Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să fie descurajați cu ușurință de dificultăți sau de opoziție. Cei care proclamă solia îngerului al treilea trebuie să stea curajoși la datorie, iar când se confruntă cu defăimarea sau cu minciuna, să lupte lupta cea bună a credinței, împotrivindu-se vrăjmașului cu arma pe care a folosit-o Hristos: „Este scris”. În marea criză prin care trebuie să treacă în curând, slujitorii lui Dumnezeu vor întâlni aceeași împietrire a inimii, aceeași pornire nemiloasă și aceeași ură înverșunată pe care au întâlnit-o Domnul Hristos și apostolii.
În acea zi rea, toți cei care Îi vor sluji lui Dumnezeu cu credincioșie, după cum le dictează conștiința, vor avea nevoie de curaj, de fermitate și de o cunoaștere a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, pentru că aceia care Îi sunt loiali lui Dumnezeu vor fi persecutați, motivele lor vor fi puse la îndoială și eforturile lor cele mai bune vor fi greșit interpretate, iar numele lor vor fi respinse ca și cum ar reprezenta răul.
Satana va lucra, folosindu-și puterea înșelătoare spre a influența inima și spre a întuneca înțelegerea, pentru a face răul să pară a fi bine și binele, rău. Cu cât credința celor din poporul lui Dumnezeu va fi mai puternică și mai curată și cu cât va fi mai fermă hotărârea lor de a-L asculta, cu atât Satana se va strădui cu mai multă furie să stârnească împotriva lor ura celor care, deși pretind că sunt neprihăniți, calcă în picioare Legea lui Dumnezeu. Pentru a păstra cu temeinicie credința care le-a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna, va fi nevoie de încrederea cea mai fermă și de voința cea mai eroică.
Solii crucii trebuie să se înarmeze cu veghere și rugăciune și să fie mai plini de credință și de curaj, lucrând întotdeauna în Numele lui Isus. Ei trebuie să aibă încredere în Conducătorul lor, căci în fața noastră sunt vremuri de necaz. Judecățile lui Dumnezeu sunt pretutindeni în țară. Calamitățile vin una după alta într-o succesiune rapidă. În curând, Dumnezeu Se va ridica din locul Său pentru a zgudui pământul în mod teribil și pentru a-i pedepsi pe cei răi pentru nelegiuirea lor. Apoi, Dumnezeu Se va ridica să-i apere pe cei din poporul Său și le va acorda grija Sa protectoare. El Își va pune în jurul lor brațele Sale veșnice pentru a-i apăra de orice rău.
„Curaj în Domnul”
După ce timpul stabilit în anul 1844 a trecut, mai mulți frați și surori au participat la o întrunire. Toți erau foarte triști, deoarece dezamăgirea fusese dureroasă. Deodată, a intrat un bărbat strigând:
„Curaj în Domnul, fraților! Curaj în Domnul!” El a repetat aceste cuvinte până când fiecare chip radia și toate vocile au început să-L laude pe Dumnezeu.
Astăzi, tuturor celor ce lucrează pentru Domnul le spun: „Curaj în Domnul!” Încă din 1844, eu am continuat să propovăduiesc adevărul prezent și astăzi acest adevăr îmi este mai drag ca oricând.
Unii caută întotdeauna lucruri îndoielnice și descurajatoare, prin urmare descurajarea îi copleșește. Ei uită că universul așteaptă să-i facă niște mijloace de binecuvântare a lumii și Domnul Isus este un tezaur care nu sărăcește niciodată și din care ființele omenești pot primi putere și curaj. Nu trebuie să ne descurajăm și să ne lăsăm cuprinși de teamă. Nu va fi niciodată un timp când umbrele lui Satana vor înceta să fie răspândite pe calea noastră. În felul acesta, vrăjmașul caută să ascundă lumina care vine de la Soarele Neprihănirii. Dar credința noastră trebuie să străpungă aceste umbre.
Dumnezeu dorește să aibă conlucrători voioși, care refuză să se descurajeze din cauza celor care li se împotrivesc. Domnul ne conduce, iar noi putem merge înainte plini de curaj, fiind siguri că El va fi cu noi așa cum a fost în trecut, când am lucrat fiind slabi, dar conduși de puterea Duhului Sfânt.
Îngerii I-au slujit Domnului Hristos, dar prezența lor nu a făcut ca viața Lui să fie comodă și ferită de ispite. El a fost ispitit „în toate lucrurile… ca și noi, dar fără păcat” (Evrei 4, 15). Oare pastorii care sunt angajați în lucrarea pe care le-a încredințat-o Domnul ar trebui să se descurajeze atunci când trec prin dificultăți și ispite? Oare ar trebui să renunțe la încrederea lor din pricina faptului că munca lor nu are întotdeauna rezultatele pe care ei doresc așa de mult să le vadă? Adevărații lucrători nu se vor descuraja în fața lucrării pe care o au de făcut, oricât de anevoioasă ar fi. Faptul că se feresc de greutăți și se plâng atunci când trec prin necazuri îi face pe slujitorii lui Dumnezeu să devină slabi și ineficienți.
Când vor vedea că Satana luptă în special împotriva lor, cei care stau în prima linie de bătaie vor înțelege că au nevoie de putere de la Dumnezeu și vor lucra prin puterea Sa. Biruințele pe care le vor câștiga nu-i vor face să se înalțe pe ei înșiși, ci îi vor determina să se bazeze cu mai multă siguranță pe Cel Atotputernic. O recunoștință adâncă și arzătoare va răsări în inima lor și vor fi bucuroși în mijlocul necazurilor prin care trec, atunci când sunt asaltați de vrăjmaș.
Un timp al răspunderii și al privilegiului
Timpul în care ne aflăm este un timp în care beneficiem de un privilegiu solemn și avem o răspundere sfântă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu își îndeplinesc cu credincioșie răspunderea care le-a fost încredințată, când Domnul va spune: „Dă-ți socoteala de isprăvnicia ta” (Luca 16, 2), răsplata lor va fi mare. Truda serioasă, munca neegoistă și efortul răbdător și perseverent vor fi răsplătite din abundență. Domnul Isus va spune: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15, 15). Aprobarea Domnului nu este acordată datorită măreției lucrării realizate, ci datorită credincioșiei manifestate în tot ce s-a făcut. Nu rezultatele pe care le realizăm sunt importante în ochii lui Dumnezeu, ci motivele pentru care acționăm. Dumnezeu prețuiește mai presus de toate bunătatea și credincioșia.
Îi îndemn fierbinte pe vestitorii Evangheliei lui Hristos să nu se descurajeze niciodată, să nu-l privească niciodată pe păcătosul cel mai împietrit ca și cum ar fi dincolo de limitele harului lui Dumnezeu. Acela care schimbă inima oamenilor așa cum sunt schimbate cursurile unor râuri poate aduce la Hristos chiar și sufletul cel mai împietrit de păcat. Oare există ceva prea greu de făcut pentru Dumnezeu? „Cuvântul Meu”, declară El, „nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele” (Isaia 55, 11).
Cei care se străduiesc să consolideze lucrarea lui Dumnezeu în teritorii noi vor constata adesea că au o mare nevoie de facilități mai bune. Lucrarea lor va părea că este împiedicată din cauza lipsei acestor facilități, dar să nu-și piardă credința și curajul. Adesea, ei sunt nevoiți să meargă până la limita resurselor. Uneori, ar putea să pară că nu mai pot înainta deloc. Dar, dacă se roagă și lucrează cu credință, Dumnezeu va răspunde la cererile lor, trimițându-le mijloacele necesare pentru progresul lucrării. Când se vor ivi dificultățile, ei se vor întreba cum vor aduce la îndeplinire ceea ce trebuie făcut. Uneori, viitorul va părea foarte întunecat. Dar lucrătorii trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu cu făgăduințele pe care le-a făcut El și să-I mulțumească pentru ce a realizat El. Apoi, li se va deschide calea, iar ei vor fi întăriți pentru îndatoririle prezente.
Puțini înțeleg semnificația cuvintelor pe care le spune Luca despre apostolul Pavel, afirmând că, atunci când i-a văzut pe frații lui, Pavel „a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat” (Faptele Apostolilor 28, 13). În mijlocul grupului de credincioși care plângeau, plini de simpatie, fără să le fie rușine de lanțurile lui, apostolul Îl lăuda pe Dumnezeu cu voce tare. Viața lui de creștin fusese o succesiune de încercări, de suferințe și dezamăgiri, dar în acel ceas a simțit că este răsplătit din abundență. El a continuat să meargă pe calea lui cu un pas mai ferm și cu o inimă plină de bucurie. El nu se plângea de trecut și nici nu se temea de viitor. El știa că îl așteptau lanțuri și suferințe, dar știa, de asemenea, că reușise să elibereze suflete din lanțuri infinit mai cumplite și se bucura în mijlocul suferințelor pe care le îndura pentru Hristos. -- The Acts of the Apostles, 449.