Este necesar să fie făcute pregătiri pentru a avea grijă de pastori și de ceilalți slujitori credincioși ai lui Dumnezeu, care, din cauza condițiilor grele sau a suprasolicitărilor în lucrarea Sa, au ajuns bolnavi și au nevoie de odihnă și refacere sau care, din cauza vârstei sau a pierderii sănătății, nu mai sunt în stare să poarte povara și să suporte arșița zilei. Adesea, pastorii sunt chemați să lucreze într-un teritoriu despre care știu că va fi dăunător pentru sănătatea lor, dar, nedorind să evite locurile dificile, ei îndrăznesc să meargă, sperând că vor fi un ajutor și o binecuvântare pentru oameni. După un timp, constată că sănătatea lor suferă. După ce încearcă o schimbare a climei și a activității și văd că nu are loc nici o îmbunătățire a sănătății, ce ar trebui să mai facă?
Acești lucrători credincioși, care au renunțat la avantajele lumești pentru cauza lui Hristos, alegând sărăcia în locul plăcerilor sau al bogățiilor, și care, uitând de ei înșiși, au lucrat plini de sârguință spre a câștiga suflete pentru Hristos, au dăruit cu generozitate pentru progresul diferitelor întreprinderi în lucrarea lui Dumnezeu, apoi au căzut la datorie, obosiți și bolnavi, fără mijloace de întreținere, nu trebuie să fie lăsați să lupte cu sărăcia și suferința sau să se simtă ca niște cerșetori. Când boala și infirmitatea se abat asupra lor, lucrătorii noștri să nu fie lăsați să se întrebe cu teamă: „Ce se va întâmpla cu soția și copiii mei, acum, când nu mai pot lucra pentru a le împlini nevoile?” Este numai drept să fie luate măsuri pentru a împlini nevoile acestor lucrători credincioși și ale celor care depind de ei.
Pentru veteranii care au luptat în slujba țării se asigură ajutoare generoase. Acești oameni poartă toată viața infirmitățile și cicatricile care vorbesc despre luptele primejdioase la care au luat parte, despre marșurile lor forțate, despre expunerea la intemperii și despre suferința lor în închisoare. Toate aceste dovezi ale loialității și sacrificiului de sine le dau dreptul de a beneficia de ajutorul națiunii pe care au luptat să o salveze, iar dreptul acesta le este recunoscut și onorat. Dar ce pregătiri au făcut adventiștii de ziua a șaptea pentru a-i ajuta pe soldații lui Hristos?
Oamenii care alcătuiesc poporul nostru nu au simțit așa cum ar fi trebuit necesitatea de a lua măsuri în această privință și, ca urmare, a fost neglijată. Bisericile au fost indiferente și, în ciuda faptului că lumina Cuvântului lui Dumnezeu a strălucit pe calea lor, ele au neglijat această datorie importantă. Domnul este foarte nemulțumit de neglijența față de slujitorii Săi credincioși. Cei din poporul nostru trebuie să fie dispuși să ajute aceste persoane aflate în circumstanțe neprielnice la fel de mult cum au fost dispuși să accepte sprijinul lor și slujirea lor în vremea când erau sănătoase.
Dumnezeu ne-a încredințat obligația de a le acorda o atenție deosebită săracilor din mijlocul nostru. Dar acești pastori și lucrători să nu fie tratați ca niște săraci. Ei și-au adunat o comoară în ceruri, care nu va pieri. Ei au slujit nevoilor conferinței, iar acum conferința trebuie să slujească nevoilor lor.
Când ne sunt prezentate situații de acest fel, nu trebuie să trecem cu indiferență pe lângă ele. Să nu spunem: „Duceți-vă… încălziți-vă și săturați-vă!” (Iacov 2,16), fără să luăm nici o măsură concretă pentru a împlini nevoile lor. În trecut s-a procedat așa și, din acest motiv, în unele cazuri, mărturia de credință a adventiștilor de ziua a șaptea a fost dezonorată, iar lumii i s-a oferit ocazia de a critica lucrarea lui Dumnezeu.
Acum este datoria poporului lui Dumnezeu să dezmintă criticile, asigurându-le acestor slujitori ai Domnului case confortabile, înconjurate de câteva pogoane de pământ, pe care să le poată cultiva în folosul propriu, ca să nu se simtă dependenți de mila fraților lor. Cu câtă plăcere și pace așteaptă acești lucrători obosiți o casă mică și liniștită, unde nevoia lor îndreptățită de odihnă ar fi recunoscută!...
Sanatoriile noastre, un adăpost pentru lucrători
Adesea, acești pastori au nevoie de o îngrijire și de un tratament special. Sanatoriile noastre ar trebui să fie un adăpost pentru ei și pentru toți lucrătorii noștri care au nevoie de odihnă. Să fie asigurate camere unde pot beneficia de o schimbare și de odihnă, fără a-și face griji neîncetate cu privire la modul în care vor achita cheltuielile. Când ucenicii erau obosiți de muncă, Domnul Hristos le-a zis: „Veniți singuri la o parte… și odihniți-vă puțin” (Marcu 6, 31). El dorește să fie făcute pregătiri, așa încât slujitorii Săi de acum să aibă posibilitatea de a se odihni și de a-și redobândi puterea. Sanatoriile noastre trebuie să fie deschise pentru lucrătorii noștri sârguincioși, care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru construirea și întreținerea acestor instituții și, oricând au nevoie de avantajele oferite aici, să fie făcuți să se simtă ca acasă.
Acestor lucrători să nu li se ceară niciodată un preț mare pentru cazare și tratament și nici să nu fie priviți ca niște cerșetori sau făcuți în vreun fel să se simtă așa de cei care le acordă ospitalitatea. A manifesta dărnicie în folosirea facilităților pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru slujitorii săi obosiți și suprasolicitați înseamnă, în ochii Săi, o adevărată lucrare misionară medicală. Lucrătorii lui Dumnezeu Îi sunt foarte apropiați, iar când sunt primiți, trebuie să ne aducem aminte că Însuși Hristos este primit în persoana solilor Săi. Domnul cere aceasta și este nemulțumit și dezonorat când ei sunt tratați cu indiferență sau cu egoism. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu va însoți nici un comportament lipsit de respect față de aleșii Săi.
Printre cadrele medicale nu există întotdeauna o sensibilitate în ce privește înțelegerea acestor aspecte. Unii nu i-au tratat pe lucrători așa cum ar fi trebuit. Fie ca Domnul să sfințească gândirea celor care răspund de instituțiile noastre, ca să știe cine trebuie să beneficieze de o îngrijire și o simpatie sinceră. Cei pentru care au trudit acești lucrători istoviți ar trebui să arate o apreciere față de munca lor, ajutându-i în vreme de nevoie și preluând o mare parte din cheltuielile lor pentru sanatoriu. Unii lucrători sunt suficient de înstăriți pentru a economisi câte puțin din salariul lor și, dacă este posibil, ar fi bine să procedeze astfel, spre a fi pregătiți pentru orice situație de criză, dar chiar și aceștia trebuie să fie bineveniți, ca o binecuvântare pentru sanatoriu.
Totuși majoritatea lucrătorilor noștri au obligații mari și multe. La fiecare pas, când sunt necesare mijloace financiare, ei sunt chemați să ajute, să ia inițiativa, pentru ca influența exemplului lor să-i poată stimula pe ceilalți în ce privește dărnicia, iar lucrarea lui Dumnezeu să progreseze. Ei simt o dorință așa de puternică de a înfige stindardul Evangheliei în teritorii noi, încât mulți chiar împrumută bani pentru a ajuta diferite proiecte. Ei nu au dăruit cu resentimente, ci au simțit că este un privilegiu să lucreze pentru înaintarea adevărului. Răspunzând în acest fel la diferitele solicitări financiare, adesea rămân cu un surplus foarte mic.
Domnul păstrează un raport corect al dărniciei lor pentru lucrare. El cunoaște ce lucrare bună au făcut, o lucrare despre care lucrătorii mai tineri nici măcar nu au idee. El știe toate lipsurile și renunțarea la sine pe care le-au îndurat. Domnul a observat fiecare situație prin care au trecut acești lucrători. Totul este scris în cărțile cerurilor. Ei sunt o priveliște înaintea lumii, a îngerilor și a oamenilor și sunt niște exemple care dovedesc sinceritatea principiilor noastre religioase. Domnul dorește ca poporul nostru să înțeleagă faptul că pionierii lucrării merită tot ce pot face instituțiile noastre pentru ei. Dumnezeu ne cere să înțelegem că aceia care au îmbătrânit în slujba Sa merită iubirea noastră, onoarea noastră și respectul profund.
Fondul pentru lucrători
Pentru lucrătorii care nu mai sunt în stare să muncească, trebuie să fie adunat un fond. Nu vom fi fără vină înaintea lui Dumnezeu, dacă nu facem orice efort posibil în această privință, fără întârziere. Printre noi sunt unii care nu vor înțelege necesitatea acestei acțiuni, dar opoziția lor nu trebuie să aibă nici o influență asupra noastră. Cei care își doresc în inima lor să fie buni și să facă binele ar trebui să înainteze cu perseverență în îndeplinirea lucrării bune, pe care Dumnezeu ne cere să o realizăm. -- Testimonies for the Church 7:290-294.