă a lucra pentru aceia pentru care și-a dat viața.
„Fii cu luare aminte” mai întâi la tine însuți și apoi la învățătură. Nu lăsa ca inima ta să ajungă împietrită de păcat. Cercetează-ți cu atenție comportamentul și obiceiurile. Compară-le cu lucrurile scrise în Cuvântul lui Dumnezeu și apoi îndepărtează din viața ta orice obicei greșit și orice îngăduință de sine. Îngenunchează înaintea lui Dumnezeu și roagă-L să-ți dea înțelegerea Cuvântului Său. Asigură-te că știi care sunt adevăratele principii ale adevărului, iar atunci când te vei confrunta cu împotrivitorii, nu vei fi lăsat să depinzi de puterile proprii, ci îngerii lui Dumnezeu vor fi de partea ta, pentru a te ajuta să răspunzi la orice întrebare care ți-ar putea fi adresată. Păstrează legătura cu Isus zi de zi și atunci cuvintele tale și exemplul tău vor avea o influență puternică spre bine.
Nici o scuză pentru ignoranță
Unii dintre cei care se angajează în lucrarea de slujire pastorală nu înțeleg responsabilitatea pe care o implică această activitate. Ei au niște idei greșite cu privire la calificarea unui pastor. Ei cred că pregătirea pentru lucrarea de păstorire necesită doar un studiu puțin mai atent al științei sau al Cuvântului lui Dumnezeu. Unii dintre cei care predică adevărul prezent sunt așa de deficitari în cunoașterea Bibliei, încât le este greu să citeze corect din memorie un text din Scriptură. Prin faptul că greșesc mereu într-un mod stângaci, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Ei denaturează Scripturile și fac Biblia să spună lucruri care nu sunt scrise în ea.
Unii cred că, dacă omul are Duhul Sfânt, o educație sau o cunoaștere cuprinzătoare a Scripturilor nu are o importanță prea mare. Dar Dumnezeu nu trimite niciodată Duhul Său pentru a aproba ignoranța. Poate că Dumnezeu are milă și îi binecuvântează pe cei care sunt într-o situație în care le este imposibil să obțină o educație, iar uneori binevoiește să facă în așa fel, încât puterea Sa să fie desăvârșită în slăbiciunea lor. Dar aceste persoane au datoria de a studia Cuvântul Său. Lipsa unor cunoștințe în domeniul științei nu este nici o scuză pentru neglijarea studiului Bibliei, deoarece cuvintele Inspirației sunt așa de simple, încât chiar și cel neînvățat le poate înțelege.
Răsplătirea ospitalității
Pastorii tineri ar trebui să se facă folositori oriunde se află. Când îi vizitează pe oameni acasă, ei nu trebuie să stea degeaba, nefăcând nici un efort pentru a-i ajuta pe cei de ospitalitatea cărora se bucură. Obligațiile sunt reciproce. Dacă pastorul beneficiază de ospitalitatea prietenilor, datoria lui este să răspundă la bunăvoința lor printr-un comportament care exprimă atenție și considerație. Gazda poate fi o persoană ocupată, care muncește din greu. Manifestând dispoziția de a ajuta, nu doar așteptând să fie servit, ci servindu-i la rândul lui pe alții, adesea, pastorul poate câștiga inima oamenilor și poate deschide o cale pentru primirea adevărului.
Dragostea de comoditate și, aș putea spune, lenea fac o persoană să fie nepotrivită pentru a fi pastor. Cei care se pregătesc să se angajeze în lucrarea de slujire pastorală ar trebui să învețe să îndeplinească o muncă fizică grea, iar după aceea vor fi mai capabili să desfășoare o muncă intelectuală grea.
Tinerii să-și stabilească niște pietre de hotar bine definite, după care să se poată orienta în situații de urgență. Când vin situații de criză, care solicită o forță fizică bine dezvoltată și o gândire practică puternică și limpede, când trebuie să fie îndeplinită o lucrare dificilă, în care fiecare efort este hotărâtor, când se ivesc dificultăți care pot fi tratate doar printr-o înțelepciune cerească, atunci tânărul care a învățat să învingă greutățile prin muncă stăruitoare poate răspunde la chemarea de a fi lucrător.
Necesitatea statorniciei
În Epistola lui Pavel către Timotei sunt multe lecții pe care pastorul tânăr trebuie să le învețe. Bătrânul apostol l-a îndemnat pe lucrătorul mai tânăr să înțeleagă necesitatea statorniciei în credință. „Îți aduc aminte”, scria el, „să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.”
Apostolul Pavel îl ruga stăruitor pe Timotei să-și aducă aminte că fusese chemat cu „o chemare sfântă” să propovăduiască puterea Aceluia care „a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie”, „al cărei propovăduitor și apostol”, declara el, „am fost pus eu și învățător al neamurilor. și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea” (2 Timotei 1, 6-12).
Indiferent de situația în care s-a aflat -- în fața fariseilor încruntați sau a autorităților romane, în fața gloatei furioase din Listra sau în prezența păcătoșilor condamnați din închisoarea macedoneană, indiferent dacă s-a confruntat cu marinarii loviți de panică de pe vasul naufragiat sau a stat singur în fața lui Nero, pledând pentru propria viață -- , apostolului Pavel lui nu i-a fost niciodată rușine de cauza pe care o susținea. Marele și unicul scop al vieții lui de creștin era să-I slujească Aceluia al cărui Nume îl tratase cândva cu dispreț și nici o împotrivire sau persecuție nu a fost în stare să-l abată de la acest scop. Credința lui, fortificată prin efort și curățită prin sacrificiu, îl susținea și îl întărea.
„Tu dar, copilul meu”, a continuat Pavel, „întărește-te în harul care este în Hristos Isus. și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos” (2 Timotei 2, 1-3).
Adevăratul slujitor al lui Dumnezeu nu va evita greutățile sau responsabilitatea. Cel ce caută cu sinceritate puterea divină din Izvorul care nu seacă niciodată va primi puterea care îl va face în stare să întâmpine și să biruie orice ispită și să îndeplinească îndatoririle pe care Dumnezeu le așază asupra lui. Natura harului pe care îl primește el îi mărește capacitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Fiul Său. Sufletul lui este plin de o dorință fierbinte de a face o lucrare bună pentru Domnul. și pe măsură ce înaintează pe calea credinței, el devine „puternic în harul care este în Hristos Isus”. Acest har îl face în stare să fie un martor credincios al lucrurilor pe care le-a auzit. El nu disprețuiește și nici nu neglijează cunoștința pe care a primit-o de la Dumnezeu, ci le încredințează această cunoștință unor oameni credincioși, care, la rândul lor, îi învață pe alții.
În această ultimă epistolă către Timotei, apostolul Pavel înalță în fața tânărului lucrător un ideal înalt, arătându-i îndatoririle care îi revin în calitate de slujitor al lui Hristos. „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat”, scria apostolul, „ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului”. „Fugi de poftele tinereții, și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului” (2 Timotei 2, 15.22-25).-- The Acts of the Apostles, 499-502.