Domnul a avut plăcerea de a-mi prezenta multe lucruri cu privire la chemarea și lucrarea pastorilor noștri, îndeosebi ale acelora care au fost rânduiți ca președinți ai conferințelor. În alegerea oamenilor pentru aceste poziții de răspundere, trebuie să fie exercitată o mare grijă. Să fie înălțate rugăciuni fierbinți pentru iluminare divină.
Cei care sunt rânduiți ca supraveghetori ai turmei ar trebui să fie niște oameni cu o reputație bună, care să dovedească nu numai o cunoaștere a Scripturilor, ci și o experiență în ce privește credința și răbdarea, ca să-i poată învăța pe cei care se împotrivesc adevărului. Ei ar trebui să fie oameni cu o integritate deplină, iar în domeniul Cuvântului lui Dumnezeu să nu fie niște începători, ci niște cercetători inteligenți, capabili să-i învețe pe alții și să scoată din vistierie lucruri vechi și lucruri noi. De asemenea, să fie oameni cu un caracter, o vorbire și un comportament care vor fi o onoare pentru cauza lui Hristos, învățându-i pe ceilalți calea adevărului și crescând până la statura plinătății lui Hristos Isus. Acest fapt presupune dezvoltarea și întărirea fiecărei însușiri, pentru ca, pe măsură ce lucrarea se extinde, să poată deveni capabili de a purta responsabilități tot mai mari.
Domnul Isus i-a luat cu Sine pe Iuda și Petru nu pentru că aveau un caracter fără defecte, ci în ciuda defectelor lor. Domnul a dorit să le ofere posibilitatea de a învăța în școala Sa blândețea și smerenia inimii, ca să poată deveni conlucrători cu El. Dacă ei ar fi folosit aceste ocazii favorabile, dacă ar fi dorit să învețe, dacă ar fi fost dispuși să-și vadă propriile deficiențe și, în lumina unui exemplu curat, să devină așa cum ar fi dorit Domnul Hristos să fie, ei ar fi fost o mare binecuvântare pentru biserică.
Domnul Isus continuă încă să-i trateze pe oameni în acest fel. Unii care au un caracter nedesăvârșit sunt puși în legătură cu interesele sfinte și solemne ale lucrării, iar când sunt aleși pentru o activitate specială, nu ar trebui să considere că propria înțelepciune este suficientă și că nu au nevoie să fie sfătuiți, mustrați și învățați. Fraților, dacă aveți astfel de simțăminte, vă veți despărți de Izvorul puterii și veți fi în pericol. Este posibil să fiți lăsați în voia presupusei voastre înțelepciuni și să faceți așa cum a făcut Iuda, adică să-L trădați pe Domnul vostru…
Căutarea sfatului omenesc
Unele dintre conferințele noastre sunt lipsite de o experiență creștină puternică din cauza conducătorilor lor și a celor care le-au urmat exemplul, fiind mai nerăbdători să obțină aprobarea oamenilor decât aprobarea lui Dumnezeu. Ei au apelat la oameni pentru a fi ajutați i sfătuiți mai mult decât au apelat la Dumnezeu. Ei s-au bazat pe oameni în îndeplinirea răspunderilor lor i au depins de înțelepciunea omenească exact atunci când ar fi trebuit să depindă de Dumnezeu. Prea adesea, cei cărora le-au cerut sfatul aveau ei înșiși nevoie de ajutor, deoarece sufletul lor nu era într-o bună relație cu Dumnezeu. Pentru că s-au bazat pe puterea omenească, președinții conferințelor noastre au au ajuns slabi și ineficienți. Încrederea în înțelepciunea omenească nu favorizează creșterea în har și în cunoașterea lui Hristos.
Fraților, când se ivesc dificultăți în conferința voastră și când apar situații de urgență, încercați, dacă este posibil, să nu lăsați ca acești nori întunecoși să se abată asupra Conferinței Generale. Președintele Conferinței Generale nu trebuie să fie împovărat cu problemele conferințelor locale, așa cum s-a întâmplat în trecut. Dacă voi și tovarășii voștri de activitate nu puteți rezolva dificultățile și tulburările care se ivesc în conferința voastră, cum credeți că un singur om poate face acest lucru pentru toate conferințele? De ce să turnați toate descurajările și încurcăturile voastre în mintea și inima împovărată a președintelui Conferinței Generale? El nu poate să înțeleagă situația la fel de bine ca voi, care vă aflați la fața locului.
Dacă evitați răspunderea, crucea, purtarea poverilor, cântărirea serioasă a lucrurilor și rugăciunea stăruitoare și așteptați ca președintele Conferinței Generale să facă lucrarea voastră și să vă ajute să ieșiți din încurcături, oare nu puteți să înțelegeți că așezați asupra lui poveri care îi vor pune în pericol viața? Oare nu aveți și voi capacitatea de a gândi și de a acționa, asemenea lui? Nu ar trebui să neglijați nici o parte a lucrării pe motiv că aceasta necesită un efort serios și istovitor.
Repet, nu așezați poverile voastre asupra președintelui Conferinței Generale. Nu așteptați de la el să preia răspunderile voastre neîndeplinite și să facă munca voastră. Hotărâți-vă să vă purtați propriile poveri prin Hristos, care vă întărește. Dacă ascultă sfatul lui Dumnezeu, președintele Conferinței Generale nu-i va încuraja pe frații lui să-i ceară să le spună care este datoria lor, ci îi va îndruma la unicul Izvor al înțelepciunii, care nu este afectat de greșelile omenești. El va refuza să fie minte și conștiință pentru alții…
Cel căruia i se acordă această încredere necuvenită este expus la ispite puternice. Dacă va putea, Satana îl va determina să fie încrezător în sine, așa încât defectele omenești să prejudicieze lucrarea lui Dumnezeu. Un astfel de conducător va fi în pericolul de a-i încuraja pe frații lui să depindă de el și să considere că toate lucrurile care sunt legate de lucrare trebuie să-i fie aduse la cunoștință. În felul acesta, lucrarea va purta amprenta omenească în locul amprentei lui Dumnezeu.
Dar, dacă toți vor învăța să depindă de Dumnezeu vor fi înlăturate multe pericole care îl amenință pe cel aflat în poziția de conducător. Dacă greșește, dacă îngăduie ca influența omenească să-i afecteze judecata sau dacă cedează în fața ispitei, el poate fi corectat și ajutat de frații lui. Iar cei care învață să meargă singuri la Dumnezeu pentru a primi ajutor și sfat vor primi învățături de cea mai înaltă valoare. Dacă doresc să-și îndeplinească responsabilitățile cu succes, administratorii unei conferințe trebuie să se roage, să creadă și să-L lase pe Dumnezeu să facă din ei niște slujitori ai Săi, prin care să păstreze bisericile Sale într-o bună rânduială. Aceasta este partea lor de vie pe care trebuie să o cultive. Este nevoie de mult mai multă responsabilitate personală, de mult mai multă gândire și plănuire și de mai multă energie intelectuală care să fie investite în lucrarea pentru Domnul. Acest lucru va extinde capacitatea intelectului și va conferi o înțelegere mai clară cu privire la datorie și la modul în care trebuie să fie îndeplinită.
Fraților, veți fi nevoiți să vă confruntați cu dificultăți, să purtați răspunderi, să concepeți planuri și să le executați. De aceea, căutați-L fără încetare pe Dumnezeu pentru a primi sfatul Său. Rugați-vă și lucrați, lucrați și rugați-vă și învățați de la Isus, ca niște elevi în școala Sa.
Domnul ne-a dat făgăduința: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1, 5). Dumnezeu a rânduit ca aceia care poartă răspunderi să se întâlnească adesea pentru a se sfătui unul cu altul și pentru a se ruga stăruitor, ca să primească acea înțelepciune pe care doar El o poate oferi. Vorbiți mai puțin. Mult timp prețios este pierdut în discuții care nu aduc nici o lumină. Frații trebuie să postească și să se roage împreună pentru înțelepciunea pe care Dumnezeu a făgăduit că o va da cu mână largă. Faceți-I cunoscute lui Dumnezeu necazurile voastre. Spuneți asemenea lui Moise: „Eu nu pot să conduc acest popor, dacă prezența Ta nu va fi cu mine”. Apoi, cereți mai mult. Cereți așa cum a cerut Moise: „Arată-mi slava Ta!” (Exod 33, 18). Ce este această slavă? Este caracterul lui Dumnezeu. Așa i-a spus Dumnezeu lui Moise.
Fiecare suflet credincios să se prindă de Dumnezeu. Buzele voastre să-L laude pe Dumnezeu. Când vă adunați, mintea voastră să fie îndreptată spre contemplarea realităților veșnice, într-un spirit de reverență. În felul acesta, vă veți ajuta unul pe altul să aveți o gândire spirituală. Dacă voința voastră este în armonie cu voința divină, veți fi în armonie unii cu alții și Îl veți avea pe Domnul Hristos alături de voi ca sfătuitor.
Enoh a umblat cu Dumnezeu. Tot așa trebuie să umble toți cei care lucrează pentru Hristos. Puteți să spuneți asemenea psalmistului: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin” (Psalmii 16, 8). Când simțiți că nu vă puteți baza pe voi înșivă, încredeți-vă în Domnul Isus. Dacă așteptați să primiți toate sfaturile și înțelepciunea de la niște oameni muritori, la fel de mărginiți ca voi, veți primi doar ajutorul omenesc. Dacă Îi cereți lui Dumnezeu ajutor și înțelepciune, El nu va dezamăgi niciodată credința voastră.
Președinții conferințelor locale au același Dumnezeu ca președintele Conferinței Generale și, în loc să depindă de un om, pot merge singuri la Izvorul înțelepciunii pentru a primi lumină din aceeași sursă.
S-ar putea argumenta că Domnul le oferă o înțelepciune specială celor cărora le-a încredințat responsabilități importante. Cu adevărat, dacă vor umbla smeriți înaintea Sa, El le va da ajutor pentru lucrarea lor; dacă voi Îl căutați cu același spirit, El vă va da și vouă ajutor pentru lucrarea voastră. Dacă, în providența Sa, Domnul v-a încredințat responsabilități importante, El vă va face capabili să le aduceți la îndeplinire, cu condiția să-I cereți cu credință puterea de care aveți nevoie. Dacă vă încredeți în El și depindeți de El pentru a primi sfat, Domnul nu vă va lăsa în voia judecății voastre limitate, ca să alcătuiți planuri nedesăvârșite și să faceți greșeli grave.
Nici un om să nu fie confesorul vostru
Fiecare are nevoie de o experiență practică în ce privește încrederea personală în Dumnezeu. Nici un om să nu devină confesorul vostru. Deschideți-vă inima înaintea lui Dumnezeu și spuneți-I Lui fiecare taină a sufletului. Aduceți la El dificultățile voastre, mari și mici, iar El vă va arăta cum să ieșiți din ele. Numai El știe cum să vă acorde exact ajutorul de care aveți nevoie. Iar când treceți printr-o perioadă de încercare, după ce ați primit ajutorul și după ce Duhul lui Dumnezeu a lucrat în mod vizibil pentru voi, ce experiență prețioasă ați câștigat! Astfel, dobândiți credința și iubirea, aurul pe care Martorul credincios vă sfătuiește să-l cumpărați de la El. Dacă mergeți la Dumnezeu cu toate necazurile voastre, pe măsură ce învățați lecțiile prețioase ale credinței, îi veți putea învăța și pe alții să procedeze la fel. În felul acesta, îi veți conduce pe oameni la un nivel tot mai înalt al experienței.
Prin modul în care tratează lucrurile, președintele unei conferințe locale îi va educa pe pastorii aflați sub conducerea lui și, împreună, vor educa bisericile, așa încât să știe că nu va fi necesar să-i cheme pe pastorii aflați în misiune să reglementeze dificultățile și disensiunile din biserică. Dacă administratorii conferinței își vor îndeplini, ca niște ispravnici credincioși, îndatoririle rânduite de Dumnezeu, lucrarea din conferințe nu va ajunge să se împiedice de dificultățile care se ivesc. De asemenea, dacă vor proceda în acest fel, lucrătorii vor deveni oameni puternici și responsabili, care nu vor da greș și nu vor fi descurajați când se vor afla într-o situație dificilă. Există Unul care este puternic și capabil să-i mântuiască până la capăt pe toți cei ce vin la El. Nu este făgăduința Sa deplină și cuprinzătoare: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28)? De ce suntem așa de puțin dispuși să apelăm direct la Izvorul puterii? Oare nu ar trebui ca pastorii și președinții conferințelor noastre să știe de unde vine ajutorul lor?
Schimbarea lucrătorilor
Am fost întrebată dacă nu este o greșeală ca președintele unei conferințe locale să fie mutat într-un teritoriu nou, în ciuda faptului că mulți dintre oamenii aflați sub răspunderea lui nu doresc să renunțe la el.
Domnul a avut plăcerea de a-mi da lumină asupra acestei întrebări. Mi-a fost arătat că pastorii nu trebuie să fie menținuți în același district an după an și că o conferință nu trebuie să fie condusă multă vreme de același președinte. Schimbarea darurilor este pentru binele conferințelor și al bisericilor noastre.
Uneori, pastorii au simțit că nu sunt dispuși să-și schimbe câmpul de lucru, dar, dacă înțeleg toate motivele pentru schimbare, nu se vor opune. Unii au cerut insistent să mai rămână încă un an în același teritoriu și adesea cererea le-a fost respectată. Ei au afirmat că au planuri pentru o lucrare mai mare decât cea făcută până atunci. Dar, la încheierea anului respectiv, starea lucrurilor a fost mai rea ca înainte. Dacă un pastor a fost necredincios față de lucrarea lui, nu este de așteptat că va repara greșelile rămânând în același loc. Bisericile se obișnuiesc cu modul de administrare al unui astfel de om și cred că trebuie să aștepte ajutorul lui, în loc să-l aștepte de la Dumnezeu. Ideile și planurile lui au o influență dominatoare în conferință.
Este posibil ca oamenii să vadă că el judecă greșit și din acest motiv ajung să aibă o părere mai puțin bună despre lucrarea pastorală. Dacă L-ar căuta pe Dumnezeu și ar depinde de înțelepciunea cerească, ar obține o experiență de cea mai înaltă valoare și ar fi în stare să suplinească ei înșiși în multe privințe lipsurile celui care este păstor al turmei. Dar, prea adesea, lucrurile sunt lăsate în voia lor, iar președintele este considerat răspunzător pentru starea bisericilor din conferință, în timp ce membrii bisericii stau nepăsători și comozi fără a face nimic pentru a le pune în ordine.
Poate că președintele nu simte importanța sfințirii personale și crede că alții trebuie să fie sfințiți. El poate fi un străjer necredincios, predicând pentru a fi pe placul oamenilor. La mulți, anumite trăsături de caracter sunt puternice, în timp ce altele sunt slabe și deficitare. Ca rezultat, în anumite aspecte ale lucrării se manifestă o lipsă de eficiență. Dacă aceeași persoană ar continua să fie președintele conferinței an după an, defectele ei s-ar reproduce în bisericile aflate sub administrarea lui. Totuși un lucrător poate fi puternic acolo unde fratele lui este slab, așa că, prin schimbarea câmpului de lucru, fiecare poate suplini într-o anumită măsură deficiențele celuilalt.
Dacă toți ar fi consacrați pe deplin lui Dumnezeu, aceste nedesăvârșiri de caracter evidente nu ar exista, dar, pentru că lucrătorii nu ating standardul divin, datorită faptului că îngăduie ca eul să se manifeste în lucrarea lor, lucrul cel mai bun, atât pentru ei înșiși, cât și pentru biserici, este să se facă schimbări frecvente. Pe de altă parte, dacă este puternic din punct de vedere spiritual, prin harul lui Hristos, lucrătorul este o binecuvântare pentru biserici, iar lucrarea lui este necesară în diferite conferințe.
Trăim într-un timp caracterizat de un pericol deosebit, care ne amenință atât din exterior, cât și din interior, iar Dumnezeu dorește să fiți atenți la tot ce privește lucrarea voastră specială. Nu încercați să faceți nimic fără ajutorul deosebit al Tatălui vostru ceresc. El așteaptă cererile voastre ca să vă poată spune: „Sunt aici”. Dacă Îl veți căuta, El spune că Se va lăsa găsit de voi. Puterea Sa, harul și neprihănirea Sa îi vor fi date celui umil, care Îl caută cu toată inima.