O piedică serioasă și probabil neașteptată în calea succesului adevărului se află chiar în bisericile noastre. Prea adesea, după ce s-a făcut un efort de a le prezenta celor necredincioși învățătura noastră, membrii bisericii rămân inactivi, ca și când nu ar fi o parte interesată, și lasă ca toată povara să apese asupra pastorului. Din acest motiv, uneori, lucrarea celor mai capabili pastori a fost de puțin folos. Pot fi rostite cele mai bune predici, iar solia poate fi tocmai cea de care oamenii au nevoie, totuși este posibil ca nici un suflet să nu fie câștigat asemenea unui snop pregătit să-I fie adus lui Hristos.
Când se lucrează acolo unde deja există câțiva credincioși, la început, pastorul nu ar trebui să caute așa de mult să-i convertească pe cei necredincioși, ci să-i instruiască pe membrii bisericii în vederea unei bune colaborări. Să lucreze pentru ei în mod individual, străduindu-se să le stârnească interesul față de căutarea unei experiențe personale mai profunde și față de lucrarea pentru alții. După ce sunt pregătiți să-l susțină, prin rugăciunile și prin activitatea lor, eforturile pastorului vor fi însoțite de un succes mai mare.
Dacă bisericile din diferite locuri nu sunt făcute să simtă că asupra lor se află o responsabilitate, nu se poate realiza nici un bine durabil pentru ele. Fiecare membru al trupului lui Hristos ar trebui să simtă că propria mântuire depinde de efortul lui personal. Nimeni nu poate fi mântuit în timp ce se află în inactivitate. Pastorul nu-i poate mântui pe oameni. El poate fi un mijloc prin care Dumnezeu îi trimite lumină poporului Său, dar, după ce lumina este dată, oamenii sunt cei cărora le revine lucrarea de a-și însuși lumina și de a face, la rândul lor, ca această lumină să strălucească mai departe asupra altora. -- Testimonies for the Church 2:121.
Educarea colaboratorilor din biserică
Pastorul nu trebuie să considere că este de datoria lui să îndeplinească toate activitățile legate de predicare, de rugăciune și toate celelalte lucrări. El ar trebui să educe colaboratori în fiecare biserică. Adunările să fie conduse de persoane diferite, care să prezinte lecturi biblice, cu rândul. Procedând astfel, ele își vor folosi talentele pe care li le-a dat Dumnezeu și, în același timp, vor beneficia de pregătirea necesară spre a fi lucrători.
„În unele privințe, pastorul ocupă o poziție similară cu poziția maistrului unei echipe de muncitori sau a căpitanului unui echipaj de vas. De la aceștia se așteaptă să verifice dacă oamenii pe care îi conduc își îndeplinesc corect și cu promptitudine lucrarea desemnată, iar ei trebuie să se implice în executarea propriu-zisă a lucrării numai în situații de urgență.
Odată, proprietarul unei mari mori și-a găsit maistrul făcând niște reparații simple la o roată, în timp ce șase muncitori de pe acea linie stăteau lângă el, privindu-l, fără să facă nimic. După ce a examinat faptele, ca să se asigure că nu s-a făcut nici o nedreptate, proprietarul l-a chemat pe maistru, i-a înmânat salariul pe întreaga lună și l-a concediat. Surprins, maistrul a cerut o explicație. Aceasta i-a fost dată în următoarele cuvinte: «Eu te-am angajat să pui șase oameni la lucru. Am găsit șase oameni stând degeaba, în timp ce tu făceai lucrarea unuia singur. Oricare dintre cei șase ar fi putut face tot așa de bine lucrarea pe care ai făcut-o tu. Eu nu-mi permit să plătesc salarii la șapte oameni, pentru ca tu să-i înveți pe ceilalți șase cum să stea degeaba».
Acest incident ar putea fi aplicabil în unele cazuri, iar în altele, nu. Dar mulți pastori dau greș prin faptul că nu știu cum sau nu încearcă să-i implice pe toți membrii într-o lucrare activă în diferitele departamente ale activității bisericii. Dacă ar acorda mai multă atenție implicării și menținerii turmei lor într-o lucrare activă, pastorii ar realiza mai mult bine, ar avea mai mult timp pentru studiu și pentru vizitele religioase și, de asemenea, ar evita multe cauze ale neînțelegerilor.”
Din cauza lipsei de experiență, unii vor face greșeli, dar trebuie să li se arate cu bunătate cum își pot face lucrarea mai bine. În felul acesta, pastorul îi poate educa pe bărbați și pe femei să poarte responsabilități în lucrarea cea bună, care suferă așa de mult din cauza lipsei de lucrători. Avem nevoie de oameni care își pot asuma responsabilități, iar cea mai bună cale pentru ca ei să câștige experiența de care au nevoie este aceea de a-i angaja cu inima și mintea în lucrare.
Salvat prin efortul pentru altul
O biserică lucrătoare crește. Membrii găsesc în ajutorarea altora un stimulent și un tonifiant. Am citit despre un om care, călătorind într-o zi de iarnă prin nămeți mari de zăpadă, a amorțit din cauza frigului care, aproape imperceptibil, îi îngheța funcțiile vitale. Omul era aproape să moară înghețat și, tocmai când se afla pe punctul de a renunța să lupte pentru a rămâne în viață, a auzit gemetele unui tovarăș de călătorie care, de asemenea, murea de frig. Simpatia lui a fost stârnită și s-a hotărât să-l salveze. El i-a fricționat nefericitului om membrele înghețate și, după un efort considerabil, l-a ridicat în picioare. Deoarece suferindul nu putea să stea în picioare, l-a purtat în brațele lui miloase chiar prin nămeții pe care crezuse că nu-i va putea trece niciodată singur.
După ce și-a dus tovarășul de călătorie într-un loc sigur, deodată și-a dat seama că, salvându-și semenul, s-a salvat și pe sine. Eforturile lui stăruitoare de a-l ajuta pe altul îi încălziseră sângele care înghețase în vene și trimiseseră o căldură sănătoasă în membrele trupului său.
Lecția că, ajutându-i pe alții, noi înșine primim ajutor trebuie întipărită continuu în mintea tinerilor credincioși, arătându-li-se, atât prin învățătură, cât și prin exemplu, că astfel pot obține cele mai bune rezultate în experiența lor creștină. Cei descurajați, cei înclinați să creadă că drumul spre viața veșnică este greu și dificil, să înceapă să-i ajute pe alții. Aceste eforturi, unite cu rugăciunea pentru lumina divină, vor face propriile inimi să bată în armonie cu influența înviorătoare a harului lui Dumnezeu, iar sentimentele lor vor radia de un zel divin mai mare. Întreaga lor viață de credință va deveni o realitate și va fi mai fierbinte și mai plină de rugăciune.
Să ne aducem aminte că pe acest pământ suntem niște peregrini și călători care caută o patrie mai bună, chiar patria cerească. Cei care au făcut cu Domnul legământul slujirii sunt obligați să coopereze cu El în lucrarea de salvare a sufletelor.
În timpul săptămânii, membrii bisericii să-și facă partea cu credincioșie, iar în Sabat să-și mărturisească experiențele. Atunci, adunările vor fi ca o hrană oferită la vreme potrivită, aducându-le tuturor celor prezenți o nouă viață și o nouă putere. Când cei din poporul lui Dumnezeu înțeleg marea nevoie de a lucra pentru convertirea celor păcătoși așa cum a lucrat Domnul Hristos, mărturiile rostite de ei în serviciile divine din Sabat vor fi pline de putere. Ei vor mărturisi cu bucurie despre valoarea experienței pe care au dobândit-o lucrând pentru alții.
Biserica -- O îndatorire sfântă
Când S-a înălțat la cer, Domnul Hristos le-a încredințat urmașilor Săi biserica și toate interesele ei ca pe o îndatorire sfântă. Iar lucrarea bisericii nu trebuie să fie lăsată doar în grija pastorului sau a câtorva conducători. Fiecare membru ar trebui să simtă că a făcut un legământ solemn cu Domnul, de a lucra pentru interesele cele mai înalte ale cauzei Sale, în orice vreme și în orice situație. Fiecare ar trebui să aibă o parte de făcut, o răspundere de purtat. Dacă toți membrii bisericii ar fi avut simțământul unei răspunderi individuale, s-ar fi făcut un progres mai mare în ce privește lucrurile spirituale. Responsabilitatea solemnă pe care o au i-ar fi determinat să-L caute adesea pe Dumnezeu pentru a-I cere putere și har.
Adevăratul caracter al bisericii nu este evaluat după înaltele declarații pe care le rostește, după numele înscrise în registrele ei, ci după faptele pe care le face cu adevărat pentru Domnul și după numărul lucrătorilor ei perseverenți și credincioși. Un efort personal și neegoist va realiza pentru cauza lui Dumnezeu mai mult decât se poate realiza prin predici sau prin mărturisiri de credință.
Pastorii să-i învețe pe membrii bisericii că, pentru a crește din punct de vedere spiritual, ei trebuie să-și aducă la îndeplinire responsabilitatea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu, aceea de a-i conduce pe oameni la adevăr. Cei care nu-și împlinesc responsabilitatea ar trebui să fie vizitați, iar cei ce îi vizitează să se roage împreună cu ei și să lucreze pentru ei. Nu-i faceți pe oameni să depindă de voi, în calitate de pastori, ci învățați-i mai degrabă că ei trebuie să-și folosească talentele spre a le prezenta celor din jurul lor adevărul. Lucrând în felul acesta, ei vor coopera cu îngerii cerului și vor dobândi o experiență care le va mări credința și îi va lega cu putere de Dumnezeu.