Religia lui Hristos îl înalță pe cel ce o acceptă la un nivel mai înalt de gândire și acțiune și, în același timp, îi prezintă pe toți oamenii ca fiind obiectul iubirii lui Dumnezeu, răscumpărați prin jertfa Fiului Său. La picioarele lui Isus se întâlnesc bogați și săraci, învățați și neînvățați, fără nici o deosebire de clasă ori de poziție socială în lume. Când privim la Acela care a fost străpuns de păcatele noastre, toate deosebirile pământești sunt uitate. Renunțarea la sine, mila nemărginită, umilința Aceluia care a fost înălțat mai presus de orice în ceruri fac de rușine mândria omenească, stima de sine și superioritatea de clasă socială. Religia curată și neîntinată își manifestă principiile ei de natură cerească, prin faptul că îi unește pe toți cei care sunt sfințiți prin adevăr. Toți sunt niște suflete pentru care s-a plătit prețul sângelui lui Hristos, la fel de dependenți de Acela care i-a răscumpărat pentru Dumnezeu.
Talanții
Domnul le-a încredințat oamenilor talente pe care să le dezvolte. Cei cărora le-a încredințat bani să-I aducă Domnului lor talantul mijloacelor lor financiare. Bărbații și femeile care au influență să folosească acest dar al lui Dumnezeu. Cei pe care i-a înzestrat cu înțelepciune să aducă la crucea lui Hristos acest dar, spre a fi folosit pentru slava Sa.
și cei săraci au talantul lor, care ar putea fi mai mare decât oricare dintre cele menționate. El poate fi simplitatea caracterului, umilința, virtutea și încrederea în Dumnezeu. Printr-un efort răbdător și printr-o dependență totală de Dumnezeu, ei îi îndrumă pe cei cu care intră în legătură, la Isus, Răscumpărătorul lor. Ei au o inimă plină de simpatie față de cei săraci, un cămin pentru cei nevoiași și oprimați, iar mărturia lor cu privire la ce înseamnă Domnul Isus pentru ei este clară și hotărâtă. Ei caută slava, onoarea și nemurirea, iar răsplata lor va fi viața veșnică.
Frățietatea dintre oameni
În familia omenească sunt necesare tot felul de talente pentru a forma un întreg desăvârșit, iar biserica lui Hristos este alcătuită din bărbați și femei care aparțin tuturor claselor și categoriilor sociale și au o varietate de talente.
Dumnezeu nu a prevăzut niciodată ca mândria omenească să anuleze rânduiala stabilită prin înțelepciunea Sa, și anume că diferitele categorii de gândire și diferitele talente trebuie să se asocieze și să formeze un întreg. Nici o parte din marea lucrarea a lui Dumnezeu să nu fie desconsiderată, indiferent dacă slujitorii Lui sunt dintr-o categorie socială umilă sau înaltă. Într-o măsură mai mică sau mai mare, toți își au partea lor de făcut în răspândirea luminii.
Nimeni nu trebuie să monopolizeze ceva ce le aparține, într-un anumit grad, tuturor, mari sau mici, bogați sau săraci, învățați sau neînvățați. Nici o rază de lumină să nu fie subevaluată, nici o scânteiere să nu rămână nesesizată și cu atât mai puțin respinsă, neacordându-i-se creditul cuvenit. Toți să-și îndeplinească partea lor pentru adevăr și neprihănire. Interesele diferitelor categorii sociale sunt legate indisolubil. Toți suntem niște fire în marea țesătură a omenirii și, dacă ne reținem simpatia unii față de alții, vom pierde. Este imposibil ca în biserică să fie menținută o influență sănătoasă, dacă nu există interes și simpatie reciprocă.
Exclusivismul
La Dumnezeu nu există deosebiri de clasă. El ignoră orice aspect de acest fel. Toate sufletele sunt prețioase pentru El. A lucra pentru mântuirea oamenilor este o muncă vrednică de cea mai înaltă onoare. Nu contează forma în care ne îndeplinim lucrarea sau categoria socială a oamenilor pentru care lucrăm. La Dumnezeu aceste deosebiri nu afectează adevărata valoare a lucrării noastre. Oricât de neștiutor ar fi, sufletul sincer, serios și smerit este prețios în ochii lui Dumnezeu. El Își pune pecetea asupra oamenilor, judecându-i nu după clasă, nu după bogăție, nu după măreția intelectuală, ci după unitatea lor cu Hristos. Dacă a folosit la maximum ocaziile și privilegiile pe care le-a avut și dacă a primit lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu, cel neînvățat, cel marginalizat de societate și sclavul au făcut tot ce li s-a cerut. Lumea poate să-i numească ignoranți, dar Dumnezeu îi numește buni și înțelepți, iar numele lor este scris în cărțile cerurilor. Dumnezeu îi va pregăti și îi va face în stare să-L onoreze nu numai în ceruri, ci și pe pământ.
Mustrarea divină este îndreptată împotriva oricărei persoane care refuză tovărășia celor al căror nume este scris în cartea vieții Mielului, doar pe motivul că nu sunt bogați, învățați sau onorați în lumea aceasta. Hristos, Domnul slavei, îi tratează cu bunăvoință pe cei blânzi și smeriți, oricât de umilă ar putea fi chemarea lor și oricare ar fi categoria socială din care fac parte sau nivelul lor de inteligență.
Pregătirea pentru slujire
Mulți lucrători folositori și onorați ai lui Dumnezeu au fost pregătiți prin îndeplinirea unor îndatoriri neînsemnate, în cele mai umile poziții ale vieții! Moise era un viitor conducător al Egiptului, dar Dumnezeu nu-l putea lua din curtea împărătească pentru a îndeplini lucrarea pe care o prevăzuse pentru el. Moise a fost trimis să fie eliberatorul poporului lui numai după ce fusese un păstor conștiincios timp de patruzeci de ani. Ghedeon a fost luat de la aria de treierat spre a fi un instrument în mâna lui Dumnezeu pentru eliberarea oștirilor lui Israel. Elisei a fost chemat să lase plugul și să urmeze îndrumările lui Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a încredințat solia pe care urma să o vestească, Amos era un gospodar, un muncitor al pământului.
Toți cei care devin conlucrători cu Hristos vor avea de îndeplinit o lucrare grea și neplăcută, iar lecțiile pentru educarea lor vor fi alese cu înțelepciune și adaptate la trăsăturile lor specifice de caracter și la lucrarea pe care vor trebui să o realizeze.
Grija în educarea tinerilor
Domnul mi-a arătat, în multe feluri și în diferite ocazii, cât de atent trebuie să-i tratăm pe tineri, precum și faptul că această lucrare necesită cea mai mare capacitate de înțelegere a modului în care să fie tratată mintea omului. Toți cei care sunt implicați în educarea și instruirea tinerilor trebuie să trăiască într-o legătură foarte apropiată cu Marele Învățător și să-și însușească spiritul și maniera Sa de lucru. Lecțiile pe care le vor prezenta vor influența propriul caracter și activitatea lor de-a lungul întregii vieți.
Ei trebuie să învețe că Evanghelia lui Hristos nu îngăduie nici un spirit de castă, că ea nu lasă nici un loc pentru judecarea răutăcioasă a altora, care duce la înălțarea de sine. Religia lui Isus nu-l înjosește niciodată pe cel ce o acceptă și nici nu-l face să fie aspru și brutal. Ea nu-l face să fie lipsit de bunătate în gândurile și simțămintele lui față de cei pentru care a murit Domnul Hristos.
Există pericolul de a acorda prea multă importanță aspectelor legate de etichetă și de a dedica mult timp în scopul educației în domeniul manierelor și al formei, care nu le vor fi niciodată de un mare folos tinerilor. Unii sunt în pericolul de a considera că lucrurile exterioare înseamnă totul și de a supraestima valoarea unor simple convenții formale. Rezultatul nu va fi pe măsura timpului și a atenției acordate acestor subiecte. Unii dintre cei care sunt învățați să acorde multă atenție acestor lucruri manifestă o lipsă de respect sau simpatie față de orice altceva, oricât de bun ar fi acel lucru, pentru că nu reușește să corespundă standardului lor de conduită convențională.
Orice atitudine care tinde să încurajeze o critică lipsită de bunăvoință, o înclinație de a observa și de a scoate în evidență fiecare defect este greșită. Ea favorizează neîncrederea și suspiciunea, care sunt contrare caracterului lui Hristos, și prejudiciază gândirea exercitată astfel. Cei care sunt angajați în această lucrare se vor îndepărta treptat de adevăratul spirit al creștinismului.
Educația cea mai importantă, care rămâne, este educația care va dezvolta calități mai nobile, va încuraja un spirit de bunătate față de toți oamenii, învățându-i pe tineri să nu gândească rău despre nimeni, să nu judece greșit și să nu interpreteze greșit cuvintele și faptele altora. Timpul dedicat unui asemenea fel de instruire va avea roade pentru viața veșnică.
Exemplul lui Hristos în mustrarea exclusivismului
De când a fost Domnul Hristos printre oameni până în prezent, în fiecare veac au existat unii care au ales să se separe de alții, manifestând o dorință fariseică de a fi mai presus de ceilalți. Deoarece s-au izolat de lume, ei nu au trăit spre a fi o binecuvântare pentru semenii lor.
În viața Domnului Hristos nu găsim nici un exemplu pentru acest bigotism al neprihănirii personale. Caracterul Său a fost plăcut și generos. Dacă ar fi făcut parte din oricare ordin monahal de pe pământ, El ar fi fost exclus pentru încălcarea regulilor. În fiecare denominațiune religioasă și aproape în fiecare biserică se pot găsi oameni capricioși, care L-ar fi acuzat pentru bunătatea Sa nestăvilită de barierele sociale. Ei L-ar fi considerat vinovat pentru că a mâncat cu vameșii și cu păcătoșii, L-ar fi acuzat de conformare cu lumea, pentru că a participat la un ospăț de nuntă, și L-ar fi criticat fără milă pentru că le-a permis prietenilor să organizeze o masă în cinstea Lui și a ucenicilor.
Dar, în toate aceste ocazii, prin învățăturile Sale și prin comportamentul Său binevoitor, El ajungea la inima celor pe care îi onora cu prezența Sa. Domnul le oferea o ocazie de a-L cunoaște mai bine și de a vedea contrastul evident dintre viața și învățăturile Sale și viața și învățăturile fariseilor.
Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat adevărul Său trebuie să aibă același spirit binevoitor pe care l-a manifestat Domnul Hristos. Ei trebuie să adopte aceleași planuri vaste de acțiune. Să aibă o atitudine plină de bunătate și de generozitate față de cei săraci și să fie conștienți într-o măsură deosebită de faptul că sunt niște ispravnici ai lui Dumnezeu. Ei trebuie să considere că nimic din ce au -- bunuri materiale, capacități intelectuale și putere spirituală -- nu le aparține, ci doar le-a fost încredințat în vederea progresului lucrării lui Hristos pe pământ. Asemenea Domnului Hristos, să nu evite societatea semenilor lor, ci să o caute cu scopul de a le oferi și altora binecuvântările cerești, pe care ei le-au primit de la Dumnezeu.
Să nu fiți exclusiviști. Nu alegeți doar câteva persoane cu care vă face plăcere să vă asociați, lăsându-i pe ceilalți să-și poarte singuri de grijă. Chiar dacă în caracterul unuia sau al altuia vedeți slăbiciune sau ignoranță, nu stați departe de ei, asociindu-vă doar cu aceia despre care credeți că sunt desăvârșiți.
Tocmai oamenii pe care îi disprețuiți au nevoie de iubirea și de simpatia voastră. Nu lăsați un suflet slab să se lupte singur cu pasiunile propriei inimi, fără a-i acorda ajutorul și rugăciunile voastre, ci luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să fiți ispitiți. Dacă procedați așa, Dumnezeu nu vă va lăsa să fiți biruiți de propriile slăbiciuni. Poate că păcatele voastre sunt mai mari în ochii Săi decât păcatele celor pe care îi condamnați. Nu stați deoparte, spunând: „Eu sunt mai sfânt ca tine”.
Domnul Hristos a cuprins neamul omenesc cu brațul Său divin. El i-a adus omului puterea Sa divină ca să poată încuraja sufletul sărman, bolnav de păcat și deznădăjduit și să-l poată ajuta să tindă spre o viață mai nobilă. Oh, avem nevoie de mai mult din spiritul lui Hristos și de mult mai puțin din eul nostru! Avem nevoie în fiecare zi de puterea transformatoare a lui Dumnezeu, care să lucreze în inima noastră. Avem nevoie de spiritul duios al lui Hristos, ca să supună și să sensibilizeze sufletul nostru. Singurul lucru pe care îl au de făcut cei care consideră că sunt sfinți este să cadă pe Stâncă și să fie zdrobiți. Dacă vă încredințați în mâna Sa, Domnul Hristos poate să vă schimbe și să vă facă să fiți asemenea Lui.
Dacă mergem pe urmele Domnului Hristos, trebuie să ne apropiem de cei care au nevoie de slujirea noastră. Să le explicăm cuvintele Bibliei, să le prezentăm cerințele Legii lui Dumnezeu, să le citim făgăduințele Sale celor care ezită, să-i atenționăm pe cei neglijenți și să-i întărim pe cei slabi.