Slujitorii Evangheliei

Capitolul 75

Sfatul cu privire la lucrarea în orașe

[AUDIO]

Lucrarea de a le vesti adevărul pentru acest timp celor care sunt morți în păcatele lor este imensă. Oamenii aleși de Dumnezeu au de vestit solii dintre cele mai tulburătoare, menite să-i avertizeze și să-i conștientizeze pe oameni cu privire la starea lor. Faptul că pe unii avertizarea îi va provoca și îi va determina să se opună luminii și dovezilor trebuie să ne facă să înțelegem că transmitem o solie crucială pentru timpul prezent.

Soliile vor fi prezentate într-o manieră neobișnuită. Judecățile lui Dumnezeu se manifestă pe pământ. Trebuie să înființăm centre misionare în orașe, unde colportorii, lucrătorii biblici și misionarii medicali pot fi instruiți spre a lucra pentru anumite categorii sociale, și în același timp să avem în aceste orașe evangheliști consacrați, prin care solia să fie vestită așa de hotărât, încât să-i uimească pe ascultători…

A sosit timpul să facem eforturi categorice în locurile unde adevărul încă nu a fost propovăduit. Cum ar trebui să fie făcută lucrarea Domnului? În fiecare teritoriu nou, să fie puse bazele pentru o lucrare permanentă. Să fie urmate metodele Domnului. Să nu vă lăsați intimidați de aparențe, oricât de neprielnice ar putea fi, ci să duceți mai departe lucrarea, așa cum a spus Domnul. Predicați Cuvântul, iar Domnul îi va convinge pe ascultători, prin Duhul Său Sfânt. Cuvântul de ordine este: „Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-l însoțeau” (Marcu 16, 20).

Numeroși lucrători trebuie să-și aducă la îndeplinire partea lor, mergând din casă în casă și prezentând studii biblice în familii. Ei trebuie să-și dovedească propria creștere în har, prin supunerea față de voia lui Hristos. În felul acesta, vor câștiga o experiență bogată. Pe măsură ce primesc, cred și respectă Cuvântul lui Hristos, influența Duhului Sfânt se va vedea în lucrarea lor. Ei vor depune un efort intens și serios și vor dezvolta o credință care lucrează prin iubire și curăță sufletul. Roadele Duhului se vor vedea în viața lor… Este nevoie de toată educația pe care o pot oferi centrele noastre misionare. Continuați-vă lucrarea prin puterea aceluiași Duh care a condus la întemeierea ei. Învățați-i pe oameni calea Domnului, explicându-le Sfintele Scripturi, rugându-vă și exercitându-vă credința, și se va ridica o biserică întemeiată pe Stânca Isus Hristos…

Continuați-vă lucrarea cu umilință. Nu vă îndepărtați niciodată de la simplitatea Evangheliei lui Hristos. Succesul vostru în câștigarea de suflete nu va consta în arta de a face paradă, ci în înălțarea lui Hristos ca Răscumpărător al păcatelor. Dacă lucrați pentru Dumnezeu cu o inimă smerită, El vi Se va descoperi.

Mijloacele teatrale

Pastorul poate prezenta adevărul într-o manieră clară și distinctă, folosind hărți, simboluri și diferite ilustrații. Aceste mijloace sunt folositoare și în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dar când lucrarea sa devine așa de costisitoare, încât ceilalți nu sunt în stare să asigure mijloace financiare suficiente pentru susținerea activității lui, pastorul nu lucrează în armonie cu planul lui Dumnezeu. Lucrarea în marile orașe trebuie să fie îndeplinită după modelul Domnului Hristos, și nu prin manifestări teatrale. Nu manifestările teatrale sunt cele care Îi aduc slavă lui Dumnezeu, ci prezentarea adevărului cu dragostea lui Hristos.

Introducerile

Să nu lipsiți adevărul de caracterul lui demn și impresionant, prin introduceri care seamănă mai mult cu modelele lumii decât cu ale cerului. Faceți-i pe ascultătorii voștri să înțeleagă faptul că voi organizați adunări nu pentru a le încânta simțurile cu muzică și alte lucruri, ci pentru a predica adevărul cu toată solemnitatea lui, așa încât adevărul să fie pentru ei o avertizare care să-i trezească din somnul de moarte și să-i întoarcă de la îngăduința de sine. Numai adevărul curat este asemenea unei săbii cu două tăișuri. El îi va aduce la viață pe cei care sunt morți în păcatele lor.

Acela care și-a dat viața pentru a-i salva pe oameni de la idolatrie și de la îngăduința de sine a lăsat un exemplu care trebuie să fie urmat de cei ce își asumă lucrarea de vestire a Evangheliei. Slujitorilor lui Dumnezeu din acest veac li s-au încredințat cele mai solemne adevăruri, iar faptele, metodele și planurile lor trebuie să corespundă cu importanța soliei lor. Dacă prezentați Cuvântul așa cum l-a prezentat Domnul Hristos, ascultătorii voștri vor fi adânc impresionați de adevărurile pe care li le adresați. Ei vor fi convinși că acesta este Cuvântul viului Dumnezeu.

Formalismul în închinare

Solii Domnului nu trebuie să urmeze metodele lumii în eforturile lor de a ajunge la inima oamenilor. În adunările pe care le organizează, ei nu trebuie să depindă de cântăreți lumești sau de reprezentații teatrale pentru a stârni interesul. Cum se poate aștepta din partea unora care nu au nici un interes față de Cuvântul lui Dumnezeu, care nu au citit niciodată Cuvântul Său cu o dorință sinceră de a înțelege adevărurile lui, să înțeleagă mesajul și să cânte cu toată inima? Cum poate fi inima lor în armonie cu cuvintele cântecului sfânt? Cum poate corul ceresc să se alăture într-o cântare care este doar formală?

Răul unui serviciu de închinare formal nu poate fi descris îndeajuns și nu există cuvinte care să poată exprima corespunzător binecuvântarea profundă a unei închinări adevărate. Când oamenii înțeleg și cântă cu toată inima, muzicienii cerești își iau alăutele și li se alătură în cântecul de recunoștință. Cel care ne-a binecuvântat cu toate darurile care ne fac în stare să fim împreună lucrători cu Dumnezeu așteaptă de la slujitorii Lui să-și cultive vocea, așa încât să poată vorbi și să poată cânta ca să fie înțeleși de toți ascultătorii. Nu este nevoie să se cânte cu voce puternică, ci cu o intonație clară, cu o pronunție corectă și cu o exprimare distinctă. Toți trebuie să-și ia timp pentru a-și cultiva vocea în așa fel, încât laudele la adresa lui Dumnezeu să poată fi înălțate în tonuri limpezi și plăcute, nu într-o manieră zgomotoasă și stridentă, care deranjează urechea. Abilitatea de a cânta este un dar de la Dumnezeu și trebuie să fie folosită spre slava Sa.

În adunările publice, să fie ales un număr de persoane care să îndeplinească serviciul muzical. Cântecul să fie acompaniat de instrumente muzicale, la care vor cânta persoane talentate. Nu trebuie să ne opunem folosirii instrumentelor muzicale în lucrarea noastră. Această parte a serviciului religios să fie îndeplinită cu atenție, deoarece cântecul este o laudă adusă lui Dumnezeu. Nu întotdeauna este bine să cânte doar câteva persoane. Cât mai des posibil, să cânte întreaga adunare…

Menținerea afirmațiilor

Adesea, când vă veți strădui să prezentați adevărul, se va stârni împotrivirea, dar, dacă veți căuta să învingeți împotrivirea prin argumente contradictorii, nu veți face decât să o accentuați, iar voi nu vă puteți permite să faceți acest lucru. Păstrați-vă afirmațiile cu o atitudine pozitivă. Îngerii lui Dumnezeu veghează asupra voastră și știu cum să-i impresioneze pe cei cărora refuzați să le răspundeți prin argumente contradictorii. Nu insistați asupra aspectelor negative ale întrebărilor care vi se pun, ci orientați-vă gândurile asupra adevărurilor pozitive și accentuați-le prin mult studiu, prin rugăciune stăruitoare și printr-o consacrare din toată inima. Păstrați-vă lămpile aprinse și lăsați ca razele strălucitoare să lumineze până departe, pentru ca oamenii, văzând faptele voastre bune, să fie determinați să-L laude pe Tatăl vostru care este în ceruri.

Dacă nu și-ar fi menținut afirmațiile într-un mod pozitiv în ispitirea din pustie, Domnul Hristos ar fi pierdut tot ce dorea să câștige. Metoda Domnului Isus este cea mai bună metodă de a-i trata pe împotrivitori. Dacă repetăm spusele lor, noi întărim argumentele pe care le aduc ei. Mențineți-vă afirmațiile în mod pozitiv. Poate că tocmai persoana care vi se opune își va aduce aminte de cuvintele voastre acasă și va fi convertită la adevărul inteligibil pe care a ajuns să-l înțeleagă.

Adesea le-am spus fraților noștri: Împotrivitorii vor declara că lucrarea voastră este falsă. Nu repetați declarațiile lor, ci continuați să afirmați adevărul, iar îngerii lui Dumnezeu vă vor deschide calea. Noi avem o mare lucrare de făcut și trebuie să o îndeplinim în mod inteligent. Să nu ne pierdem niciodată stăpânirea de sine și nici să nu îngăduim să se nască în inima noastră simțăminte rele. Domnul Hristos nu a procedat așa, iar El este exemplul nostru în toate lucrurile. Pentru lucrarea care ne-a fost încredințată, avem nevoie de mai multă înțelepciune cerească, sfințită și umilă și de mult mai puțin eu. Trebuie să ne bazăm cu tărie pe puterea divină.

Cei care s-au îndepărtat de credință vor veni în adunările noastre pentru a ne abate atenția de la lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facem. Nu vă puteți permite să vă întoarceți urechea de la adevăr pentru a asculta povești închipuite. Nu vă opriți pentru a încerca să convertiți o persoană care rostește reproșuri împotriva voastră, ci faceți să se vadă că sunteți inspirați de Duhul lui Isus Hristos, iar îngerii lui Dumnezeu vor pune pe buzele voastre cuvinte care vor ajunge la inima împotrivitorilor. Dacă acești oameni continuă cu insistență să vă acuze, persoanele inteligente din adunare vor înțelege că standardul vostru este mai înalt. Prin urmare, vorbiți în așa fel, încât să se știe că Isus Hristos vorbește prin voi. -- Testimonies for the Church 9:137-149.

Unii au un dar special în ce privește cântatul și sunt ocazii când un cântec prezentat de o singură persoană sau de un grup transmite o solie deosebită. Totuși aceste ocazii în care cântă o singură persoană sau doar câteva trebuie să fie rare. Aptitudinea de a cânta constituie un talent cu o mare influență, pe care Dumnezeu dorește ca toți să-l cultive și să-l folosească spre slava Numelui Său. -- Testimonies for the Church 7:115, 116.