Domnul a făcut ca predicarea Evangheliei să fie dependentă de munca și de darurile voluntare ale tuturor copiilor Săi. Cel care îi proclamă neamului omenesc decăzut solia milei mai are o lucrare de făcut -- aceea de a le arăta oamenilor datoria de a susține lucrarea lui Dumnezeu cu mijloacele lor financiare. El trebuie să-i învețe că o parte din venitul lor Îi aparține lui Dumnezeu și că această parte trebuie să fie dedicată cu sfințenie lucrării Sale. El trebuie să prezinte această învățătură atât prin cuvinte, cât și prin exemplul personal și să fie atent ca nu cumva să diminueze puterea învățăturii sale prin propriul comportament.
Ce a fost pus deoparte, ca aparținându-I Domnului în conformitate cu Sfintele Scripturi, constituie venitul Evangheliei și nu ne mai aparține. Faptul ca o persoană să ia ceva din vistieria lui Dumnezeu spre folosul propriu sau spre folosul altora în afacerile lumești este la fel de grav ca un sacrilegiu. Toți trebuie să înțeleagă acest subiect într-o lumină corectă. Nici o persoană care trece prin dificultăți financiare să nu ia bani consacrați scopurilor religioase, ca să-i folosească pentru avantajul propriu, liniștindu-și conștiința cu gândul că va plăti înapoi cândva, în viitor. Este cu mult mai bine să reducem cheltuielile, așa încât să corespundă cu venitul nostru, să ne abținem de la îndeplinirea unor dorințe și să trăim cu mijloacele financiare pe care le avem decât să folosim banii Domnului în scopuri nereligioase.
Folosirea zecimii
Dumnezeu a dat îndrumări speciale referitoare la folosirea zecimii. El nu a plănuit ca lucrarea Lui să fie prejudiciată de lipsa mijloacelor financiare. Ca să nu existe nici o greșeală și nici o acțiune făcută la întâmplare, Dumnezeu ne-a prezentat foarte clar datoria noastră cu privire la acest subiect. Partea pe care Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine nu trebuie să fie deturnată spre nici un alt scop, în afara celui pe care l-a precizat El. Nimeni să nu creadă că are dreptul de a-și păstra zecimea, spre a o folosi după propria judecată. Ea nu trebuie folosită pentru folosul propriu în situații de urgență și nici nu trebuie investită după cum crede el că este potrivit, chiar dacă scopul în care este folosită ar putea fi considerat lucrarea Domnului.
Atât prin cuvinte, cât și prin exemplu, pastorul ar trebui să-i învețe pe oameni să considere că zecimea este sfântă. El nu trebuie să creadă că poate păstra zecimea și că o poate folosi după propria judecată pentru că este pastor. Zecimea nu-i aparține. El nu are dreptul să o rețină pentru sine, oricare crede că ar fi drepturile lui. Pastorul nu trebuie să-și exercite influența în nici un plan de deturnare, de la folosirea lor legitimă, a zecimilor și a darurilor dedicate lui Dumnezeu. Acestea trebuie puse în vistieria Sa și considerate ca fiind sfinte și consacrate pentru slujirea Sa, așa cum a rânduit El.
Dumnezeu dorește ca toți ispravnicii Săi să urmeze cu exactitate rânduielile divine. Să nu împiedice împlinirea planurilor Domnului, prin anumite fapte de caritate, prin oferirea unor daruri sau ajutoare, în situațiile sau modalitățile pe care ei, niște oameni, le consideră potrivite. A căuta să corectezi planul lui Dumnezeu și a inventa, într-o ocazie sau alta, aranjamente improvizate, sub influența bunelor impulsuri, înseamnă o strategie foarte neînțeleaptă. Dumnezeu îi cheamă pe toți să-și exercite influența în sprijinul rânduielii Sale. El și-a făcut cunoscut planul și, în loc de a îndrăzni să încerce o îmbunătățire a acestui plan, toți cei care doresc să conlucreze cu El trebuie să-L aducă la îndeplinire.
Domnul i-a dat lui Moise următoarea instrucțiune pentru Israel: „Să poruncești copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat” (Exod 27, 20). Acesta trebuia să fie un dar neîncetat, așa încât casa lui Dumnezeu să poată fi aprovizionată corespunzător cu tot ce era necesar pentru slujirea lui Dumnezeu. Poporul Său din zilele noastre trebuie să-și aducă aminte că locul de închinare este proprietatea Domnului și că trebuie îngrijit cu minuțiozitate. Totuși fondurile pentru această lucrare nu trebuie să provină din zecime.
O solie foarte clară și precisă mi-a fost dată pentru poporul nostru. Sunt îndrumată să le spun că ei fac o greșeală când folosesc zecimea în diferite scopuri care, deși sunt bune în ele însele, nu constituie scopul pentru care Domnul a spus că trebuie folosită zecimea. Cei care folosesc zecimea în acest fel se îndepărtează de la rânduiala Domnului. Dumnezeu îi va judeca pentru aceste lucruri.
Unii gândesc că zecimea poate fi folosită pentru scopuri legate de școlile noastre. Alții cred că vânzătorii de carte și colportorii ar trebui susținuți financiar din zecime. Dar se face o mare greșeală când zecimea este deturnată de la scopul pentru care trebuie să fie folosită, și anume susținerea pastorilor. Astăzi, o sută de lucrători bine calificați ar trebui să fie în lucrare, acolo unde în prezent este doar unul.
O obligație solemnă
Zecimea este sfântă, ea este păstrată de Dumnezeu pentru Sine și trebuie să fie adusă în vistieria Sa spre a fi folosită pentru susținerea slujitorilor Evangheliei în lucrarea lor. Multă vreme, Domnul a fost jefuit, deoarece unii nu înțeleg că zecimea este partea lui Dumnezeu. Unii au fost nemulțumiți și au spus: „Eu nu voi mai plăti zecimea, pentru că nu am încredere în modul în care sunt administrate lucrurile de către conducerea bisericii”. Dar, oare, Îl veți jefui pe Dumnezeu pe motivul că voi credeți că administrarea lucrării nu este corectă? Exprimați-vă nemulțumirea deschis și clar, într-un spirit corect, adresând-o persoanelor potrivite. Trimiteți-vă cererile cu privire la lucrurile care trebuie corectate și puse în ordine, dar nu vă sustrageți de la lucrarea lui Dumnezeu, dovedindu-vă necredincioși pentru că alții nu lucrează corect.
Citiți cu atenție capitolul 3 din Maleahi și vedeți ce spune Dumnezeu referitor la zecime. Dacă bisericile noastre își vor ocupa poziția după Cuvântul Domnului și vor fi credincioase în ce privește aducerea zecimii în vistieria Sa, atunci vor fi încurajați mai mulți lucrători să preia lucrarea de slujire pastorală. Dacă nu li se va mai vorbi despre lipsa de fonduri, vor fi mai mulți oameni care să se dedice păstoririi. În vistieria Domnului ar trebui să fie o rezervă abundentă, și această rezervă ar exista, dacă inimi și mâini egoiste nu și-ar fi reținut zecimile sau dacă nu le-ar fi folosit pentru susținerea altor ramuri ale lucrării.
Resursele care Îi aparțin lui Dumnezeu nu trebuie să fie folosite la întâmplare. Zecimea este a Domnului, iar, dacă nu se pocăiesc, cei care o tratează cu lipsă de considerație vor fi pedepsiți cu pierderea comorii lor cerești. Faceți ca lucrarea să nu mai fie împiedicată prin deturnarea zecimii în diferite direcții, altele decât aceea în care Domnul a spus că trebuie să meargă. Să se facă planuri pentru aceste ramuri ale lucrării. Ele trebuie să fie susținute, dar nu din zecime. Dumnezeu nu S-a schimbat. Zecimea încă trebuie să fie folosită pentru susținerea lucrării de păstorire. Deschiderea de noi teritorii necesită mai multă eficiență pastorală decât avem acum și trebuie să existe mai multe fonduri în vistierie.
Cei care lucrează ca pastori au o responsabilitate solemnă, pe care o neglijează în mod ciudat. Unora le place să predice, dar nu fac lucrare personală în biserici. Este o mare nevoie de învățătură cu privire la obligațiile și îndatoririle față de Dumnezeu, îndeosebi în legătură cu plătirea cinstită a zecimii. Pastorii noștri s-ar simți foarte mâhniți și nedreptățiți dacă nu li s-ar plăti cu promptitudine munca, dar oare se gândesc ei că în vistieria casei Domnului ar trebui să fie mai multe fonduri pentru susținerea lucrătorilor? Dacă nu reușesc să-și îndeplinească toată îndatorirea, educându-i pe oameni să fie credincioși în a-I da lui Dumnezeu ce Îi aparține, mijloacele financiare din vistierie ar fi insuficiente pentru înaintarea lucrării Domnului.
Supraveghetorul turmei lui Dumnezeu trebuie să-și aducă la îndeplinire datoria cu credincioșie. El nu este un lucrător credincios dacă va lăsa în sarcina altuia să îndeplinească această datorie, deoarece lui nu îi face plăcere. Să citească în Maleahi cuvintele prin care Domnul Își acuză poporul de jefuirea lui Dumnezeu prin reținerea zecimilor. Dumnezeu cel atotputernic declară: „Sunteți blestemați” (Maleahi 3, 9). Cum poate cel care slujește Cuvântul și doctrina să-și neglijeze datoria de a le adresa oamenilor învățături și avertizări, când îi vede că urmează o cale care va aduce acest blestem asupra lor? Fiecare membru al bisericii trebuie să fie învățat să fie credincios în ce privește plătirea cinstită a zecimii. -- Testimonies for the Church 9:246-251.