Biserica lui Hristos a fost organizată cu scopuri misionare. Lucrarea misionară creștină îi conferă bisericii o temelie sigură, o temelie care are pecetea aceasta: „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2, 19). Prin ea, membrilor li se inspiră zelul de a renunța la ei înșiși și de a depune eforturi pline de sacrificiu, spre a vesti adevărul în regiunile îndepărtate. Biserica are o influență salvatoare asupra celor necredincioși, deoarece, atunci când slujitorii lui Dumnezeu lucrează sub conducerea divină, oamenii lumești sunt determinați să vadă măreția resurselor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care Îi slujesc. În misiunile creștine, avem obligația cea mai solemnă de a oferi o ilustrare a principiilor Împărăției lui Dumnezeu. Biserica trebuie să lucreze activ, ca un corp bine organizat, pentru a răspândi până departe influența crucii lui Hristos.
Dumnezeu cheamă oameni care sunt dispuși să lase totul spre a deveni misionari pentru El. Iar chemarea Sa va primi răspuns. În fiecare veac, de la venirea Domnului Hristos, misiunea Evangheliei i-a determinat pe oameni să meargă până la marginile pământului, spre a le duce acelora care sunt în întuneric veștile bune ale mântuirii. Motivați de iubirea față de Hristos și de nevoile celor pierduți, ei au renunțat la confortul de acasă și la societatea prietenilor, chiar și la aceea a soției și copiilor, spre a merge în țări străine, printre idolatri și sălbatici, pentru a propovădui solia harului. În această lucrare, mulți și-au pierdut viața, dar s-au ridicat alții care au dus-o mai departe. În felul acesta, cauza lui Hristos a progresat pas cu pas, iar semințele semănate cu durere au adus un seceriș îmbelșugat. Cunoașterea lui Dumnezeu s-a răspândit și steagul crucii a fost înfipt în țările păgâne.
În ochii lui Dumnezeu, nu există nimic mai prețios ca slujitorii Săi, care merg în locurile pustii ale pământului pentru a semăna semințele adevărului, așteptând secerișul. Nimeni în afară de Domnul Hristos nu poate înțelege grijile și necazurile slujitorilor Săi în căutarea celor pierduți. El le dă Duhul Său și, prin eforturile lor, sufletele sunt determinate să se întoarcă de la păcat la neprihănire.
Pentru convertirea unui singur păcătos, pastorul trebuie să-și solicite la maximum toate resursele. Omul pe care Dumnezeu l-a creat și pe care Hristos l-a răscumpărat este de o mare valoare datorită posibilităților pe care le are, dacă avantajele spirituale care i-au fost acordate și capacitățile lui sunt vitalizate prin Cuvântul lui Dumnezeu, precum și datorită nemuririi pe care o poate obține prin nădejdea prezentată în Evanghelie. Dacă Domnul Hristos a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi pentru a o căuta și a o salva pe cea pierdută, oare avem noi dreptul să facem mai puțin? Oare a neglija să lucrăm așa cum a lucrat Hristos și să sacrificăm așa cum a sacrificat El nu este o trădare a încrederii sfinte?
Nevoile din țările străine mi-au fost descoperite și sunt foarte îngrijorată. În toate părțile lumii, îngerii lui Dumnezeu deschid porți care, cu puțin timp în urmă, erau închise pentru solia adevărului. Din India, din Africa, din China și din multe alte locuri se aude strigătul: „Vino și ajută-ne”.
A manifesta un spirit generos, de renunțare la sine, pentru succesul misiunilor străine este o cale sigură de a dezvolta lucrarea misionară de acasă, deoarece, sub conducerea lui Dumnezeu, prosperitatea lucrării de acasă depinde într-o mare măsură de influența lucrării de evanghelizare din țările îndepărtate. Când lucrăm pentru a împlini nevoile altora, noi aducem propriile suflete în legătură cu Izvorul puterii. Domnul a notat fiecare dovadă a zelului misionar manifestat de poporul Său față de lucrarea în țările străine.
Planul Său este ca în fiecare cămin, în fiecare biserică și în toate centrele lucrării să se manifeste un spirit de generozitate prin ajutorarea teritoriilor din străinătate, unde lucrătorii se confruntă cu mari greutăți pentru a le oferi celor care se află în întuneric lumina adevărului.
Darurile oferite pentru a începe lucrarea într-un teritoriu va duce la consolidarea ei în alte locuri. Dacă lucrătorii sunt eliberați de dificultățile financiare, eforturile lor se pot extinde, iar pe măsură ce oamenii sunt aduși la adevăr și se înființează biserici, va avea loc o creștere a puterii financiare. Pe măsură ce vor deveni tot mai puternice, aceste biserici vor fi în stare nu numai să ducă mai departe lucrarea în locul în care se află, ci și să trimită ajutor în alte locuri.
Ajutorul bisericilor locale
Membrii bisericilor din țara noastră ar trebui să poarte în inima lor preocuparea pentru lucrarea din regiunile îndepărtate. Discutând cu un tovarăș de lucru, un om de afaceri american, care era un creștin serios, declara că el lucrează pentru Hristos douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. „În toate relațiile mele comerciale”, spunea el, „mă străduiesc să-L reprezint pe Domnul meu. Când am ocazia, încerc să-i câștig pe alții pentru El. Întreaga zi, eu lucrez pentru Hristos. Iar noaptea, când dorm, am un om care lucrează pentru El în China.”
De ce membrii unei biserici sau ai mai multor biserici mici nu se unesc pentru a susține un misionar în țările străine? Dacă vor renunța la ei înșiși, vor putea să facă acest lucru. Frații mei și surorile mele, oare nu doriți voi să fiți de ajutor în această mare lucrare? Vă îndemn să faceți chiar acum ceva pentru Hristos. Prin învățătorul pe care banii voștri îl vor susține într-o țară străină, pot fi salvate suflete care să strălucească asemenea unor stele în coroana Răscumpărătorului. Oricât de mic ar fi darul vostru, nu ezitați să-l aduceți la Domnul. Dacă este oferită dintr-o inimă plină de iubire față de Mântuitorul, cea mai mică donație devine un dar neprețuit, care Îi face bucurie lui Dumnezeu și este binecuvântat de El.
Când Domnul Isus a spus despre văduvă că ea „a aruncat mai mult decât toți ceilalți” (Luca 21, 3), cuvintele Sale erau adevărate nu numai cu privire la motivația dăruitoarei, ci și cu privire la rezultatele darului. Cei „doi bănuți, care fac un gologan” [Marcu 12, 41] au adus în vistieria lui Dumnezeu o sumă de bani cu mult mai mare decât contribuțiile iudeilor bogați. Așa cum un pârâu este mic în locul din care izvorăște, dar, pe măsură ce înaintează spre ocean, devine tot mai larg și mai adânc, tot astfel, pe măsură ce a înaintat prin veacuri, acel mic dar s-a lărgit și s-a adâncit. Exemplul de sacrificiu de sine arătat de văduva săracă a lucrat din nou și din nou în mii de inimi din toate țările și din toate veacurile. El a adus în vistieria lui Dumnezeu darurile celor bogați și ale celor săraci, ale celor din înalta societate și ale celor umili. El a ajutat la susținerea centrelor misionare, la înființarea spitalelor, la hrănirea celor flămânzi și la predicarea Evangheliei pentru săraci. Prin fapta ei neegoistă au fost binecuvântate mulțimi de oameni. În aceeași manieră, fiecare dar oferit și fiecare faptă făcută cu o dorință sinceră pentru slava lui Dumnezeu are legătură cu scopurile Celui Atotputernic. Nici un om nu poate măsura rezultatele ei bune.
Metodele de lucru în țările străine
Îndată ce se pătrunde într-un teritoriu nou, trebuie să înceapă lucrarea în domeniul educației, iar învățăturile să fie prezentate treptat, „poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo”. Nu predicarea este cea mai importantă, ci lucrarea din casă în casă, prezentarea și explicarea dovezilor din Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrătorii care vor câștiga suflete vor fi cei care urmează metodele Domnului Hristos. Aceleași adevăruri trebuie să fie repetate adesea, iar lucrătorul trebuie să depindă întru totul de Dumnezeu. și cât de bogate vor fi experiențele pe care le va câștiga învățătorul, atunci când îi va învăța pe cei aflați în întuneric! El însuși este un elev și, pe măsură ce le explică altora Sfintele Scripturi, Duhul Sfânt lucrează în mintea și în inima lui, dându-i pâinea vieții pentru sufletele care flămânzesc.
Cel care lucrează în țările străine va intra în legătură cu toate categoriile de oameni și cu o varietate de mentalități și va descoperi că, pentru a împlini nevoile oamenilor, vor fi necesare metode de lucru diferite. Simțământul propriei ineficiențe îl va face să apeleze la Dumnezeu și la Biblie pentru a primi lumină, putere și cunoștință.
Metodele și mijloacele prin care atingem anumite scopuri nu sunt întotdeauna aceleași. Misionarul trebuie să-și folosească rațiunea. Experiența îi va arăta cea mai bună cale de urmat în circumstanțele existente. Adesea, obiceiurile și climatul dintr-o țară alcătuiesc o stare de lucruri care nu ar fi tolerată într-o altă țară. Trebuie făcute schimbări spre mai bine, dar să nu fie prea abrupte.
Nu vă angajați în controverse cu privire la lucrurile lipsite de importanță. Dacă oamenii vor deschide fereastra sufletului spre ceruri și o vor închide spre cele pământești, spiritul iubirii și al harului lui Hristos va uni inimile. Prin puterea adevărului, multe dificultăți ar putea fi îndreptate și controversele care durează de multă vreme își vor găsi liniștea prin acceptarea unor căi mai bune. Grandiosul principiu: „Pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui” va fi aplicat cu mult mai bine când aceia care cred în Hristos sunt cu adevărat niște împreună lucrători cu Dumnezeu.
Ajutorul din ceruri
Cel care lucrează într-o țară străină trebuie să poarte în inimă pacea și iubirea cerului, deoarece aceasta este unica lui posibilitate de a fi în siguranță. În mijlocul dificultăților și al încercării, al descurajării și al suferinței, să se prindă cu putere de brațul care nu-l va părăsi niciodată și, cu devotamentul unui martir și curajul unui erou, să spună: „Nu voi cădea și nici nu voi fi descurajat”. El trebuie să fie un cercetător atent al Bibliei și să se roage adesea. Dacă, înainte de a le vorbi altora, va căuta ajutorul ceresc, va avea siguranța că îngerii cerești vor fi cu el. Uneori, poate că sufletul lui dorește nespus simpatia omenească, dar prin comuniunea cu Dumnezeu va găsi mângâiere și încurajare în singurătatea lui. Să se lase înfiorat de cuvintele Mântuitorului: „și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). De la acest Tovarăș divin, el va primi învățături în ce privește știința salvării de suflete.
În lucrarea misionară este nevoie de energie și de sacrificiu de sine. Dumnezeu cheamă oameni care vor duce mai departe biruințele crucii, care vor persevera în ciuda descurajărilor și a lipsurilor, oameni cu zelul, hotărârea și credința care sunt absolut necesare în lucrarea misionară. Printr-o muncă perseverentă și o încredere fermă în Dumnezeul lui Israel, oamenii hotărâți și curajoși vor face minuni. Cu greu poate exista o limită pentru lucrarea care ar putea să fie realizată, dacă eforturile depuse sunt guvernate de o judecată luminată, însoțită de străduința cea mai serioasă.
Să ne bucurăm că în țările străine s-a făcut o lucrare pe care Dumnezeu o poate aproba. Să ne ridicăm vocea în laude și mulțumiri pentru rezultatele lucrării din regiunile îndepărtate. Totuși Generalul nostru, care nu face niciodată greșeli, ne spune: „Înaintați, mergeți în teritorii noi, ridicați stindardul în fiecare țară. «Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine» (Isaia 60, 1)”.
A sosit timpul când pergamentul este desfășurat înaintea lumii prin solii lui Dumnezeu. Adevărul conținut în prima, a doua și a treia solie îngerească trebuie să ajungă la orice neam, orice seminție, orice limbă și orice popor. El trebuie să lumineze întunericul din fiecare continent și să se extindă în insulele mării. Această lucrare să fie făcută fără nici o întârziere.
Cuvântul nostru de ordine se fie: Înainte, tot înainte! Îngerii cerurilor vor merge înaintea noastră spre a pregăti calea. Nu vom putea abandona răspunderea noastră pentru regiunile îndepărtate până când întregul pământ nu va fi luminat de slava Domnului.