În lucrarea de salvare a sufletelor este nevoie de înțelepciune și de mult tact. Mântuitorul nu Se abținea niciodată să spună adevărul, dar îl rostea întotdeauna cu iubire. În relația Sa cu alții, El exercita cel mai mare tact și era întotdeauna bun și atent. El nu era niciodată nepoliticos, nu adresa niciodată cuvinte aspre fără a fi necesar și nu i-a produs niciodată o durere inutilă unui suflet sensibil. Domnul nu mustra slăbiciunea omenească. El denunța fără teamă ipocrizia, necredința și nelegiuirea, dar când rostea mustrările usturătoare, vocea Sa era plină de lacrimi. El nu a făcut niciodată ca adevărul să pară dur, ci a manifestat întotdeauna o duioșie profundă față de oameni. Fiecare suflet era prețios în ochii Săi. Domnul Isus Se comporta cu o demnitate divină și totuși Se cobora la fiecare membru al familiei lui Dumnezeu, arătându-i atenția și mila cea mai duioasă. El i-a considerat pe toți ca fiind sufletele pe care avea misiunea de a le mântui.
Spiritul de prevedere al lui Pavel
Pastorul să nu creadă că trebuie să le spună celor necredincioși tot adevărul, în orice situație și în fiecare ocazie. El ar trebui să studieze cu atenție pentru a ști când să vorbească și ce să spună și, de asemenea, ce să lase nespus. Aceasta nu înseamnă a înșela pe cineva, ci înseamnă a lucra asemenea apostolului Pavel. „Căci, măcar că sunt slobod față de toți”, le-a scris el corintenilor, „m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți. Cu iudeii, m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinteni 9, 19-22).
Pavel nu-i aborda pe iudei în așa fel, încât să le stârnească prejudecățile. El nu le spunea mai întâi că trebuie să creadă în Isus din Nazaret, ci insista asupra profețiilor care vorbeau despre Hristos, despre misiunea și despre lucrarea Sa. Pavel își conducea ascultătorii pas cu pas, arătându-le importanța respectării Legii lui Dumnezeu. El acorda cinstea cuvenită legii ceremoniale, arătând că Hristos a fost cel care a instituit sistemul iudaic și serviciul jertfelor. Apoi, îi conducea spre prima venire a Răscumpărătorului și arăta că fiecare aspect specific din serviciul jertfelor s-a împlinit prin viața și moartea lui Hristos.
Pe cei dintre neamuri, Pavel îi aborda prezentând pe Hristos și apoi cerințele obligatorii ale Legii. El le arăta modul în care lumina reflectată de crucea Golgotei conferă semnificație și slavă întregului sistem religios iudaic.
În felul acesta, apostolul și-a diversificat metodele de lucru, adaptând solia la circumstanțele în care s-a aflat. După ce a lucrat cu răbdare, deși a avut un succes destul de mare, totuși mulți oameni nu s-au lăsat convinși. În zilele noastre, unii nu vor fi convinși prin nici o metodă de prezentare a adevărului, iar cel care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să studieze cu atenție metodele cele mai bune prin care poate evita să stârnească prejudecățile și spiritul de împotrivire. În această privință, unii au dat greș. Lăsându-se conduși de înclinațiile lor firești, ei au închis uși prin care, dacă ar fi folosit o metodă diferită de a lucra, ar fi putut găsi acces la inimi, iar prin ele, la alte inimi.
Lucrătorii lui Dumnezeu trebuie să fie niște oameni multilaterali, adică să aibă o gândire vastă. Ei nu trebuie să fie oamenii unei singure idei, înguști la minte, cu o manieră de lucru stereotipică, incapabili să înțeleagă faptul că metoda lor de a apăra adevărul trebuie să fie diferită în funcție de categoria oamenilor în mijlocul cărora lucrează și în funcție de situațiile în care se află.
Când se confruntă cu înstrăinarea, amărăciunea și împotrivirea, pastorul are de făcut o lucrare delicată. El are nevoie mai mult ca alții de acea înțelepciune care este „întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică” (Iacov 3,17). Așa cum roua și ploile liniștite cad blând peste plantele ofilite, tot așa cuvintele lui trebuie să cadă blând, atunci când propovăduiește adevărul. El trebuie să câștige suflete, nu să le respingă. El trebuie să studieze, așa încât să aibă aptitudinea necesară spre a acționa în situații pentru care nu sunt reguli precise.
Datorită unei lipse de îndemânare și de înțelepciune din partea lucrătorului, multe suflete au fost orientate într-o direcție greșită și pierdute pentru cauza lui Dumnezeu. Tactul și judecata sănătoasă măresc de o sută de ori eficiența unui lucrător. Dacă va rosti cuvinte potrivite la timpul potrivit și va manifesta un spirit potrivit, el va exercita o influență sensibilizatoare asupra inimii celui pe care încearcă să-l ajute.
În teritorii noi
Când lucrați în teritorii noi, să nu credeți că este datoria voastră să spuneți chiar de la început: Noi suntem adventiști de ziua a șaptea, noi credem că ziua a șaptea este Sabatul, noi nu credem în nemurirea sufletului. Adesea, acest fapt va ridica o barieră teribilă între voi și cei la care doriți să ajungeți. Când aveți ocazia, vorbiți-le despre punctele de doctrină asupra cărora puteți fi de acord. Discutați despre necesitatea unei evlavii practice. Dovediți-le că sunteți creștini, că doriți pacea și că îi iubiți. Lăsați-i să vadă că sunteți niște oameni conștiincioși. În felul acesta, le veți câștiga încrederea și apoi veți avea suficient timp pentru a le prezenta doctrine. Mai întâi trebuie să fie câștigată inima, să fie pregătit solul, apoi să fie semănată sămânța, prezentând adevărul așa cum este el în Isus.
Dumnezeu îi va ajuta în mod sigur pe aceia care Îi cer înțelepciune. Noi nu trebuie să așteptăm până când se ivesc ocaziile, ci să căutăm ocaziile și să fim întotdeauna pregătiți să prezentăm o dovadă a speranței noastre. Dacă lucrătorul își păstrează gândurile în rugăciune, Dumnezeu îl va ajuta să adreseze cuvinte potrivite la timpul potrivit.
Când căutăm să-i corectăm pe alții, ar trebui să fim atenți la cuvintele noastre. Ele pot fi o mireasmă de viață spre viață sau una de moarte spre moarte. Când adresează o mustrare sau un sfat, mulți își permit să vorbească într-o manieră tăioasă și aspră, rostind cuvinte care nu sunt potrivite pentru a vindeca sufletul rănit. Aceste expresii greșit alese irită spiritul și adesea cei greșiți sunt provocați la răzvrătire.
Toți cei care doresc să apere principiile adevărului trebuie să primească uleiul ceresc al iubirii. Indiferent de circumstanțe, mustrarea trebuie să fie adresată cu iubire. În felul acesta, cuvintele noastre vor produce o reformă, dar nu vor duce la descurajare. Domnul Hristos ne va da puterea necesară, prin Duhul Său Sfânt. Aceasta este partea Sa.